„Un membru al Camarilei. Ernest Urdăreanu”

Istoria noastră abundă în personaje negative. Cu cât tarele celui în cauză sunt mai multe şi mai grave, cu cât rolul acestuia în desfăşurarea evenimentelor este mai pregnat, cu atât cercetătorul istoric este mai motivat să-şi intensifice căutările, animat într-o proporţie deloc neglijabilă şi după o brumă de calităţi şi numai de defecte ale personajului.

Se înscrie în această direcţie şi cel căruia am încerat să-i reconstituim traiectoria fulminantă a propriei deveniri construită pe parvenire şi instrumentată prin vibraţia accelerată a coatelor, a vorbelor cu tâlc aruncate pe teren fertil, a uneltirilor, compromisului şi a aranjamentelor.

Orice o aflat în umbra liderului ştie, cunoaşte expresia călăuzitoare: „ nu muşca mâna stăpânului care te hrăneşte” Nici Ernest Urdăreanu nu a făcut excepţie de la aceasta.

Da, despre Ernest Urdăreanu e vorba în ediţia de faţă. Câteva date biografice:

născut la 6 mai 1897, la Slatina, Ernest Urdăreanu era fiul ofițerului de infanterie oltean Pandelie Urdăreanu (1858-1902), frate cu mama diplomatului Nicolae Titulescu. Mama, Alexandrina (1873-1926), fiica doctorului francez Ernest de La Pommeraye, era soră cu mama generalului Gheorghe Argeşeanu. Ernest a avut un frate, Gheorghe (1901-1965), de profesie inginer, și o soră, pictorița Lelia (1899-1990), căsătorită Stoianovici, apoi Popescu.

Numele de familie are într-adevăr consonanţe cu o stare socială bună în trecut, însă acesta era ortografiat ca Urdărianu şi nu Urdăreanu cum a fost preluat de istoriografia noastră. Posesorul a mai cochetat şi cu varianta armeană „Urdarian”, iar regina Maria în amintirile sale îl menţionează ca pe o piază-rea drept „Murdăreanu”, aluzie l combinaţiile nedemne pe care le efectua sub patronajul fiului ei, regele Carol al II-lea

Rămas orfan de tată la cinci ani, Ernest, întâiul născut al unei văduve cu trei copii, a ales, pe urmele tatălui, o carieră militară care promitea o situație materială stabilă. A fost primit ca bursier al Liceului Militar din Iași.

Şi în continuare, ascensiunea pe scara socială :

în octombrie 1913 (la 16 ani), a fost admis la Școala Pregătitoare de Cavalerie de la Târgoviște, cu statut de semibursier. La absolvire, în iunie 1915, a fost repartizat Regimentului 4 Călărași din Turnu Măgurele.

La 14/27 august 1916, România s-a alăturat acțiunilor militare ale Primului Război Mondial, iar Urdăreanu a fost mobilizat ca adjutant al Diviziei 3 Infanterie, fiind însărcinat cu recunoașteri ale forțelor inamice.

În Transilvania a câștigat aprecierile generalului Marin Niculescu, care amintea cum, în timpul luptei de la Satu Lung din septembrie 1916, „deși ofițer de cavalerie, dând peste o companie de infanterie ce se retrăgea, lipsită fiind de ofițeri, a reîntors-o contra inamicului, ținând astfel frontul”.

În 1917, Divizia 3 Infanterie a luat parte la bătăliile de la Mărăști și Mărășești, iar în februarie 1918, a fost trimisă „să facă ordine” pe teritoriul Basarabiei. Generalul Alexandru Mărgineanu, comandantul diviziei (din noiembrie 1916), l-a luat după el, în decembrie 1918, la Comandamentul Trupelor București, iar în martie 1920, înapoi la Divizia 3.

În 1922, dându-i calificativ pe acel an, generalul de divizie Ștefan Holban, comandantul Corpului 2 Armată și fost ministru de război, arăta că, din august 1916, Urdăreanu „nu a făcut nici o zi de serviciu în arma de origine [cavaleria]”, căpătând gradul de locotenent, în 1917, și de căpitan, în 1919, „pe baza recomandărilor [făcute] pentru servicii de birou”

În noiembrie 1920, Ernest a fost mutat la Regimentul 7 Călărași, dar, pentru că i s-a remarcat o pasiune pentru mașini, a fost detașat la Serviciul de Automobile al Președinției Consiliului de Miniștri. La guvernare era fostul general Alexandru Averescu.

