Somn de 40 de kilograme în plină prohibiţie
Un pescar din Arad a fost prins de autorităţi cu un somn de 40 de kilograme în barcă.

17 Aprilie 2025, 12:09
Un pescar din Arad a fost prins de autorităţi cu un somn de 40 de kilograme în barcă, deşi este perioadă de prohibiţie.
A fost amendat cu 10.000 de lei, iar exemplarul a fost eliberat în apele Mureşului.
Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost descoperit în timpul unei acţiuni desfăşurate de autorităţi pentru combaterea şi prevenirea pescuitului ilegal.
Un alt bărbat care încerca să prindă peşti tot pe Mureş a fost amendat cu 6.000 de lei.
În perioada 9 aprilie - 7 iunie este interzis pescuitul în ape curgătoare.