Summitul de la Lisabona: relaţiile dintre NATO şi Rusia

Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu, transcriere RADOR

Vom continua să analizăm Summit-ul NATO de la Lisabona, unde cele 28 de state din Alianţă au aprobat noul concept strategic pentru următorii zece ani. Publicaţia de specialitate "STRATFOR" apreciază că a fost cea mai importantă adunare a Alianţei din acest secol. Nu numai că s-au adoptat principalele misiuni ale NATO, dar summit-ul a fost dominat de două evoluţii importante: operaţiunile militare din Afganistan şi o nouă abordare a relaţiilor dintre Alianţă şi Rusia. Invitat în această seară în studio, profesorul universitar dr. Mihail Orzeaţă, general cu patru stele în rezervă. Bună seara, domnule profesor, şi vă mulţumesc că aţi acceptat să participaţi la emisiunea "Euroatlantica".

Mihail Orzeaţă: Bună seara. Vă mulţumesc şi eu pentru invitaţie.

Radu Dobriţoiu. Vom intra în legătură prin telefon, în această seară, şi cu domnul Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare în Ministerul Apărării. General locotenent în rezervă, domnul Corneliu Dobriţoiu a condus o bună perioadă structurile Ministerului Apărării pentru integrarea în NATO şi a făcut parte din echipa de comandă care s-a aflat la conducerea armatei când România a fost acceptată în Alianţa Nord-Atlantică. Avem legătura cu domnul general Corneliu Dobriţoiu. Bună seara!
Corneliu Dobriţoiu: Bună seara dvs, invitatului dvs şi ascultătorilor dvs.

Radu Dobriţoiu: Vă mulţumesc, domnule Dobriţoiu, că aţi acceptat să participaţi la emisiunea "Euroatlantica". Aşadar, trei teme importante au dominat agenda Alianţei la Summit-ul de la Lisabona: noul concept strategic, misiunea din Afganistan şi, bineînţeles, relaţia NATO-Rusia - pentru prima dată într-un document oficial al Alianţei se specifică faptul că Rusia nu este inamicul NATO şi, mai mult, este partener pentru stabilitate şi securitate. Încep cu această temă. Vom avea şi o corespondenţă de la Moscova, de la Alexandru Beleavski. Dar, până atunci, domnilor invitaţi, aţi surprins în carierele dvs militare şi URSS, şi Pactul de la Varşovia, şi integrarea în NATO. Ce părere aveţi despre această nouă schimbare istorică, domnule profesor Mihail Orzeaţă?

Mihail Orzeaţă: Este într-adevăr un element de noutate. N-aş zice că este pentru prima dată când se face menţiunea că Rusia nu este inamicul NATO, pentru că inclusiv în conceptele anterioare, luând-o din '91 încoace, nu reiese de niciunde că NATO ar avea vreun inamic nominalizat. Mai mult decât atât, se spune că niciunul dintre statele lumii nu este inamic al NATO.

Radu Dobriţoiu: Sigur că da, nu era nominalizată Rusia şi nici Pactul de la Varşovia, dar în acest document, pentru prima dată, se vorbeşte despre un spaţiu comun de securitate la care ia parte şi Rusia - deci, cu alte cuvinte, în niciun caz nu poate fi vorba de adversitate, din acest document.

Mihail Orzeaţă: Da, absolut de acord cu dvs. Există această menţiune. Se spune, mai mult decât atât, că este aşteptată din partea Rusiei o reacţie reciprocă, în sensul de a face aceeaşi deschidere către Alianţă, aşa cum Alianţa a făcut-o către Federaţia Rusă, şi se iau în considerare mai multe aspecte de interes comun, începând cu cele referitoare la contraterorism, operaţiuni împotriva drogurilor şi, bineînţeles...

Radu Dobriţoiu: Până la scutul antirachetă.
Mihail Orzeaţă: Scutul antirachetă, unde este invitată să participe la realizarea unui...
Radu Dobriţoiu: Aţi anticipat deja, şi vreau, domnule general Corneliu Dobriţoiu, să ştiu şi părerea dvs exact pe această temă de apropiere între NATO şi Rusia, între SUA şi Rusia, menţionând, amintind însă că, deşi în noul concept de securitate al Alianţei apare acest parteneriat pentru un spaţiu comun de securitate cu Rusia, în strategia de securitate a Rusiei NATO rămâne în continuare un inamic. Cum puteţi comenta această dihotomie?

Corneliu Dobriţoiu: În primul rând, doresc să afirm că - de fapt, să şi întăresc ce a spus domnul profesor Orzeaţă -, din perspectiva Alianţei Nord-Atlantice Federaţia Rusă nu a fost considerată sub nicio formă un potenţial inamic. Mai mult decât atâta, în toate evaluările spectrului de securitate, NATO a considerat - la fel ca şi în acest document aprobat de curând - că ameninţările convenţionale la adresa statelor membre NATO sunt la un nivel scăzut. Demn este de menţionat, de asemenea, faptul că apropierea pe care NATO a făcut-o de Federaţia Rusă, cu foarte bune intenţii, a fost una graduală. Dvs ştiţi foarte bine... ealizator: Tatonată. orneliu Dobriţoiu: Şi nu numai tatonată, au fost chiar relaţii de cooperare într-un cadru restrâns, numai NATO-Rusia - cum a fost Consiliul NATO-Rusia. ealizator: La care, la un moment dat, Rusia nu a mai participat. orneliu Dobriţoiu: Rusia nu a mai participat datorită unor interese politice legate de...

Radu Dobriţoiu: Georgia 2008.

Corneliu Dobriţoiu: ...de tratatul privind armele convenţionale - de interesul lor privind tratatul privind armele convenţionale - şi, categoric, de unele tendinţe legitime din partea statelor de la estul Mării Negre de a-şi decide soarta într-o altă formă de alianţă. Or, Rusia a considerat această atitudine politică ca un act ostil îndreptat împotriva ei. Demn este iarăşi de menţionat că această ostilitate, care a fost mai mult pronunţată cu caracter politic la Moscova, a avut, să fim sinceri, şi alte conotaţii, care ţin de aspecte electorale şi nu numai. Or, având în vedere faptul că, după cum dvs iarăşi foarte bine cunoaşteţi - şi parte din ascultătorii dvs -, NATO şi-a respectat întocmai angajamentele faţă de Federaţia Rusă odată şi cu primirea în Alianţă a ţărilor din Europa Centrală şi de Est... Şi dvs ştiţi că, în aceste angajamente, NATO a promis Federaţiei Ruse că nu va instala elemente ale infrastructurii logistice de comandă şi chiar infrastructurii militare a NATO - lucru foarte important! Deci, cu alte cuvinte, NATO şi aliaţii întotdeauna au ţinut cont de sensibilităţile politice de la Moscova, de faptul că în spaţiul Federaţiei Ruse operează, sunt active nişte mentalităţi care vor fi depăşite în generaţii. Or, din cauza aceasta, întotdeauna tendinţa a fost de a amenaja, de a veni în sprijinul înţelegerii tendinţelor totale de neagresiune faţă de Federaţia Rusă, mai cu seamă că spectrul intereselor de securitate internaţionale vizau şi vizează în continuare cooperarea cu Federaţia Rusă şi nicidecum ostilizarea Federaţiei Ruse.

Radu Dobriţoiu: Chiar şi extinderea Alianţei Nord-Atlantice către Est s-a făcut tot aşa, printr-o tatonare şi treptat, într-o relaţie de dialog între Alianţă... Un dialog care n-a fost public sau probabil se mergea pe anumite căi diplomatice între NATO şi Rusia - să ne aducem aminte...

Corneliu Dobriţoiu: Cu certitudine.

