Moldova în secolul de aur şi Ştefan cel Mare

De data aceasta , invitaţii noştri au reuşit de ofere o altă dimensiune a domnitorului Moldovei, în sensul de dimensiune diferită faţă de ediţiile prezentate în anii trecuţi.

Moştenirea primită de la tatăl său – Bogdan al II-lea – vorbim de povaţa şi împărtăşirea experienţei de lider - cât şi calităţile cu care a fost înzestrat de la natură, îl recomandă pe Ştefan ca unul dintre cei mai iluştri domnitori ai istoriei noastre, fără ca un eventual exces al admiraţiei să fie de prisos.

La 34 de ani, dobândeşte recunoaştere pe câmpul de luptă, la Baia, în confruntarea cu regele Ungariei Mathia Corvin, chiar dacă cronicile ungară şi moldoveană nu se pun de acord cui a aparţinut victoria.

Statul feudal Moldova în accepţiunea economică a d-lui prof. univ. dr. Bogdan Murgescu avea o populaţie de aproape 400 de mii de locuitori, cu puţine oraşe, de fapt, oraşe-cetăţi, Suceava şi Cetatea Albă, cu 10 mii de locitori, un produs intern brut de până în 500 de dolari internaţionali Geary Khamis, măsură contestată de unii istorici, cu o dezvoltare modestă, însă cu un potenţial uriaş.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 14 ianuarie 2013:

Domnitorul Moldovei a beneficiat de o strategie în care voinţa şi dorinţele personale au căpătat multă consistenţă.

A reorganizat administrativ ţara, a reformat vămile, a întărit poziţia puterii executive în teritoriu şi la Suceava, cu logofeţi ai diferitelor portofolii, iar în provincie cu guvernatori sau pârcălabi.

Domnitorul a păstrat legăturile şi cu mica boierime, cu ţăranii liberi care furnizau, alături de marea boierime infrastructura de apărare, inclusiv armamentul.

În ciuda unor căi de comunicaţii destul de improprii, Moldova era traversată de două drumuri comerciale ce legau statul de vecini şi Europa de Orient.

Taxele vamale, exploatarea şeptelului şi a ocnelor de sare au adus venituri importante la vistierie.

Priceperea negutorilor moldoveni, inclusiv a domnitorului în câteva tranzacţii au adus profituri echivalente cu plata tributului datorat Imperiului otoman pe un an de zile.

Căderea Constantinopolului în 1453 sub suzeranitate otomană a deschis conflictul îndelungat cu Moldova.

Marea Neagră, regiunile riverane stămânite anterior de genovezi, partea nordică a Africii, peninsula Balcanică, Dunărea şi Ţara Românească se aflau în administrarea marelui imperiu. E lesne de înţeles acţiunile domnitorului, acţiuni diplomatice de anvergură şi mai puţin citate , alături de ciocniri militare să ocupe mult din economia domniei sale.

Din cei 47 de ani de domnie, 34 au fost marcaţi de disputarea luptelor pe propriul teritoriu.

Un efort de război ce punea în pericol însăşi structura şi fundamentele statului, pe care însă Stefan cel Mare a ştiut până la capătul domniei să le conserve, în condiţii mai mult decât onorabile.

Este de remarcat într-adevăr şi gradul de solidaritate pe care l-a imprimat Ştefan cel Mare , ţării sale.

Cu excepţia episodului de la Baia, când au pierit sub pedeapsă 40 de boieri însemnaţi şi 20 de boiernaşi pentru trădare sau complicitate cu inamicul, în restul domniei, Ştefan nu a avut dispute majore sau neînţelegeri cu ceilalţi actori sociali.

O solidaritate care a pus Moldova la adăpost de împărţiri între terţi, fie din-năuntru, fie din afară.

Parte din Coaliţia creştină împotriva Imperiului Otoman, Moldova prin Ştefan cel Mare a „beneficiat” de poziţia „între ciocan şi nicovală”. Din Apus a primit îmbărbătări şi recunoaştere, în special după biruinţa de la Vaslui, bani mai puţin, eforturile Moldovei fiind suportate din propriul buget, cum am spune astăzi. Resurse în mareriale, oameni şi bani.

Biserica în timpul lui Ştefan cel Mare a constituit celălalt element al Statului alături de domnie. Mitropolitul Theoctist a făcut parte din Sfatul domnesc, alături de celelalte familii de boieri.( Sfatul domnesc număra 110 membri), mitropolitul exprimând acelaşi punct de vedere cu cel al domnitorului în relaţie cu terţi.

Mai degrabă strategie a fost instrumentul cu care a acţionat Ştefan cel Mare faţă de Ţara Românească, statul feudal vecin şi frate etnic, când la conducerea sa s-a aflat Vlad Ţepeş.

Acesta din urmă l-a ajutat pe Ştefan să preia domnia, domnitorul Moldovei, după 1462 a făcut lobby pe lângă regele Ungariei pentr a-l repune în drepturi de Ţepeş în dauna celui sprijinit de otomani, Radu cel Frumos, o relaţie de întra-ajutorare gândită de Iancu de Hunedoara cu ani în urmă pentru a crea un front de rezistenţă împotriva expansiunii otomane.

În fine Ştefan cel Mare a balansat inteligent politica de îndigiure a inamicilor cu o toleranţă economică şi socială în interior pentru a oferi stabilitatea tuturor succeselor obţinute în decursul unei aproape jumătăţi de veac de domnie.

Contribuţii editoriale: dl. dr. Sorin Iftimii, cercetător la Centrul de istorie şi Civilizaţie europeană din Iaşi despre societatea feminină de la curtea domnitorului Ştefan cel Mare. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro Ne puteţi asculta şi pe Internet în direct şi în reluare de la adresa : www.romania-actualitati.ro