Mănăstirea Nechit, loc sfânt – căutat și de românii din străinătate

În special vara, orice credincios aflat în vacanță – fie el din țară, fie din străinătate – ajunge la câte o mănăstire din Moldova, din Dobrogea sau din Transilvania. Și mai ales românii din străinătate, care, deși au posibilitatea să asiste la slujbe oficiate în limba română și în țările în care trăiesc, nu reușesc însă să se regăsească pe deplin, așa cum o fac de fapt în aceste lăcașuri sfinte ale pământului natal.

O astfel de Mănăstire, tot mai mult căutată de pelerini, este Nechit, care fără să aibă locul şi rolul unor alte mari mănăstiri, în cei peste 600 de ani de existenţă, a înscris o pagină frumoasă în marea carte a istoriei Moldovei şi a Bisericii româneşti; o pagină de istorie adevărată, pulsând de viaţă bine rostuită întru rugăciune şi credinţă în Dumnezeu.

Păstrarea rânduielilor vieţii călugăreşti, tradiţia slujbelor şi sfătuirea pelerinilor care merg la Nechit constituie permanenţe ale activităţii bisericeşti, duhovniceşti şi misionare.

Tocmai de aceea, săptămână de săptămână, sute de credincioşi din toate regiunile țării, dar și din străinătate, se îndreaptă spre Sfânta Mănăstire Nechit pentru sfat duhovnicesc şi pentru cuvânt de învăţătură.

Toți sunt primiți cu brațele deschise – așa cum am fost primiți și noi - chiar de starețul mănăstirii, arhimandrit Zenovie Grigore.

”La Mănăstirea Nechit vin credincioși din toată lumea, de toate confesiunile religioase, oameni din toate domeniile, înzestrați de Dumnezeu cu talanți și cu responsabilități după misiunea dată de Dumnezeu fiecăruia, căutându-și fiecare dintre ei să-și umple golul provocat de greșeala primului om căzând din ascultarea lui Dumnezeu, fiecare căutând să-și primească povața de a merge pe calea care duce la Hristos, redobândindu-și locul fericirii unde se va întâlni cu Hristos” ne povestește starețul Zenovie, după ce ne-a obligat întâi să mâncăm din bunătățile casei. Aceasta este și o regulă a locului: cine vine de la drum, se așează la masă, la fel ca cel care se oprește la mănăstire pentru o zi sau două.

”Pe măsură ce înaintăm pe drumul vieții și începem să ne cunoaștem mai bine și să ne vedem așa cum suntem, să ne acceptăm așa cum suntem, încep să apară darurile. Iar cele mai importante daruri sunt întâlnirile cu sufletele apropiate, familiare, cunoscute de când lumea și pământul, familia noastră de suflete. Ei apar exact când trebuie, nici mai devreme, nici mai târziu. Fiecare are un dar; rolul unora e să te lovească până îți destructurezi zidurile de apărare cu care te-ai înconjurat, rolul altora e să te ajute să-ți pansezi rănile, să cureți ce e de curățat, să te ajute să te centrezi cine ești tu cu adevărat.

Dumnezeu vine spre noi și ni se descoperă cu condiția ca și noi să-L acceptăm în mod liber în viața noastră. Dacă-L vom accepta, atunci ne va arăta slava Sa și ne va da harul Său, iar noi ne vom bucura de binecuvântarea prezenței Sale. Apoi, vom învăța din propria experiență ce înseamnă viața în Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeirea” ne mărturisește Preacuviosul Părinte Zenovie, precizându-mi chiar că vara la slujbe vin numeroși credincioși din Italia.

”În ultimii ani, în lunile de vară, aici, la vatra de credinţă strămoşească, care este Mănăstirea Nechit, se întorc tinerii care, cu 15-20 de ani în urmă îşi însoţeau părinţii la mănăstire. Acum sunt oameni în toată firea, cu copii de mână, păstrând aceeaşi atitudine din vremea copilăriei. Copiii pe care îi ţin de mână iscodesc, cu ochi întrebători, fiecare colţişor. La fel cum făceau şi părinţii lor când erau copii. Unii dintre ei îşi însoţesc părinţii în Italia, cresc, învaţă şi se dezvoltă acolo. Alţii rămân în ţară la bunici, la rude, învaţă şi se joacă aici.

La Sfânta Mănăstire noi ne rugăm necontenit pentru cei plecaţi în străinătate pentru a-şi câştiga preazilnica pâine, dar, în mod deosebit, facem astfel de rugăciuni în timpul verii, al vacanţelor, al sărbătorilor şi al concediilor, atunci când numărul celor plecaţi în străinătate, care vin la slujbă, este mai mare. Din zona aceasta, Borleşti – Rediu – Cândeşti – Roznov, o mare parte a românilor plecaţi şi-au găsit un rost în Italia. Aşadar, numărul credincioşilor români din Italia este dominant. Fiecare cu problemele lui, fiecare cu grijile lui, fiecare cu dorul de familie, de copii. O multitudine de probleme pe care le poartă în suflet, uneori ca pe o comoară, alteori ca pe o povară. Concediile le sunt apăsate de tot felul de situaţii, iar de cele mai multe ori, întoarcerea acasă echivalează cu o gură de aer proaspăt; vin acasă pentru a-şi încărca bateriile, cum se spune. Şi îşi află timp şi pentru a trece pe la noi. Toţi sunt frumoşi la chip, cei mai mulţi sunt tineri. Toţi au poveşti de viaţă interesante. Aprind o lumânare, stau şi ascultă sfintele slujbe. Unii sunt rezervaţi, alţii sunt exuberanţi. Dar toţi, absolut toţi poartă pe Dumnezeu în suflet; aici şi peste tot!” a constatat de la an la an Părintele Stareț.

Și acești români – de toate vârstele care ajung la Nechit – vin și se întorc întotdeauna pentru părintele stareț Zenovie și pentru slujbele oficiate de preasfinția Sa și de ceilalți preoți, dar mai ales pentru sfaturile primite.

”La sfânta mănăstire ne facem timp şi le ascultăm păsurile, le dăm poveţe, îi sfătuim pentru a depăşi provocările acestei lumi. Le mângâiem sufletele şi îi îndemnăm spre rugăciune, spre credinţă. Îi povăţuim să nu-şi piardă nădejdea şi să se întărească cu speranţa în ajutorul de la Mântuitorul Hristos: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi mie, păcătosul!

Poate şi pentru asta, vine atât de multă lume, vara, la Nechit...”căci noi ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem, voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu” (I Corinteni 3,9). “Astfel nici cel ce sădește nu este ceva nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească, iar cel care sădește și cel care udă sunt deopotrivă și fiecare își va lua plata după osteneala sa.” (I Corinteni, cap. 3, 7-8).

Cei care vin la mănăstire pentru a primi cuvânt mă străduiesc cerând ajutorul Maicii Domnului, a sfinților care ocrotesc mănăstirea să-mi dea cuvânt de a-mi împlini datoria sfântă de păstori de suflete și de a asculta porunca Mântuitorului dată Sfinților Apostoli și prin ei nouă, spunând: “Drept aceea mergând învățați toate Neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la Sfârșitul veacului, amin. (Matei 28, 19-20)”.

La Mănăstirea Nechit, deși se află la peste 340 de km distanță de București am întâmit și numerosși pelerini din capitală, unii dintre ei medici și profesori. De altfel, este suficient să te plimbi prin curtea mănăstirii într-o după amiază de sâmbătă și să te uiți la numerele mașinilor parcate: Constanța, Hunedoara, Botoșani, Galați, Vaslui, Suceava, Cluj, Olt, Argeș, Sibiu. Lumea vine de peste tot. Mulți dintre ei nu mai găsesc cazare și atunci cer permisiunea de a ridica un cort în împrejurimile bisericii sau alții rămân în mașini să doarmă. Printre pelerinii care au rămas peste noapte, la Sfântu Maslu, s-a aflat chiar și Gigi Becali, care a promis că va reveni și - mai mult decât atât - că va oferi un sprijin financiar proiectelor demarate de Mănăstire.

”Poporul român a dat naștere la mulți sfinți, iar ei atunci când văd din cer ceea ce se petrece pe pământ, roagă pe Dumnezeu să aleagă din popor oameni care, să ducă mai departe misiunea sfântă așa cum spune în cartea proorocului Isaia: "Duhul Domnului este peste mine, căci Domnul m-a trimis să binevestesc săracilor, m-a trimis să tămăduiesc pe cei zdrobiți cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul bineplăcut Domnului." Nu demult l-am cunoscut personal pe domnul George, alesul Domnului, dar din faptele lui, il cunosc mult mai demult. A venit la Mănăstirea Nechit folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel (I Cor.3)"Căci noi ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem, voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, astfel nici cel ce zidește nu este cineva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească, iar cel ce zidește și cel care udă sunt deopotrivă și fiecare își va lua plata după osteneala sa." – ne mărturisește Preacuviosul Părinte Stareț Zenovie.

”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare cred că i-a dat această putere robului lui Dumnezeu, George ca să aibă cele trei virtuți depline: credința, nădejdea și dragostea, care îl definește ca ambasador al faptelor bune și un misionar neobosit al bisericii străbune în ctitorirea de multe locașuri sfinte, regăsindu-l în rugăciunea Sfântului Voievod Ștefan ca "apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte".

