Minerii aşteaptă concedierile
Încă 260 de mineri vor fi concediaţi anul acesta, iar programul de închidere a celor trei mine din Valea Jiului considerate neviabile continuă.
Articol de Ilie Pintea, 21 Ianuarie 2014, 11:48
Încă 260 de mineri vor fi concediaţi anul acesta, iar programul de închidere a celor trei mine din Valea Jiului considerate neviabile continuă, prima unitate care îşi va înceta activitatea fiind mina Petrila.
Consecinţele sociale generate de restrângerea dramatică a activităţii din minerit sunt greu de estimat, dar un exemplu în acest sens ar fi oraşul Aninoasa, primul oraş intrat oficial în faliment din România, al cărui colaps a început o dată cu închiderea minei.