„Şase portrete ale fruntaşilor basarabeni. Anul 1918”

Suntem la a doua ediţie consacrată împlinirii a o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România. De data aceasta am ales să vă prezentăm pe cei mai importanţi membri ai Basarabiei în anul de graţie 1918.

Într-o ordine aleatorie :

1. Ion Inculeţ (1884 - 1940)

S-a născut la 5/18 aprilie 1884 în satul Răzeni, judeţul Lăpuşna (Chişinău), în familia lui Constantin şi a Mariei Inculeţ.

A absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic.

A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan.

A optat pentru o facultate de ştiinţe exacte şi s-a înscris într-adevăr la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat (Estonia de azi), însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Peterburg, Facultatea de fizică şi matematică, pe care a aboslvit-o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat.

În anii de studenţie la Petersburg din iniţiativa sa este creată asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg "Bessarabskoe zemliachestvo".

După absolvirea universităţii concurează cu succes la postul de privat-docent, a lucrat la mai multe şcoli private din Petersburg, predând fizica, matematica şi astronomia.

A fost secretar de redacţie la revistele "Vestnik Znania" şi "Nauchnoe obozrenie", editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură.

În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea eserilor.

La 2 aprilie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc cu un program care prefigura o largă autonomie a Basarabiei şi cerea constituirea Sfatului Ţării, cu rol de conducere executivă. În aprilie 1917, Ion Inculeţ a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.

Este ales deputat în primul parlament al Basarabiei - "Sfatul Ţării" alături de Pantelimon Halipa, Boris Epure şi Ion Buzdugan, militând activ pentru reîntregirea neamului românesc.

Iniţial concepţia politică a lui Inculeţ era una de transformări politice în cadrul Imperiului Rus democratic şi înnoit. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România.

La 21 noiembrie 1917 Ion C. Inculeţ a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării.

La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici.

La 24 ianuarie "Sfatul Ţării" a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni minoritare îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Imperiul Rus.

Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul Republicii Democratice, despre Inculeţ: "Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător"

Hotărârea Sfatului Ţării din 27 martie 1918 de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, semnată de Ion Inculeţ în calitate de Preşedinte al Sfatului Ţării şi de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfinţită ca stare de fapt prin decretul regal semnat la 9 aprilie 1918 de Regele Ferdinand.

Basarabia a început astfel procesul de reîntregire, iar Ion Inculeţ a rămas în memoria neamului ca unul din principalii ctitori ai României Mari. Ca semn de preţuire şi la recomandarea lui Petru Poni, a fost ales în anul 1918 membru al Academiei Române, Secţia Ştiinţifică.

În toamna anului 1919 a luat naştere Partidul Ţărănesc din Basarabia, condus de Ion Inculeţ şi de Pan Halipa. Cei doi lideri, făcând parte şi din guvernele de la Bucureşti, au considerat problema regionalismului drept un fenomen periculos în derularea normală a integrării şi au propus fuziunea cu partide tradiţionale din România.

Ion Inculeţ a optat să colaboreze cu liberalii. Ca urmare, în ianuarie 1922, a intrat în guvernul prezidat de Ion I. C. Brătianu, ca Ministru de Stat, iar în anul 1923 gruparea sa a fuzionat cu Partidul Naţional Liberal.

Ion Inculeţ a mai deţinut şi funcţiile de ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).

Ministru de Interne în guvernele liberale care au urmat, viaţa marelui bărbat a fost marcată în mod tragic de asasinarea de către legionari a Primului Ministru I.G. Duca la 29 decembrie 1933, precum şi de cedarea Basarabiei în urma ultimatumului sovietic din 1940.

În această stare tensionată de spirit şi sub ameninţarea represaliilor legionare (care îl vizau direct ca ministru de Interne) în seara zilei de 19 noiembrie 1940, Ion Inculeţ se stinge din viaţă în rezultatul unui atac de cord. Unele surse dau ca motiv al morţii, sinuciderea.

La 7 iunie 1942, rămăşiţele pământeşti ale sale şi ale soţiei au fost aduse şi depuse în două morminte aflate în incinta bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" Bârnova.

2. Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (1883 -1979)a fost un publicist şi om politic român basarabean.

A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România.

A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918.

A urmat şcoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia).

Un an mai târziu a izbucnit revoluţia şi s-a văzut nevoit să o abandoneze. Revenit la Chişinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la „revista Basarabia”, prima publicaţie română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar "Deşteaptă-te, române", fapt pentru care a fost urmărit de autorităţile ţariste.

S-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 şi 1912. În această perioadă a colaborat la revista „Viaţa românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”.

În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, „Pilde şi novele”, prima carte literară din Basarabia, iar în 1912 lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.

Revenit la Chişinău în 1913, publică împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost.

Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc. Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat Unirea cu România.

A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România.

După 1918 a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru Basarabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.

Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940). În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim.

În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. A fost mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut până în 1957.

Moare la 95 de ani în Bucureşti, în casa de pe strada Alexandru Donici 32.

3. Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (1865 - 1936) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român.