În Iacov 2, 15-17 citim: "Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le-ar da cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa și cu credința: dacă nu are faptă, e moartă în ea însăși."

Credința și fapta în ceea ce privește săracii, și-a găsit casă bună, împodobită în dragostea față de cei în nevoi în imima robului lui Dumnezeu George Becali. Iar în cel care are dragoste creștină adevărată este bunătatea prin care Dumnezeu lucrează în cei aleși. Dumnezeu a revărsat prin Taina Sfântului Botez în sufletul alesului său George, năzuița adâncă și curată către Dumnezeu prin care acesta dorește din toate puterile sufletului unirea cu El și are voința hotărâtă de a împlini voia lui atotsfântă jertfind în caz de nevoie orice bun pământesc.

Dragostea creștină este de la Dumnezeu și este dată omului în dar precum spune Sfântul Apostol Pavel: "Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Rom. 5, 5)"

Hristos își împlinește misiunea profetică nu numai prin Apostoli și urmașii acestora, episcopii și preoții, ci și prin credincioșii laici pe care-i cheamă la mărturisirea credinței dăruindu-le și harul cuvântului. A învăța pe cineva pentru a-l aduce la credință este sarcina nu numai a fiecărui predicator hirotonit, ci și a fiecărui credincios: "Dacă unul va rătăci de la adevăr și-l va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate."(Iac. 5, 19-20). Așa că prin ceea ce trăiește, prin ceea ce face, prin ceea ce suferă și prin ceea ce se bucură este un mare misionar, mărturisitor și ambasador al tuturor creștinilor. Dacă fiecare dintre cei care am primit darurile de la Dumnezeu și-ar îndeplini misiunea de dragoste creștină, răul din lume s-ar împuțina” consideră părintele Stareț Zenovie, specificând că mama lui Becali, Alexandra, care are peste 80 de ani, este prima persoană care l-a ghidat pe fiul ei spre viața spirituală.

Am fost curioasă și l-am întrebat pe Preacuviosul părinte stareț Zenovie, dacă există diferențe între credincioșii români din țară și cei care trăiesc în străinătate?

”Pe noi, românii, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu inimi mari și nu putem să nu iubim momentele frumoase din viața noastră. Tocmai pentru că românii plecați cu inimi mari, ei pot iubi mai mult și pot face ca multa lor iubire să treacă dincolo de hotare, să călătorească mii de km pentru a ajunge la cei dragi, rămași în țară. Pe aripile rugăciunii, iubirea pentru ai lor se înalță în văzduh și coboară în inimi. Acestea sunt problemele mai apăsătoare ale românilor stabiliți în străinătate: grija celor rămași în țară, povara depărtării, dorul de cei dragi și, de ce nu, dorul de țară.

Sărbătorile fără familie și fără biserică nu pot fi concepute. Foarte puțini dintre românii plecați în afară au familiile cu ei. Ceilalți au rămas doar cu biserica, încercând prin participarea la slujbă să recupereze atmosfera de familie, împreună cu alți semeni aflați în aceeași suferință. Și se pare că și reușesc! Cei care trăiesc departe de familii fac tot posibilul să ajungă măcar de sărbători acasă. Cei care nu pot face acest lucru extind, pe cât posibil, spiritual cadrul familial asupra locului în care se află, prin faptul că se încadrează în tradițiile și atmosfera duhovnicească a sărbătorilor, așa cum sunt ele înțelese și trăite acasă. Astfel, oriunde ar fi, creștinii ortodocși români participă la viața Bisericii, se spovedesc, țin să se împărtășescă, la fel ca cei de acasă, încearcă să le facă bucurii celor apropiați sau familiilor lor, transmițându-le ceva din cele necesare.

Desigur, există și persoane care nu știu clar sau care nu-și cunosc rostul sau care au plecat în străinătate pentru cu totul altceva, decât cu gândul că mai ʺtrebuie să-și îngrijească și sufletulʺ. Omul fără reper, fără ancoră în viață, pe valurile lumii pe care ne aflăm este bătut din toate părțile de vânt, de valuri… Este, adevărat, un rol important îl au preoții de acolo, dar nu trebuie să credem că ei sunt puși acolo ca să fie judecători ai persoanelor, ci ei încearcă ʺ să radiografieze ʺ sufletește cât mai bine fiecare persoană în parte, să-i acorde ajutorul cât mai potrivit cu necesitățile imediate ale acesteia.

Cei care merg regulat la biserică, parcă, se înnoiesc, capătă o înflorire, o luminare, trăiesc o primăvară sufletească prin faptul că își descoperă dimensiunea fundamentală, ontologică a existenței lor, dimensiunea religioasă. Omul se descoperă pe sine: ʺstai, nu sunt numai eu pe acest pământ!ʺ Cred că este un lucru important!