În aprilie 1922, căpitanul Urdăreanu a fost transferat, la cerere, Regimentului de Escortă Regală, comandat de colonelul Constantin Ilasievici. Pentru a recupera lipsa experienței la trupă, a urmat cursul redus al Școlii de Specialități a Cavaleriei de la Sibiu și a făcut un stagiu în Armata Franceză, la Regimentul 6 Dragoni din Paris.

Comandantul școlii observa că are „multă dragoste de cai”, „venind cu cai buni și harnașamentul complet”.

În 1927 i-a fost acordat gradul de maior. Șarmant și măgulitor, Urdăreanu a primit întotdeauna aprecierile superlative ale superiorului său, Ilasievici.

În anul 1929, Ilasievici, avansat general de brigadă și promovat la comanda Brigăzii 14 Călărași, de care ținea și Regimentul de Escortă Regală, l-a chemat pe Ernest ca adjutant.

Revenind la vechea sa pasiune, Urdăreanu a luat parte, în 1928, la primul raliu de la San Remo, unde, la volanul unui Fiat 520, pe ploaie, ceață și noroi, s-a clasificat întâiul dintre 200 de concurenți. A repetat performanța în anul următor, când a adus acasă a doua medalie de aur.

Într-o reproducere din presa din epocă, alături de echipa sa tehnică la San Remo, 1928. Credit: https://motorsportnews.ro/tag/ernest-urdareanu/

Palmaresului său i s-au adăugat premii la concursuri din țară. Generalul Gheorghe Moruzi, inspectorul general al cavaleriei, observa cu ironie: „Încalecă foarte bine, însă de câtva timp e mai mult automobilist decât călăreț”.

Şi în varianta solo, lângă automobilul cu care concura. Credit: historia.ro

La 8 iunie 1930, pe tronul României urca Regele Carol al II-lea. Curtea, păstrată în timpul Regenței aproape la fel ca la moartea regelui Ferdinand, includea demnitari aflați la vârste venerabile.

La aflarea veștii că principele a revenit în țară, după ce renunțase la drepturile sale în scris, în decembrie 1925, șeful Curții, cu titlul de ministru al Casei Regale, diplomatul Constantin Hiott, a demisionat.

La dispoziția noului monarh s-au pus marii maeștri ai Curții, Ioan Stârcea (de ceremonii) și Anton Mocioni (de vânătorile regale), aduși la Curtea Regelui Ferdinand I ca foști miniștri pentru Bucovina, respectiv Transilvania.

Suveranul i-a înlocuit treptat pe vechii demnitari. În fruntea Curții l-a adus pe generalul Ilasievici, numindu-l șef al Casei Militare Regale și mareșal al Palatului. Deși nu imediat, Ilasievici și-a amintit de Urdăreanu, care, după ce trecuse prin Brigada 8 Cavalerie, revenise la Regimentul de Escortă Regală. De la Palat i s-a cerut detașarea, în noiembrie 1931, ca ofițer curier și de ordonanță.

Ernest a primit șansa să se remarce în martie 1932, când a fost numit şef al Garajelor Regale. Printr-o administraţie eficientă, a reuşit să obţină economii impresionante, câștigându-și reputația de bun organizator.

Totuși, un alt moment i-a înălțat steaua lui Urdăreanu: în seara de 29 decembrie 1933, prim-ministrul I. G. Duca, ieșind dintr-o audiență la Peleș, cădea răpus de gloanțele Nicadorilor în gara din Sinaia. Ernest s-a achitat de sarcina sensibilă de a recupera corpul neînsuflețit al lui Duca și a-l aduce la castel.

O împrejurare favorabilă - în negocierile pentru formarea unui nou guvern, Titulescu, profitând de prestigiul său internațional, i-a cerut monarhului să-l înlăture pe infamul său secretar particular, Puiu Dumitrescu, care avea reputația unui atotputernic „om al camarilei” - astfel că Urdăreanu a fost avansat la 10 mai 1934 de Suveran ca adjutant regal şi grad de locotenent-colonel.

„Camarila avea reguli nescrise. În afara darurilor periodice (aur, decoraţii, bani, acţiuni, obiecte de valoare), o metodă regală de a face bani erau jocurile de pocker, la care convivii regelui pierdeau întotdeauna.

