Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Apel Matinal - Invitat: purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, invitat al rubricii "Apel Matinal.

Apel Matinal - Invitat: purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu
Purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu. Foto: gov.ro.

Articol de Radio România Actualităţi, 16 Ianuarie 2019, 08:31

AUDIO: Apel matinal.

Realizator: Cătălin Cîrnu - Leul s-a depreciat ieri cu 0,51 bani faţă de euro şi a ajuns din nou la un minimum istoric în raport cu moneda unică europeană, la un curs stabilit de Banca Naţională a României de 4,68 de lei pentru un euro. Specialiştii estimează că volatilitatea de pe pieţele financiare va continua şi în perioada următoare, ceea ce s-ar putea reflecta negativ şi asupra monedei naţionale. La ce să ne aşteptăm, dar şi ce ar trebui să facem cu banii noştri încercăm să aflăm în continuare de la invitatul de astăzi al "Apelului matinal", purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale, Dan Suciu. Bună dimineaţa!


Dan Suciu: Bună dimineaţa!


Realizator: Leul a început anul aşa cum l-a încheiat, aş putea spune. Cum va evolua cursul de schimb, gândindu-ne, totuşi, la îngrijorările care se simt, aşa, din piaţă?


Dan Suciu: În primul rând, aş spune că în termeni riguroşi nu vorbim de modificări semnificative ale cursului.


Realizator: E adevărat!


Dan Suciu: Adică de la 4,65 - 66 suntem la 68 acum, deci nu e o modificare semnificativă, nici procentuală, nici concretă. Sigur că arată o tendinţă şi arată o evoluţie care atrage atenţia, nu putem să negăm acest lucru. Deci, pot să vă fac o descriere a cadrului în care avem această evoluţie, ca să înţelegem mai mult ce se întâmplă. În cursul anului trecut am avut o anumită stabilitate a cursului, nu au fost variaţii mai mari de 1%. Aceasta s-a datorat mai ales că am avut o îmbunătăţire a unor factori fundamentali, adică inflaţia. Aţi văzut că a coborât pe parcursul anului, deşi la un moment dat nimeni nu mai dădea nicio şansă şi inflaţia trecuse de 5%, indicele creşterii de preţuri ajunsese la 5% şi toată lumea vorbea că vor exploda preţurile şi în consecinţă şi acest indice va creşte. Nu a crescut, a scăzut, au intrat şi spre ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale, acum e, aţi văzut, e 3,2% chiar, se apropie, şi tendinţa este una descendentă. Aceasta evoluţie a întărit leul cumva, a ajutat la această stabilitate. Însă, avem două evenimente noi care s-au întâmplat şi care influenţează această piaţă: o dată - au crescut importurile foarte mult. Importurile se fac în euro. Faţă de anul trecut, acestea sunt cu vreo 60% mai mult. Dacă se fac în euro, înseamnă că ele trebuie să fie plătite în euro, în consecinţă este un constant, a fost pe tot parcursul anului, dar s-a accentuat în ultima parte a anului, odată cu sărbătorile, probabil, s-a accentuat această cerere de monedă europeană şi în consecinţă a crescut uşor presiunea pe leu. Faţă de această realitate economică, am mai avut un eveniment: anumite modificări fiscal-bugetare care ridică anumite semne de întrebare în legătură cu modul de aplicare şi impactul lor, care au determinat ca atât pe piaţa valutară, cât şi pe piaţa interbancară, unde avem ROBOR-ul, să se încerce noi găsiri de noi echilibre, pentru că au fost influenţate aceste pieţe. Şi, cele două pieţe, asta, valutară, de care vorbim acum, dar şi piaţa ROBOR-ului, piaţa interbancară, piaţa care arată cum se împrumută băncile între ele, au loc evoluţii. Ele sunt foarte corelate. Pe piaţa ROBOR am văzut o scădere în ultima perioadă, pe piaţa valutară o creştere, în încercarea de a găsi noi echilibre. Nu ştim unde vor fi aceste echilibre, dar aceasta este situaţia în acest moment.


Realizator: Apropo de indicele ROBOR, cred că ROBOR a fost unul dintre cele mai căutate cuvinte anul trecut de către români. Vorbeaţi mai devreme de importuri şi de exporturi. În mod normal, totuşi, câştigă marile companii care exportă, nu, din această...


Dan Suciu: E o întâlnire de productivitate, o creştere de productivitate în baza acestui curs, dar dacă ne gândim că multe din componentele care se produc în România au la bază incoporate produse care sunt importate, ce se câştig se şi cam pierde. Deci nu e neapărat o creştere defectivă. Poate în anumite situaţii să fie. Dar dacă îi întrebaţi pe cei de la Asociaţia Importatorilor şi Exportatorilor spun că ei nu îşi doresc un curs mai slab, ei îşi doresc un curs mai stabil sau un curs stabil. Asta este ceea ce îşi doresc, pentru că pot să îşi facă planuri. Dar, un curs stabil depinde de mulţi factori din economie, nu doar de această cotaţie valutară simplă între cei care tranzacţionează valute.