În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționara narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la ani grei de închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

La întoarcere se stabilește la Iași unde urmează cursurile la Facultăţii de Drept.

După ce şi-a afirmat concepţiile sale şi crezul său politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, la 14 martie 1901, Constantin Stere a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept administrativ şi constituţional a facultăţii de drept din Iaşi, iar în 1903 a devenit profesor titular.

În 1897 susține teza de licență, în 1901 începe cariera de pedagog până la profesor suplinitor.

În 1913 a fost ales rector al Universităţii din Iaşi.

În 1916 își dă demisia și pleacă la București. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă find fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906.

A făcut parte din partidul liberal, a înfiinţat partidul ţărănesc, a luptat pentru organizarea politică a ţărănimii, dar carieră politică nu a putut face.

A militat pentru înfăptuirea cerinţelor esenţiale ale revoluţiei burghezo-democratice: reforma agrară şi votul universal. Destinul său de om politic a stat însă sub semnul tragismului.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România.

Constantin Stere considera că ţărănimea este factorul fundamental al progresului social şi spre aceasta trebuie să-şi îndrepte toată atenţia un revoluţionar.

Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfârşitul secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.

Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor şi om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiţii vechi şi nezdruncinate, a intelectualului angajat.

Constantin Stere nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvenţa democratică, tuturor acelor care îl anatemizau.

Sfârşitul vieţii şi-l petrece retras şi izolat de frământările politice la Bucov, judeţul Prahova. S-a stins din viaţă la 26 iunie 1936.

4. Ion Pelivan (1876 - 1954)

S-a născut la 1 aprilie 1876 în satul Răzeni din fostul judeţ Lăpuşna în familia lui Gheorghe şi Eugenia Pelivan.

Încă de mic copil a manifestat o pasiune deosebită pentru învăţătură. Între anii 1892-1898, Ioan Pelivan urmează studiile la Seminarul Teologic din Chişinău.

După terminarea Seminarului, primeşte de la Zemstva gubernială o bursă anuală şi se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Dorpat (Estonia) pe care o absolvă în 1903. În anii studenţiei, este arestat ca membru activ al „pământeniei” basarabene şi deportat în nordul Rusiei.

Unul dintre cei mai consecvenţi luptători pe tărâm naţional din Basarabia, fondează, în colaborare cu Constantin Stere, Emil Gavriliţă ş.a., primul ziar de limbă română „Basarabia” (1906-1907).

În 1917, participă la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc. A fost membru al Biroului de organizare al Sfatului Ţării. Blocul Moldovenesc l-a înaintat la postul de preşedinte al Sfatului Ţării, dar mai târziu a cedat acest post lui Ion Inculeţ.

La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.

A ocupat funcţiile: deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău (1917‑1918), director general (ministru) de Externe în cele două guverne ale Republicii Democratice Moldoveneşti (1917‑1918), ministru al Justiţiei (1919‑1920), delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919‑1920), deputat şi senator.

S-a stins din viață în închisoarea Sighet la 25 ianuarie 1954.

5. Anton Crihan (1893 – 1993)

S-a născut în Sângerei, judeţul Bălţi. A studiat la un liceu din Bălţi.

Fiind la Bălţi, face cunoştinţă cu judecătorul de aici, Ion Pelivan, care era considerat românofil şi lider al românilor localnici.

A fost invitat la el acasă şi însuşi Anton Crihan îşi amintea: “am rămas extrem de impresionat de cele auzite atunci de la el referitor la români şi la România.”

În acea perioadă Anton Crihan citea ziarul “Cuvînt Moldovenesc”, pe paginile căruia face cunoştinţă cu poeziile lui Pantelimon Halippa. Astfel, încetul cu încetul, face cunoştinţă cu ideile naţionale ale vremii.

În toamna anului 1914 ajunge student la Odesa, la Facultatea de Economie. Chiar de la începutul studiilor merge de la student la student şi le cere să se înscrie în organizaţia studenţească a basarabenilor.

La statul major dînsul era censor de limbă română pentru scrisori şi ziare, mai ales pentru cele care veneau din România. Acasă la Emanuil Catelli, a început să se întruneasă comitetul studenţesc.

Anton Crihan este nevoit să întrerupă studiile pentru a participa la război.

Având gradul de ofiţer, pleacă la Bârlad la Comandament, unde face cunoştinţă cu societatea românească de peste Prut.

E nevoit să revină la Odesa pentru susţinerea examenelor.

În iunie 1917 Anton Crihan, a fost unul din cei care a elaborat Statutul Cohortelor Moldoveneşti, devine întemeietorul şi conducătorul acestor prime formaţiuni militare ale românilor basarabeni.

A fost participant activ al celor mai importante evenimente din Basarabia şi din Transnistria anilor 1917-1918, membru al Biroului pentru alegerea şi organizarea Sfatului Ţării, apoi deputat în acest for.

La 27 martie 1917, în calitate de deputat în Sfatul Ţării votează Actul Unirii Basarabiei cu Patria – mamă România.

Anton Crihan a fost ultimul supraveţuitor dintre cei care au votat Unirea Basarabiei cu Ţara şi a ajuns să vadă independenţa Basarabiei din anii 1991.