Îmi pare rău de cei care, într-un fel, caută ceva ca un miraj pe pământul altor țări și care, zic ei, că au plecat acolo nu ca să se ducă la biserică sau să se roage, ci să muncească. Îmi pare rău că nu înțeleg că, dacă au venit să lucreze, credința i-ar ajuta să muncească mai bine, să aibă și alte roade, s-ar bucura și de altceva, nu numai de muncă.

Cu românii de acasă ne întâlnim mai des, la slujbele de peste săptămână, slujbele din zilele de sărbătoare, Slujba Sf. Maslu, rugăciunile ocazionale etc. Aceștia au aceleași probleme ca aceia plecați în străinătate, doar că dorul de țară, dorul de valorile strămoșești sunt mai estompate.

Candela Mănăstirii Nechit nu s-a stins de peste 618 ani.

Cele mai vechi documente care pomenesc despre mănăstirea Nechit, ne explică părintele stareț Zenovie, sunt datate de la începutul secolului al XIV-lea. Geografia locului pe care se înalță astăzi Mănăstirea Nechit este legată de pârâul, valea și muntele Nechit. Cel dintâi sihastru cunoscut care s-a nevoit pe aceste locuri a fost cuviosul Nichita Sihastrul. Acest cuvios era atât de vestit în partea locului încât, după trecerea lui la cele veșnice, întreaga zonă se numea „Valea lui Nichita”, „Pârâul lui Nichita” și „Muntele Nichita”, popular „Nechid”, iar mai târziu „Nechit”.

Cuviosul Nechita, nevoindu-se mulți ani în acest loc, a adunat în jurul său câțiva sihaștri; apoi, înălțând o biserică din lemn cu hramul Sfâantul Nicolae, a întemeiat aici prima sihăstrie, numită Sihăstria lui Nichita. În a doua jumătate a secolului al XV-lea mica sihăstrie din Munții Nechidului se mărește, devenind cunoscută chiar voievodului Ștefan cel Mare, care soliciă de acolo câțiva călugări pentru noua lui ctitorie de la Tazlău.

Voievodul Alexandru cel Bun, în jurul anului 1419, miluiește cu deosebită milă pe Dragomir și Ioanăș, fiii lui Ștefan al lui Borâlă, cu trei, pe sate în Câmpul Lui Dragoș, pe Nechid.

Voievodul Alexandru cel Bun dăruiește Mănăstirii Bistrița, la 1431, Mănăstirea Sfântul Nicolae, unde a fost Huba, cu satul, moara și seliștea de la Nechid.

Din 1458 datează un document în limba slavonă semnat de Ștefan cel Mare, prin care se dau unui boier, Oană Grama, la Câmpul lui Dragoș, pe Nechid, două judecii, unde au fost jude Draganici și unde a fost jude Dâmba și Poiana de la Pârâu, unde este biserica și jumătate din Poiana Lungă, și, la vârful dealului, Runcușorul, și moara care este la Nechid.

În secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, Sihăstria de pe valea Nechitului s-a menținut ca o așezare isihastă, foarte căutată de călugării iubitori de singurătate din Ținutul Neamțului. Întreaga vale, poienile și codrii seculari adăpostau zeci de sihaștri ale căror nume au rămas legate de toponimia acestor locuri. Fiecare sihastru avea chilie de lemn, livadă cu pomi și câte o grădină de legume pentru asigurarea traiului zilnic.

Urmând firul evenimentelor, descoperim pe noii ctitori ai Mănăstirii Nechit de la 1874, bunicii starețului de până în octombrie 2005, Arhimandritul Zenovie Ghidescu. Continuând opera strămoșilor săi, în 1949, părintele stareț Zenovie Ghidescu preia conducerea Mănăstirii Nechit și în scurtă vreme ridică așezământul și îi dă strălucirea de altădată.

Timp de 12 ani, din 1962 până în 1974, Mănăstirea își închide porțile din cauza unui decret al autorităților comuniste nr. 410/1959, iar candela din Sfântul Altar si al rugăciunilor au ținut-o aprinsă pustnicii din prejurul mănăstirii Nechit. După această dată, Mănăstirea își redeschide porțile și funcționează fără întrerupere până în prezent.

Mănăstirea Nechit sărbătorește pe parcursul anului trei hramuri: Schimbarea la față (6 august), Sf. Mc. Zenovie și Zenovia, sora sa (30 octombrie) și Sf. Ier. Spiridon (12 decembrie).

Din punct de vedere geografic, Mănăstirea se află între Munții Tazlăului și ai Tarcăului, într-un peisaj de vis, printre păduri, la numai 20 de km distanță de orășelul Roznov din județul Neamț.