Realizator: Aminteaţi ceva mai devreme despre inflaţie, în scădere, într-adevăr, spre finalul anului. După datele publicate pe site-ul BNR, şi vorbesc aici mai ales de minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie, arată că taxa pe activele financiare ale instituţiilor de credit, citez ca să fiu cât mai exact, "prin maniera de stabilire în funcţie de cotaţiile ROBOR, afectează eficienţa şi flexibilitatea politicii monetare, implicit capacitatea Băncii centrale de a ţine inflaţia sub control". Aşadar, care sunt estimările în ceea ce priveşte inflaţia pentru 2019?


Dan Suciu: Noi ne menţinem estimările de coborâre a inflaţiei undeva sub 3% spre finalul anului, deci cumva o evoluţie nu foarte spectaculoasă, dar descendentă, ceea ce este bine. În acelaşi timp, însă, avem multe semne de întrebare în privinţa efectelor pe care această taxă o introduce. Modul cum va fi ea aplicată încă nu este foarte clar, apar tot soiul de comentarii şi discuţii, nu avem încă norme metodologice, dar cert este că dincolo de acest lucru, pentru că nu taxa în sine ne îngrijorează, sau o taxă ca atare nu este neapărat atributul BNR să se pronunţe în legătură cu asta, dar în cazul acesta ea este legată de ROBOR. ROBOR este până la urmă.., evoluează pe un culoar pe care îl determină BNR prin dobânda de politică monetară, care la rândul ei este principala armă împotriva inflaţiei. Deci, daca legăm lucrurile acestea într-o combinaţie pe care nicăieri nu am regăsit-o în lume, există riscul ca această armă împotriva inflaţiei să nu mai aibă eficienţa pe care ar trebui să o aibă şi pe care a avut-o anul trecut, că din această cauză, în bună măsură, sigur nu numai, au fost şi condiţii favorabile, dar această armă a politicii monetare, a dobânzii de politică monetară cu impact pe ROBOR şi aşa mai departe, să nu mai aibă eficienţa de anul trecut şi acest lucru evident că nu este de dorit. Acest lucru evident că afectează foarte mult, inclusiv stabilitatea financiară.


Realizator: Nu pot să evit două întrebări, cu raspuns scurt. Îmi permit să cred, în urma recentei invitaţii, conducerea BNR se va întâlni cu cea a Ministerului Finanţelor?


Dan Suciu: Lucrurile nu stau aşa, pentru că nu cred că trebuie să ne întâlnim să discutăm la cafea. Există un cadru instituţional în care aceste discuţii au loc. În mod normal ordonanţa aceasta trebuia trimisă şi la BNR cu mult înainte de a fi aprobată, nu s-a întamplat acest lucru. În consecinţă vom avea o întâlnire, sau BNR va avea o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Stabilitate Macroprudenţială. Este o instituţie creată de Parlamentul României tocmai pentru un dialog instituţional între cele două instituţii, dar la acestea se adaugă şi ASF. Deci sunt trei instituţii implicate în acest dialog. Va avea loc această întâlnire. Căutăm acuma o dată, să agreăm o dată împreună cu cele trei institute, toate cele trei instituţii să agreeze o dată la care liderii lor pot participa, să avem o discuţie în termeni instituţionali. Nu cred că lucrurile se discută altfel în acest moment.


Realizator: Corectă precizarea. Şi ultima întrebare este, a venit din partea unor ascultători, banii în plus cum să-i ţinem? În depozite în lei sau în valută?


Dan Suciu: Ei zic, întotdeauna în depozite în lei, pentru că aceasta este moneda care circulă în această ţară. În acelaşi timp, dacă ne uităm la dobânzi, în acest moment cel puţin, dobânzile în lei, sigur nu ne plac la nivelul la care au ajuns, dar oricum sunt mai mari decât dobânzile la care, cu care sunt remunerate depozitele în euro. Aşa că, din punctul acesta de vedere nu văd o problemă să ţinem depozitele în dolari, în lei, scuzaţi-mă.


Realizator: Da. Şi apropo de toate întămplările din Marea Britanie, nu mă abţin să vă lansez şi o ultimă provocare. După ce Parlamentul britanic a votat, aseară, apropo de Brexit, credeţi că se va resimţii vreun şoc pe pieţele financiare în zilele următoare, de exemplu?


Dan Suciu: Da, cu siguranţă că va fi un şoc, nu neapărat care să se transmită spre zona noastră, suntem mai periferici şi nu avem atat de multe legături cu zonele mari, dar pe pieţele financiare deja exsită multe semne de întrebare, mai ales cele care sunt strâns legate de piaţa britanică. Este imposibil să nu apară unde de şoc aici.


Realizator: Vă mulţumesc pentru toate aceste precizări!

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE
Matinal 12 Decembrie 2024, 18:53

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE
APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică
Matinal 04 Decembrie 2024, 19:07

APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică
Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu
Matinal 03 Decembrie 2024, 07:55

Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu
APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic
Matinal 02 Decembrie 2024, 07:15

APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic
Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă
Matinal 28 Noiembrie 2024, 18:10

Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă
Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic
Matinal 27 Noiembrie 2024, 21:17

Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic
Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Matinal 19 Noiembrie 2024, 18:42

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal
Matinal 13 Noiembrie 2024, 07:00

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal

Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicină a Familiei, invitat la Apel matinal.

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal