Catedrala Mântuirii Neamului cu bani împrumutaţi de la bancă
Patriarhia Română a anunţat că noua Catedrală Patriarhală nu va fi o povară pentru bugetul Statului.
Articol de Remus Rădulescu, 07 Iunie 2010, 12:23
Şapte firme româneşti de proiectare au intrat în concurs pentru realizarea Proiectului "Catedrala Mântuirii Neamului". Ele au depus documentaţia la Patriarhie şi câştigătoarea va fi desemnată până la sfârşitul lunii iunie.
Ofertele conţin proiecte de arhitectură, rezistenţă şi instalaţii, devizul financiar şi sunt însoţite de machete ilustrative. Patru comisii formate din specialişti vor evalua ofertele, fără să cunoască, însă, cine a realizat proiectul.
Patriarhia a anunţat într-o conferinţă de presă că proiectele depuse sunt secretizate, pentru a fi asigurată obiectivitatea în alegerea proiectului câştigător.
Episcopul vicar patriarhal, Ciprian Câmpineanul a spus că noua Catedrală "nu va fi o povară pentru instituţiile Statului şi că dată fiind situaţia de criză, ne bizuim pe ajutorul credincioşilor , dar nu în momentul de faţă ci după construirea Catedralei."
Patriarhia va deschide o linie de credit la o bancă din România, de 150 de milioane de euro, pe 15 ani, sumă necesară pentru ridicarea Catedralei "la roşu".
După calculele proiectanţilor, costul construcţiei a scăzut aproape la jumătate întrucât materialele de construcţiei s-au ieftinit în condiţii de criză, a precizat, Nicolae Noica, unul dintre coordonatorii Departamentului Catedralei Mântuirii Neamului. El a făcut şi un scenariu optimist în ceea ce priveşte returnarea creditului în doar 4 ani, presupunând o donaţie de câte 10 euro pe an din partea a 3 milioane de familii ortodoxe române.
Constructorul catedralei va fi ales printr-o licitaţie internaţională, organizată în luna iulie, conform declaraţiei episcopului Ciprian Câmpineanul.
Construcţia ar urma să înceapă efectiv după 15 august pe Dealul Arsenalului, în spatele Palatului Parlamantului.