Scorţişoară

Scortişoara este coaja scorţişorului, un copac, din aceeaşi familie cu dafinul, ce înmiresmează pădurile tropicale ale Ceylonului (Sri Lanka) şi ale sudului Indiei.

Darul său deosebit este acela că exală miresme peste fire de tulburătoare care, toate, se concentrează în scoarţa-i, miroasitoare ca pielea unui zeu.

Popoarele Mediteranei o ţineau la mare preţ.

În Cântarea Cântărilor din Biblie, de pildă, Mirele cântă frumuseţea Miresei : Eşti grădină încuiată...mireasa mea...un paradis...cu arbuşti (şi flori) ce revarsă miresme: nard, şofran şi scorţişoară ... cu copaci ce lăcrimează tămâie, cu mirt şi cu aloe ...

Erau, de altfel, esenţele ce parfumau aşternuturi, iatacuri sau cupa cu vin.

Şi nu numai atât îi e darul scorţişorului, fiindcă e, cu adevărat, un copac al vieţii. Puterea tămăduitoare care i s-a dat este nebănuită.

Pulberea de scorţişoară, amestecată cu miere, lucrează ca un medicament aproape total, iar ca sos pentru salatele de fructe, ca un deliciu total.

Pasta de scorţişoară cu miere şi nucă, unsă pe pâine, nu numai că te unge pe suflet, dar, din fericire, poate omoarî germenii de gripă.

O linguriţă de pulbere pe zi, presărată într-o gustare, ţine sub ascultare glicemia.

Vinul cu scorţişoară e un balsam pentru stomac.

Tot coaja scorţişorului face ca ciocolata şi dulciurile, dar şi brânza untoasă şi sosurile de crudităţi să fie bucatele magice ale Crăciunului.

Şi, încă ceva: ceaiul de scorţişoară cu miere, băut dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara la culcare, modelează trupurile prea dedate la înfruptare.