Un succesor incoruptibil - dorinţa lui Bartolomeu Anania
Arhiepiscopia Clujului a făcut public testamentul lui Bartolomeu Anania scris în urmă cu doi ani. Mitropolitul îşi lasă toate economiile Fundaţiei Bartolomeu.
Articol de Remus Rădulescu, 04 Februarie 2011, 16:50
Mitropolitul Bartolomeu Anania a menţionat în testamentul său că doreşte la cârma Mitropoliei "un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească" ceea ce a început el.
Toate drepturile de autor ale Mitropolitului au fost lăsate Fundaţiei "Mitropolitul Bartolomeu" pe care a înfiinţat-o în 2008 pentru a susţine financiar, prin burse lunare, pe tinerii studioşi şi săraci. Fundaţiei Bartolomeu îi revin şi drepturile de autor de pe urma Bibliei diortosite şi adnotate de ierarhul clujean.
Mitropolitul Bartolomeu enumeră în testamentul său câteva activităţi pe care le doreşte continuate de succesorul său: mozaicurile din Catderala Mitropolitană şi din biserica "Schimbarea la Faţă din Cluj", revista Tabor, Radio Renaşterea, Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, Policlinica „Sfântul Pantelimon”, Grădiniţa „Sfântul Stelian”.
Sunt menţionate şi două proiecte împlinite deja: canonizările Martirilor Năsăudeni şi a Episcopului Pahomie de la Gledin.
În testament, Mitropolitul Bartolomeu a precizat că nu doreşte să primească nicio distincţie post mortem şi că vrea să fie înmormântat într-o groapă de pământ reavăn.
Citeşte Testamentul Mitropolitului Bartolomeu aici