Radu Dobriţoiu: Alianţa, aşadar, nu mai are un inamic de talia URSS, nu mai este ameninţată de un inamic convenţional. Mai mult, NATO şi Rusia intenţionează să dezvolte un spaţiu de securitate, un spaţiu comun de securitate, protejat de senzorii unui viitor sistem defensiv balistic. Vă propun să ascultăm corespondenţa primită de Moscova şi apoi vom reveni la scutul antirachetă NATO, la care este invitată să participe şi Rusia.

Reporter: Alexandru Beleavski - Ideea anunţată de secretarul generalul NATO, Anders Fogh Rasmussen, privind înfiinţarea unui scut antirachetă NATO-Rusia a luat Moscova prin surprindere, mai ales că la Kremlin e consideră că un viitor sistem antirachetă al NATO nu va fi decât o parte a celui american şi subcomanda Statelor Unite. La Lisabona, preşedintele Medvedev nu a răspuns clar la propunerea Alianţei, ci a venit cu propria sa propunere-surpriză: cea a unui sistem antirachetă sectorial al NATO şi Rusiei. El nu a intrat în detalii, dar, conform mediilor de la Moscova, aceasta presupune nu un sistem antirachetă comun al Rusiei şi NATO, ci un perimetru comun de securitate, cu folosirea mijloacelor antirachetă şi antiaeriene ale celor două părţi. Sistemele Rusiei şi NATO vor rămâne independente, dar fiecare parte ar urma să se angajeze să asigure securitatea partenerului, dacă zona sa de răspundere va fi traversată de un vector ce ar putea ameninţa cealaltă parte. E vorba de o acoperire reciprocă în cazul căreia razele de acţiune ale rachetelor interceptoare ale Rusiei şi NATO vor putea să se intersecteze şi să depăşească graniţele statelor proprii. De asemenea, în viziunea Rusiei, sistemul sectorial presupune că senzorii, radarele şi rachetele interceptoare vor fi îndreptate în afara perimetrului comun de securitate, ceea ce ar permite eliminarea suspiciunilor Moscovei în legătură cu sistemul antirachetă occidental. Ideea scutului sectorial, "sisteme separate - răspundere reciprocă", a apărut din cauza imposibilităţii unui sistem de comandă şi control unic. Pentru ca Moscova şi Washingtonul să permită accesul ceilalte părţi la cheia de lansare, e necesar un nivel de încredere reciprocă imposibil de atins în perioada următoare - consideră experţii ruşi. Or, în cazul unui atac cu rachete, decizia operativă trebuie luată imediat şi trebuie delegată unui singur factor. De asemenea, varianta sectorială permite evitarea transferului de tehnologii critice, problemă ce a blocat până acum toate discuţiile pe tema unui scut comun. Scutul sectorial ar presupune astfel doar monitorizarea şi analiza comună a ameninţărilor, deşi trebuie subliniat că şi după summitul de la Lisabona Rusia şi NATO rămân în divergenţă asupra evaluării ameninţărilor cu rachetă - în speţă, din partea Iranului. Politic, preşedintele Medvedev a declarat că Rusia va participa la un scut cu NATO numai pe baze egale, ceea ce presupune nu doar schimburi de date, ci şi participarea la procesul decizional. În caz contrar, Rusia nu va participa la un asemenea sistem şi va fi obligată să ia măsuri de apărare - a spus liderul rus la Lisabona.

Radu Dobriţoiu: Aşadar, domnule general Mihail Orzeaţă, iată, tatonarea a trecut, acum se discută foarte clar despre un sistem comun antirachetă NATO-Rusia. Statele Unite sunt deja mai avansate în acest proiect. Cum vedeţi aceste evoluţii? ihail Orzeaţă: Este dificil. De altfel, s-a şi văzut din corespondenţa de la Moscova. Ideea de dificultate porneşte.. - şi acum am să fac o scurtă paralelă între operaţia "Active Endeavour", din Marea Mediterană, şi această idee de cooperare pe tema apărării antirachetă. Sunt comparabile de ce? Pentru că se pune problema încrederii. Când s-a pus problema participării Rusiei la operaţia "Active Endeavour? Rusia a cerut să fie egală - în ce sens? Adică să aibă acces la toate datele şi informaţiile, inclusiv la procedurile NATO, care dintr-o dată presupuneau trecerea dincolo de anumite bariere care sunt între state membre ale NATO şi state nemembre ale NATO. Ei, presupun că una dintre aceste bariere se referă şi la aşa ceva, pentru că dacă apare o situaţie absolut dificilă, mi-e greu să spun acum de ce gen, în care cei doi nu vor avea un consens în ceea ce priveşte modul de utilizare şi alte detalii de acest gen...

Radu Dobriţoiu: Şi momentul de reacţie, care e foarte important.
Mihail Orzeaţă: Ei, va trebui să apară diferenţierea între elementele care sunt ale Federaţiei Ruse, respectiv elementele care sunt ale NATO. Un alt element de comparaţie ar putea să fie, spre exemplu, integrarea în sistemul integrat...

Radu Dobriţoiu: Tehnic.
Mihail Orzeaţă: Şi tehnic, evident, dar nu numai. Avem aspecte de ordin politico-diplomatic, de ordin decizional şi...

Radu Dobriţoiu: Comandă, control.
Mihail Orzeaţă: Absolut. Când luăm în calcul şi utilizarea mijloacelor active. Chestiunea s-a pus în aceeaşi manieră atunci când statele partenere, între care era şi România, în '94, înainte de a intra în NATO, mă rog, s-a creat un precedent cu Ungaria, Cehia şi Polonia să aibă o anume perioadă de timp în care să se familiarizeze cu procedurile NATO. Dar existau aşa-numitele filtre între sistemele existente în statele respective, inclusiv România, în perioada 2002-2004, şi NATO, adică se transmiteau date numai de la noi către ei, din partea cealaltă nu, sau din partea cealaltă primeam numai anumite elemente care puteau să fie considerate comune, adică fără să aibă un anume caracter de secret - chestiune care prevăd că va fi şi aici, pentru că este normal să fie aşa. Numai dacă, luând în calcul una dintre ideile exprimate în cadrul conceptului, adică de realizare a unei Europe integrate unite şi cu un nivel de securitate mai mare... Problema care se pune este că Rusia se întinde şi dincolo de Europa.

Radu Dobriţoiu: Sigur că da, şi trebuie să traducem într-un fel că, de la această dorinţă a Alianţei de a face şi de a avea un proiect comun şi a implementa un proiect comun cu Rusia, şi până la implementarea propriu-zisă e cale lungă.
Mihail Orzeaţă: Absolut.

Radu Dobriţoiu: (...) Este o analiză a publicaţiei "STRATFOR", domnule general Mihail Orzeaţă, în care se spune că Berlinul şi Parisul sunt mai puţin îngrijorate de puterea Moscovei decât sunt Varşovia, Bucureştiul - nominalizează "STRATFOR" - şi celelalte capitale din centrul Europei, şi se aminteşte de o eventuală extindere a alianţei către Georgia şi Ucraina. Cum puteţi comenta această divergenţă de opinii în interiorul Alianţei? "STRATFOR" chiar amintea de trei grupări: una atlanticistă, condusă de SUA, alta a nucleului Europei, cu lideri Germania şi Franţa, şi alta a acestor ţări din centrul Europei, care încă privesc la Rusia ca la un inamic.

Mihail Orzeaţă: Sunt, practic, nişte reflexe, deşi poate nu e cea mai potrivită caracterizare a situaţiei. În primul rând, sunt state foste comuniste; în al doilea rând, sunt state care au frontieră comună sau sunt foarte aproape de Rusia. Istoria este cea care spune ceva, pentru că relaţiile între statele menţionate de dumneavoastră şi Rusia n-au fost întotdeauna foarte bune. De multe ori, Rusia a ocupat aceste state. ealizator: Sau a avut regimuri impuse, regimuri marionetă sau... - asta, privind modo grosso evoluţia istorică. Şi mai e ceva: amintiţi-vă că inclusiv în perioada războiului rece şi chiar în primii ani de după 1991, după desfiinţarea Tratatului şi, respectiv, a Uniunii Sovietice, a existat aşa-numitul cordon sanitar, constituit tocmai din aceste state care s-au desprins din Tratat... ealizator: Chiar puteam urmări pe hartă, la estul Europei, cum se mai adăuga un stat. ihail Orzeaţă: Şi atunci, din această cauză, percepţia Berlinului şi a Parisului este diferită faţă de percepţia acestor state. De ce? Ei sunt mai departe. Germania, spre exemplu, a fost în perioada războiului rece, practic, statul care a avut contact...

