Sărbătoarea Bunei Vestiri
Creştinii sărbătoresc la 25 martie zămislirea lui Iisus Hristos în mod miraculos în Fecioara Maria.
Articol de Remus Rădulescu, 24 Martie 2012, 17:27
Maria, o tânără de 14-15 ani, logodită cu tâmplarul Iosif din Nazaret, a primit o veste neobişnuită. Îngerul Gavril i-a spus că-l va naşte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Era momentul zămislirii, în mod miraculos, într-o fecioară, a Mântuitorului lumii. Întâmplarea, relatată în capitolul întâi din Evanghelia după Luca, stă la baza sărbătorii creştine de la 25 martie, Buna Vestire.
Este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, în care creştinii cinstesc ascultarea şi credinţa Sfintei Maria.
Sfânta Fecioară şi-a arătat totuşi reticenţa la auzul veştii îngerului: „Cum să fie posibil să nasc, devreme ce nu ştiu de bărbat?” (Luca 1,34) Nedumerirea nu s-a transformat însă în refuz.
Ultimul cuvânt al Sfintei Maria a fost "amin": "aşa să fie", "după cum voieşti tu". A rămas însărcinată fără să fi avut relaţii cu vreun bărbat. După nouă luni, Fecioara Maria l-a născut pe Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, făcut om.
Pe acest "amin" rostit de om se construieşte de fapt relaţia cu Dumnezeu. El nu dă buzna, bate la uşă. Intră doar când i se deschide. În lumea noastră a oamenilor, Dumnezeu a intrat la Buna Vestire şi de atunci lumea a fost altfel.
Bunavestire cade întotdeauna în timpul Postului Mare. Pentru a fi, ca orice sărbătoare, prilej de bucurie, Biserica dezleagă la peşte şi la vin la 25 martie pentru cei care ţin Postul Paştilor.