În „Însemnări zilnice”, regele Carol al II-lea menţionează adeseori partidele de poker cu prefectul poliţiei Capitalei, Gavrilă Marinescu, dar și cu alți apropiați: „La joc cu Gavrilă (Marinescu), Max (Auschnitt) şi Ernest Urdăreanu” (21 martie 1937), „cu Duduia (n.r. - amanta Elena Lupescu), Gavrilă şi Urdăreanu” (25 martie), „cu Gavrilă şi cu generalul Nicu M. Condiescu”

Partidele de poker, seratele stropite cu băutură fină și mâncăruri alese au rămas de pomină: „Mi s-a povestit de o partidă de poker la Duduia, în care a fost o întâlnire între Gavrilă Marinescu şi Urdăreanu. După o licitare animată, Gavrilă a cerut 80.000 de lei; Urdăreanu a primit şi a cerut plus 80.000 - adică în total 160.000 lei. Gavrilă a ţinut şi au bătut cărţile: Urdăreanu avea secvenţa regală, iar adversarul său carré de aşi. O sută şaizeci de mii de lei pe o carte, când cu câţiva ani înainte împuşcai francul - iată una din minunile «Restauraţiei» ! Trăiască Regele brelanului!”, nota, ironic, Constantin Argetoianu în jurnalul său.

Două rânduri mai jos: „Singurul lucru organizat în România Mare e jaful şi şperţul… Regele, Malaxa, Aristid Blank şi Gavrilă Marinescu. Iată sovietul de soldaţi… şi şperţari care hotărăsc astăzi soarta Guvernelor noastre. Ne copleşeşte mocirla !”.

Instantaneeu din biroul regelui Carol al II-lea. Credit: life.com

Să ne aducem aminte din primele informaţii inserate în această prezentare că Ernest Urdăreanu avea o legătură de rudenie cu Nicolae Titulescu, însă e prematur să avansăm că succesul său la Curte s-a datorat unei astfel de garanţii.

„La începutul domniei lui Carol al II-iea, Urdăreanu se afla în afara Camarilei; apoi a înaintat cu paşi mici spre aceasta, fiind în anturajul lui Puiu Dumitrescu. Viza, însă, un loc în preajma Elenei Lupescu. Metoda folosită pentru a-şi atinge scopul este consemnată de Petre Pandrea: "A cucerit pe Duduia spunându-i arhaic, Domniţă, şi purtându-se graţios. O respecta ca pe o regină. Toţi îi spuneau, moldoveneşte, Duduia.

Foanfă, bucureştean maliţios îi spunea Roaiba [apelativ ce apare şi în unele rapoarte ale Siguranţei din 1927-1928], iapa roşcată. Olteanul pezevenghi Urdăreanu, strănepotul ucigaşului lui Tudor Vladimirescu şi nepot al lui Nicolae Titulescu, îi spunea Domniţa. Cu timpul, s-a suit şi în alcovul reginei neîncoronate. În cei zece ani de domnie ai Elenei Lupescu ( 1930-1940), Ernest Urdărcanu a fost singurul ei amant de inimă şi pat."

Urdăreanu reuşise să se facă foarte util şi lui Carol "îi aducea prostituate, actriţe şi demimondene. Le culegea prin cluburile Capitalei, unde copilărise." Astfel, a reuşit să urce scara ierarhică.

La 19 martie 1936 a fost numit vicemareşal al Curţii Regale, ocazie cu care toţi cei doritori de a intra sub protecţia Camarilei i-au trimis telegrame entuziaste de felicitare; între ei, foarte mulţi militari (chiar şi generalul Samsonovici, şeful Marelui Stat Major), mari industriaşi (ca Mociorniţa), diplomaţi (precum Victor Cădere sau Victor Ianculescu, directorul adjunct al Şcolii Române din Paris condusă de Nicolae Iorga) sau doritori de a intra în prima linie a Camarilei (ca Aristide Blank).

Prin Urdăreanu au început să se facă toate afacerile oneroase ale lui Carol; prin el se dădeau cadourile-mită; prin el erau atacaţi posibilii adversari. Dar, făcea afaceri şi în beneficiu personal ori pretindea cadouri pentru intervenţii. De aceea, în epocă a fost numit "Murdăreanu". A devenit foarte puternic, mai ales după îndepărtarea lui Puiu Dumitrescu, ceea ce i-a supărat pe unii membrii sau apropiaţi ai Camarilei. Jean Pangal, în octombrie 1934, declara acru că Urdăreanu ajunsese "singurul mare factotum" la Palat.

Nicolae Malaxa menţiona sumele de bani date, repetat, lui Urdăreanu. În plus, i-a pus la dispoziţie, gratuit, casa prinţului Nicolae din Parcul Filipescu, pe care inginerul o achiziţionase după plecarea acestuia din ţară.

Despre darurile impuse de Urdăreanu, făcea declaraţii Comisiei de anchetă şi Max Auşnitt: "Prin 1936, în urma unei afaceri ce am făcut-o cu dl. Malaxa la Londra, dl. Malaxa a dat, cu participarea şi a mea, 10 000 de lire lui Urdăreanu. Am întrebuinţat ca formă că ar fi participat şi dânsul la afacerea de la Londra"

În rare cazuri, însă, se căuta o formulă acoperitoare, legală, de complezenţă. De cele mai multe ori, cumpărarea bunăvoinţei - atât .. în cazul lui Urdăreanu, cât şi în al celorlalţi membrii ai Camarilei - era făcută pe faţă, ca la piaţă, păstrându-se, totuşi, ierarhia, cei mai aproape de Elena Lupescu primeau mai mult, ceilalţi mai puţin. Un exemplu este unul din cazurile de cadouri în acţiuni: Auşnitt a dat, de la Societatea "Lujeni", 435.000 de acţiuni, gratuit, lui Carol, iar ultimul din cei care au primit, Eugen Buhman, obţinea numai 1.000. Şi alţi mari industriaşi sau finanţişti, interesaţi de afacerile cu Statul, procedau la fel.

Foarte multe cadouri impuse au primit regele şi membrii Camarilei de la BNR. Acelaşi Raport din 1941 le inventariază. Constau în imobile; sume de bani, totalizând din 1932, 81.000.000 lei, sub acelaşi pretext al susţinerii operelor de binefacere; sute de colecţii de monede jubiliare din aur; lingouri din aur pentru confecţionarea a diferite obiecte (numai în 1940, greutatea aurului dat era de 22,7965 kg).

Banii erau livraţi prin intermediul lui Urdăreanu, care ordona trimiterea lor. (Raportul consemna şi mai multe proteste ale doctorului Gerota - 1933, 1934, 1936 - în cadrul adunărilor generale ale Consiliului de Administraţie al BNR, "în termeni mult mai tari decât se arăta în procesele verbale, ceea ce determina închiderea discutiilor".)

Se adăuga achiziţionarea de către Carol, în condiţii oneroase pentru Stat, a multor proprietăţi şi automobile; scutirea de impozite pe importurile de bunuri, atât pentru rege, cât şi pentru Elena Lupescu, Ernest Urdăreanu, generalul Nicolae Condeescu şi alţi membri ai Camarilei. Urmau subvenţii ilegale date de Stat. ş.a.m.d.

Comisia de anchetă din 1941 concluziona că Statul "este îndreptăţit a se despăgubi din patrimoniul fostului rege" cu o sumă de 1.161.762.359 lei” (Din volumul „Carol al II-lea şi camarila regală” de prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Editura „Semne”, anul 2010, Bucureşti)

Ernest Urdăreanu în uniforma de mareşal al Palatului. Credit: life.com

La 1 ianuarie 1935, regele îi ceruse lui Urdăreanu să îşi dea demisia din armată pentru a funcţiona în mai bune condiţii şi mai multă libertate ca prefect al Palatului, o funcţie veche asigurată de septuagenarul Nicolae Drossu, moştenit de pe vremea regelui Ferdinand.

În anul 1936, Ernest Urdăreanu a devenit vicemareşal, apoi mareşal al Palatului Regal, adică şeful administraţiei regale.

Ascensiunea sa a continuat, iar după instaurarea dictaturii regale, în anul 1938, Ernest Urdăreanu a primit postul de ministru al Curţii, calitate în care a devenit reprezentantul Regelui în Guvern. Astfel că Ernest Urdăreanu i-a însoţit, în noua sa calitate oficială, pe Regele Carol al II-lea şi pe Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai I, în turneul lor interna­ţional, care i-a purtat prin Marea Britanie, Franţa şi Germania, în încercarea Regelui Carol al II-lea de a preveni izolarea interna­ţională a României.

