Sărbătoarea Floriilor
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, cu o săptămână înainte de Paşti, Intrarea Domnului în Ierusalim şi primirea sa de către mulţime ca un împărat.
Articol de Remus Rădulescu, 12 Aprilie 2014, 22:30
Iisus Hristos a intrat în Ierusalim acum aproape 2000 de ani ca un om umil călare pe un măgar, dar era aclamat de mulţime ca un împărat.
Evangheliile spun că oamenii îl primeau aşa pentru că auziseră de minunea pe care Iisus o făcuse cu o zi înainte: învierea lui Lazăr.
Entuziasmul mulţimii nu era împărtăşit şi de liderii religioşi ai evreilor. Ei vedeau în Iisus un blasfemiator şi plănuiau să-l pedepsească.
Planul avea să le reuşească peste câteva zile, în ziua de vineri, când Iisus avea să fie răstignit.
Intrarea Domnului în Ierusalim deschide săptămâna Patimilor, cele mai dramatice zile din viaţa lui Iisus Hristos.
În amintirea întâmpinării Domnului în cetatea Ierusalimului, credincioşii participă la procesiuni cu ramuri înmugurite şi flori.
Ortodocşii au organizat procesiuni în ajunul sărbătorii, iar catolicii în după amiaza duminicii Floriilor.
La sfârşitul Liturghiei de Florii, credincioşii primesc ramuri de salcie binecuvântate printr-o rugăciune specială rostită de preoţi la sfârşitul slujbei.
Duminica Floriilor deschide Săptămâna Mare, zilele cele mai dramatice din viaţa lui Iisus, care sunt rememorate în cadrul deniilor din fiecare seară.
Sărbătoarea creştină poartă numele popular de "Florii" care vine de la vechea sărbătoare romană "Floralia", dedicată zeiţei florilor, Flora, sărbătorită la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lui mai.
De Intrarea Domnului în Ierusalim, Biserica dezeleagă la peşte şi la vin pentru cei care ţin Postul Paştilor.