Îşi aducea aminte cu o mare mândrie despre adevărata democraţie din timpul votării Actului Unirii: “Am fost ales de multe ori în Guvernul României şi cunosc democraţia SUA, însă n-am cunoscut mai mare democraţie decît acea din momentul hotărârii Sfatului Ţării pentru Unirea din martie 1918„.

S-a stins din viaţă la 9 ianuarie 1993 la Saint – Louis, SUA. A reuşit să doneze un milion dolari SUA tânărului stat – Republica Moldova.

6.Daniel Ciugureanu (1885 - 1950)

S-a născut la 9 decembrie 1885, la Șirăuți, jud. Hotin, în familia preotului Alexandru Ciugureanu. Se stinge din viață în detenție la 5/6 mai 1950, la Sighetu Marmației.

A urmat liceul din Bălți și Seminarul Teologic din Chișinău.

În perioada 1908-1913 a studiat la Facultatea de Medicină a Universității din Kiev, unde și-a susținut și doctoratul în științele medicale.

După absolvire, este repartizat medic-șef, mai întâi la spitalul de boli contagioase din Vorniceni, apoi la cele din Lăpușna și Hâncești.

A practicat chirurgia și la spitalele din Chișinău și București (după 1934, la spitalul dr. Ioan Cantacuzino).

S-a manifestat de timpuriu în lupta pentru emanciparea națiunii române din Basarabia. În 1908, împreună cu S. Murafa, Al. Mateevici, D. Bogos, Gr. Cazacliu, Șt. Ciobanu și alții, a înființat cercul Deșteptarea, cu scopul declarat de a lupta pentru dezrobirea Basarabiei și unirea cu România.

Acțiunile sale au atras atenția autorităților ruse care l-au arestat în 1912 și l-au trimis în detenție în Siberia, de unde evadează și se reîntoarce în Basarabia.

În anul 1913, împreună cu alți intelectuali unioniști, a editat la Chișinău publicația Cuvînt moldovenesc, ce a avut un rol important în viața spirituală a Basarabiei. El a fost unul dintre fondatorii Partidului Național Moldovenesc – gruparea forțelor luptei de emanicipare a românilor dintre Prut și Nistru.

Pe măsură ce Imperiul Rus se dezintegra, Ciugureanu și-a intensificat acțiunile unioniste, organizînd congrese și activând în sprijinul Partidului Național Moldovenesc.

În ajunul Unirii Basarabiei cu România, a participat la constituirea Parlamentului (Sfatul Țării), la declararea autonomiei și la formarea guvernului (Consiliul Directorilor Generali) al Republicii Democratice Moldovenești, devenind prim-ministru (ianuarie 1918).

Salutînd Unirea Basarabiei cu România, după 27 martie 1918, a demisionat din funcția de premier al Basarabiei pentru a intra în guvernul României ca reprezentant al acesteia.

Între 1918-1919 a fost ministru în patru guverne, perioadă în care a condus delegații la Paris și Londra, susținând unirea provinciilor românești cu România, a militat pentru apărarea integrității teritoriale a României și sporirea prestigiului ei în lume.

A fost ales parlamentar în repetate rînduri: deputat de Chișinău (1919), de Cetatea Albă (1922), de Lăpușna și vicepreședinte al Camerei Deputaților (1926), deputat de Hotin (1933), senator de Tighina (1934) și chiar vicepreședinte al Senatului.

A fost membru în Consiliul de adminstrație al Societății Române de Radiodifuziune (1936-1937) și delegat inspector general sanitar tehnic în Ministerul Sănătății și Ocrotirii Sociale (1938).

În 1939, se stabilește la București. Fondează Cercul basarabenilor (1940), prin care acordă sprijin moral și amterial refugiaților din Basarabia.

În 1941 este mobilizat ca medic militar, avînd gradul de colonel. Activează în această calitate pînă în 1946, după care se pensionează.

La 5 mai 1950 este arestat de Securitate și moare în aceeași noapte.

Deoarece mormântul lui n-a fost niciodată descoperit, la închisoarea Sighet a fost instalată o cruce, iar la Cimitirul Cernica de lângă București, fiul său, Gheorghe Ciugureanu, a înălțat un cenotaf.

A fost distins cu Marea Cruce a Coroanei României cu cordon; ordinul Ferdinand I în grad de Mare Cruce cu eșarfă; ordinul Serviciul Credinciois în grad de Mare Ofițer etc.

Contribuţii editoriale : Anton Crihan cu amintiri despre rolul său în evoluţia Basarabiei, îndeosebi în anul 1918. Un interviu realizat de Dan Alexe, corespondent al Radio Europa Liberă în SUA şi publicat de Moldova.org.

Poate fi accesat integral la adresa : https://www.youtube.com/watch?v=42TWbGHOWto

AUDIO : „Istorica”, ediţia din 12 martie 2018

Regia de montaj : Carmen Nicolau

Regia de emisie : Costin Iorgulescu şi Lucian Flencheş.

Emisiunea „Istorica”se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro