Mugur Vărzariu, ''artist social''

De ceva vreme urmăream pozele pe care le realizează, asta ca un simplu ''consumator'' de frumos, dar şi ca jurnalist.

Însă numele Mugur Vărzariu îmi era cunoscut de pe reţeaua socială Facebook.

Aici văzusem, ce-i drept, puţine fotografii din cele pe care le realizează, dar era deja un fenomen printre prieteni, cunoscuti, ONG-uri.

La scurt timp am citit un articol despre faptul că a caştigat un important premiu pentru fotografie.

Ocazie, numai bună de a va prezenta omul din spatele lentilei si omul din spatele proiectelor sociale.

Mugur Vărzariu a câştigat premiul trei la concursul POYi, organizat de Institutul de Jurnalism Donald W. Reynolds de la Şcoala de Jurnalism Missouri, SUA, cu fotografia „Untitled”- „Fără nume” - ce înfăţişează o bătrână stând pe pat.

Femeia din poză se numeşte Simion Filotia, o femeie de etnie rromă, surprinsă în interiorul casei ei din Mârza anul trecut.

Fotografia câştigătoare poartă următorul mesaj: populaţia de etnie rromă din România nu are acces la servicii de sănătate.

Mugur Varzariu, 43 de ani, este licenţiat în economie şi absolvent al unui program de Executive Master Administration la ASEBUSS. După economie a studiat şi Dreptul.

Între timp, şi-a descoperit ca pasiune, fotografia.

Fotografiile sale au apărut în publicaţii precum The Economist, The New York Times sau Los Angeles Times. Din 2010, a renunţat la economie şi s-a ocupat cu prioritate de fotografie. Fotografii de surprind diverse teme sociale.

Reporter: Veniţi dintr-un cu totul şi cu totul alt domeniu decât cel al fotografiei, şi anume, domeniul economic. Cum de aţi ales fotografia?

Mugur Varzariu: În 2010, în urma unei întâlniri cu un fost coleg de şcoală care era fotograf din 1990, a văzut o fotografie pe care am făcut-o...şi mi-a zis că e posibil să reuşesc dacă îmi doresc cu adevărat.

''Nu astept ca munca sa imi fie validată de premii...sau poate doar de premii de excelenţă pentru activism social.''

Reporter: De curând aţi fost premiat. Despre ce premii este vorba?

Mugur Varzariu: Am participat la ''Fotografia anului'' concurs organizat de UNICEF, concurs la care nu te poţi înscrie singur, trebuie să trimiţi imaginile sau documentarul pe care l-ai realizat către un editor, după care UNICEF decide dacă munca pe care tu o prezinţi merită să fie sau nu nominalizată, şi abia pe urmă primeşti o invitaţie pentru participare. Şi în ultimii ani am avut în fiecare an câte două poveşti nominalizate.

În general nu vânez premii m-ar tenta mai mult cum am obţinut premii de excelenţă pentru activism social, să vadă lumea ce fac, ce spun şi de ce spun toate astea, asta m-ar încânta mult mai mult decât orice fel de premiu.

Reporter: Descrieţi-mi o zi de lucru a lui Mugur Vărzariu.

Mugur Varzariu: O zi de lucru la mine înseamnă să mă trezesc de dimineaţă, să ajung primul în orice fel de situaţie, de obicei ajung înainte ca lumea să se trezeasca. Muncesc şi stau în picioare ore în sir, mă plimb, vorbesc foarte mult cu oamenii, şi încerc să surprind lucrurile pe care ei le fac.

Reporter: Realizaţi fotografie şi activaţi în sfera aceasta socială. Cum v-aţi recomanda .......Ce aţi spune astăzi că sunteţi?

Mugur Varzariu: În primul şi primul rând sunt un agent al schimbării. Un om care prin puterea exemplului, prin ceea ce face, încearcă să arate celor din jur, ce înseamnă să faci ceva pentru cei de lângă tine.

Reporter: Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, care este povestea pozei intitulată ''Fără nume''- care înfăţişează o bătrână stând pe pat, cu care aţi câştigat premiul trei la concursul POYi, organizat de Institutul Jurnalism Donald W. Reynolds de la Şcoala de Jurnalism Missouri, din SUA.

Mugur Varzariu: Fotografia face parte dintr-un documentar, documentar ce îşi propusese la vremea respectivă să scoată în evidenţă probleme de discriminare şi dificultăţi în accesul rromilor la sănătate. Şi aşa am ajuns în sat, în casa acestei familii.

Bătrâna era într-un fel, stâlpul familii, avea grijă de toţi copii, şi eu am făcut câteva poze în timp ce ei îşi vedeau de activităţile lor zilnice. Şi la un moment dat a lĂsat copilul În grija mamei Şi s-a oprit, am surprins-o pe batrână singură, într-un moment de linişte.

Atunci cand vreau să transmit ceva, mă duc, văd, analizez situaţia şi încerc să o transmit, atât prin cuvinte cât şi prin fotografie, ceea ce în ultimă instanţă mă transformă într-un artist social, un om care foloseşte imaginea ca pe un carlig prin care încearcă să îl atragă pe privitor şi să-l facă să zăbovească cateva clipe şi să acorde timpul necesar înţelegerii acelei situaţii într-un fel pe care nu l-a mai întâlnit niciodată.

Audio: