Veteranii români din teatrele de operaţii

Ediţia din 20.12.2012 poate fi ascultată și descărcată din secţiunea Podcast.

Realizator: Radu Dobriţoiu - Emisiune dedicată veteranilor de război din teatrele de operaţii, cei care merită, cu siguranţă, mai multă preţuire decât li se acordă în prezent, oameni care s-au sacrificat pentru ţară, invalizi de război, veterani care de multe ori au fost uitaţi prin diferite colţuri de ţară, eroi pentru care se face din ce în ce mai puţin. Adevărat, există şi cazuri mai bune, dar din păcate rare şi, este bine de subliniat, cu totul altă situaţie decât tratamentul de care se bucură veteranii de război din Statele Unite sau Marea Britanie. Vorbim, aşadar, în această seară despre veteranii de război din Afganistan şi Irak. Emisiunea pe care o realizez în această seară împreună cu colegul meu Cristian Dumitraşcu, de la Redacţia "Ora Armatei" a Ministerului Apărării Naţionale. Bună seara, Cristi.

Cristian Dumitraşcu: Bună seara, Radu. Bună seara şi ţie şi ascultătorilor.

Realizator: Reamintesc pagina oficială de facebook a emisiunii: www.facebook./euroatlantica.

Trei invitaţi pentru această temă specială din această seară. Prin telefon, vom intra în legătură cu jurnalistul Val Vâlcu, specializat atât în domeniul medical, cât şi în armată, pentru că este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare. Până stabilim legătura telefonică, te rog, Cristi, să îi prezinţi pe cei doi invitaţi din studio.

Cristian Dumitraşcu: Cei doi invitaţi sunt specialişti, sunt militari, specialişti pe două domenii care au legătură cu militarii care au avut de suferit în teatrele de operaţii: colonelul doctor Leonard Codreş, şef Serviciu asistenţă medicală spitalicească pentru misiuni operative. Domnule colonel, bună seara. Şi bine aţi venit.

col.dr.Leonard Codreş: Bună seara. Şi vă mulţumesc de invitaţie.

Cristian Dumitraşcu: Colonelul Nicolae Anghelescu, şef Direcţie Calitatea Vieţii din Ministerul Apărării Naţionale. Bună seara, domnule colonel.

Col.Nicolae Anghelescu: Bună seara dvs. şi ascultătorilor emisiunii dvs.

Cristian Dumitraşcu: Vom afla ce este cu această Direcţie Calitatea Vieţii, de ce se numeşte aşa şi ce este cu acest serviciu de asistenţă medicală spitalicească pentru misiuni operative.

Realizator: Avem legătura cu analistul Val Vâlcu. Bună seara.

Val Vâlcu: Bună seara.

Realizator: Mulţumiri pentru că aţi acceptat invitaţia la "Euroatlatnica", domnule Val Vâlcu.

Val Vâlcu: Oricând, vă rog.

Realizator: Cristi Dumitraşcu, domnilor invitaţi, vă propun pentru început să ascultăm o corespondenţă transmisă de la Londra pentru "Euroatlantica", de colegul meu, Dan Vasiliu, un scurt reportaj cu voci de la specialişti britanici, chiar pe tema veteranilor de război.

Reporter: În Marea Britanie, Ministerul Apărării a pus în aplicare o strategie pentru veterani. Motivele pentru care s-a considerat că este nevoie de aşa ceva sunt împărţite în două categorii. Prima ţine de recunoaşterea publică pe care o merită veteranii de război, a căror contribuţie trebuie apreciată de întreaga societate, după cum se arată în documentul care stă la baza implementării strategiei. Al doilea motiv este unul mult mai practic şi ţine de reinegrarea veteranilor în viaţa civilă. Mulţi dintre ei se reîntorc de pe front cu probleme psihologice, din cauza cărora ajung să aibă probleme cu legea. Statisticile arată că, în urmă cu trei ani, peste 8.000 de veterani care au luptat în Irak şi Afganistan se aflau în închisoare din cauza comportamentelor agresive şi a altor probleme legate de consumul de droguri şi de alcool. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care organizaţiile de caritate încearcă să pună în aplicare tot felul de programe menite să îi ajute pe veterani. Paul Fever este reprezentantul unei astfel de asociaţii care organizează cursuri de orientare pe munte, pentru a-i ajuta pe veterani să se concentreze asupra unor activităţi constructive: "Este o activitate fizică asupra căreia ne concentrăm pentru a-i ajuta să nu se gândească la problemele pe care le au. Este vorba şi de munca de echipă, dar şi de sentimentul că fac ceva plăcut, ceva util. Dincolo de problemele pshiologice, pentru mulţi veterani adaptarea la realităţile vieţii de zi cu zi este destul de dificilă. Spre exemplu, mulţi nu reuşesc să îşi găsească locuri de muncă sau nu ştiu ce trebuie să facă pentru a beneficia de ajutoare sociale şi de alte drepturi pe care le au. Astfel, au fost create la nivel naţional mai multe centre care le oferă veteranilor sprijinul de care au nevoie". "Unele persoane au nevoie să fie îndrumate prin sistemele foarte complicate de pensii sau de ajutoare sociale sau au nevoie de ajutor pentru a putea începe o nouă carieră. În unele cazuri, veteranii au nevoie de o locuinţă unde să poată sta până când reuşesc să reintre în viaţa cotidiană şi de multe ori trebuie ajutate şi familiile lor, iar noi asta trebuie să facem, să îi ajutăm" - spune Rosemary Kennedy, directoarea unui centru pentru veterani. Şi opoziţia laburistă s-a implicat recent în proiectele dedicate veteranilor. Reprezentanţii partidului au cerut guvernului să înfiinţeze un fond special pentru monitorizarea sănătăţii mentale a veteranilor din Irak şi Afganistan şi să le permită organizaţiilor de caritate să întocmească proiecte pentru a primi bani din acest fond.

Reporter: Banii ar urma să provină din economiile făcute după reducerea numărului de ofiţeri din forţele armate.

Realizator: Dan Vasiliu, cu o corespondenţă din Marea Britanie, pentru "Euroatlantica". Domnule Val Vâlcu, în ce măsură putem compara tratamentul de care se bucură veteranii de război britanici cu situaţia militarilor români răniţi în teatrele de operaţii în Irak şi Afganistan? Nu mai avem legătura cu domnul Val Vâlcu. Continuăm cu invitaţii de aici, din studio. Domnule colonel Nicolae Anghelescu, este momentul să facem o comparaţie, iată, cu situaţia veteranilor de război din Marea Britanie - am ascultat mai devreme materialul transmis de la Londra, de Dan Vasiliu, de colegul meu. Sunteţi şeful Direcţiei Calitatea Vieţii din Ministerul Apărării Naţionale. Aveţi legătură şi cu veteranii de război. Cum putem compara situaţia veteranilor de război britaniic, iată, cu cei români, şi mă refer aici în primul rând la veteranii de război tineri, dacă îi putem numi aşa, din teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak?

Col. Nicolae Anghelescu: Judecata prin comparaţie este una dintre cele mai eficiente; trebuie să avem nişte referinţe. Dvs. îmi sugeraţi acum să discutăm având în faţă o referinţă externă. Trebuie să avem şi referinţa internă. Şi, ca să avem imaginea completă, haideţi să vorbim despre veteranii în ansamblul lor. Avem în România veterani de război - mă refer la veteranii din cel de-Al Doilea Război Mondial, şi mai sunt în jur de 40.000 de asemenea...

Realizator: Pe care îi preţuim foarte mult...

Col. Nicolae Anghelescu: Venerabili veterani în viaţă.

Realizator: Venerabili, bineînţeles, dar în această seară aş dori să discutăm despre veteranii teatrelor de operaţii, bineînţeles, am mai discutat şi vom discuta şi în alte emisiuni, în alte ediţii, despre veteranii din cel de-Al Doilea Război Mondial, dar aş dori să insistăm, pentru că aceasta este o problemă în dezvoltare, şi să aducem aminte, chiar astăzi a mai fost rănit un militar român în Afganistan; este vorba, Cristi, despre...

Cristian Dumitraşcu: Despre plutonierul adjutant Costel Stanciu, aflat în misiune acolo; a fost rănit astăzi, în jurul orei 14.30 ora României. În urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul executării unei misiuni de antrenament, premieră; după acordarea primului ajutor la faţa locului, acesta a fost transportat imediat la spitalul din bază pentru îngrijiri medicale şi tratament de specialitate.

Realizator: Şi tot astăzi, şeful Statului Major General...

Cristian Dumitraşcu: General locotenent Ştefan Dănilă l-a vizitat aici, în România, pe caporalul Daniel Gheorghe Tuică, la Spitalul Militar de Urgenţă, Militar Central Dr. Carol Davila. Militarul, să ne reamintim, a fost rănit pe 9 decembrie, da?

Realizator: Pe 9 decembrie, relativ recent.

Cristian Dumitraşcu: În ziua alegerilor.

Realizator: Iată două incidente la mai puţin de o săptămână interval, doi militari răniţi, doi viitori veterani ai teatrelor de operaţii, pentru că sunt eroii noştri, au fost răniţi acolo, nu ştiu cât de grav cel de astăzi...

Cristian Dumitraşcu: Domnul doctor Codreş ne poate spune care este situaţia militarului.

Col. dr. Leonar Codreş: Da. Militarul de care aminteaţi a fost repatriat.

Realizator: Cel vizitat astăzi.

Col. dr. Leonar Codreş: Da, cel vizitat astăzi, a fost repatriat ieri.

Realizator: De la Landstuhl din Germania.

Col. dr. Leonar Codreş: De la Landstuhl din Germania, pentru că, dacă o să am ocazia, o să vă povestesc care este circuitul totuşi al tuturor răniţilor, bolnavilor şi mutilaţilor de război din teatrele de operaţii, deci a fost repatriat în cursul zilei de ieri, s-a constituit acea comisie, conform procedurilor la nivelul unităţii de primiri urgenţe, la Spitalul Militar Central şi s-a convenit că va fi internat pe Secţia de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Militarul este...

Cristian Dumitraşcu: El a fost împuşcat la...

Col. dr. Leonar Codreş: 85%...

Realizator: A avut şanse foarte mari, pentru că a fost împuşcat de un lunetist probabil.

Col. dr. Leonar Codreş: De un lunetist din ceea ce a explicat, asigurau trecerea peste un pod...

Realizator: Şi a fost ţintit, a fost lovit chiar în zona dintre casă şi vesta antiglonţ, unde, chiar dacă există un anumit guler, au reuşit să tragă chiar...

Col. dr. Leonar Codreş: Exact. Deci asta ne face să ne gândim că într-adevăr a fost vorba de un lunetist.

Realizator: Domnule Val Vâlcu, sunteţi în legătură cu noi? Avem legătura?

Val Vâlcu: Da, vă rog.

Realizator: Domnule Val Vâlcu, făceam o comparaţie mai devreme despre cum sunt trataţi, şi instituţional şi direct, veteranii britanici de război şi ne referim la veteranii teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, şi cum sunt ajutaţi veteranii şi, iată, am mai auzit astăzi un termen: mutilaţii de război din teatrele de operaţii, la care participă militari români, tot Irak şi Afganistan, putem face o comparaţie?

Val Vâlcu: Cuvântul-cheie este integrarea socială, dacă acel om mai poate fi integrat în societate.

Şi, dacă ne gândim, acest concert de sindrom post-traumatic a apărut după războiul din Coreea şi după războiul din Vietnam fiind contestat de o pătură largă de medici şi de socilogi. Ei susţinea că, de exemplu, după primul război mondial, care a fost cel mai atroce, cu un număr mare de mutilaţi şi de invalizi, nu s-a înregistrat acest lucru, cel puţin în Franţa, să spunem, care a dat grosul victimelor, pentru că statul francez a recompensat acei oameni şi le-a găsit o utilitate socială. De exemplu, nu aveai voie, nu puteai deveni tutungiu, să vinzi ţigări sau alcool, dacă nu îţi dădea statul un brevet. Or, aceste brevete erau acordate cu prioritate oamenilor care veneau răniţi din Războiul Mondial. Şi acei oameni s-au simţit folositori şi nu au făcut nici crime, nici violenţe, ce spuneaţi dvs, despre cei din Anglia. Or, astfel de recompense sociale sunt tot mai greu de acordat astăzi, din cauza statelor, care ne-am privatizat, totul este competiţie, totul este... Războiul de acasă este mai feroce decât războiul din Afganistan. Este insecuritatea socială din toate ţările europene, nu mai zic din România, care aduce o teamă permamentă cetăţenilor acestei ţări, similară cu teama pe care o au militarii într-un teatru de război. Sigur riscurile vitale sunt altele. Şi atunci, spun sociologii care contestă acest sindrom post-traumatic, statul a inventat o boală, statul, medicii, puterea a inventat totul. Aşa: domnule, eşti bolnav, tratează-te, îţi dăm pastile, pentru că nu puteam să le mai dea locuri de muncă, aşa cum au făcut francezii, să spunem, după Primul Război Mondial. Asta este o teorie, nu ştim cât este de reală. Noi nu ne confruntăm cu un fenomen de anvergură, pentru că avem puţini militari şi, în general, lumea la noi îi tratează cu căldură, ei sunt integraţi, măcar de cetăţeni, dacă nu şi de structurile statului. Dar am văzut, şi este un exemplu foarte bun, cine era secretarul sau în cabinetul ministrului. Este un erou din Afganistan, un soldat care are probleme, i-a fost amputat un membru în timpul conflictului şi care, iată, continuă să îşi servească...

Realizator: Sigur, domnul Oprea l-a şi avansat, l-a făcut căpitan, aşa este, da.

Val Vâlcu: Acest tip de gesturi, pentru că noi avem câţiva militari, nu, 500, 1000, victimele evident că sunt...

Realizator: Da, domnule Val Vâlcu, eu cunosc şi alte cazuri, cum ar fi la Timişoara, comandant de batalion ajuns acua la conducerea Statului Major al Brigăzii Banat, care tot aşa, cum un picior amputat, şi-a luat şi doctoratul în ştiinţe militare, şi este vorba de col. Augustin Pegulescu, şi care s-a integrat şi merge mai departe foarte bine. Acestea sunt, cum am spus, nişte cazuri fericite, nu putem spune fericite, nişte cazuri bune.

Val Vâlcu: De ce este nevoie de acest efort, care eu spun că ar fi mic, chiar dacă ar primi..., ei se duc în aceste teatre de operaţiuni, mulţi dintre militari recunosc cinstit: domnule, ne ducem pentru bani, este o soldă importantă; dincolo de experienţă, avansări şi alte motivaţii din acestea militare, este şi motivaţia materială. Bun. Dacă tot ai făcut acest efort, fă-l până la capăt şi recompensează-i şi pe aceşti eroi, care vin mutilaţi sau răniţi, pentru că ei sunt ambasadorii tăi. Miza acestor 500 - 1000 de oameni este, de fapt, reprezentarea bună a României, relaţiile noastre transatlantice şi, practic, aduc securitate României, ne apără de vecinii noştri, să spunem, de la est, în NATO pentru că şi noi mergem cu 500 de oameni. Noi cu 500 de oameni nu ne-am apăra de Ucraina, să spunem.

Cristian Dumitraşcu: Domnule Val Vâlcu, Cristian Dumitraşcu sunt, este foarte corect şi ar fi foarte bine dacă s-ar întâmpla aşa, s-ar găsi o soluţie ca în Franţa după Primul Război Mondial, dar s-a deschide o cutie a pandorii, pentru că noi avem probleme nerezolvate şi cu veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, care au mulţi probleme şi cărora nu li s-au acordat prea multe privilegii.

Val Vâlcu: Păi, pentru că a venit comunismul, şi atunci toţi erau asistaţi de stat, mă rog, dirijaţi de stat şi nu s-a considerat necesar, au spus: domnule, te apără statul, nu trebuie pentru că eşti veteran, te apără că eşti cetăţean, îţi dă îngrijire medicală, bună, rea, cât era, îţi dă o pensie şi cu asta basta. De aceea nu s-a reglementat atunci. Acum însă, când a venit un alt tip de societate, ar trebui într-adevăr regândită situaţia acestor oameni, aşa cum au fost despăgubiri date celor care au suferit în închisori politice ş.a.m.d., trebuie dat şi acestor oameni un ajutor./rpatulea/atataru

Realizator: Dar pentru toţi veteranii, şi pentru aceştia, şi pentru...

Val Vâlcu: Evident. Dar veteranii de astăzi ei pot fi integraţi, nu asistaţi. Se pot găsi slujbe pentru ei.

Realizator: Sigur. Şi aici este corect.

Val Vâlcu: Să se simtă omul util, nu aşa îi dai un ban şi îl laşi pe stradă.

Realizator: Aşa este.

Cristian Dumitraşcu: Aceasta este şi cea mai mare problemă cu care cred că se confruntă veteranii teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, pentru că, deşi MApN a depus şi depune eforturi substanţiale şi financiare foarte mari pentru a-i salva, pentru a-i trata, cum este cazul, de exemplu, al plutonierului adjutant Ene, dacă nu mă înşel...

Realizator: Nu, Enache.

Cristian Dumitraşcu: Enache, pardon, care este în SUA, pentru care s-au cheltuit până acum aproximativ un milion de dolari. Iată, se cheltuieşte foarte mult pentru a-i recupera, pentru a-i însănătoşi, ei vin din nou în ţară...

Val Vâlcu: Nu se cheltuie pentru acel erou, se cheltuie pentru siguranţa fiecăruia dintre noi. Dacă nu s-ar face aceste eforturi, ar fi greu de găsit oameni care se duc să moară prin Afganistan.

Realizator: Sigur că da.

Val Vâlcu: Şi, dacă avem nevoie de apărare, o facem mai bine prin intermediul NATO şi ne dăm şi noi sacrificiul cu câteva sute de persoane. Altfel, dacă am fi pe cont propriu, ar trebui să mobilizăm sute de mii de ostaşi şi ar fi pierderi incalculabile...

Realizator: Sunt de acord cu această idee şi o susţin, bineînţeles, dar eu altă idee voiam să scot în evidenţă: depunem eforturi pentru a-i salva şi, după aceea, îi uităm, domnule colonel Nicolae Anghelescu. Eu am vorbit, în ultimele două săptămâni, cu foarte mulţi veterani şi reamintesc acest termen pe care l-am utilizat în emisiunea din această seară şi pe care l-a folosit domnul col. dr. Leonard Codreş, şi anume "mutilaţi ai teatrelor de operaţii". Toţi răniţii cu care am discutat acuză răceala cu care sunt priviţi, marginalizarea şi, în aceeaşi măsură, lipsa oricărei forme de comunicare. Nu a mai fost organizată o adunare cu toţi răniţii de nu se mai ştie când - îmi scrie unul dintre veterani. Mai mult, am semnale că s-a propus o astfel de întâlnire cu factorii de răspundere din MApN, dar a fost mereu amânată şi tergiversată. Domnule colonel Nicolae Anghelescu, ce ne puteţi spune despre această problemă?

Col. Nicolae Anghelescu: Ce să vă spun? Aş începe cu un enunţ mai general, preluând, oarecum, ceea ce simţea, iată, din mediul civil, şi domnul Val Vâlcu. A spus la un moment dat: "La noi, lumea îi tratează mai cu căldură". Tot dânsul a spus, însă, că războiul de acasă este mai feroce decât cel din Afganistan. Acum, aş vrea să comentez, oarecum, în termenii aceştia care, aparent, se contrazic, dar, în total, dau imaginea a ceea ce, de fapt, se întâmplă. Este adevărat, este posibil ca unii dintre distinşii colegi răniţi în teatrele de operaţii sau urmaşi ai celor decedaţi sau, eu ştiu, veterani, pur şi simplu, care s-a întâmplat să aibă fericirea de a nu fi răniţi sau...

Cristian Dumitraşcu: Sigur, ne putem referi, de exemplu, la soldaţii şi gradaţii voluntari, cum se numesc acum, militarii angajaţi pe bază de contract, cum se numeau înainte...

Col. Nicolae Anghelescu: Soldaţi şi gradaţi profesionişti.

Cristian Dumitraşcu: ... care, pur şi simplu, au fost trecuţi în rezervă, la o vârstă relativ tânără şi care...

Col. Nicolae Anghelescu: 40 de ani era vârsta.

Cristian Dumitraşcu: Ei sunt veterani ai teatrelor de operaţii şi au rămas pe dinafară şi nu sunt ajutaţi cu nimic. Este altă categorie la care ar trebui, totuşi, să ne referim.

Col. Nicolae Anghelescu: Da, aveţi dreptate. Generic discutând, MApN, şi nu numai ministerul, şi partea neguvernamentală, care funcţionează pe lângă MApN, mă refer la Asociaţia Camarazii, al cărei preşedinte executiv sunt, aceste două entităţi sunt foarte preocupate de categoria veterani, invalizi, răniţi în teatrele de operaţii şi urmaşi ai celor decedaţi. Un exemplu este şi faptul că avem o situaţie destul de clară cu ei, comunicăm sistematic cu cei care au probleme deosebite, încercăm să le rezolvăm, în primul rând, din perspectivă guvernamentală. Este foarte adevărat că nu totdeauna există o abordare unitară la nivelul MApN. Este foarte adevărat că, poate, au existat şi cazuri în care cineva a fost omis de la a fi invitat la un eveniment sau...

Realizator: Iată veteranii însă vor întâlnire cu conducerea MApN; poate, noul ministru, domnul Mircea Duşa, eu sunt sigur că el este foarte apropiat de oameni şi se va întâlni cu toţi veteranii, pentru că, cu siguranţă, au păsurile lor şi fiecare problemă a fiecărui veteran este destul de importantă pentru fiecare în parte şi, punându-le cap la cap, poate se pot găsi soluţii şi pentru alţi veterani şi pentru viitor. Pentru că aducea aminte dl Val Vâlcu de această participare şi de numărul relativ redus de mutilaţi din teatrele de operaţii, cu toate că noi acum avem 1.850 de militari în Afganistan şi numărul începe din ce în ce mai mult să crească, nu?

Col. dr. Leonard Codreş: Dacă îmi permiteţi, eu aş vrea să fac totuşi o rectificare. Să nu uităm că anul trecut am împlinit 20 de ani de când Armata României participă la misiuni externe, iar în aceşti 20 de ani s-au perindat 30.000 de militari, prin rotaţii succesive, repetate, deci nu este chiar o cifră mică a participării numerice.

Realizator: Nu este mică, sigur. Avem aproape la nivel de brigadă acum în Afganistan.

Val Vâlcu: Să vă spun exact o soluţie pe care am văzut-o pe front, să spun aşa. Deci, am participat la UNOSOM II în Somalia, unde m-am împrietenit cu un militar, cred că era sergent, deci un om obişnuit, să spunem, am şi eu experienţa pe care mi-a povestit-o. Deci, nu ştiu dacă este aşa în SUA, dar el ştia ca aşa este cum o să vă spun acum, şi anume: el avea un contract de cinci ani cu Armata SUA pentru a putea merge gratis la o facultate de stat. Asta era pe lângă solda, nu foarte mare, nu rămânea cu foarte mulţi bani, să spunem, din acest război. Deci, cinci ani, o şcoală. Pentru zece ani, primea o funcţie în vămile americane; 15 ani, însemna la pensionare altceva în administraţia americană. Deci, spiritul acesta de corp. Guvernul îşi apără oamenii. Eşti om al Armatei americane, aşa cum /veteranii/ din epoca romană primeau teren agricol...

Realizator: Veteranii de atunci.

Val Vâlcu: Veteranii de atunci primeau teren agricol...

Realizator: După 20 de ani de armată.

Val Vâlcu: ... şi alţii primeau funcţii în administraţia americană, unde ştiau sigur că nu vor fi şomeri ş.a.m.d. Or, noi avem tot felul de concursuri, luate pe pile, să intri să ajungi la Poştă, să ajungi la..., nu ştiu, unde mai sunt din acestea de stat; daţi-le acestor oameni. Nu ne mai minţim, că stai că facem concurs şi nu ştiu ce. Nu, domnule. Ai un contract cu Armata Română? Ai luptat în Afganistan?

Realizator: Eşti favorizat pentru a obţine posturi...

Val Vâlcu: Eşti calificat să lucrezi în Vamă. Eu nu cred că unul care stă în vamă şi facem mici învârteli şi a ajuns acolo prin nu ştiu ce concurs, a învăţat pe de rost o lege, este mai calificat să stea în Vamă decât un erou din Afganistan,

Realizator: Este o idee foarte bună asta.

Val Vâlcu: Şi aici aveţi un mare avantaj. Armata are un mare avantaj acum. Iată, dacă s-o aşeza astfel guvernul, şi acest avantaj nu este dl Duşa, care este un profesionist într-adevăr foarte bun, ci existenţa vicepremierului Oprea, care coordonează două sau trei ministere şi, ţinând cont că el este ofiţer şi ţinând cont că acum are autoritate într-un fel şi peste Ministerul de Interne, eu cred că ar putea să...

Realizator: Mai bine nu.

Val Vâlcu: ... găsească astfel de joburi în MAI, deci pe la bugetele astea...

Realizator: Ne aducem aminte că tot dl Oprea a dat cu generozitate o grămadă de grade, fără să aibă competenţă oamenii aceia, şi nu aş dori să ne aducem aminte de alte lucruri pe care le-a făcut dl Oprea şi în domeniul relaţiilor publice.

Val Vâlcu: Astea sunt relaţii publice. Ce a încercat să facă dl Oprea este ce încearcă să facă şi Colegiul Naţional de Apărare, care m-a chemat pe mine, pe dvs., pe nu ştiu care. să vedem armata din interior. Nu cred că-i aşa un sacrilegiu că a avansat nişte personalităţi: Mugur Isărescu... Erau şi oameni de valoare printre cei nominalizaţi.

Realizator: În fine. Eu să ştiţi că îi dau dreptate dlui Mircea Duşa, care a solicitat ca dl Oprea să nu aibă influenţă asupra MApN şi MI... Nu mă asociez cu ideea dvs.

Val Vâlcu: Important este să aibă cineva influenţă. Că dl Duşa a fost la MI şi nu va avea...

Realizator: Eu sunt sigur că va face o treabă excelentă şi la MApN; chiar pornind de la această declaraţie, militarii sunt alături de el, vă spun sincer.

Val Vâlcu: Militarii sunt alături de el, dar militarii nu vor putea obţine posturi în Armată, în schimb la Vamă, la Administraţie, la Prefectură, la Primărie s-ar putea obţine posturi, dacă dl Oprea îşi face treaba de coordonator...

Realizator: Sigur. Sau în Poliţia locală, unde sunt foarte mulţi...

Val Vâlcu: Iată! Exact.

Realizator: Da. Ar fi o idee nemaipomenită.

Val Vâlcu: Şi atunci, decât să ne războim acum cu generalul Oprea...

Realizator: Nu ne războim, dar eu nu vă susţin ideea, dle Val Vâllcu, să îl vedem pe dl Oprea implicat şi în aranjamente de genul ăsta.

Val Vâlcu: A! Apropo de ideea mea, iertaţi-mă, eu am comentat ce am văzut pe lista guvernului.

Realizator: Toţi răniţii susţin ideea că sunt, tot din mesajele pe care le-am primit, o ruşine pentru Armată. Au impresia că toţi fug de ei, nimeni nu vrea să îi bage în seamă. Dacă vă uitaţi pe site-ul MApN, şi eu am verificat acest lucru, este acolo o secţie de eroi, o să vedeţi că au dreptate, au fost radiaţi din acel site. Unde scrie "Eroi", nu îi ai găsim pe mutilaţi, pe răniţi; clar ei nu sunt acolo şi totuşi ei există. Şi, vă spun foarte sincer, am discutat şi cu dl Dan Anghel, şi dl ministru Dobriţoiu ştia despre această problemă şi a solicitat să fie trecuţi pe site nu numai cei care au căzut sub Drapel, ci şi cei care au fost răniţi în teatrele de operaţii. Mi-aduc aminte un răspuns al dlui Dan Anghel, care pe mine m-a îngheţat, şi mi-a spus: domnule, ştiţi ce se întâmplă? Că, între timp, foarte mulţi din acei răniţi s-au făcut bine. Da, să nu îi mai băgăm în seamă, nu?

Col. Nicolae Anghelescu: Dacă îmi permiteţi, am un bilanţ mai exact, adică mă refer la faptul că, din 2004, practic, au fost repatriaţi, din motive medicale, un număr de 114 militari. Din fericire, eu cunosc foarte mulţi din aceşti militari. Chiar dacă au avut, aşa cum spuneam, afecţiuni grave, inclusiv amputaţii şi fiind mutilaţi de război...

Realizator: Mutilaţi, da!

Cristian Dumitraşcu: Este cazul eroului de la Bistriţa care a rămas fără ambele picioare.

Col. Nicolae Anghelescu: Da, dar, ulterior, trec printr-o comisie medicală, sunt clasaţi inapt, după care fac o cerere de reprimire, o cerere de reprimire în Armată, pe baza unui post asigurat de către medicul de medicină a muncii. Deci, un post prin care, cu acel handicap, poate să îşi desfăşoare activitatea. Deci, eu nu văd prea mulţi răniţi care au rămas pe dinafară, să spunem aşa. Deci, au fost integraţi. Asta-i părerea mea!

Realizator: Dar şi site-ul MApN-ului cu eroi! Pentru că de mult timp şi eu, şi Alina Grigore de la TVR, am semnalat şi am insistat ca printre eroi să fie trecuţi şi cei răniţi! Sunt martelaţi, luaţi de acolo, sunt daţi la o parte.

Col. Nicolae Anghelescu: În privinţa site-ului nu am competenţa de a mă exprima, pentru ca nu cunosc despre ce este vorba, nu este în portofoliul meu de responsabilitate problema aceasta, dar v-aş putea răspunde, nu ştiu, după ce mă informez. Dar aş vrea să insist puţin asupra...

Cristian Dumitraşcu: Este foarte uşor să vă informaţi, vă daţi seama.

Col. Nicolae Anghelescu: Aş vrea să insist puţin asupra acestui concept, care mi se pare extrem de frumos rostit aşa de dl Val Vâlcu, potrivit căruia aceşti veterani mai noi nu ar trebui să fie asistaţi, ci integraţi.

Realizator: Sigur, este o idee nemaipomenită şi care... nu inventăm noi roata.

Col. Nicolae Anghelescu: Nu inventăm roata şi nici apa caldă, dar, apropo de chestia asta şi de ce spunea şi dl doctor mai devreme, în Ordonanţa 82/2006, care este sediul materiei pentru drepturile veteranilor, invalizilor, răniţilor şi a urmaşilor din teatrele de operaţii, este prevăzut, printre altele, şi acest drept al celor deveniţi răniţi sau chiar invalizi, chiar invalizi de gradul I - uitaţi, avem cazul lui Iovi de la Timişoara...

Realizator: Care este nevăzător. Eu eram în Irak, să ştiţi, când au fost evacuaţi şi am fost acolo când a murit soldarul poet Grosaru, pentru că a fost în acelaşi incident. Îl cunosc şi pe Ganea, sanitarul care şi-a dat vesta jos ca să îl scoată din transportorul blindat incendiat... Eram acolo. Ştiu tot ce s-a întâmplat şi îl cunosc personal pe Iovi.

Col. Nicolae Anghelescu: De a fi exceptaţi de la standardele medicale, grupa a IV-a, aşa cum se cere, astfel încât să poată ocupa un post în Armată, chiar ca militari. Iată cazurile, aţi vorbit mai devreme: de Laurenţiu Şerban, de dl Pegulescu...

-: De dl Slăniceanu de la Câmpulung.

Col. Nicolae Anghelescu: De asemenea, Slăniceanu ş.a.m.d., Butoi Claudiu. Este adevărat, în raport cu natura afecţiunii, s-a identificat un post militar sau civil, un post care să nu presupună, eu ştiu, un efort fizic deosebit şi...

Realizator: Da, dar cum v-am amintit, ei doresc un dialog. Trebuie, din când în când, să fie şi ei băgaţi în seamă, cum spunem noi românii. De asemenea, când ei se văd excluşi şi de pe site-ul MApN... Domnule, ei nu mai sunt eroi. Trebuie neapărat să mor, ca să fiu erou? Este o întrebare pe care...

Col. Nicolae Anghelescu: Asta cu site-ul, într-adevăr, aveţi dreptate.

Val Vâlcu: Există o instituţie la care contribuim cu toţii, prin buget, este o instituţie care se cheamă Cultul Eroilor.

Realizator: Tot la Ministerul Apărării?

Val Vâlcu: Are maşini, are tot ce-i trebuie. Deci, există o instituţie care se ocupă de treaba asta şi eu cred că această instituţie, dacă tot există... De exemplu, la şcoala unde învaţă fata mea, eu m-aş bucura să vină un erou din Afganistan sau dinainte, au fost şi în războiul, primul, din Golf, nu, militari? Chiar cunosc medici care au fost atunci la Spitalul Militar şi au o viaţă activă acum în spitalele din Bucureşti. Deci, să vină să le vorbească celor mici. De ce nu se fac astfel de... Şi omul se simte bine. Uite am venit, au organizat la o şcoală...

Realizator: Contează mult.

Val Vâlcu: Asta nu trebuie să o facă MApN-ul. Dacă există acest Oficiu al Cultului Eroilor să îşi facă treaba, inclusiv cu forme de... ziare online, de întâlniri. Nu este neapărat nevoie să îi cheme pe toţi. Există Skype-ul acum.

Val Vâlcu: Intră pe internet şi discută între ei şi se îmbărbătează unul pe altul. Unul care are o experienţă în accesarea..., spunea că în Anglia le accesează /.../, că ei nu se descurcă în faţa birocraţiei. Şi aici se poate face ceva de genul ăsta.

Realizator: Sunt birouri speciale înfiinţate acum şi în Marea Britanie exact pentru a-i asista pe aceşti oameni, pe aceşti veterani ai tatrelor de operaţie din Irak şi Afganistan, ei au şi alte conflicte, Maldive ş.a.m.d.

Val Vâlcu: Domnule, avem acest birou, există, se numeşte Oficiul pentru Cultul Eroilor, nu despre asta vorbim?

Realizator: Drespre care, iată, nu am vorbit deloc în seara asta, pentru că nu prea face nimic.

Val Vâlcu: /.../ Burebista, să îi fac bust lui Burebista, şi să îl văd Ştefan cel Mare, este clar, este în manuale, îl învăţăm la şcoală, l-a făcut biserica sfânt. Hai să ne ocupăm pe eroi ăştia care mai sunt în viaţă, cei care au făcut Războiul Mondial, mai sunt Cavalerii Ordinului Mihai Viteazu, cât or mai fi.

Realizator: Câţi or mai fi, din păcate...

-: 5 mai sunt în viaţă.

Val Vâlcu: Păi ăia 5, să le facă o carte de interviuri, că istoria orală este foarte importantă, să îi înregistreze, îi mai vezi la o defilare şi din ce în ce mai puţini din '90 până acum, au fost mai mulţi în '90.

Realizator: Sigur, da, domnule Vâlcu, a fost destul timp la dispoziţie pentru dânşii. Eu vreau să mă refer la aceşti oameni care pur şi simplu de multe ori sunt uitaţi. Tot de la veterani: nu există un centru de recuperare, nu au prioritate la tratamente aceşti oameni. Şi aici aş exemplifica cu o întâmplare din acest an, la uşa Clinicii de Ortopedie de la dvs., de la Spitalul Militar, Carol Davila, prin luna aprilie se întâmpla, la uşă subofiţerul de la Bistriţa, de care am vorbit, cel cu duplă amputaţie, aştepta în picioare să intre la consultaţie. Nu i-a oferit nimeni nici măcar un scaun, domnule col. doctor. A intrat după ce a fost consultată mai întâi o duduie mai tinerică. Iată...

col. dr. Leonard Codreş: Astea sunt nişte informaţii veridice?

Realizator: Da, eu nu umblu cu altfel de informaţii. Aşa cum este şi următoarea informaţie, domnule colonel doctor Leonard Codreş. Îl cunoaşteţi pe doctorul Constantinescu Comoiu Gheorghe?

Col. dr. Leonard Codreş: Da, sigur.

Realizator: O întâmplare relativ recentă, tot aşa de aproximativ o săptămână, nu, este bine să o aduc aminte, pentru că, iată chiar dacă sunt cazuri izolate, trebuiesc subliniate, pentru a nu se mai repeta. Acest domn dr.Constantinescu Gomoiu Gheorghe era la urgenţă, de gardă...

Col. dr. Leonard Codreş: Dânsul face gărzi, la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Realizator: La dânsul a ajuns, cu o salvare, un om cu insuficienţă respiratorie, un alt rezervist cu 37 de ani de armată, nici nu a vrut să îl vadă, l-a expediat: de ce să îmi moară mie aici omul ăsta, exact aşa sunt cuvintele. Asistentele îl rugau: domnule, daţi-i măcar primul ajutor, încercaţi să îl ajutaţi cu ceva, să îl stabilizaţi. L-a trimis la Nasta şi, când a ajuns acolo, a ajuns cu glicemia 300. Deci, nici măcar nu s-a uita la el. Deci, dr. Constantinescu Gomoiu Gheorghe, dacă vă spune ceva, poate îl întrebaţi ce s-a întâmplat în ziua respectivă...

Col. dr. Leonard Codreş: Îmi spune, dar nu cred că ăsta este scopul emisiunii, să discutăm chestia aceasta.

Realizator: Sigur nu este scopul emisiunii acesta, dar iată sunt cazuri de oameni care au trecut prin armată, sunt cazuri reale, concrete. Deci, Cristi să ştii că eu nu mint şi ştii foarte bine că informaţiile mele sunt foarte bine documentate...

Cristian Dumitraşcu: Acum nu ştiu dacă domnul dioctor este în cunoştinţă de cauză şi nici dacă are vreo legătură cu doctorul amintit, cu cazul.

Realizator: Nu, cred că îl cunoaşte, că a fost şi în teatrele de operaţie, în Afganistan, dacă nu mă înşel.

Col. dr. Leonard Codreş: Bine, ne cunoaştem, absolut, lucrăm în acelaşi spital.

Realizator: Culmea că a lucrat cu armata şi a fost şi în Afganistan. Nu ştiu cum îi trata pe militarii români de acolo, poate s-a dus doar pentru diurnă sau pentru a câştiga nişte bani. Dacă pe cei care sunt la pensie, sunt în rezervă şi în retragere îi expediază spunând că nu vreau să moară aici, să plece.

Col. dr. Leonard Codreş: Da, nu ştiu, este vorba...

Realizator: Este colegul dvs. să ştiţi.

Col. dr. Leonard Codreş: Nu ştiu, este vorba de comoditate, care în medicină nu îşi are locul.

Realizator: Poate la Direcţia Medicală ar fi bine să se afle ce s-a întâmplat, pentru că din nefericire...

Col. dr. Leonard Codreş: Fiţi sigur că se va afla acum.

Realizator: După am avut o conversaţie cu dânsul, deci am vorbit cu acest doctor, şi a spus: domnule, nu am ştiut că a fost în armată. Mai contează la urgenţă, când îţi ajunge omul cu... Este adevărat, cel despre care vorbesc are cancer la plămâni, dar încă este pe citostatice; dar asta nu înseamnă să îl tratezi aşa.

Col. dr. Leonard Codreş: Nu contează, nu contează, nu. Da, este un pacient, aşa este.

Realizator: Un cuvânt bun de multe ori, nu, domnule colonel Anghelescu, contează mai mult decât... Vă propun să trecem peste acest episod, iată, mai negru din..., şi să ascultăm un material transmis din SUA, de la Washington, de colega mea, Ani Sandu. Este vorba despre cum sunt trataţi veteranii de război din SUA, unde au un statut aparte, şi organizarea lor este probabil un exemplu şi pentru alte state din NATO, există chiar un departament guvernamental pentru veteranii de război, mai mult de 20 de milioane de veterani, care au influenţe inclusiv în viaţa politică din SUA. Mai multe informaţii are colega mea, Ani Sandu, care transmite de la Washington pentru "Euroatlantica".

Reporter: În SUA, anul trecut existau aproape 21 de milioane şi jumătate de veterani. Numărul acestora este de aşteptat să scadă în următorii ani, ajungând la sub 15 milioane în 2035 - arată datele Centrului Naţional pentru Analize şi Statistici legate de veterani. Statele cu cei mai mulţi veterani sunt: California, Florida şi Texas. Spre deosebire de situaţia din România, în SUA există multe asociaţii care luptă pentru drepturile veteranilor. Ele fac presiuni asupra politicienilor americani când aceştia intenţionează, spre exemplu, să taie fondurile pentru veterani şi îi ajută pe militari să acceseze drepturile la compensaţii sau să îşi găsească de lucru. De altfel, în SUA, există la nivel guvernamental un departament consacrat problemelor veteranilor. Datele oficiale ale departamentului arată că, din totalul de veterani, 3,5 milioane ar primi compensaţii pentru handicap, peste 500.000 primesc compensaţii pentru că suferă de stres posttraumatic, deşi sunt plângeri ale unor militari că nu li s-ar fi cunoscut dreptul de a accesa beneficiile respective. O altă problemă semnalată de veterani este că durează destul de mult să obţină de la Departamentul Veteranilor drepturile care li se cuvin, după perioada petrecută în războaie. Sunt veterani care spun că aşteaptă şi doi ani pentru asta. Cultura americană implică însă un respect puternic faţă de veterani. Aceştia sunt omagiaţi de Ziua Veteranilor, care este celebrată pe 11 noiembrie. Există şi o zi a eroilor, Memorial Day, sărbătoare dedicată militarilor căzuţi la datorie. Cu această ocazie, în Washington DC are loc o paradă uriaşă a motocicliştilor veniţi din întreaga ţară, la care participă în fiecare an zeci de mii de motociclişti. Mulţi dintre ei sunt veterani sau foşti militari, iar oamenii îi urmăresc de pe trotuar, îi salută, îi omagiază şi flutură în onoarea lor steaguri americane. Aprecierea americanilor faţă de militari şi de veterani se vede şi în supermarketuri, unde clienţii au, de exemplu, posibilitatea de a cumpăra dulciuri care să fie trimise de Crăciun trupelor aflate în teatrele de operaţiuni. Ba chiar şi dentiştii au făcut o campanie de strângere de dulciuri pentru militari, anul acesta, de Halloween. În SUA au ajuns la tratament şi militarii români răniţi în ultimele războaie. Chiar acum, la Spitalul Walter Reed, de lângă Washington, se află internat plutonierul adjunct român Florinel Enache, grav rănit în timpul unei misiuni în Afganistan. Walter Reed este un spital specializat în recuperarea militarilor răniţi.

Realizator: Din SUA, Ani Sandu, trebuie să rectificăm, gradul este acela de plutonier adjutant.

-: Dar cum a zis?

Realizator: Plutonier adjunct.

-: Ei, a greşit.

Realizator: Se mai întâmplă. Să ne referim la acest caz, domnule colonel Anghelescu, de militar român care este acum în SUA.

Col. Nicolae Anghelescu: A, vă referiţi la plutonier adjutant principal Enache Florinel.

Realizator: Da. Care este situaţia cu el?

Col. Nicolae Anghelescu: Care să fie situaţia? Din câte cunosc, în curând se va repatria şi după repatriere i se va stabili situaţia medico-militară. Atunci va putea într-adevăr, după clarificarea acestei probleme, va putea să încaseze şi prima de asigurare, pentru că aşa se procedează, dar nu asta este important. Discutăm acum nişte chestiuni care nu au nici...

Realizator: Sigur că da, important este să fie salvat şi să ajungă omul în ţară.

Col. Nicolae Anghelescu: E important că acasă la el se pregăteşte un..., Statul Major al Forţelor Terestre se duc să pregătească ceva...

Realizator: O ceremonie.

Col. Nicolae Anghelescu: Nu. Nu neapărat. Nu chestia asta, de..., eu ştiu cu conotaţie mai emoţională, să zicem aşa, una mai aplicată, adică să amenajeze o rampă de acces, nişte..., un habitat adecvat unui om cu asemenea afecţiuni.

Realizator: Cu hanicap, sigur că da.

Col. Nicolae Anghelescu: Ce trebuie să vă spun? Trebuie să vă spun, m-aţi întrebat de Enache, dar eu trebuie să vă spun de toţi cei care...

Realizator: Pe scurt, vă rog, că mai este şi domnul Val Vâlcu în legătură şi vrem să îl mai întrebăm ceva.

Col. Nicolae Anghelescu: După ce au parcurs procedurile pe sistemul de stat, din fonduri publice, atunci când au întâmpinat o dificultate, când au ajuns într-o sincopă, să ştiţi că am intervenit, nu a fost niciun caz în care să nu intervenim pe partea aceasta neguvernamentală, prin Asociaţia de caritate "Camarazii", pe care o eu o conduc şi care are aproape 15 mii de membri din rândul personalului Armatei, şi care este expresia faptului că, dincolo de haina militară, de uniformă, de ranguri, de ierarhii, de rigiditatea asta aparentă a Armatei, iată se află nişte oameni, nişte camarazi, care au înţeles să fie solidari şi să doneze 2% din impozit sau să dea o cotizaţie sau pur şi simplu să dea nişte bani pentru ca cineva precum domnul Pegulescu să îşi înlocuiască proteza, ca cineva precum Zbâncă sau alţii, nu aş vrea să mai dau nume, fiindcă nu este bine, nu vreau să epatez prin chestia asta, dar vreau să vă spun...

Realizator: Dar nu ar trebui statul să îi ajute în primul rând, nu Asociaţia "Camarazii", pentru că proteza domnului colonel Pegulescu periodic, nu, domnule doctor trebuie modificată?

col.dr. Leonard Codreş: Da.

Realizator: Reparată, adaptată şi, cu mari eforturi, ştiţi cazul dânsului, a ajuns, în cele din urmă s-a rezolvat problema respectivă.

col.dr. Leonard Codreş: Problema care se pune este în felul următor...

Realizator: Dacă nu mă înşel chiar în urma intervenţiei domnului ministru Dobriţoiu s-a întâmplat asta, recent.

Col. Nicolae Anghelescu: Da. S-a făcut acum trei luni, patru luni de zile, că doar i-am virat fonduri pentru a se duce în Germania să îşi înlocuiască.

Col. dr. Leonard Codreş: Toate protezele sau inclusiv tratamentele de specialitate, să spunem, din străinătate sunt aprobate în urma întrunirii unei comisii. Asta din motive financiare, bineînţeles, pentru că ministerul spune 'domnule, din moment ce există posibilitatea ca un veteran de război, un rănit să poată fi tratat la noi în ţară în aceleaşi condiţii, de ce să-l trimitem în străinătate?'. Ei, aici ne lovim de o neîncredere a oamenilor. Apropo, nu vreau să spun, dar în fine...

Realizator: Să îi facem eventual în proteza aia un picior de pirat, dacă se poate.

Col. dr. Leonard Codreş: Nu. Dar dacă ne faceţi reclamă de genul cu domul doctor Gomoiu, atunci vă daţi seama că niciun militar nu va mai veni la noi şi va zice...

Realizator: Înţeleg că atitudinea dânsului este cunoscută în general, pentru că am mai primit păreri şi din alte părţi, deci nu este... Este adevărat, probabil este un caz izolat, dar ...

Col. Nicolae Anghelescu: Şi cu siguranţă nu este definitorie pentru tot spitalul.

Realizator: Sigur că da. Eu sunt sigur că nu este definitorie, dar...

Col. Nicolae Anghelescu: Sunt şi buni, sunt şi răi, pe oriunde.

Realizator: Ştiţi, unul aruncă şi zece înţelepţi se chinuie să scoată din lac mizeria respectivă. Pentru că îl mai avem pe domnul Val Vâlcu, sunteţi în legătură cu noi, domnule Vâlcu?

Val Vâlcu: Da, vă rog.

Realizator: Domnule Val Vâlcu, o ultimă intervenţie cu dvs., o ultimă întrebare. Aţi adus aminte şi parcă aţi anticipat chiar şi una dintre problemele semnalate de veterani: răniţii din teatrele de operaţii ar trebui integraţi în nişte programe de recuperare, au nevoie să îşi discute problemele, să îşi spună durerile, nemulţumirile, să facă schimb de opinii, idei, sentimente, chiar şi între ei. Ce spuneţi de asta?

Val Vâlcu: La noi este o problemă cu asocierea, nu numai la militari; în general, românii nu sunt obişnuiţi să facă o asociaţie, nu au bani, nu are cine să organizeze, pe diverse subiecte. Şi atunci, în cazul ăsta, în care armata este, totuşi, o structură mult mai bine închegată, poate nu ar strica să se implice instituţional. Acum, din discuţia cu dvs., eu m-am gândit la acest Oficiu pentru Cultul Eroilor, nu ştiu ce face exact şi ce personal are, dar, pentru a întreţine un site, pentru a-i pune în contact, că poate nu ştiu unul de altul, unul a luptat în Irak, acum zece ani, unul luptă în Afganistan, astăzi, unu-i din Focşani, unu-i din Satu Mare, nu se cunosc, cineva trebuie să îi pună în contact.

Realizator: Da, şi i-ar ajuta foarte mult, pentru că şi-ar împărtăşi din probleme, s-ar ajuta astfel reciproc şi ar conta foarte mult pentru moralul acestor oameni, care merită preţuire enormă.

Val Vâlcu: Repet, noi nu inventăm instituţii. Există acest Oficiu al Cultului Eroilor, iar aceşti oameni sunt eroi încă în viaţă. Haideţi să îşi facă treaba acest oficiu, să pună pe cineva acolo, un om care să se ocupe de lucrul ăsta; nu cred că este o problemă insurmontabilă.

Cristian Dumitraşcu: Într-o emisiune viitoare îl vom invita pe şeful cultului eroilor...

Realizator: Da, şi vom discuta despre ce?

Cristian Dumitraşcu: Vom discuta despre el.

Realizator: Că despre veterani... mai greu, am impresia, cu cultul eroilor.

Cristian Dumitraşcu: Intră şi ei acolo.

Realizator: Intră şi ei acolo, cei care nu mai respiră, probabil. Cultul eroilor, ne aducem aminte, la un momen dat, în presă, s-a discutat despre o domană, domnişoară, care era la conducere acolo...

Cristian Dumitraşcu: În alte vremuri...

Realizator: În alte vremuri. Domnule Val Vâlcu, vă mulţumim că aţi intrat în legătură cu "Euroatlantica". Mai avem aproximativ cinci minute. Pe final, Cristi, vrei să spui ceva despre veterani?

Cristian Dumitraşcu: Vroiam să spun că ar trebui să se facă mai mult şi că ar trebui să vorbim şi noi mai mult despre asta, să căutăm soluţii.

Realizator: Este un început această emisiune, nu putem să...

Cristian Dumitraşcu: Cumva, eu cunosc lucrurile din interior şi crede-mă că oamenii se străduiesc să facă lucruri...

Realizator: Şi eu sunt sigur, eu preţuiesc foarte mult şi Spitalul Militar, şi tot ceea ce faceţi, dar trebuie să existe şi un punct de vedere mai critic. Şi să aducem aminte de oameni ca doctorul Gomoiu. De ce nu? Pentru a vă încuraja să faceţi lucruri bune pe mai departe.

Cristian Dumitraşcu: Vorbeam aici despre faptul că cei doi invitaţi ai noştri nu sunt totuşi în nişte funcţii de decizie. Până la urmă, fac atât cât pot să facă şi cât sunt în...

Realizator: Dar este datoria noastră să semnalăm şi să spună, pe cale ierarhică, mai departe.

Cristian Dumitraşcu: Sigur că da. Decidenţii se votează acum şi avem mari speranţe că...

Realizator: Mâine dimineaţă, audierile în comisie. Moş Crăciun, înţeleg, v-a adus un ministru bun.

Cristian Dumitraşcu: Să vedem.

Realizator: Cum scria Ducu Leaua în "Observatorul Militar", comandorul Alexandru Leaua, şi mai era ceva ce am reţinut, tot din "Observatorul Militar", tot din articolul recent publicat de Alexandru Leaua, un fel de la revedere pentru domnul ministru Corneliu Dobriţoiu: "Cu bunicul cu breton ne-am înţeles bine până acum. A fost cumsecade şi chiar ne-a povăţuit să scriem în ziarul Armatei pe bune, să le zicem lucrurilor pe nume, ceea ce - s-o recunoaştem - nu am mai păţit de mult". Este interesant acest punct de vedere şi eu mă bucur că această libertate de exprimare, chiar şi în mediile militare, a reapărut şi critica există. Iată că există şi în această emisiune şi sper, Cristi Dumitraşcu, ca domnul Mircea Duşa să nu îţi interzică să participi la emisiunea "Euroatlantica", aşa cum a făcut-o domnul Oprea, la un moment dat, şi să mergem mai departe, chiar şi cu aceste puncte de vedere.

Realizator: Să îl avem în continuare invitat şi să mai vină pe la noi şi pe dl colonel Anghelescu şi pe dl doctor Codreş şi să discutăm despre aceste subiecte, inclusiv despre...

Cristian Dumitraşcu: Deschis.

Realizator: Deschis. De încheiere, dle colonel Nicolae Anghelescu, aş dori să ne spuneţi ceea ce aţi fi dorit dvs. să ne spuneţi şi noi nu ne-am făcut datoria să vă întrebăm, pentru că iată tema este foarte vastă.

Col. Nicolae Anghelescu: Ce aş fi dorit să vă spun? Aş fi dorit să vă spun ceea ce poate că este un truism şi truismele nu se spun. Lucrurile este clar că nu sunt perfecte. A! Judecat prin comparaţie cu SUA sau cu Marea Britanie este o chestiune bună, pentru că trebuie să ne raportăm la ceva care este mai avansat decât noi în materia respectivă, dar în acelaşi timp trebuie să ne gândim şi la situaţia...

Cristian Dumitraşcu: Mai avem mult, sigur.

Col. Nicolae Anghelescu: ... socială, la tradiţii, la experienţa puţină pe care o avem noi în această...

Cristian Dumitraşcu: La banii lor!

Col. Nicolae Anghelescu: Practic, am scris prima lege în domeniu în 2006, am îmbunătăţit-o în 2009, mă refer la Ordonanţa 82. Ca rezultat al experienţei, în puţinii ani de aplicare, am identificat nişte disfuncţii. Acum le-am cuprins într-un bazin mai mare, cu vreo 15 probleme, printre care şi definirea rănitului, ca să nu mai fie...

Realizator: Şi poate şi a eroului pe viitor! Pentru că erou este şi militarul care nu s-a catapultat ca să nu pice cu avionul peste o localitate să omoare oameni!

Col. Nicolae Anghelescu: Şi cum vă spuneam, avem deja un pachet legislativ dedicat acestor categorii, veterani, invalizi, văduve, trebuie să vă spun că noi avem o grijă deosebită de cei 51 de orfani din acţiuni militare externe şi interne. Tocmai i-am avut ca invitaţi, alături de copiii celor răniţi...

Realizator: Copii ai militarilor români căzuţi la datorie.

Col. Nicolae Anghelescu: În total 144 de copii ai decedaţilor şi răniţilor. I-am avut acum doua, trei zile la pomul de Crăciun invitaţi, au fost foarte bucuroşi şi noi am fost bucuroşi să îi avem în preajmă. Pe toţi aceşti orfani îi susţinem financiar şi moral, atât cât putem, şi o facem la modul semnificativ şi vreau să va spun că acea căldură pe care a simţit-o odată şi Val Vâlcu din mediul civil chiar există şi sperăm noi să fie mai profundă şi mai accentuată decât până acum.

Realizator: Iată ne-am adus aminte de aceşti veterani tineri ai teatrelor de operaţii înainte de Crăciun şi aş dori să îl întreb şi pe colonelul doctor Leonard Codreş, şeful Serviciului Asistenţă Medicală Spitalicească pentru misiuni operative, ce ar dori să îi aducă Moş Crăciun pentru a-şi îndeplini mai bine datoria faţă de de militari?

Cristian Dumitraşcu: Ce grea întrebare!

Col. dr. Leonard Codreş: Da, este o întrebare destul de grea. Pentru mine, mai puţin. Aş vrea ca factorii decizionali să îşi fixeze ca obiectiv înfiinţarea unui centru de excelenţă pentru politraumă, în care Spitalul Militar sau efectiv o parte din el să poată să asigure îngrijirea militarilor direct din teatrele de operaţii, adică până a face un pas către un spital rol IV, gen Landstuhl, măcar militarii români să fie aduşi direct la noi în ţară...

Realizator: Pentru că ce ne-am face fără sprijinul SUA, nu?

Col. dr. Leonard Codreş: Exact. Bine, sunt excepţii, să nu generalizăm, că sunt excepţii cazurile care au ajuns acolo.

Realizator: Pentru că până acum ei ne-au ajutat. Sunt excepţii, sigur că da! Şi pentru tratament post traumatic, cum se vorbeşte, care nu prea există în momentul de faţă.

Col. dr. Leonard Codreş: Am înţeles că s-ar construi un centru de excelenţă...

Realizator: Da, dar noi deja îi avem pe aceşti militari veterani mutilaţi, cum aţi spus chiar dvs.

Col. dr. Leonard Codreş: Îi avem. Pas cu pas.

Realizator: Da. Suntem la final de emisiune. "Euroatlantica" la final. Ediţie dedicată veteranilor de război din teatrele de operaţii. Emisiune realizată împreună cu maiorul Cristian Dumitraşcu, de la "Ora Armatei". Este ultima ediţie din acest an, de aceea profităm de acest moment pentru a le ura la mulţi ani tuturor ascultătorilor şi colaboratorilor emisiunii "Euroatlantica"! Vă mulţumim pentru atenţie.

Cristian Dumitraşcu: La mulţi ani! Sănătate multă! Să ne auzim cu bine la anul!

Realizator: Realizatorul "Euroatlantica", Radu Dobriţoiu, şi producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru atenţie. la revedere! Şi sărbători fericite cu bine!