"Oltenia sub ocupaţia austriacă (1718-1739)"

În urma războiului austro-turc din 1716-1718 şi pacea de la Passarowitz (iulie 1718), Austriei i se recunoştea cuceririle teritoriale din nordul Serbiei cu Belgradul, Banatul şi Oltenia.

Ocuparea Olteniei de către imperiali s-a făcut şi cu sprijinul boierimii muntene austrofile, care dorea ocuprea întregii Ţări Româneşti pe care doreau s-o transforme într-un Principat autonom, sub protecţia Imperiului Habsburgic, în frunte cu Gheorghe (Iordache) Cantacuzino, fiul fostului domn Şerban Cantacuzino, după capturarea domnului Nicolae Mavrocordat şi ducerea sa în prizonierat la Sibiu.

Planul a eşuat parţial, fiind înscăunat de turci fratele său, Ioan Mavrocordat (decembrie 1716-1619).

O delegaţie de boieri români i-a scris lui Eugen de Savoia, după care au plecat la Viena pentru a-i prezenta împăratului o cerere. Această cerere sau jalbă scrisă în italiană se păstrează în Arhiva Imperială de la Viena.

Iată o parte din conţinutul ei: „…Valahia se găseşte într-o stare jalnică. La Bucureşti, capitala provinciei, se află Ioan Mavrocordat, făcut voievod al Valahiei de Poarta otomană, care împreună cu turcii şi tătarii, se străduie, prin spolieri şi violenţă, să se menţină pe tron… Nu ne rămâne altă cale decât să ne rugăm de mila Augustului Împărat să ni-l dea ca voievod pe Gheorghe Cantacuzino, fiul răposatului Şerban Cantacuzino, voievod al Ţării Româneşti, care acum treizeci de ani se afla sub Augusta sa oblăduire, obişnuit cu obiceiurile noastre creştine”.

În afară de aceasta, cererea preciza toate avantajele economice şi militare pe care imperiul le-ar fi putut avea de pe urma stăpânirii Ţării Româneşti.

La 30 mai 1714, Consiliul de război austriac răspunde în numele împăratului delegaţiei de boieri români: „…de îndată ce întreaga Valahie va fi sub stăpânirea sa, Maiestatea sa Sfântă şi Imperială a hotărât cu milostivire să cinstească şi să-l investească cu demnitatea de voievod şi prinţ pe cel vrednic de aceasta, pe Gheorghe Cantacuzino…”.

Scenă din epocă.Oltenia. Credit: dcnews.ro

După luarea în stăpânire a Olteniei, autorităţile imperiale doreau integrarea Olteniei în sistemul fiscal-administrativ austriac centralizat cu statut de simplă provincie sub conducerea împăratului, împotriva boierimii care năzuia menţinerea vechilor structuri socio-poltice.

Carol al VI-lea se autointitula prinţip al Valahiei de dincoace de Olt, aşezând provincia sub autoritatea unei Comisii compusă din membri ai Comisiei aulice şi Consiliului de Război şi sub controlul direct al comandantului trupelor imperiale de la Sibiu, generalul conte Stephan von Steinville (martie 1710 – octombrie 1720) denumit Director suprem al Principatului Olteniei.

Conducerea administraţiei civile a fost încredinţată provizoriu instituţiei Băniei.

În februarie 1719 împăratul Carol al VI-lea l-a numit ca ban al Olteniei pe Gheorghe Cantacuzino, asistat de patru consilieri aleşi din rândul boierilor hasburgofili: marele logofăt Grigorie Băleanu, marele spătar Radu Golescu, marele vistier Ilie Ştirbei, marele serdar Barbu Brăiloiu la care i s-a adăugat un secretar, în persoana lui Nicola Porta, care avea misiunea de a supraveghea activitatea banului şi a consilierilor săi.

Între boierimea locală şi administraţia imperială, care promova o guvernare apropiată de spiritul iluminist, au apărut fricţiuni, ceea ce a determinat Curtea din Viena să adopte măsuri de ordin fiscal, administrativ şi judecătoresc menite să înfrângă opoziţia boierească şi să asigure conducerea necontestată a provinciei.

Delegaţiei s-a mai adăugat, din decembrie 1719, un comisar provincial în persoana lui Gheorghiţă Socoteanu, care avea ca atribuţii: încasarea amenzilor; contribuţiile militare extraordinare.

Generalui Steinville a hotărât să fie aleşi cinci supraveghetori pentru fiecare judeţ, numiţi dintre germani cu misiunea de a constata activitatea vornicilor şi a subalternilor acestora, ispravnicii, conducători ai plaselor de judeţ.

Pentru evaluarea corectă a capacităţii fiscale a provinciei, autorităţile imperiale au impus efectuarea unor conscripţii (receseminte) pentru a afla numărul aşezărilor şi al locuitorilor acestora. A fost întocmit o hartă tipărită care cuprinde 970 de aşezări în Oltenia, din care 275 erau pustii, iar oraşele aveau aspect de aşezări rurale.

Catagrafia din 1728 arată o creştere a populaţiei oraşelor: Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-jiu, Caracal, Cerneţi, Slatina, Ocna. La 1720 se înregistrau 13.245 familii contribuabile, iar în anul 1722 conscripţia arată peste 25.000 de familii contribuabile, ceea ce sugerează tăinuirea birnicilor de către boierime, după care numărul acestora iar a scăzut, ceea ce a dus la demiterea banului Grigorie Cantacuzino, la 14 septembrie 1726, şi înlocuirea acestuia cu generalul imperial german Schramm von Ottenfels, cu titlul de preşedinte.

Acţiunea a dus la înteţirea luptei dintre boierimea privilegiată şi aparatul de stat austriac. Boierii refuză să declare în scris numărul ţăranilor ce locuiau în satele lor, precum şi a celor fugiţi. Curtea din Viena a luat măsuri dure pentru declaraţii false, plătind amenzi care se ridicau la dublarea birului locuitorilor tăinuiţi.

Ca urmare în anul 1727 numărul familiilor contribuabile a crescut de la 14.665 câte erau în 1726 la 22.000, ca în 1735 să se ajungă la 34.346 familii contribuabili.

Fuga populaţiei peste Dunăre, în Muntenia, Transilvania sau Banat sau în munţi, păduri, pentru a scăpa de dubla apăsare a aparatului de stat austriac devenise metoda cea mai des întâlnită printre ţăranii din Oltenia.

În perioada ocupaţiei Olteniei de către Imperiul Habsburgic s-a construit drumul de pe Valea Oltului între trecătorile Turnu Roşu şi Cozia. Acest drum asigura o legătură mai lesnicioasă a Olteniei cu Transilvania în ambele sensuri.

Regimul austriac a căutat să reglementeze raporturile dintre boierime şi ţărănime prin limitarea obligaţiilor celor din urmă faţă de stăpânii de pământ.

De asemenea să menţină vechea organizare fiscală a Ţării Româneşti, cămara (visteria) domnească a devenit camera aulică sub austrieci, iar vistieria a devenit casa militară, lada ostăşească. Austriecii au concentrat toate dările într-una singură numită contribuţie.

Contribuţia a fluctuat de-a lungul stăpânirii austrice, fiind fixată pe familii, adică pe gospădărie. Ţărănimea a fost divizată din punct de vedere fiscal în:

birnici – masa contribuabililor alcătuită din ţărani dependenţii de pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti, împărţiţi şi ei în trei categorii după impozitul pe care îl plăteau (8 florini şi 15 creiţari, 8 florini şi, respectiv, 7 florini şi 20 creiţari)

Megieşi – ţărani mai înstăriţi care lucrau pe moşiile lor, împărţiţi şi ei în trei categorii de contribuabili în funcţiei de cuantuumul dărilor pe care îl plăteau (12 florini şi 20 creiţari, 12 florini şi, respectiv, 11 florini)

Mărginaşii erau ţărani liberi şi se bucurau de un regim privilegiat, locuind în satele din preajma Dunării şi a Oltului, împărţiţi în două categorii (6 florini şi 12 creiţari şi 12 florini)

Au fost scutiţi de impunere infirmii sau nevolnicii, văduvele, tinerii căsătoriţi timp de un an, apoi pârcălabii şi juraţii satelor. Scăunaşii, gornicii şi vierii erau scutiţi de o parte din dări în schimbul corvezilor şi cărăuşiei prestate. Aleşii moşneni erau scutiţi de orice prestaţie în muncă sau cărăuşie, dar plăteau 40 florini anual, care a scăzut la 25 în anul 1736, pentru a spori veniturile fiscului imperial.

Scutirea de impunere se extindea şi asupra marii boierimi şi membrilor clerului cu excepţia perioadelor de beligeranţă, când participau cu o dare benevolă ca ajutor pentru împărat.

Oraşele din punct de vedere fiscal erau echivalate cu satele de birnici, dependente. Negustorii se bucurau de un regim aparte, plătind dări în funcţie de avutul lor

Ţărănimea dependentă şi liberă forma majoritatea, constituind 92% din totalul locuitorilor Olteniei. Orăşenimea (negustori, meşteşugari, mineri, slujbaşi ai administraţiei imperiale) – 7,2%. Clasa dominantă (marii boieri, boiernaşi, aleşi şi sutaşi) – 0,8%.

Scenă campestră, Oltenia. Credit: dcnews.ro

Oltenia era împărţită în cinci judeţe: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Romanaţi, în frunte cu vornici, având atribuţii fiscal-administrative, ajutaţi de patru ispravnici ce conduceau plăşile din fiecare judeţ.

Regimul austriac a impus un proces de centralizare a administraţiei pus în mâna statului şi nu al intereselor boierimii prin introducerea principiului salarizării dregătorilor spre a-i scoate din sfera marii boierimi, evidenţa strictă a activităţii administrative locale, obligativitatea desfăşurării şedinţelor la sediul din Craiova şi nu la domiciliul boierilor consilieri, extinderea controlului administrativ asupra judeţelor prin numirea unui controlor german.

Toate aceste măsuri au dus la îngrădirea puterii boierimii în aparatul de stat şi la achitarea, în 1735, a contribuţiei către stat în cuantuum de 100% fără a mai fi nevoie de a impune cote suplimentare, ca în trecut.

Boierii, care complotaseră pentru alipirea Olteniei la Imperiul Habsburgic, au început să acționeze pe față împotriva Vienei când și-au dat seama că îți vor pierde privilegiile.

Cresc, însă, și nemulțumirile țăranilor, care sunt scoşi forțat la construirea de drumuri. Ca urmare, haiducia a atins cote fără precedent în Europa. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea codrului, cu greu își mai puteau găsi nevastă, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un neamț cu coadă, cum erau numiți soldații imperiali.

În 1726, un tâlhar supranumit Pavel Lotru, află că prin Oltenia avea să treacă o caravana imperială care transporta taxele strînse din Ungaria, Croaţia şi Ardeal. Era vorba de 20 de căruțe cu pereți metalici pline cu galbeni.

Pavel Lotru, împreună cu doi haiduci, Radu Ursan şi Neagu Papură, atacă prețioasa caravană austriacă la Drăgăşani, furând tot aurul. Jaful a fost o lovitură atât de dură pentru habsburgi, încât banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit.

Măsura a avut, însă, darul de a-i face pe boieri să renunțe șa orice ipocrizie. De acum încolo se vor împotrivi și ei fațiș administrației habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxele.

În 1733, în ajunul Crăciunului, la hanul Puțureanu din Craiova, un incident minor declanșează o izbucnire de o furie teribilă. Băut, un soldat al armatei imperiale insultă mai multe femei. Acestea răspund cu aceeași monedă, iar scandalul declanșează o bătaie generalizată între olteni și soldați.

Localnicii se dovedesc mai bărbați, iar soldații fug să caute refugiu în garnizoană. Comadanții garnizoanei îl aruncă pe Lorincz în carceră, sperând că lucrurile se vor potoli. Câteva ore mai târziu, o mulțime de oameni se adună în jurul garnizoanei. Oltenii sunt înarmați și cer să le fie predat Lorincz, ca să-l judece ei.

Comandantul nu poate accepta o asemenea cerere. Ca urmare, garnizoana e incendiată, iar soldații care nu pier în flăcări sunt măcelăriți de olteni.

Bătălia” de la Hanul Puțureanu îi face pe austrieci să-și reevalueze strategia. Ajung la concluzia că într-o provincie ostilă, plină de haiduci, soldații lor nu se pot impune. Ca urmare, decid să angajeze mercenari dintre localnici.

În fruntea acestor panduri plătiți de austrieci se află Neagu Papură, unul dintre haiducii care duduseră lovitura de la Drăgășani. Ideea nu s-a dovedit, însă, prea înțeleaptă. Mulți haiduci se înrolează în rândul pandurilor, mulțumiți să ia simbrie fără să miște un pai. Ceilalți continuă să facă legea în Oltenia, fără teamă.

Realizând că pandurii n-au de gând să lupte cu frații lor din codru, imperialii refuză să le mai plătească solda. Supărați că le-a pierit câştigul, pandurii se răscoală. La Craiova, câțiva reprezentanţi ai administrației austriece sunt bătuți și jefuiți. Pandurii incendiază și mai multe case boierești.

Administraţia miltară austriacă în acţiune. Credit: adevarul.ro

Viena s-a străduit să impună justiţia de stat în detrimentul celei arhaice boiereşti şi bisericeşti după „obicei” şi „pravilă” prin organizarea judecătorească uniformă cu o ierahie strictă a instanţelor specializate şi prin aplicarea procedurii scrise în detrimentul celei orale în cursul actului justiţiar.

Ocupantul austriac a fost nevoit să accepte şi să confirme statutul Bisericii ortodoxe şi privilegiile clerului. Între autoritatea austriacă şi Biserica ortodoxă nu au fost conflicte, dar relaţiile dintre ele au fost totuşi încordate din cauza pretenţiilor austriecilor de a controla bunurile Bisericii şi gestiunea economică a lăcaşurilor de cult.

În anul 1719 împăratul Carol al VI-lea a scos Episcopia Râmnicului de sub autoritatea Mitropoliei Ţării Româneşti şi a plasat-o sub aceea a Mitropoliei sârbe a Karlowitului, strămutată apoi la Belgrad şi aflată sub controlul mai strict al imperialilor.

Autorităţile habsburgice au respins cererea ierarhilor români ca Episcopia de Râmnic să devină Mitropolie, în schimb a subordonat biserica Sf. Nicolae din Şechii Braşovului Episcopiei de Râmnic, apoi au subordonat mănăstirile şi dreptul de a numi şi destitui pe egumeni, de a cerceta averile locaşurilor sfinte.

Răspândirea catolicismului în Oltenia a fost discret încurajată, beneficiind de lăcaşuri de cult la Râmnic (1720), Craiova (1735) şi Brădiceni (1734). Tipăriturile de carte bisericească pentru şcoli în limba română, slavonă au fost abandonate în întregime, iar autorităţile austriace au oprit răspândirea acestora în Banat şi Transilvania.

Rivalitatea ruso-otomană privind succesiunea la tronul Poloniei (1733-1735) şi a incursiunilor tătarilor în stepele ucrainene şi în regiunea Caucazului a dus la izbucnirea războiului între cele două imperii, la care din 1737 s-a alăturat şi Austria, care este înfrântă. În anul 1739 prin pacea de la Belgrad, Austria pierde Oltenia, care a fost reîncorporată Ţării Româneşti.

Recomandare de lectură: „Oltenia sub stăpânirea austriecilor” a regretatului acad. Şerban Papacostea. Volumul a apărut în anul 1998 la editura Enciclopedică şi poate fi găsit în reţeaua de anticariate.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 24 februarie 2025 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Alexandru Balaban

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Izabel Jerdea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro