Parlament - Parlement - Parliament

În română cuvântul parlament este un împrumut din franceză: parlement. S-ar traduce cu vorbitoriu.
Parlement s-a format în franceza secolului al XI-lea din parler, a vorbi, a cuvânta. Chiar și în franceza modernă parlement mai înseamnă: vorbire, discuție, conversație, dezbatere, consultare.

Parlamentul, ca instituție europeană, nu este altceva decât o refacere, în Evul Mediu, a Sfatului (Βουλή) din cetățile/polis-urile grecești sau a Senatului roman,

În Franța, deja în 1165, Parlement era „un consiliu care se reunea pentru a delibera”, o adunare deliberantă, iar în 1208, tot în Franța, era „adunarea formată din notabili, convocată de rege pentru a delibera și a lua decizii importante”. În 1275, în Anglia, Parliament-ul era Consiliul regelui, convocat de rege și îndeplinind împreună cu regele funcții judiciare, financiare, legislative și politice”.

De fapt, parlamentul era, pe vremea aceea, o... întâlnire a regelui cu baronii săi cu care... stătea de vorbă, discuta, se consulta asupra treburilor țării, dar, mai ales, sesiunile lui erau întâlniri în care regele le cerea să voteze, înainte de toate, mărirea taxelor și decretele regale.

În Anglia, e limpede, l-au adus regii normanzi: parliament în engleză este un împrumut din franceză: parlement.

Se pare că cel mai vechi parlament din lume este Althing (all-thing = Adunare Generală) ... din Islanda, o Adunare a Poporului creată în 930, ce se întrunea în fiecare an.

Se pare, deasemenea, că prima atestare a cuvântului parlement este din anul 1100, în Cântecul lui Roland unde însemna: conversație, a sta de vorbă cu cineva:

Tant sui jo plus dolent.
Ne pois a vos tenir lung parlement – Atât de mare mi-e durerea, că nu mai pot la vorbă sta, acuma doar tăcerea... (CCII
/2835)

La Chanson de Roland - Manuscrisul Oxford

Istoria cuvântului e interesantă: în primul rând avem de-a face cu un cuvânt grecesc: paravoli/ παραβολή care însemna: comparație, ilustrare, parabolă și, îl limbajul retorilor, discurs alegoric, un cuvânt împrumutat de latină ca parabole sau parabola: comparație, parabolă, proverb sau cuvânt (divin, cf. Vulgata adică traducerea latină a Bibliei).

În limbajul retorilor, parabola a căpătat sensul tot mai folosit de cuvântare, discurs.

În latina târzie, creștină, din parabola a apărut verbul parabolare (cu varianta *paraulare în latina populară): a sta de vorbă despre sau a vorbi în ... parabole, folosit foarte mult în textele juridice și hagiografice, ajungând ca la Părinții Bisericii să fie folosit ca: discurs inspirat, solemn, cuvântul lui Dumnezeu.

Așadar Parlamentul este locul unde se țin discursuri... inspirate, serioase... dar poate fi și locul unde se spun... palavre.

Palavră a intrat în română din turcă, care l-a preluat din greacă în 1925-1926.
Palavră este, de fapt, o deformare a lui palabra din spaniolă (unde înseamnă cuvânt și unde provine din latinescul parabola). Grecii i-au dat lui palabra din iudeo-spaniolă sau ladino, limba vorbită de evreii sefarzi din Salonic, sensul de vorbă goală, minciună, prostie, nebunie. De altfel, și noi avem expresia „a sta la palavre”.

Așadar, Parlamentul poate fi un loc în care cuvintele pot fi folosite cu noblețe, în discursuri inspirate sau, dimpotrivă, un loc unde cuvintele pot fi pervertite și unde-și pot pierde adevărul. Dar și un loc unde se negociază, adică ... se parlamentează.