O casă de poveste

Dacă drumurile de vacanţă vă poartă pe alte văi decât cea a Prohovei şi ajungeţi din greşeală pe Valea Şuşiţei, daţi de Soveja: comună bogată după alcătuire, staţiune acum uitată şi locul în care se ridică unul dintre mausoleele ce amintesc de lupta eroică a ostaşilor noştri în Primul Război Mondial.

O plimbare pe uliţele satului descoperă încă privitorului casa tradiţională a muntenilor, cu cerdac înalt, tindă şi două odăi. Dacă vi se pare că aţi mai întâlnit undeva modelul, asta înseamnă că satele noastre de sub munte au un ceva al lor. Aici, la Soveja, nu e însă vorba numai despre o integrare în peisaj, ci şi de influenţe directe ale satelor munteşti. Am aflat povestea de la Mariana Chiriţă, profesoară de limba şi literature română o viaţă la Tecuci, acum proprietar şi ghid al unei case tradiţionale pe care a amenajat-o ca pe un muzeu.

Colecţia etnografică ZESTREA e găzduită de o casă cu semnificaţie istorică. Ea i-a aparţinut brigadierului silvic Ion Roşcan, luptător în Rezistenţa anticomunistă din Munţii Vrancei, în grupul Gheorghiţă Bălan. A fost prin însă şi la 47 de ani piere, în urma unei anchete. O plăcuţă memorială îl aminteşte.

Şi în această casă, cu semnificaţie pentru istoria recentă, e locul în care Mariana Chiriţă a încercat să găsească fiecărei îndeletniciri câte un colţişor: colţil cânepii, colţul ciobanului, că doar ne aflăm în Ţara Mioriţei, colţul femeilor care se îndeletniceau cu gătitul, ba chiar şi o bancă dintr-o veche şcoală din zonă, se află în tindă.

Pe pereţi răsună şi astăzi clopotele, talăngile, “ciuaie”, cum le spun localnicii, care anunţau întoarcerea turmelor de vaci de la păşune.

În “camera din crivăţ”, odaia bună a ţăranilor găsim uneltele de tors şi de ţesut, două leagăne şi “culmea” pe care e etalată zestrea casei. De unde şi expresia “Asta-i culmea!” care trebuie să fi fost exprimarea admiraţiei pentru ceva greu de atins.

În faţa lăzii de zestre în care Mariana Chiriţă a adunat ţoale frumos ţesute şi cusute, aveam să-mi satisfac şi o curiozitate mai veche: ce e cu semnul uneori stângaci şi în dezacord cu lucrătura măiastră a unei cămăşi. “Greşul” e făcut intenţionat, pentru că e păcat să faci lucru perfect. Ştiau probabil femeile că orgoliul nu a fost niciodată o virtute!...

Banca de şcoală de ţară din tinda casei tradiţionale rânduite de Mariana Chiriţă e şi un fel de preambul pentru altă camera a casei, cea dedicate intelectualităţii satului. Istoria propriei familii i-a dat şi imbold şi… obiecte de colecţie. Femeile de vază ale satului aveau poşete cusute numai şi numai cu mărgele, truse de farduri şi pânzeturi de zestre.

Un vechi birou al unui învăţător din Soveja interbelică e ornat cu o maşină de scris, iar dintr-un ungher, Mariana Chiriţă, artizanul acestei colecţii, scoate o călimară de jălbar, adică ştiutorul de carte care scria toate jalbele ţăranilor. Iar un document scos dintr-un sertar, ne demonstrează, vorba proprietarei “cât a costat dintotdeauna pe la noi învăţământuş gratuit”… De exemplu, un bursier, plătea pentru seminarul de la Galaţi cam 5000 de galbeni, sumă care în epocă putea plăti o pereche de boi.

Din camera cu aer interbelic nu lipsesc patefonul, radioul şi bineînţeles cărţile. Un loc de cinste îl ocupă şi pozele de familie şi decoraţiile bunicilor.

E o casă ÎNZESTRATĂ cum se cuvine şi povestită cu erudiţie etnografică şi jovialitate ţesută din proverb şi zicători.