Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Suplimentarea efectivelor româneşti din Afganistan

Afganistan: principala operaţiune NATO şi a Armatei Romaniei

Suplimentarea efectivelor româneşti din Afganistan
Foto: ISAF.

30 Mai 2010, 14:33

Realizator Radu Dobriţoiu.

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Euroatlantica. Vom analiza în această seară principala misiune, atât a Alianţei, cât şi a Armatei României, şi anume, operaţiunea de stabilizare a Afganistanului. Alături de mine se află colonelul Daniel Petrescu, şef secţie în cadrul Direcţiei Operaţii din Statul Major General. Bună seara, domnule colonel!
Daniel Petrescu: Bună seara.

Realizator: Le mărturisesc ascultătorilor că mă cunosc de ceva vreme cu dl colonel Petrescu, am petrecut câteva luni în Irak alături şi de Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Dl colonel Petrescu era atunci comandant al unităţii cartiruite în Camp Mittica, între Talil şi Nassiryah. Îmi aduc aminte, de asemenea, că împreună cu dl colonel Petrescu am desfăşurat o operaţiune umanitară ce s-a bucurat de mare succes la vremea respectivă. Este vorba de proiectul "Copii pentru copii", iniţiat de Societatea Română de Radiodifuziune cu sprijinul Ministerului Apărării. Jucării donate de copiii din România, strânse de colegii mei din ţară au fost trmise în Irak, unde le-am distribuit împreună cu Batalionul 2 Călugăreni copiilor din zona de responsabilitate a trupelor româneşti. Al doilea invitat în studio, locotenent colonelul Liviu Lazăr, din Secţia Planificare Strategică a Statului Major General, revenit de curând din Afganistan. A fost în 2002 tot în Afganistan şeful de Stat Major al colonelului Dorin Blaiu, cel care preia în aceste zile comanda în Afganistan. Bună seara dle locotenent colonel.

Liviu Lazăr: Bună seara!
Realizator: Colegii din regia de emisie îmi confirmă că avem legătura prin sistemul de transmisiuni al armatei şi mulţumim Direcţiei Comunicaţii şi Informatii pe această cale, avem legătura cu Afganistanul, cu dl locotenent colonel Costel Ionescu, comandantul Batalionului de manevră. Bună seara, dle comandant.

Costel Ionescu: Bună seara, dumneavoastră, bună seara invitaţilor dumneavoastră şi radioascultătorilor dvs.
Realizator: Voi începe cu dvs, dle comandant Ionescu, pentru că emisiunea este dedicată Afganistanului şi dvs sunteţi acolo în linia întâi. Ştiu că a ajuns şi dl general Rus în Afganistan, îmi pare rău că nu l-am prins şi pe dânsul la telefon. Domnia sa, dacă nu mă înşel, este acum la Kandahar. Domnule comandant, ştirile transmise de agenţiile de presă nu sunt încurajatoare, nu ne liniştesc, situaţia continuă să fie tensionată în Afganistan. Zona de operaţii a militarilor din subordinea dvs, a românilor în general, se numără printre cele mai dificile regiuni. Ce ne puteţi spune despre situaţia de securitate în acest moment la dvs acolo?

Costel Ionescu: Într-adevăr, situaţia de securitate din aria de responsabilitate a Grupului de luptă româno-american se menţine tensionată. Insurgenţii sunt din ce în ce mai mult prezenţi, în special de-a lungul Autostrăzii nr 1, manifestându-şi acţiunea fie prin explozive improvizate, fie prin atacuri indirecte asupra FOB-urilor forţelor coaliţiei şi nemijlocit asupra FOB-urilor forţelor româneşti.
Realizator: FOB-uri înseamnă Forward Operating Bases, Baze de luptă înaintate, într-un fel denumite, într-o traducere liberă în limba română.
Costel Ionescu: Da, într-adevăr aţi realizat perfect traducerea în termen militar, sunt aşa numite baze înaintate pe care forţele coaliţiei le folosesc pentru a asigura securitatea anumitor puncte strategice din aria de responsabilitate.

Realizator: Aşadar, situaţia continuă să fie tensionată în acea regiune. Transmiteam acum două ediţii o informaţie despre militarii americani care se află acum în subordinea dvs şi care doresc ca pe umărul lor drept să poarte emblema Batalionului 33 Vânători de munte. Să le spunem ascultătorilor că, potrivit tradiţiei militare americane, soldaţii poartă pe mâneca uniformei, pe umărul drept, emblema unităţii pe care o consideră ca fiind cea mai importantă pentru cariera lor militară, şi pe umărul stâng, militarii americani, pe uniformă, poartă emblema unităţii din care fac parte în acel moment. Ce ştiţi despre acest demers al americanilor pe care-i comandaţi?
Costel Ionescu: Aşa, după cum spune şi domnul ministru al apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, avem în subordine o companie americană. Această companie americană are deja o vechime alături de batalioane româneşti care şi-au desfăşurat şi continuă să-şi desfăşoare activitatea în aria de responsabilitate, începând cu anul 2006. Acum, în aceste momente, discutând împreună şi analizând participarea românească şi americană sub această formulă, discutând cu locţiitorul pentru operaţii /.../ american, am decis ca acest grup de luptă românesc să poarte un însemn comun şi am stabilit, deocamdată la nivelul de discuţii, elaborarea unei embleme pe care s-o poarte special acest grup de luptă româno-american. Parte din emblema forţelor româneşti, de exemplu, scutul verde al vânătorilor de munte, vulturul specific României, să fie implementate în această emblemă, la care se adaugă anumite culori, poate chiar steagul de luptă al companiei americane cu care lucrăm de foarte mult timp. Deocamdată, suntem la nivelul de discuţii, urmează să primim eventualele propuneri din Germania şi, într-adevăr, este un lucru benefic pentru activitatea desfăşurată de cele două structuri în teatrul de operaţii Afganistan.

Realizator: Să specificăm că în Germania se află atât principalul birou de presă al trupelor americane, care sunt detaşate şi în Afganistan, dar tot prin acel birou se stabilesc şi obiceiurile heraldice în legătură cu Statele Unite. Deci un comandament acolo american, şi prin Germania se... Este un fel de interfaţă. Domnule comandant Ionescu, situaţia nu este una liniştitoare, cum spuneam, în zona dumneavoastră, ştiu că nu este uşor pentru militarii români. Ştiu asta, nu numai ca jurnalist care urmâreşte situaţia, ştiu cum este, pentru că am petrecut peste patru ani în Afganistan şi Irak alături de trupe. Ce le transmiteţi familiilor militarilor, celor de acasă?
Costel Ionescu: Le transmit celor de acasă să aibă încredere în noi, să ştie şi să înţeleagă foarte bine că trebuie să ne ducem misiunea la capăt. Întotdeauna, am spus-o şi repet, factorul protecţie a personalului este elementul esenţial care se ia permanent în calcul la stabilirea misiunilor şi la stabilirea gradului de risc pentru fiecare misiune în parte. Le mulţumim că sunt alături de noi şi sper să ne sprijine în continuare, până la finalizarea misiunii Grupului de luptă româno-american.

Realizator: Domnule comandant Ionescu, vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră în emisiune şi vă urez dumneavoastră şi militarilor români din linia întâi, de acolo, din Afganistan, tot binele din lume şi să veniţi cu toţii sănătoşi acasă.
Realizator: Domnule colonel Petrescu, în acest an, România va atinge nivelul maxim, cota maximă istorică putem spune, de participare la o operaţiune externă, 1800 de militari până la sfârşitul anului se anticipează. Dacă nu mă înşel, dumneavoastră aţi comandat în Afganistan primul batalion de manevră. Până atunci au fost doar batalioane. Pentru început, care este diferenţa între un batalion de manevră şi unul normal, cum a fost de exemplu Batalonul 26 Infanterie "Scorpionii Roşii", cel care a deschis drumul expediţionar în Afganistan?

Daniel Petrescu: Nu există diferenţe între Batalionul 2 Infanterie şi Batalonul 26 Infanterie. Ambele unităţi au o experienţă deosebită în misiuni în afara teritoriului naţional, dar anul 1996 a însemnat o schimbare de misiune pentru forţele româneşti din Afganistan. Dacă până atunci am executat misiuni în special pentru paza obiectivului, un obiectiv foarte important, aeroportul Kandahar, poate cel mai important obiectiv din sudul Afganistanului şi acţiuni punctuale într-o zonă de responsabilitate, districtele Dand şi Daman, în anul 2006 forţele româneşti au fost redislocate din Kandahar şi au preluat responsabilitatea provinciei Zabul şi atunci s-a constituit o structură mixtă, româno-americană, a fost formată din Batalionul 2 Infanterie Călugăreni şi o companie de infanterie americană şi a însemnat preluarea unei zone de responsabilităţi de mărimea Dobrogei, provincia Zabul, zona de responsabilitate cea mai importantă în acest moment pentru forţele româneşti din Afganistan.

Realizator: Şi dificilă faţă de alte zone din nord, din nord-est de exemplu.
Daniel Petrescu: Da, sudul Afganistanului este cunoscut ca o regiune mai dificilă, dar toate misiunile sunt dificile. Pomeneaţi de misiunea din Irak. Şi misiunea din Irak a fost dificilă, dar a fost, cel puţin pentru Batalionul 2 o foarte bună experienţă pentru pregătirea celei de-a doua experienţe din Afganistan. Deci, pentru un batalion de manevră specificul este dat de misiune, de zona de responsabilitate, dislocare pe subunităţi mici în acele FOB-uri despre care povestea domnul ...


Realizator: Puncte de luptă înaintate sau....
Daniel Petrescu: Tabere de dislocare înaintate despre care vorbea domnul colonel Ionescu.
Realizator: Efective mai mari.
Daniel Petrescu: Efective mai mari, da. Forţele româneşti au crescut treptat, astfel încât batalionul de manevră, în acest moment, are 800 de militari în compunere.

Realizator: Putem spune, aşadar, domnule locotenet-colonel Lazăr, că avem o dată, anul 2002 de început în Afganistan, anul 2006 şi iată acest an în care vom avea nu un batalion, nu un batalion şi o companie de poliţie militară, cum aveam la început, vom avea în primul rând două batalioane de manevră. Când va ajunge în Afganistan cel de-al doilea batalion românesc de menvră?
Liviu Lazăr: Încă o dată vreau să subliniez ce spunea domnul colonel Petrescu. Aceste creşteri de efective subliniază interesul pe care îl acordă România în cadrul Alianţei misiunii de bază a Alianţei şi într-adevăr, prin suplimentarea anunţată de preşedintele României cu 600 de militari vom ajunge la un nivel record sau istoric, cum spuneaţi dumneavoastră mai inainte. Cel de-al doilea batalion va începe dislocarea luna viitoare.
Daniel Petrescu: A început deja.
Liviu Lazăr: A început deja şi finalizează luna viitoare.
Daniel Petrescu: Este o creştere pe etape, dacă mi permiteţi să adaug.
Realizator
: Sigur că da.
Liviu Lazăr: O creştere progresivă, da.
Daniel Petrescu: Da. Dacă până acum am consolidat structurile deja existente şi am sporit efectivele în cadrul echipelor de consiliere a forţelor de securitate locale, urmează a doua etapă cu introducerea batalionului de manevră, o reorganizare a structurilor de informaţii în provincia Zabul pentru sprijinul forţelor noastre, constituirea acelui element al echipei comune de comandă româno-americane din Zabul, iar în toamnă vom creşte din nou contribuţia la instruirea forţelor de securitate locale.

Realizator: Vă reamintim că ne puteţi asculta şi online, pe internet, la adresa romania-actualitati.ro. Acolo puteţi găsi şi o arhivă cu ediţiile din acest an ale emisiunii "Euroatlantica". Invitaţi în această seară sunt colonelul Daniel Petrescu şi locotenent-colonelul Liviu Lazăr de la Statul Major General. Vă propun acum să ascultăm un material din actualitate, o corespondenţă primită de la Bruxelles de la Luminiţa Apostol. Ieri a avut loc ceremonia de predare- primire a funcţiei de şef de Stat Major al Forţelor Uniunii Europene, ceremonie prezidată de lady Catherine Ashton, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună. Afganistanul este o experienţă valoroasă pentru generalul olandez Ton van Osch, care a preluat de ieri conducerea Statului Major al UE. Experienţa sa în planificarea acţiunilor pentru Afganistan îi va fi de folos în viitoarele operaţiuni europene unde cuvântul de ordine este coordonarea între structurile militare şi civile ale europenilor. Luminiţa Apostol a urmărit conferinţa de presă de ieri şi ceremonia militară la care generalul van Osch, şi-a preluat oficial funcţia.

Luminita Apostol: Noul venit în fruntea Statului Major al Uniunii este, aşa cum l-a recomandat şi şefa diplomaţiei Catherine Ashton, persoana potrivită pentru această funcţie. După ce ani de zile a fost reprezentantul militar al Olandei atât la UE, cât şi la NATO, în următorii trei ani la conducerea Statului Major al Uniunii provocarea va fi o cât mai bună coordonare între partea militară şi civilă în operaţiunile pe care europenii le au în lume. Şi generalul van Osch a spus că păstrează câteva lecţii de folos din experienţa sa de planificator al operaţiunilor din Afganistan la Comandamentul Central American de la Tampa unde a fost trimis imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001. "Pentru mine a fost foarte impresionant să văd cum Comandamentul Central American a fost capabil să construiască în numai câteva săptămâni sediul coaliţiei care a condus atunci cu succes prima fază a operaţiunilor militare din Afganistan. A două experienţă. În acea vreme Comandamentul Central era foarte preocupat să cuprindă organizaţiile civile în ceea ce a fost numit o abordare inter-agenţii. Îmi amintesc că a fost dificil de realizat acest lucru pentru că erau naţiuni diferite acolo şi totuşi au fost obţinute rezultate. Cred că avem de învăţat din asta şi avantajul UE este că toate structurile sunt ale Uniunii. Ceea ce trebuie să facem este să acţionăm împreună" - a mai spus generalul van Osch. Declaraţie ce poate fi interpretată şi ca viziune a sa pentru activitatea Statului Major al UE în următorii ani. Aşa cum se ştie, Statul Major are rolul de a planifica operaţiunile militare ale europenilor, iar în viitor, conform Tratatului de la Lisabona, va fi integrat Serviciului European de Acţiune Externă şi va asigura expertiza militară pentru înaltul reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună. Statul Major nu are însă atribuţii în coordonarea acţiunilor militare pe care le planifică, iar generalul britanic David Leakey, cel care a fost până ieri în fruntea Statului Major, a spus că un cartier general european fix şi autonom şi care să coordoneze operaţiunile nu se impune; misiunea fiind asigurată cu succes - a spus el - de diverse ţări ale Uniunii. De mai mulţi ani Franţa insistă pentru crearea unui cartier general autonom al Uniunii, idee văzută de Paris ca o relansare a politicii europene de apărare comună, însă Marea Britanie se opune cu argumentul că se evită astfel o duplicare a acţiunilor NATO.

Realizator: Revenim în studio. Domnule locotenent-colonel Lazăr, care sunt principalele realizări în Afganistan? Vorbeam înainte de emisiune de anumite progrese pe care dvs. le puteţi nominaliza.
Liviu Lazăr: Da. Mulţumesc. Noua strategie a misiunii ISAF începută odată cu schimbarea comandatului ISAF, generalul McChrystal, a consemnat progrese foarte mari având în vedere distanţa în timp până la această dată şi progresul imens făcut în ultimele şase luni. Şi am nişte date în faţă în ceea ce priveşte economia din 2009-2010, deci sfârşitul anului 2009 şi până în prezent, PIB a crescut cu mai mult de 20%. În domeniul telecomunicaţiilor au fost create peste 100 de mii de locuri de muncă. Apropo o altă cifră în domeniul telecomunicaţiilor, telefoanele mobile sunt acum, peste 12 mii de telefoane mobile în funcţiune sau abonamente. În privinţa media sunt 150 de staţii radio şi 20 de staţii de televiziune, canale de televiziune. S-au făcut progrese mari în ceea ce priveşte culturalizarea populaţiei şi mai ales prin aceşti mentori ai comandamentului, ai ISAF-ului, în forţele de securitate afgane. Peste 13 mii de militari afgani au fost învăţaţi să scrie, să citească. Dar este foarte interesant un sondaj de opinie, rezultatele unui sondaj de opinie din luna, care s-a efectuat în lunile februarie şi martie 2010, care reflectă foarte bine progresul în ceea ce priveşte percepţia poporului afgan privind mersul înainte al ţărilor şi am nişte cifre chiar surprinzătoare. Peste 60% din poporul afgan a început să creadă în propriul guvern, aceasta a fost una dintre cele mai importante misiuni ale misiunii ISAF. Pe întreg teritoriul Afganistanului.

Realizator: Pe întreg teritoriul Afganistanului, sau numai în anumite zone, pentru că sunt şi zone foarte puţin controlate unde talibanii continuă să fie foarte puternici şi influenţi.
Liviu Lazăr: Aa, da. Pe întregul teritoriu este 60%. Într-adevăr zona de sud a fost, care este mai tradiţională şi are sistemul, încă mai cred în sistemul de conducere tribal, acolo este procentajul mai mic.

Realizator: Este şi aproape de graniţa cu Pakistanul...
Liviu Lazăr: Exact.
Realizator: Cu Waziristanul, sunt nişte zone greu de controlat, dar să ne referim un pic la, hai să spunem, latura militară de securitate, de stabilitate, am impresia că se încearcă implementarea modelului folosit în Irak, cel de succes al generalilor Petraeus şi Odierno şi în Afganistan, cu toate că aici forţele nu sunt numai americane, sunt forţe NATO, este adevărat preponderent americane ca şi efective, ca şi fonduri. Să ne referim la această situaţie care totuşi rămâne în continuare tensionată. Cum vedeţi pe viitor etapele stabilizării din punct de vedere al securităţii Afganistanului?

Liviu Lazăr: Este un obiectiv declarat faptul că un succes în Afganistan înseamnă în primul rând consolidarea tuturor liniilor de operaţii: securitate, dezvoltare şi guvernare. Colegul meu a prezentat câteva date despre dezvoltarea economică. Securitatea trebuie să meargă în acelaşi timp cu dezvoltarea economică şi aici este vorba de un interes crescând al ISAF-ului în dezvoltarea forţelor de securitate locale. Aceasta înseamnă acea misiune NATO Training Mission Afganistan, misiunea de instuire a forţelor de securitate locale în care suntem cuprinşi şi noi şi creşterea numărului de echipe româneşti de instruire a forţelor de securitate locale este o dovadă în acest sens. Următoarea fază a misiunii ISAF va fi faza de tranziţie. Se pun bazele acestei faze de tranziţie, nu înseamnă că faza de tranziţie a responsabilităţilor către forţele de securitate locale va însemna imediat o reducere a efectivelor ISAF. Dar va însemna o altă echilibrare a responsabilităţilor, va însemna un sprijin mai mare al comunităţii internaţionale pentru constituirea forţelor de securitate locală, şi mă refer aici atât la armata naţională afgană cât şi la forţele de poliţie locală. Forţele de poliţie locală trebuie să mai parcurgă un drum până a ajunge la nivelul corespunzător. La un nivel, aş spune, rezonabil, la care se găsesc forţele armate afgane.

Realizator: Similar cu Irakul, aşa s-a petrecut şi acolo, provincie cu provincie, a fost cedată responsabilitatea forţelor locale de securitate, în timp ce forţele coaliţiei, acolo, vegheau şi puteau veni în sprijinul forţelor locale oricând. Din păcate, dacă îmi aduc eu bine aminte, şi anul 2002 de care vorbeam că aţi fost şi dumneavoastră în Afganistan, şi cred că nici în 2006 situaţia nu era prea bună. Pe măsură ce se pregăteau acele batalioane din armata naţională afgană, la câteva luni plecau la liderii militari locali, adică, situaţia cum este acum? Rămân în armată, sunt mai bine plătiţi?
Liviu Lazăr: S-a schimbat mult, este diferenţă mare. Într-adevăr în anii 2002, 2003, plecau instruiţi şi cu armamentul dat de cei care conduceau la ora aceea operaţiunea Enduring Freedom, dar s-a schimbat mult. Sunt, într-adevăr, salariile mai apropiate de nevoile unui militar, sunt, într-adevăr, condiţiile de muncă şi viaţă, au creat un sistem de pregătire şi de dislocare a trupelor în aşa fel încât în alte zone faţă de zona lui de baştină, unde este familia, pentru a nu putea fi şantajat.

Realizator: Ca în Irak.
Daniel Petrescu: Vreau să vă spun, aşa se întâmpla şi acolo, mergeau într-o altă zonă ca familia lui să nu fie pusă în pericol.
Liviu Lazăr: Într-adevăr comandantul ISAF a adus foarte multă experienţă, a fost unul dintre principalii subordonaţi ai domnului general Petreus, şi a adus foarte multă experienţă şi noua strategie din Afganistan, acum este reflectată de...


Realizator: Să ne referim şi la trupele noastre, pentru că ne apropiem de finalul emisiunii. Domnule colonel Daniel Petrescu, avem în Afganistan trupe situate în zone şi subcomandamente locale diferite, cu misiuni diferite. Ce se va modifica în următoarea perioadă, şi mă gândesc în primul rând la integrarea a două batalioane româneşti de manevră, pe o echipă specială cu avioane de cercetare fără pilot de "intelligence", un element de sprijin naţional, cum vor funcţiona ele şi ce funcţie va deţine colonelul Dorin Blaiu peste aceste unităţi?

Daniel Petrescu: Într-adevăr, din 2002 situaţia forţelor româneşti a evoluat permanent în teatrul de operaţii Afganistan. În acest moment ne concentrăm eforturile pe zona de responsabilitate din Zabul, provincia Zabul. Acolo avem cei mai mulţi militari în acest moment şi cea mai mare parte a efectivelor preconizate pentru suplimentare în acest an se vor îndrepta în provincia Zabul, asta înseamnă şi o reorganizare a zonei de responsabilitate şi o reorganizare a sistemului de comandă din această provincie. Vor acţiona cele două batalioane româneşti de manevră în lungul autostrăzii A1, şi se vor găsi sub comanda unei echipe mixte de comandă româno-americane. Cele două batalioane, este vorba de batalionul 811 şi 812, sunt batalioanele unei singure brigăzi din România, colonelul Blaiu este...
Realizator: Brigada 81.

Daniel Petrescu: ...Brigada 81, colonelul Blaiu este locţitorul comandantului brigăzii şi va fi locţiitorul comandantului brigăzii americane pentru operaţii NATO, deci locţiitorul comandantului acestei echipe mixte româno-americane din zona de responsabilitate Zabul.
Realizator: Şi echipa de, detasamentul special va acţiona, va lucra pentru cele două?

Daniel Petrescu: Detaşamentele de informaţii tot timpul au sprijinit forţele româneşti cu informaţii.
Realizator: Dar să ne aducem aminte că în Irak acţionau în altă zonă şi lucrau, să zicem, pentru divizia poloneză, de această dată vor lucra pentru această mare unitate din care fac parte şi cele două batalioane.

Daniel Petrescu: Preconizăm că acest sistem de avion fără pilot să funcţioneze pentru sprijinul forţelor din provincia Zabul.
Realizator: Să precizăm că va fi un avion nou, tot de tip Shadow, am amintit asta câteva emisiuni înainte. Să mai precizăm la finalul emisiunii că s-a desfiinţat Comandamentul operaţional întrunit de la Buzău, deşi nu a fost dat niciun comunicat de presă, totul s-a făcut fără a informa presa, acest comandament nu mai are aceste atribuţii care s-au mutat ca şi parte de comandă la nivelul Statului Major General. E un alt comandament. Domnilor vă mulţumesc, Euroatlantica la final, au fost...

Liviu Lazăr: Pot să adaug că nu este..
Realizator: Foarte pe scurt.
Liviu Lazăr: Foarte pe scurt, nu este chiar o informaţie exactă această informaţie, comandamentul de la Buzău există, are alte responsabilităţi.
Realizator: Nu mai comandă trupele din afara ţării. Euroatlantica la final, au fost invitaţi în această seară colonelul Daniel Petrescu şi locotenent colonelul Liviu Lazăr de la Statul Major General. Am fost în legătură directă prin sistemul militar de transmisiuni cu Afganistanul, alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu, realizatorul emisiunii Euroatlantica, Radu Dobriţoiu vă mulţumeşte pentru atenţie. La revedere.

Problematica geostrategică reprezentată de Afganistan
Euroatlantica 21 Februarie 2010, 20:34

Problematica geostrategică reprezentată de Afganistan

Contingentul românesc din Afganistan va ajunge în acest an la aproximativ 1800 de militari.

Problematica geostrategică reprezentată de Afganistan
EUROATLANTICA: Ediția din 19 septembrie 2024
Euroatlantica 20 Septembrie 2024, 09:41

EUROATLANTICA: Ediția din 19 septembrie 2024

Invitați: profesorul universitar Ștefan Popescu și colonelul în rezervă Ion Petrescu.

EUROATLANTICA: Ediția din 19 septembrie 2024
EUROATLANTICA: Ediția din 12 septembrie 2024
Euroatlantica 18 Septembrie 2024, 10:16

EUROATLANTICA: Ediția din 12 septembrie 2024

Invitați: Ștefan Popescu și Claudiu Degeratu.

EUROATLANTICA: Ediția din 12 septembrie 2024
Euroatlantica: Ediția din 5 septembrie 2024
Euroatlantica 09 Septembrie 2024, 16:28

Euroatlantica: Ediția din 5 septembrie 2024

Ucraina, noutăți în plan militar și politic.

Euroatlantica: Ediția din 5 septembrie 2024
Fonduri pentru Ucraina - renaşterea speranţei
Euroatlantica 26 Aprilie 2024, 11:10

Fonduri pentru Ucraina - renaşterea speranţei

Euroatlantica, ediția din 25 aprilie 2024.

Fonduri pentru Ucraina - renaşterea speranţei
Euroatlantica - Ediția din 28 aprilie 2022
Euroatlantica 29 Aprilie 2022, 21:44

Euroatlantica - Ediția din 28 aprilie 2022

După războiul din Ucraina un nou îngheţ al relaţiilor Est - Vest?

Euroatlantica - Ediția din 28 aprilie 2022
Jurnal de război; Corespondenții speciali ai RRA în Ucraina
Euroatlantica 11 Martie 2022, 10:09

Jurnal de război; Corespondenții speciali ai RRA în Ucraina

Euroatlantica: Ucraina - Jurnal de război; Radio România Actualități. Invitații emisiunii au fost colegii mei Ilie Pintea și...

Jurnal de război; Corespondenții speciali ai RRA în Ucraina
Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022
Euroatlantica 11 Februarie 2022, 21:28

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022

Securitatea Europei, între baletul diplomatic și zâmbetele autocrate

Euroatlantica - Ediția din 10 februarie 2022