Parabolele lui Iisus (XV) – Taina mormântului gol

În această Duminică la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Marcu, din capitolele 15 și 16: 15, 43-47 și 16, 1-8. Acesta este centrul tuturor Evangheliilor pentru că povestea pe care o spun evangheliștii arată că învierea din morți este posibilă.

Învierea, aceasta este promisiunea pe care o făcuse Iisus ucenicilor și celor care credeau că El este Fiul și Trimisul/Unsul lui Dumnezeu. Iar povestea mormântului gol o adeverește ! Niciodată până acum în poveștile, miturile, legendele niciunui popor nu se vorbise despre vreun zeu care să moară și să învieze numai și numai ca să le arate oamenilor că moartea este doar o trecere... spre viață !

Iată textul:

Marcu, 15, 42-47 și 16, 1-8: Și pentru că se făcuse seară și pentru că era vineri, adică ajunul Șabatului, Iosif din Arimateea, un venerabil membru al Sanhedrinului, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, a venit la Pilat și, îndrăznind, a intrat la el și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat (nevenindu-i să creadă că Iisus murise atât de repede) și, chemându-l pe centurion (ul însărcinat cu execuția), l-a întrebat dacă se sfârșise de mult. Aflând de la centurion (că Iisus murise), i-a dăruit trupul Lui lui Iosif care, cumpărând o pânză de in, un lințoliu, și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în ea și L-a depus într-un mormânt, care era săpat în stâncă, după care a rostogolit o piatră peste intrarea mormântului. Maria Magdalena și Maria, (mama) lui Iosis, priviseră unde era pus Iisus. Și, după ce a trecut Șabatul (sâmbăta), Maria Magdalena, Maria, (mama) lui Iacob, și Salomea au cumpărat uleiuri parfumate ca să vină și să-L ungă. Și dis-de-dimineață, la răsăritul soarelui, în prima zi a săptămânii, vin ele la mormânt. Și își spuneau între ele: cine ne va rostogoli piatra care acoperă intrarea în mormânt ? Ridicându-și ochii, au văzut că piatra era rostogolită – și era o piatră foarte mare ! Intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând (pe lespedea din) în dreapta, înveșmântat într-o robă albă și s-au înfricoșat. Tânărul le-a zis: nu vă minunați și nu vă fie frică. Pe Iisus Îl căutați, Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar, mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru: a plecat înaintea voastră, spre Galileea. O să-L vedeți acolo, precum v-a spus. Și ieșind ele, au fugit de la mormânt. Le cuprinsese spaima și nu mai știau de ele și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Καὶ ἤδη ὀψίας γενομένης, ἐπεὶ ἦν παρασκευή, ὅ ἐστι προσάββατον, ἐλθὼν ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, εὐσχήμων βουλευτής, ὃς καὶ αὐτὸς ἦν προσδεχόμενος τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, τολμήσας εἰσῆλθε πρὸς Πιλᾶτον καὶ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ὁ δὲ Πιλᾶτος ἐθαύμασεν εἰ ἤδη τέθνηκε, καὶ προσκαλεσάμενος τὸν κεντυρίωνα ἐπηρώτησεν αὐτὸν εἰ πάλαι ἀπέθανε· καὶ γνοὺς ἀπὸ τοῦ κεντυρίωνος, ἐδωρήσατο τὸ σῶμα τῷ ᾿Ιωσήφ. καὶ ἀγοράσας σινδόνα καὶ καθελὼν αὐτὸν ἐνείλησε τῇ σινδόνι καὶ κατέθηκεν αὐτὸν ἐν μνημείῳ, ὃ ἦν λελατομημένον ἐκ πέτρας, καὶ προσεκύλισε λίθον ἐπὶ τὴν θύραν τοῦ μνημείου. ἡ δὲ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ᾿Ιωσῆ ἐθεώρουν ποῦ τίθεται. ΚΑΙ διαγενομένου τοῦ σαββάτου Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ἡ τοῦ ᾿Ιακώβου καὶ Σαλώμη ἠγόρασαν ἀρώματα ἵνα ἐλθοῦσαι ἀλείψωσιν αὐτόν. καὶ λίαν πρωῒ τῆς μιᾶς σαββάτων, ἔρχονται ἐπὶ τὸ μνημεῖον, ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου. καὶ ἔλεγον πρὸς ἑαυτάς· τίς ἀποκυλίσει ἡμῖν τὸν λίθον ἐκ τῆς θύρας τοῦ μνημείου; καὶ ἀναβλέψασαι θεωροῦσιν ὅτι ἀποκεκύλισται ὁ λίθος· ἦν γὰρ μέγας σφόδρα. καὶ εἰσελθοῦσαι εἰς τὸ μνημεῖον εἶδον νεανίσκον καθήμενον ἐν τοῖς δεξιοῖς, περιβεβλημένον στολὴν λευκήν, καὶ ἐξεθαμβήθησαν. ὁ δὲ λέγει αὐταῖς· μὴ ἐκθαμβεῖσθε· ᾿Ιησοῦν ζητεῖτε τὸν Ναζαρηνὸν τὸν ἐσταυρωμένον· ἠγέρθη, οὐκ ἔστιν ὧδε· ἴδε ὁ τόπος ὅπου ἔθηκαν αὐτόν. ἀλλ᾿ ὑπάγετε εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ καὶ τῷ Πέτρῳ ὅτι προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε, καθὼς εἶπεν ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ἔφυγον ἀπὸ τοῦ μνημείου· εἶχε δὲ αὐτὰς τρόμος καὶ ἔκστασις, καὶ οὐδενὶ οὐδὲν εἶπον· ἐφοβοῦντο γάρ.

Suntem în ajunul șabatului și, totodată, în ajunul Paștelui, dat fiind că, în acel an, Paștele cădea de șabat, anul 30 d. Hr.. Ca să înțelem povestea evangheliștilor trebuie să lămurim câteva lucruri care țin de realitatea în care se aflau:

1. Evreii nu dădeau nume zilelor săptămânii, ci ... numere.

Șabatul era ziua a șaptea și cea mai importantă zi a săptămânii, pentru că Dumnezeu crease lumea în șase zile și în a șaptea o desăvârșise, o binecuvântase și o sfințise și... se odihnise. Scrie în Geneză:

Gen 2,2:

Și a desăvârșit Elohim (Dumnezeu) în ziua a șaptea lucrarea Lui pe care a făcut-o și s-a odihnit în ziua a șaptea după toată lucrarea Lui
וַיְכַל אֱלֹהִים בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָׂה וַיִּשְׁבֹּת בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מִכָּל־מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָֽׂה

Această zi, a șaptea, era ziua sfântă a săptămânii pentru că, în ziua a șaptea, lumea făcută de Dumnezeu era deja perfectă. De aceea, în iudaism, numărul șapte este numărul lui Dumnezeu ! Și numele ei șabat/ שַׁבָּת (σάββατον în greacă) vine de la verbul șavat/ שָׁבַת,a se opri din, a înceta să, a se odihni.

Așadar șabatul este ziua perfectă, divină și ... de odihnă, în care nu se lucrează nimic, nu se călătorește și nici măcar focul nu se aprinde și nici înmormântări nu se fac.

Dacă șabatul este ziua a șaptea, celelalte zile ale săptămânii se numărau de la ea, astfel că ziua următoare se numește iom rișon/ יום ראשון, adică capul săptămânii, prima zi, următoarea iom șeni/ יום שני, adică ziua a doua și tot așa.

Ziua a șasea, iom șiși/ יום ששי, care era ajunul șabatului, evreii elenizați și elenizanți o numeau cu un cuvânt grecesc: paraschevi/παρασκευή care înseamnă pregătire, pentru că în ziua a șasea se făceau toate pregătirile pentru șabat, se pregătea șabatul, când nu se putea face mai nimic. De aceea Marcu explică ce este paraschevi/παρασκευή: prosavaton/ προσάββατον, ziua dinaintea șabatului, ajunul șabatului.

Atunci, ajunul șabatului este pentru noi vineri, șabatul este sâmbăta (de aici și vine sâmbătă, din savaton/ σάββατον) și ziua următoare, iom rișon este duminica. De altfel după Înviere, pentru iudeo-creștini și apoi pentru creștini ziua sfântă n-a mai fost șabatul, ci ziua următoare, în care ucenicele lui Iisus au descoperit că mormântul Lui era gol și îngerul sau îngerii le-au spus că Iisus înviase. Așadar Ziua Învierii ! În greacă ea s-a numit kiriaki/ κυριακή, de la kirios/ Κύριος Domnul, adică ziua Domnului. Kiriaki a fost tradusă în latină: dies dominica, adică ziua Domnului, de unde în română duminică.

Șabatul începe vineri seara, după asfințitul soarelui, și se termină sâmbătă seara, după asfințit, când apar primele trei stele pe cer, asta pentru că calendarul evreiesc este unul lunar. Și, ziua pentru evrei începea la apus și se termina la apusul următor.

2. De șabat nu se lucrează

Pentru că șabatul era o zi închinată lui Dumnezeu, de odihnă totală și de devoțiune, o zi în care înmormântarea era interzisă, Iosif Arimateanul se grăbește să-L îngroape pe Iisus înainte de apusul soarelui, adică înainte de a începe șabatul și, desigur, înainte de cina pascală, pentru că era și ajunul Paștelui. Așadar trupul lui nu putea rămâne pe cruce, pentru că, după credința evreilor, ar fi... spurcat întregul pământ și lumea.

De altfel, una din legile Torei spune că un mort trebuie îngropat cât mai repede, în aceeași zi, pentru că un cadavru este purtător de miasmă (ca și în Grecia veche), este adică impur, și, de aceea, de natură să spurce lumea și să atragă blestemul lui Dumnezeu, așa cum apare și în Deuteronom 21, 22-23:

וְכִֽי־יִהְיֶה בְאִישׁ חֵטְא מִשְׁפַּט־מָוֶת וְהוּמָת וְתָלִיתָ אֹתֹו עַל־עֵֽץ

לֹא־תָלִין נִבְלָתֹו עַל־הָעֵץ כִּֽי־קָבֹור תִּקְבְּרֶנּוּ בַּיֹּום הַהוּא כִּֽי־קִלְלַת אֱלֹהִים תָּלוּי וְלֹא תְטַמֵּא אֶת־אַדְמָתְךָ אֲשֶׁר יְהוָה אֱלֹהֶיךָ נֹתֵן לְךָ נַחֲלָֽה

Și când un bărbat are un păcat ce se pedepsește cu moartea, după ce fost executat și după ce l-ai spânzurat de copac (drept învățătură pentru alții–n.n.)
Să nu rămână peste noapte trupul lui mort în copac, ci de îngropat să-l îngropi în aceeași zi, pentru că (a lăsa) un spânzurat (neîngropat) este blestemul lui Dumnezeu, ca să nu pângărești pământul pe care Domnul Dumnezeu ți l-a dat ție moștenire

Aici să spunem, în treacăt, că moartea lui Iisus în ajunul Paștelui este simbolică. Cum Paștele nu este altcea decât vechiul An Nou de primăvară în civilizația mesopotamiană, moartea Lui se petrece chiar în ajunul ... Anului Nou și învierea Lui chiar în ziua Anului Nou !

Așadar Iosif din Arimateea are grijă ca în ajunul șabatului și al Paștelui, deopotrivă, cum am spune noi azi în vinerea Paștelui, trupul lui Iisus să fie pus în mormânt. Nu avea prea mult timp: Iisus murise pe la ora 3 după-amiază (ora a noua după împărțirea romană) și trupul lui trebuia pregătit și dus în mormânt.

3. Ale cui sunt trupurile răstigniților ?

De regulă, trupurile condamnaților la moarte, care erau proprietatea statului roman, nu erau înmormântate, nu erau date familiei sau rudelor, ci erau lăsate pradă vulturilor și păsărilor. Istoricul roman Tacit, în Annale (6,29) spune că executaților le era interzisă înmormântarea și că erau deposedați de bunuri. Sau erau îngropate în grotele care slujeau de morminte comune, săpate în stâncile de lângă Golgota.

Așadar Pilat, procuratorul roman, era singurul care hotăra soarta trupurilor răstigniților. Și el era nerăbdător să-i vadă înmormântați pe toți cei trei răstigniți, pe Iisus și pe cei doi tâlhari, asta pentru că voia să arate că respectă legile supușilor evrei ai Romei. Și, mai ales, pentru că nu voia tulburări de Paște. Așa se face că i-a dat trupul lui Iisus lui Iosif și că a îngăduit să aibă parte de un mormânt și așa se face că a grăbit moartea celor doi tâlhari, cărora li s-au zdrobit fluierele picioarelor. Asta pentru că agonia pe cruce putea dura ore și zile.

Aceste lucruri explică împrejurările îngropării Iisus. Acum să vedem cine este Iosif din Arimateea.

Iosif din Arimateea, ucenicul ascuns al lui Iisus

Marcu povestește că Iosif din Arimateea s-a îngrijit de îngroparea lui Iisus. Cine era el ?

Era un membru de vază al Sinedriului/Sanhedrinului și un om bun și drept, după cum spune Luca. Un om bogat care ucenicise pe lângă Iisus, care fusese ucenicul Lui și care L-a pus pe Iisus în mormântul lui nou, cum spune Matei. Un ucenic ascuns al lui Iisus, cum spune Ioan.

Iosif din Arimateea (Ramataim, azi Rentis) conducea, de fapt, un grup de farisei din Sanhedrin, înclinați să creadă în Iisus – Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel așteptat, opozanți ai saduceilor care formau majoritatea în Sanhedrin.

El a fost omul care care s-a opus condamnării lui Iisus și care a înfruntat pericolul de a fi acuzat și el de blasfemie, de vreme ce apăra un... blasfemiator.

De fapt, Iosif a trecut peste toate regulile de puritate ale unui rabin: a devenit impur o dată pentru că a intrat în Pretoriu, la Pilat, procuratorul roman: intrase în contact cu un ... păgân, un neevreu. Lucru care-l împiedica să sărbătorească Paștele, să stea la masă la cina de Paște și, în același timp, la cea de șabat.
În al doilea rând pentru că a atins un trup mort, un cadavru.

Și totuși, nu i-a mai păsat de nici o regulă de puritate. Înțelese că puritatea însemna altceva: iubire.
Din iubire a cumpărat pentru Iisus un giulgiu din cea mai bună pânză, cea de in alb, prețios; din iubire L-a coborât de pe cruce și L-a dus (cu câteva ajutoare) la mormântul pe care și-l făcuse lângă Golgota, dealul unde fusese răstignit Iisus. Îl ajutase, se pare, și Nicodim, un fariseu bogat, cu mare trecere, care L-a onorat pe Iisus, ca pe un rege, cu cele o sută de livre (cam 33 de kg) de smirnă și aloe.

Să spunem aici că uleiurile parfumate cu care voiau să-I ungă trupul femeile care asistaseră la răstignire și care veniseră cu El din Galileea erau scumpe și și le puteau îngădui doar familiile bogate...
... așa cum doar familiile bogate își puteau cumpăra un mormânt... de familie lângă Golgota.

Lângă Golgota era o veche pietrărie acoperită cu pământ și transformată în necropolă și loc cu grădini, în afara zidurilor Ierusalimului. Lui Iosif și ajutoarelor sale nu le-a fost foarte greu să-L aducă pe Iisus la mormântul aflat la 50 de metri de locul răstignirii. Un mormânt nou, de familie, care trebuie că avea două camere: un atriu și camera funerară, în interiorul stâncii și o intrare cu grilaj sau cu o poartă protejată de o piatră ce se rostogolea pe un șanț săpat în stâncă.

Acesta este, deci, poate cel mai de vază ucenic al lui Iisus și cel care și-a asumat rolul de rudă a Lui, îngrijindu-se de mormânt.

Cel mai important moment este, însă, descoperirea mormântului ... gol când ucenicelor îngerul Domnului le spune că Iisus a înviat: dovada că învierea promisă de El era realitate !

Cât despre tânărul care le întâmpină pe ucenicele lui Iisus, el este, după înfățișare un înger, un mesager al lui Dumnezeu. Se pare că și unii evreii, nu numai grecii, își închipuiau că Dumnezeu se înfățișează oamenilor sub chipul unui tânăr frumos și înalt și că toți îngerii se aseamănă cu tinerii frumoși și bine făcuți.
Înfățișarea lui este o promisiune pentru viața de după moarte, în lumea perfectă a lui Dumnezeu locuită de ființe ... perfecte.

Un loc interesant este cel din Flavius Josephus (Antichități iudaice, 5,8,2) unde istoricul evreu repovestește nașterea lui Samson din Judecători (cap. 13):

Când era singură acasă, femeii (lui Manoe, tatăl lui Samson) i s-a arătat fantasma lui Dumnezeu sub înfățișarea unui tânăr frumos și înalt care i-a vestit nașterea unui copil, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un copil frumos și vestit pentru puterea sa, de la care, când va ajunge bărbat, filistenii vor avea multe de îndurat.
μονωθείσῃ δὲ τῇ γυναικὶ φάντασμα ἐπιφαίνεται τοῦ θεοῦ νεανίᾳ καλῷ παραπλήσιον μεγάλῳ καὶ εὐαγγελιζόμενον αὐτῇ παιδὸς γονὴν κατὰ θεοῦ πρόνοιαν καλοῦ τε καὶ ῥώμην ἐπιφανοῦς, ὑφ᾽ ᾧ πονήσειν Παλαιστίνους ἀνδρουμένῳ.

În încheiere: aventura ucenicilor în Israel a început în Galileea și a sfârșit în Galileea unde a ales Iisus să-i transforme în apostolii Lui și, mai ales, ai Împărăției lui Dumnezeu și ai învierii.

Iosif din Arimateea, miniatură dintr-o Psaltire, manuscris, secolul al IX-lea, Mănăstirea Pantocrator, Sfântul Munte Athos

Pentru studioși:
Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8: Făcându-se seară (vineri-n.n.), a venit un om bogat din Arimateea, pe numele lui Iosif, care, și el, a ucenicit pe lângă Iisus. Apropiindu-se el de Pilat i-a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat trupul. Și luându-l, Iosif l-a înfășurat într-o pânză curată de in, într-un lințoliu curat, și l-a pus în mormântul său care era nou, un mormânt săpat în stâncă, și rostogolind o piatră mare peste intrarea mormântului, a plecat. Erau acolo Maria Magdalena și cealaltă Maria, șezând în fața mormântului. Târziu, de șabat, când se lumina de ziuă în prima zi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Maria să vadă mormântul. Și iată, a fost cutremur mare. Un înger al Domnului, coborând din cer, apropiindu-se de mormânt, a rostogolit piatra care acoperea intrarea și s-a așezat peste ea. Fața lui era ca fulgerul și haina lui albă ca zăpada. De frica lui paznicii s-au cutremurat și s-au făcut ca morți. Iar îngerul le-a spus femeilor: nu vă temeți, voi. Știu că pe Iisus cel răstignit îl L căutați. Nu este aici. A înviat, așa cum v-a spus. Mergeți și vedeți locul unde a zăcut Domnul. Și apoi purcedeți neîntârziat și spuneți-le ucenicilor Lui că s-a sculat din morți și iată, a plecat mai înainte spre Galileea. O să-L vedeți acolo. Iată, v-am spus. Și ieșind ele repede de la mormânt, cu teamă și bucurie mare, au alergat să le dea de veste ucenicilor Lui.

Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8:᾿Οψίας δὲ γενομένης, ἦλθεν ἄνθρωπος πλούσιος ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, τοὔνομα ᾿Ιωσήφ, ὃς καὶ αὐτὸς ἐμαθήτευσε τῷ ᾿Ιησοῦ· οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. τότε ὁ Πιλᾶτος ἐκέλευσεν ἀποδοθῆναι τὸ σῶμα. καὶ λαβὼν τὸ σῶμα ὁ ᾿Ιωσὴφ ἐνετύλιξεν αὐτὸ σινδόνι καθαρᾷ, καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν τῷ καινῷ αὐτοῦ μνημείῳ ὃ ἐλατόμησεν ἐν τῇ πέτρᾳ, καὶ προσκυλίσας λίθον μέγαν τῇ θύρᾳ τοῦ μνημείου ἀπῆλθεν. ῏Ην δὲ ἐκεῖ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία, καθήμεναι ἀπέναντι τοῦ τάφου. ΟΨΕ δὲ σαββάτων, τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν σαββάτων, ἦλθε Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία θεωρῆσαι τὸν τάφον. καὶ ἰδοὺ σεισμὸς ἐγένετο μέγας· ἄγγελος γὰρ Κυρίου καταβὰς ἐξ οὐρανοῦ προσελθὼν ἀπεκύλισε τὸν λίθον ἀπὸ τῆς θύρας καὶ ἐκάθητο ἐπάνω αὐτοῦ. ἦν δὲ ἡ ἰδέα αὐτοῦ ὡς ἀστραπὴ καὶ τὸ ἔνδυμα αὐτοῦ λευκὸν ὡσεὶ χιών. ἀπὸ δὲ τοῦ φόβου αὐτοῦ ἐσείσθησαν οἱ τηροῦντες καὶ ἐγένοντο ὡσεὶ νεκροί. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ἄγγελος εἶπε ταῖς γυναιξί· μὴ φοβεῖσθε ὑμεῖς· οἶδα γὰρ ὅτι ᾿Ιησοῦν τὸν ἐσταυρωμένον ζητεῖτε· οὐκ ἔστιν ὧδε· ἠγέρθη γὰρ καθὼς εἶπε. δεῦτε ἴδετε τὸν τόπον ὅπου ἔκειτο ὁ Κύριος. καὶ ταχὺ πορευθεῖσαι εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ ὅτι ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν, καὶ ἰδοὺ προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε· ἰδοὺ εἶπον ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ταχὺ ἀπὸ τοῦ μνημείου μετὰ φόβου καὶ χαρᾶς μεγάλης ἔδραμον ἀπαγγεῖλαι τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ.

***

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Și iată un bărbat, pe numele lui Iosif, membru al Sanhedrinului (sinedriului), bărbat bun și drept – el nu se alăturase hotărârării și faptei lor – din Arimatea de loc, o cetate a Iudeilor, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat i-a cerut trupul lui Iisus și, coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în lințoliu și L-a pus într-un mormânt săpat unde nu fusese nimeni niciodată îngropat. Era vineri noaptea, ajunul șabatului, și se lumina de ziuă pentru șabat. Și urmându-l, femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au văzut mormântul și cum trupul Lui a fost pus înăuntru și întrocându-se, au pregătit uleiuri parfumate și miruri, iar de șabat s-au odihnit, după poruncă. În prima zi a săptămânii, după șabat, când încă nu se luminase bine de ziuă, au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră, și încă câteva femei împreună cu ele. Au găsit piatra de la intrare rostogolită și intrând, n-au aflat acolo trupul Domnului Iisus. Și stând ele ca încremenite, neștiind ce să facă, iată doi bărbați stăteau în fața lor, în haine scăpărătoare. Văzându-le înspăimântate și cu fețele plecate spre pământ, le-au spus: de ce-L căutați pe cel viu cu morții ? Nu este aici, ci a înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când era în Galileea, că trebuie ca Fiul Omului să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit pe cruce și să învie în a treia zi. Și ele și-au adus aminte de aceste cuvinte ale Lui și, întorcându-se de la mormânt, le-au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria, (mama) lui Iacob și celelalte femei care erau cu ele cele care le-au spus apostolilor acestea. Și lor li s-a părut că e nebunie ce ziceau ele și nu le-au crezut. Iar Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și aplecându-se a văzut doar fâșiile de in lăsate și a plecat acasă la el, minunându-se de acel lucru.

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ὀνόματι ᾿Ιωσήφ, βουλευτὴς ὑπάρχων καὶ ἀνὴρ ἀγαθὸς καὶ δίκαιος. οὗτος οὐκ ἦν συγκατατεθειμένος τῇ βουλῇ καὶ τῇ πράξει αὐτῶν, ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, πόλεως τῶν ᾿Ιουδαίων, ὃς προσεδέχετο καὶ αὐτὸς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ καθελὼν αὐτὸ ἐνετύλιξε σινδόνι καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν μνήματι λαξευτῷ, οὗ οὐκ ἦν οὐδεὶς οὐδέπω κείμενος· καὶ ἡμέρα ἦν παρασκευή, σάββατον ἐπέφωσκε. Κατακολουθήσασαι δὲ αἱ γυναῖκες, αἵτινες ἦσαν συνεληλυθυῖαι αὐτῷ ἐκ τῆς Γαλιλαίας, ἐθεάσαντο τὸ μνημεῖον καὶ ὡς ἐτέθη τὸ σῶμα αὐτοῦ, ὑποστρέψασαι δὲ ἡτοίμασαν ἀρώματα καὶ μύρα. καὶ τὸ μὲν σάββατον ἡσύχασαν κατὰ τὴν ἐντολήν. Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων ὄρθρου βαθέος ἦλθον ἐπὶ τὸ μνῆμα φέρουσαι ἃ ἡτοίμασαν ἀρώματα, καί τινες σὺν αὐταῖς. εὗρον δὲ τὸν λίθον ἀποκεκυλισμένον ἀπὸ τοῦ μνημείου, καὶ εἰσελθοῦσαι οὐχ εὗρον τὸ σῶμα τοῦ Κυρίου ᾿Ιησοῦ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαπορεῖσθαι αὐτὰς περὶ τούτου καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο ἐπέστησαν αὐταῖς ἐν ἐσθήσεσιν ἀστραπτούσαις. ἐμφόβων δὲ γενομένων αὐτῶν καὶ κλινουσῶν τὸ πρόσωπον εἰς τὴν γῆν, εἶπον πρὸς αὐτάς· τί ζητεῖτε τὸν ζῶντα μετὰ τῶν νεκρῶν; οὐκ ἔστιν ὧδε, ἀλλ᾿ ἠγέρθη· μνήσθητε ὡς ἐλάλησεν ὑμῖν ἔτι ὢν ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ, λέγων ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου παραδοθῆναι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων ἁμαρτωλῶν καὶ σταυρωθῆναι, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστῆναι. καὶ ἐμνήσθησαν τῶν ρημάτων αὐτοῦ, καὶ ὑποστρέψασαι ἀπὸ τοῦ μνημείου ἀπήγγειλαν ταῦτα πάντα τοῖς ἕνδεκα καὶ πᾶσι τοῖς λοιποῖς. ἦσαν δὲ ἡ Μαγδαληνὴ Μαρία καὶ ᾿Ιωάννα καὶ Μαρία ᾿Ιακώβου καὶ οἱ λοιπαὶ σὺν αὐταῖς, αἳ ἔλεγον πρὸς τοὺς ἀποστόλους ταῦτα. καὶ ἐφάνησαν ἐνώπιον αὐτῶν ὡσεὶ λῆρος τὰ ρήματα αὐτῶν, καὶ ἠπίστουν αὐταῖς. ὁ δὲ Πέτρος ἀναστὰς ἔδραμεν ἐπὶ τὸ μνημεῖον, καὶ παρακύψας βλέπει τὰ ὀθόνια κείμενα μόνα, καὶ ἀπῆλθε πρὸς ἑαυτὸν θαυμάζων τὸ γεγονός.

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: După acestea l-a rugat pe Pilat Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, un ucenic ascuns de teama iudeilor, să ridice trupul lui Iisus și Pilat i-a îngăduit. A venit așadar și a ridicat trupul lui Iisus. A venit și Nicodim, cel care venise la Iisus mai înainte, noaptea, aducând un amestec de smirnă și aloe de o sută de livre. Au luat trupul lui Iisus și l-au înfășurat în fâșii de pânză de in (îmbibate) în uleiuri parfumate, așa cum se face, după obicei, înmormântarea la iudei. Și în locul unde a fost răstignit era o grădină și în grădină un mormânt nou în care nu fusese îngropat nimeni niciodată. L-au pus acolo pe Iisus pentru că era vineri, ajunul șabatului iudeilor, și pentru că era aproape. Iar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață, când încă mai era întuneric afară, la mormânt și vede piatra care acoperea intratea mormântului, ridicată. Și aleargă și vine la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus (Ioan) și le spune: L-au luat pe Domnul din mormânt și n-am văzut unde L-au pus. Și au ieșit atunci Petru și celălalt ucenic și au venit la mormânt. Amândoi alergau împreună, dar celălat ucenic (Ioan) alerga mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt și aplecându-se, vede fășiile de in lăsate, dar n-a intrat. Vine și Simon Petru în urma lui și a intrat în mormânt și vede fâșiile de pânză lăsate jos și sudariul (mahrama), care fusese pe capul lui Iisus și care nu era la un loc cu fâșiile, ci deoparte, înfășurat într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau scriptura, anume că El trebuia să învieze din morți. Și ucenicii au plecat din nou acasă.

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: Μετὰ δὲ ταῦτα ἠρώτησε τὸν Πιλᾶτον ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, ὢν μαθητὴς τοῦ ᾿Ιησοῦ, κεκρυμμένος δὲ διὰ τὸν φόβον τῶν ᾿Ιουδαίων, ἵνα ἄρῃ τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ· καὶ ἐπέτρεψεν ὁ Πιλᾶτος. ἦλθεν οὖν καὶ ἦρε τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ἦλθε δὲ καὶ Νικόδημος ὁ ἐλθὼν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν νυκτὸς τὸ πρῶτον, φέρων μῖγμα σμύρνης καὶ ἀλόης ὡς λίτρας ἑκατόν. ἔλαβον οὖν τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ καὶ ἔδησαν αὐτὸ ἐν ὀθονίοις μετὰ τῶν ἀρωμάτων, καθὼς ἔθος ἐστὶ τοῖς ᾿Ιουδαίοις ἐνταφιάζειν. ἦν δὲ ἐν τῷ τόπῳ ὅπου ἐσταυρώθη κῆπος, καὶ ἐν τῷ κήπῳ μνημεῖον καινόν, ἐν ᾧ οὐδέπω οὐδεὶς ἐτέθη· ἐκεῖ οὖν διὰ τὴν παρασκευὴν τῶν ᾿Ιουδαίων, ὅτι ἐγγὺς ἦν τὸ μνημεῖον, ἔθηκαν τὸν ᾿Ιησοῦν. Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ ἔρχεται πρωῒ, σκοτίας ἔτι οὔσης, εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ βλέπει τὸν λίθον ἠρμένον ἐκ τοῦ μνημείου. τρέχει οὖν καὶ ἔρχεται πρὸς Σίμωνα Πέτρον καὶ πρὸς τὸν ἄλλον μαθητὴν ὃν ἐφίλει ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ λέγει αὐτοῖς· ἦραν τὸν Κύριον ἐκ τοῦ μνημείου, καὶ οὐκ οἴδαμεν ποῦ ἔθηκαν αὐτόν. ἐξῆλθεν οὖν ὁ Πέτρος καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς καὶ ἤρχοντο εἰς τὸ μνημεῖον. ἔτρεχον δὲ οἱ δύο ὁμοῦ· καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς προέδραμε τάχιον τοῦ Πέτρου καὶ ἦλθε πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον,καὶ παρακύψας βλέπει κείμενα τὰ ὀθόνια, οὐ μέντοι εἰσῆλθεν. ἔρχεται οὖν Σίμων Πέτρος ἀκολουθῶν αὐτῷ, καὶ εἰσῆλθεν εἰς τὸ μνημεῖον καὶ θεωρεῖ τὰ ὀθόνια κείμενα, καὶ τὸ σουδάριον, ὃ ἦν ἐπὶ τῆς κεφαλῆς αὐτοῦ, οὐ μετὰ τῶν ὀθονίων κείμενον, ἀλλὰ χωρὶς ἐντετυλιγμένον εἰς ἕνα τόπον. τότε οὖν εἰσῆλθε καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς ὁ ἐλθὼν πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ εἶδε καὶ ἐπίστευσεν· οὐδέπω γὰρ ᾔδεισαν τὴν γραφὴν ὅτι δεῖ αὐτὸν ἐκ νεκρῶν ἀναστῆναι. ᾿Απῆλθον οὖν πάλιν πρὸς ἑαυτοὺς οἱ μαθηταί.

LUCRĂRI CONSULTATE:
Marco, Adalberto Sisti, Edizioni Paoline, Milano, 1991
Luca, Carlo Ghidelli, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Matteo, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Notă: traducerea tuturor textelor aparține autoarei.