Sefarzii români s-au întors la Madrid

În perioada 16 noiembrie 2016 – 5 ianuarie 2017, Centro Sefarad Israel din Madrid găzduiește expoziția Bucureștiul sefard.

O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini

Organizată de ICR Madrid și Ambasada României în Spania, expoziția este un prim pas spre cunoașterea istoriei unei comunități mici, dar care a lăsat în România urme de neșters, devenind parte a istoriei naționale.

Audio: Sefarzii români s-au întors la Madrid.

Sefarzii sunt evreii spanioli expulzați de regii catolici Isabela și Ferdinand la 1492. Ei s-au refugiat în Imperiul Otoman, dar o parte au ajuns și pe teritoriul României.

Expoziția este comisariată de Felicia Waldman, conferențiar doctor la Universitatea din București, profesor afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valery din Montpellier și Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București.

Este adjunct al Șefului Delegației României la Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului, a cărei președinție rotativă este deținută de România în perioada 8 martie 2016 - 8 martie 2017.

La Madrid, cu ocazia inaugurării expoziției Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini, Felicia Waldman a susținut conferința “Itinerariu Sefard: Din Imperiul Otoman în Țările Române”.

Puțini bucureșteni știu, poate, că fostul sediu al Ambasadei SUA la București era casa unui evreu sefard, Mauriciu Blank, partenerul lui Marmorosch, care a fost proprietarul băncii Marmorosch Blank, un alt edificiu sefard.

Felicia Waldman a reușit să scoată în evidență importanța comunității sefarde, care a avut, în secolul trecut și în cel anterior, două sinagogi în București:

“Sinagogile sefarde din București, din păcate, nu mai există azi. De aceea, am încercat să le recuperăm, măcar virtual, și să le facem cunoscute în acest fel publicului nu numai în Spania, ci cât se poate de mult și în România, pentru că este vorba despre monumente de arhitectură care s-au pierdut.

De pildă, Cahal Grande, Templul Mare spaniol, cea mai importantă și cea mai frumoasă clădire a comunității sefarde, care a fost construită în 1819. A rezistat timpului și a rămas cea mai frumoasă și cea mai importantă, nu numai din București sau din România, ci și din întreaga zonă, până în 1941, când a fost distrusă de legionari, care au ars-o, au distrus-o și nu a mai putut fi refăcută după război, așa cum a fost cazul cu alte sinagogi. Astăzi, în locul ei se află magazinul Unirea.

O altă sinagogă, cu o soartă și mai tristă, pentru că a rezistat timpului până în 1987, este Cahal Chico, Templul Mic spaniol, construit la 1846 și distrus de Ceaușescu înainte de căderea comunismului.

Azi nu mai avem nicio sinagogă sefardă, dar avem, din fericire, niște detalii ale Templului Coral, care, deși este o sinagogă așkenază, în realitate modelele de pe sinagogă sunt sefarde. Este un caz rar de sinagogă așkenază în stil maur, construită după modelul unei sinagogi din Viena, celebra sinagogă din Tempelgasse, strada Sinagogii din Viena, care nu mai există. Deci avem la București o replică a unui monument care nu mai există, dar care a fost de curând refăcută și se poate vizita.

Sperăm ca expoziția să circule cât mai mult și cât mai mulți oameni să poată vedea aceste monumente care au făcut odată mândria orașului”, afirmă experta.

Ce știm astăzi despre sefarzii din România?

“Este o istorie de mai bine de 500 de ani, din care astăzi nu a rămas mare lucru, din motive istorice. Multe dintre clădirile care au rezistat eroic până în secolul 20 au dispărut fie în perioada războiului, fie în perioada comunistă. A rămas marea contribuție la dezvoltarea economică, literară, culturală, financiară, medicală, muzicală. Sefarzii au contribuit la foarte multe aspecte ale vieții societății majoritare. Mulți dintre ei sunt cunoscuți astăzi, deși nu se cunoaște prea mult despre originea lor sefardă, dar sunt parte din panteonul național. Ar trebui, poate, mai mult promovați ca imagine a contribuției acestei mici comunități.

Comunitatea sefardă a fost prima și cea mai veche din istoria Țărilor Române, dar a rămas întotdeauna cea mai mică, nedepășind câteva mii de persoane. Din păcate, astăzi mai sunt mai puțin de 50 de persoane în toată România și nu mai au comunitate începând din al doilea Război Mondial, ei fiind asimilați de comunitatea așkenază.
Din păcate, există și foarte puțină documentație despre istoria lor. Împreună cu colega mea, Anca Ciuciu Tudorancea de la Centrul de Istorie al Federației Comunităților Evreiești, căutând în arhivele Federației, dar și în Arhivele Naționale, am găsit și am reușit să punem în această expoziție o parte din această istorie.

Această expoziție și cartea despre ea, care va fi încununarea eforturilor de căutare a acestor dovezi, constituie doar un prim pas. Încercăm să deschidem o ușă, să determinăm interesul pentru acest subiect, pentru ca și alții să contribuie la dezvoltarea lui, să caute în continuare informații despre această comunitate și să scoată la lumină cât mai multe lucruri care, altfel, se vor pierde în uitare și este păcat, pentru că este parte din istoria națională”.

Madridul pare locul ideal pentru această expoziție, mai ales că de un an sefarzii pot cere cetățenia spaniolă, în urma unei reparații istorice. Ce așteptări aveți?

„Da, cred că da. Eu am încercat, în prezentarea pe care am făcut-o, să le arăt spaniolilor cât de mult iubeau acești oameni Spania, cât dor aveau pentru Spania, câtă nostalgie pentru patria pierdută cu mai bine de 500 de ani în urmă, câtă dragoste aveau pentru limba spaniolă (ladino, limba spaniolă medievală pe care au continuat să o vorbească), pentru numele și cuvintele spaniole pe care le-au păstrat atâtea sute de ani și tratamentul la care au fost, de fapt, supuși. Astfel, cred eu că pentru spanioli este un motiv de mândrie faptul că astăzi au redat cetățenia acestor oameni, având în vedere tot acest trecut de dragoste pentru țara pierdută. Deci, cred că a fost o idee foarte bună să începem aici”.
De la Madrid, expoziția de documente și fotografii explicate în limba spaniolă, va pleca în Mexic și în Uruguay.