Ioan Iacob Hozevitul - un român ajuns sfânt în ţara lui IIsus
Sfântul Ioan Iacob s-a născut în 1913 în satul botoşănean Crăiniceni dar a trăit de la 25 de ani în Ţara Sfânta.
Articol de Cristian Curte, 05 August 2009, 14:39
Creştinii ortodocşii sărbătoresc la 5 august un sfânt care a trăit în secolul XX - atât de aproape de noi încat unii dintre cei care l-au întâlnit au murit de curând. Sfântul Ioan Iacob s-a născut în 1913 în satul botoşănean Crăiniceni dar a trăit de la 25 de ani în Ţara Sfânta.
După ce a fost călugărit la Mănăstireala Neamţ, Lavra care a dat mulţi alţi sfinţi, a plecat la Ierusalim, dornic să păşească pe urmele lui Iisus Hristos. S-a stabilita la M-rea Sfântul Sava de lângă Beteleem, iar apoi a fost numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan. În 1952 s-a retras cu ucenicul său în pustiul Hozevei lângă Ierihon pentru a trăi ca un sihastru într-o peşteră.
Nevoinţa sa in deşert este greu de povestit. Va puteţi însă inchipui că temperaturile de care noi ne plângem vara erau acolo la ordinea zilei. În plus - ştiu asta de la un călugar care a trăit lânga ucenicul său, monahul Ioanichie - Sfântul işi lua apa dintr-o cisternă de piatră pe care o umplea doar ploaia. Si cum acolo plouă foarte rar, va gandiţi ce bea.
Râvna pentru Dumnezeu l-a dus la trăirea stării supreme de unire cu El, astfel incât, dupa moarte trupul nu i-a putrezit. A murit în 1960 şi a fost îngropat în peştera în care trăise. A fost dezgropat după 20 de ani şi a fost găsit nedescompus. Moaştele sale au fost depuse la manastirea Sf Gheorghe Hozevituldin Ţara Sfânta. Românii care ajung în pelerinaj acolo se întâlnesc cu unul de-al lor pe care Dumnezeu l-a încununat cu aura sfinţeniei.