Radu Dobriţoiu: Era şi acel plan cu cele 50 de divizii...
Mihail Orzeaţă: Absolut.
Radu Dobriţoiu: ...şi era calculul în câte zile ajung la Rin, traversează Rinul - dacă ne aducem aminte.

Mihail Orzeaţă: Dacă vă uitaţi inclusiv la o analiză pe care a făcut-o George Friedman în cartea lui "Următorii 100 de ani", reia, practic, aceste idei care n-ar mai avea aşa de multă valabilitate. Apropo de care sunt culoarele de pătrundere, de la Est către Vest şi, respectiv, de la Vest către Est.

Radu Dobriţoiu: În războiul clasic.

Mihail Orzeaţă: Absolut, în războiul clasic, tot pe partea aceea, a Poloniei spre Germania.

Radu Dobriţoiu: Domnule general Corneliu Dobriţoiu, vorbeam mai devreme despre analiza "STRATFOR", care aducea aminte că Berlinul şi Parisul sunt mai puţin îngrijorate de puterea Moscovei decât Varşovia, Bucureştiul şi celelalte capitale din centrul Europei. Care este părerea dumneavoastră despre o poziţie diferită vizavi de o extindere foarte clară, sau MAP-ul, pentru a fi dat către Georgia şi Ucraina.

Corneliu Dobriţoiu: Imediat vă răspund la întrebarea dumneavoastră, dar îngăduiţi-mi, în 2-3 propoziţii, să revin la întrebarea anterioară.

Radu Dobriţoiu: Vă rog mult.
Corneliu Dobriţoiu: Cu dorinţa de a întări cele spuse de domnul general Orzeaţă prin următoarele: în scutul antirachetă se folosesc sisteme militare, capacităţi militare de nivel strategic, a căror comandă pentru utilizare este dată de la nivelul strategic suprem. Deci, după părerea mea, negocierile dintre NATO şi Federaţia Rusă au ajuns la un nivel maxim, pentru că niciuna nu va accepta ca, la comanda celeilalte, să deschidă focul, să utilizeze contramăsurile - ăsta este un prim aspect. Al doilea aspect: schimbul de informaţii, care şi aşa se va derula într-un timp extraordinar de scurt, trebuie să creeze convingeri politice din partea partenerului angajat într-un sistem că informaţiile sunt corecte şi decizia trebuie să fie imediată. Deci, pe această dimensiune, cele două state, atât Federaţia Rusă, cât şi Alianţa Nord-Atlantică, în special aliaţii care au capacităţi de lovire şi pe care le pun sub comanda NATO, îşi vor păstra unitatea de comandă./lbadiu/cvanato/ Referitor la întrebarea dvs, tot aşa, în afara celor spuse de domnul general Orzeaţă, aş vrea să mai adaug şi alte elemente care generează percepţii politice diferite faţă de relaţia transatlantică şi faţă de Federaţia Rusă. Dincolo de mentalităţi, dincolo de istorii comune mai bune, mai rele, mai aspre, sunt interese politice evidente privind accesul la resurse, costurile acestor resurse.

Radu Dobriţoiu: Iată, interesul Germaniei şi al Franţei...

Corneliu Dobriţoiu: Fără discuţie. În acelaşi timp, statele din estul Europei, având o istorie foarte complicată alături de Federaţia Rusă, existând o vie neîncredere în onestitatea angajamentului politic al Moscovei, ele, pentru a balansa, pentru a recupera deficitul de securitate, mizează mai mult pe relaţia transatlantică, având în vedere că, din această perspectivă, SUA şi-au menţinut constant interesul...

Radu Dobriţoiu: Şi angajamentele de a proteja Europa.
Corneliu Dobriţoiu: Şi angajamentele; au finanţat aceste angajamente foarte greu şi cu foarte mulţi bani.

Radu Dobriţoiu: Şi, să amintim, aceste state s-au "ars" cu Rusia.

Mihail Orzeaţă: Iertaţi-mă, ar mai fi şi un alt element care intră în acest joc de analiză politică: conflictul de putere de la nivelul UE între cele două capitale. Cine îşi asumă rolul de motor politic în cadrul UE?

Radu Dobriţoiu: Domnule Corneliu Dobriţoiu, când trupele româneşti plecau în Afaganistan, în misiune NATO, făceaţi parte din conducerea MApN. A fost şi rămâne o provocare pentru Armata României această misiune, dar şi pentru Alianţă: este cea mai importantă misiune de la crearea NATO... misiune externă. Vă rog să ne referim la Afganistan din aceste perspective, dar şi cu trimitire la relaţia NATO-Rusia, că există şi acolo nişte interese.

Corneliu Dobriţoiu: În primul rând, angajamentul nostru alături de aliaţi în acest teatru de operaţii îndepărtat vine, pe de-o parte, să consfinţească încrederea noastră în ajutorul reciproc pe care ni-l acordăm sub umbrela NATO în calitatea de aliaţi - deci, România a răspuns obiectivelor privind participarea în operaţii ale Alianţei exact aşa cum a trebuit, în momente foarte dificile pentru armata sa, în momentele în care armata încă nu era finanţată corespunzător să facă faţă procesului de tranziţie. Dvs. ştiţi că avem echipamente învechite, am redus unităţi militare tocmai ca să creştem eficienţa alocării resurselor, am trecut de la sistemul de voluntariat la sistemul profesionist. Or, în aceste condiţii, din punct de vedere politic acceptul a fost fără dubii, fără rezerve să mergem alături de aliaţi. Mai deprate, în ceea ce priveşte continuarea angajamentului aliat în Afganistan, problemele sunt foarte complexe, ele ţin şi de situaţia politică din acea ţară, şi de situaţia regională de acolo, şi de modul în care populaţia afgană receptează forţa de stabilitate a NATO...

Radu Dobriţoiu: Cu anumite resentimente, aducându-şi aminte poate şi de trupele sovietice care au ocupat odată Afganistanul.

Mihail Orzeaţă: Nu numai, dacă îmi este permis să intervin. ealizator: Vă rog. ihail Orzeaţă: Dacă vă uitaţi în istoria lor, există o menţiune a unui personaj important din Marea Britanie, care a spus că acest popor nu poate fi pacificat şi nu poate fi...

Radu Dobriţoiu: Când trupele britanice coloniale erau acolo.
Mihail Orzeaţă: Exact.

Corneliu Dobriţoiu: Sigur că da. Ei se luptă de 2.000 de ani unii împotriva celorlalţi.

Radu Dobriţoiu: De la Alexandru Macedon şi de la mongoli, da.

Corneliu Dobriţoiu: Sigur că da. Deci este foarte greu, existând o neîncredere vădită în interiorul ţării. Pe de altă parte, vedeţi dvs, NATO nu a dispus de instrumente care să contribuie rapid, major şi determinant la reconstrucţia acelei ţări, pentru că NATO nu are instrumente pentru întărirea, pentru a asigura o bună guvernare, pentru consolidarea unor factori de poliţie competenţi, dezvoltare economică ş.a.m.d. Din cauza aceasta s-au luat măsuri pentru înfiinţarea unor echipe de reconstrucţie provincială, însă dimensiunea aşteptărilor populaţiei nu a fost îndeplinită, în pofida eforturilor pe care aliaţii le-au făcut.

Radu Dobriţoiu: Pentru că peste tot talibanii au centre de comandă şi nu cedează.

Mihail Orzeaţă: Nu e numai asta, dacă îmi este permis să intervin. E o chestiune mult mai amplă, ţine de mentalitate, de istorie, de sistemul relaţiilor...

Radu Dobriţoiu: Sigur, sisteme de valori...
Mihail Orzeaţă: Şi mai e ceva: dacă vă uitaţi în ceea ce transpare acum, după atâţia ani de conflict în acea zonă, o să vedeţi că răzbunările talibanilor - şi, în general, ale tuturor teroriştilor, că nu putem vorbi chiar numai de talibani acolo - sunt extraordinar de dure şi se referă nu numai la persoanele care sunt colaboraţioniste sau bănuite de colaboraţionism, ci şi la familiile acestora. Zona aceea este, practic... Şi dacă vă uitaţi inclusiv la cambodgieni şi la alţii, ei merg până la a...

Radu Dobriţoiu: Până la copii şi până la...

Mihail Orzeaţă: 3-4 generaţii, sau chiar 7.

Radu Dobriţoiu: Am fost acolo şi am văzut exemple de genul acesta, spanzuraţi de copaci, cu capul în jos, omorâţi - am văzut.
Mihail Orzeaţă: Deci, teroarea are... Şi mai e ceva care cred că este important să fie menţionat în acest moment, pentru că se face menţiune în concept la lecţiile care au fost învăţate în principal în Afganistan, şi îmi aduc aminte de anul 2007, noiembrie, la Tromso, Norvegia, când s-a făcut o conferinţă cu statele contributoare în Afganistan şi am reprezentat Armata României, şi acolo o parte dintre statele partenere - şi aş aminti aici Finlanda, Suedia şi un pic chiar şi Austria - au spus: "Da, dar noi suntem parteneri, suntem acolo cu voi", şi totuşi nu aveau acces la anumite elemente, apropo de...

Radu Dobriţoiu: ...de intelligence, de informaţii...
Mihail Orzeaţă: Nu numai. E vorba despre ceea ce acum se face menţiune în cadrul conceptului strategic la sfârşit - şi asta ar putea să fie un element de deschidere inclusiv pentru posibila relaţie cu Rusia -, adică statele partenere la operaţiile conduse de NATO vor putea să aibă acces nu numai la aceste informaţii, ci chiar să participe la stabilirea misiunilor şi chiar la întocmirea planurilor. Deci acestea sunt elemente de foarte mare importanţă şi aş zice că au sedimentat atâţia ani de zile; mai mult decât atât, conceptul în ansamblul său este pentru prima dată când se dezbate, faţă de celelalte, care nu s-au dezbătut public la un asemenea nivel, deci a început dezbaterea de aproximativ trei ani de zile şi unul dintre produsele acestui concept a fost "allied command", care s-a prezentat la Comandamentul Allied pentru Transformare (Allied Command Transformation - n.r.) în februarie 2009.

Radu Dobriţoiu: Domnule general Corneliu Dobriţoiu, revenim la această relaţie NATO-Rusia şi la Afganistan. Iată, NATO a obţinut de la Rusia, se pare, posibilitatea de a tranzita Federaţia Rusă pentru a asigura suportul logistic pentru trupele din Afganistan, după ce, se vede foarte clar, în Pakistan sunt foarte multe atacuri. Cum interpretaţi această colaborare NATO-Rusia în Afganistan şi, de asemenea, achiziţionarea de elicoptere MI-8 de la Rusia pentru afgani?

Corneliu Dobriţoiu: În primul rând, ameninţarea exportului masiv de droguri. Drogurile curmă vieţi inclusiv la Moscova. Deci, sub acest aspect, războiul este declarat de toate ţările civilizate, inclusiv Rusia. Faptul că în urma summit-ului a crescut nivelul de încredere politică între cei doi parteneri şi că îngăduie, iar Rusia îşi asumă participarea cu mijloace de transport în zona operaţională, este un câştig enorm.

Radu Dobriţoiu: "Euroatlantica" la final. Vă mulţumesc pentru atenţie, la revedere.