Un amănunt notabil al acestui turneu a fost acela că Adolf Hitler a refuzat să-l primească pe Ernest Urdăreanu, care era considerat drept creierul camarilei regale, care includea oameni de afaceri precum Nicolae Malaxa, Max Auschnitt ori Aristide Blank, mulţi cu certe origini evreieşti.

Cu ocazia întrunirii Consiliului de Coroană din inie 1940 ce dezbătea soluţia de urmat după ultimatumul sovietic de cedare a Basarabiei şi nordului Bucovinei, Ernest Urdăreanu, invitat la Consiliul de Coroană, unul din cei șase care au votat pentru rezistență în a doua sesiune (împreună cu Nicolae Iorga, Silviu Dragomir, Ștefan Ciobanu, Victor Iamandi și Traian Pop), a recunoscut că a făcut-o numai de paradă și că „trebuie să cedăm”.

Tot Urdăreanu a fost cel care la 27 iunie 1940, îl trezea din somn pe monarh la ora două noaptea, pentru a-i spune următoarele: „Molotov, comisarul pentru Afaceri Externe al Uniunii Sovietice a transmis ambasadorului nostru la Moscova nota ultimativă privind cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord !”

Apropierea dintre Regele Carol al II-lea şi ministrul Curţii Regale l-a determinat pe Ernest Urdăreanu să-şi urmeze suveranul în exilul care a urmat abdicării Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940.

În privinţa redactării textului de renunţare la tron al regelui Carol al II-lea , Ernest Urdăreanu s-a dovedit din nou şiret și abil. Acesta a propus să se evite referirea la o „abdicare”, așa încât, în proclamația din 6 septembrie 1940, s-a folosit formula de a „trece sarcinile domniei” principelui moștenitor, revenit pe tron ca Regele Mihai I.

Dacă ar fi rămas în ţară, Ernest Urdăreanu ar fi riscat să fie executat, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale. De altfel, legionarii au tras cu mitraliera asupra trenului în care se aflau Regele Carol al II-lea, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu. Totuşi, ei au ajuns cu bine în Italia, via Iugoslavia, apoi s-au mutat în Elveţia.

Exilaţii au pornit mai departe, spre Spania, prin Franţa controlată de reprezentanţii regimului de la Vichy, controlat de mareşalul Petain. Ajunşi în Spania, s-au trezit confruntaţi cu o situaţie imposibilă, creată de presiunile Guvernului român şi ale celui german, care vizau extrădarea Elenei Lupescu şi a lui Ernest Urdăreanu, spre a fi judecaţi în România pentru numeroase acte de corupţie.

În acest context, Ernest Urdăreanu a apelat la o reţea de contraban­dişti spanioli, care a organizat fuga Regelui Carol al II-lea în Portugalia. Însă ei nu au rămas acolo decât puţin. De teama extinderii războiului, Regele Carol al II-lea şi Curtea sa s-au refugiat în Cuba, apoi în Mexic şi în Brazilia.

În anul 1944, Ernest Urdăreanu la vârsta de 43 de ani s-a însurat, în Ciudad de Mexico, cu o tânără de 18 ani, Monique Cook.

Mai târziu, în anul 1947, el a organizat nunta Regelui Carol al II-lea cu Elena Lupescu, ceremonie care a avut loc în Brazilia. În anul 1949, ei s-au întors cu toţii în Portugalia.

Ernest Urdăreanu a devenit cancelarul regelui Carol al II-lea. În această calitate, el a organizat ceremonia funerară ocazionată de moartea neaşteptată a regelui, în 1953.

După moartea Regelui Carol al II-lea, Ernest Urdăreanu a rămas în serviciul Elenei Lupescu până la moartea ei, survenită în anul 1977. A murit în Portugalia în anul 1985, la 88 de ani. Ernest Urdăreanu nu a reuşit să se mai întoarcă niciodată în România, după septembrie 1940.

Invitatul ediţiei este şi autorul acestui volum editat la "Corint", Bucureşti , 2022 în colecţia "Istorie cu blazon"

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 3 februarie 2025

Regia de montaj: Anca Tudorache şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Raluca Goga

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro