Profil Mugur Isărescu
Mugur Isărescu a devenit în septembrie 1990 guvernatorul Băncii Naţionale a României.
Articol de Bogdan Mihai, 04 Noiembrie 2010, 10:46
Mugur Isărescu s-a născut pe 1 august 1949 în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
A absolvit în anul 1971 cursurile Facultăţii de comerţ exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de economie mondială din Bucureşti pentru următorii 19 ani. A luat contact cu ţările cu economie de piaţă, participând la cursuri în Statele Unite.
După Revoluţia din 1989, a lucrat la Ministerul afacerilor externe, apoi ca reprezentant comercial la ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost guvernatorul Băncii Naţionale a României.
Pe 16 decembrie 1999 a devenit premierul României, dar după numai un an, coaliţia aflată atunci la putere a pierdut alegerile, în noiembrie 2000. Guvernul condus de el a elaborat strategia economică de aderare la Uniunea Europeană.
În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Naţională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari. La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Preşedinţia României, fiind susţinut de CDR 2000. A obţinut doar 9,54% în primul tur.
După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Naţională a României pentru încă un mandat de guvernator.
Pe 26 ianuarie 2010, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit cea mai înaltă distincţie a statului român, Steaua României în grad de Colan, pentru efortul deosebit depus în vederea elaborării şi implementării politicilor care au asigurat stabilitatea financiară a României.