Radio România Actualitați
Emisiuni
Istorica
Revoluţia din Decembrie 1989 si strategiile Războiului Rece

Revoluţia din Decembrie 1989 si strategiile Războiului Rece

Invitat :dl. prof. dr. Constantin Hlihor – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, cercetător ştiinţific la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Articol de George Popescu, 20 Decembrie 2016, 03:58

Au trecut 27 de ani de la izbucnirea evenimentelor din decembrie 1989.

O perioadă destul de lungă pentru a ne face o idee clară asupra cauzelor şi efectelor evenimentului care a adus o schimbare de regim politic şi economic, ce a fost făcută însă cu preţul pierderii de vieţi omeneşti, răniţi şi mutilaţi. Nici astăzi nu deţinem o imagine clară, ci multe opinii, amintiri şi multă frustrare.

De-a lungul timpului, cercetarea istorică a fost surclasată, eclipsată de cercetarea judiciară. Aceasta din urmă a avut mai multe termene, depăşite şi fără a obţine un deznodământ sau hotărâre definitivă în faţa instanţei, cu excepţia celor condamnaţi în procesul „Timişoara”.

Adevărul istoric faţă de adevărul juridic mai cere timp. Timp pentru reflecţie, pentru a evidenţia eventuale izvoare scrise ce se găsesc şi în arhivele străine, fiindcă în cele româneşti este destul de posibil să nu se mai găsească documente, altele faţă de ceea ce se cunoaşte în prezent.

Războiul Rece a fost câştigat de Occident şi nu fiindcă ar fi declanşat operaţiuni de tip militar, deschise, ci fiindcă a ştiut mai bine să-şi dozeze tăria loviturilor de imagine, de propagandă şi de deformare a realităţii, vectorii de difuzare, de răspândire fiind presa, cu predilecţie televiziunea, apoi radioul şi ziarele.

Poate că mulţi dintre martorii evenimentelor au uitat un fapt unanim recunoscut. Revoluţia din decembrie 1989 din România a fost transmisă aproape integral la televiziune, ceea ce a întărit convingerea că o mare parte din locuitorii planetei trăiau în direct o dramă. Acest experiment a fost apoi clonat şi pentru celelalte evenimente de acest gen în mai toată lumea, în răstimpul scurs din iarna anului 1989.

Ceea ce a iniţiat lumea occidentală în anii 80 a fost desăvârşit odată cu colaborarea americano-sovietică după venirea la putere la Moscova a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov. Politica de înnoire propusă de noul lider de la Kremlin pentru a dezangaja financiar partea sovietică de cheltuielile uriaşe pentru menţinerea Blocului de Est a fost „întoarsă” de americani ca un bumerang împotriva iniţiatorului.

După ce rând pe rând, regimurile monopartide din Europa Răsăriteană cădeau precum popicele, nuca tare s-a dovedit a fi România. Nicolae Ceauşescu rămăsese ultimul lider comunist la putere.

Pentru debarcarea sa forţată s-a activat un sistem întreg de alianţe conjucturale. Moscova, Washington şi Vatican, fiind cele principale. Ceauşescu şi România aveau o imagine dintre cele mai proaste posibile. O tinichea care a atârnat de coada noastră mult timp după consumarea evenimentelor din decembrie 1989.

Prima tentativă de răsturnare de la putere a liderului român s-a produs la Iaşi, la 14 decembrie cu ajutor logistic de la Chişinău, dar şi local aşa cum ne-a declarat dl. gen brig.(rez) Aurel I. Rogojan, în epocă şef de cabinet al secretarului de stat de la Interne sau şeful Securităţii.

O a doua încercare, eşuată la rândul ei s-a consumat la Cluj, aici ajutorul a fost susţinut şi de agenţi ai serviciilor secrete din ţara vecină, Ungaria.

În fine a treia încercare, cea reuşită a avut loc la Timişoara, pornind de la evacuarea pastorului Lászlo Tőkes. O evacuare hotărâtă de instanţa de judecată şi pusă rapid în practică de un reprezentant încă nenumit din cadrul Ministerului Cultelor de la Bucureşti, persoană ce făcea parte din rezidenţa de spionaj sovietică de pe teritoriul României, conform mărturiei citate anterior.

Este adevărat că România socialistă se găsea într-unul dintre momentele sale de cumpănă. Cu toate că statul român nu avea datorii externe şi deţinea o bună bază economică, costurile pentru menţinerea acesteia depăşeau cu mult posibilităţile de moment.

Apoi renunţarea URSS la controlul asupra Europei Centrale şi de Est a fost o lovitură de imagine, o lovitură morală greu de suportat, relaţiile reci, artificiale la momentul 1989 între conducători şi restul popoarelor din această parte a Europei au cântărit enorm la radicalizarea opiniei celor din urmă.

Oamenii îşi doreau să trăiască aşa cum credeau că trăiesc semenii lor din cealaltă parte a baricadei, să aibă o viaţă mai suplă, liberă şi îndestulată, aşa după cum meritau. Cereri fireşti, dacă privim şi judecăm cu mintea de astăzi şi cu experienţa acumulată în aproape trei decenii de la evenimente.

Însă, rodul acestui model pe care ni l-am imaginat şi credeam că îl vom trăi deopotrivă şi cei cu şanse şi cei fără şanse a fost un produs tipic de alterare a realităţii vieţii din Occident. Aşa după cum bunici noştri i-au aşteptat pe americanii eliberatori în anii 50, tot aşa, tinerii şi adulţii din decembrie 1989 credeau că după alungarea lui Ceauşescu, automat, viaţa noastră va deveni asemenea celei din Vestul Europei.

Diferenţele sau deficitele cum le numesc analiştii dintre Est şi Vest au fost şi continuuă să fie semnificative. De la precaritatea culturii politice şi până la locul pe care-l ocupă munca de calitate sau gradul de educaţie al fiecăruia.

Invitatul nostru ne-a reamintit în afara prezenţei „jocurilor minţii” din interiorul jocurilor Războiului Rece, vechi de aproape o jumătate de secol, că statele naţionale fie mari sau mici nu au prietenii şi nici duşmănii , ci numai interese.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 19 decembrie 2016:

Contribuţii editoriale: România, imediat după Malta, un interviu de Mirela Băzăvan cu dl. gen. brig. (rez) Aurel I. Rogojan, martor al evenimentelor şi publicist.

Aici puteţi asculta interviul integral

Regia de montaj : Nicu Tănase

Regia de emisie : Adriana Anica şi Dana Burcea

Galerie foto: