Parabolele lui Iisus (VI) – Postitorul prefăcut

Această parabolă a... postitorului prefăcut din Evanghelia după Matei cuprinde, de fapt, trei reguli pe care ar trebui să le respecte oricine vrea să... intre în Împărăția lui Dumnezeu.

De ce ar voi cineva să intre în Împărăția lui Dumnezeu ?

Pentru că este o lume perfectă, o lume fără durere, fără suferință, fără boli, în care nu există moarte sau păcat, ci doar iubire, iertare și credință și ... câteva reguli obligatorii...
... reguli care-l transformă, îl metamorfozează pe cel ce le respectă într-o ființă desăvârșită, asemenea lui Dumnezeu.

Și această lume desăvârșită era acum deschisă ! DumnezeuTatăl tocmai o deschisese pentru toți fiii Lui și-L trimisese pe Iisus Hristos să le vorbească oamenilor despre ea.

Acest corpus de legi, după care se trăiește în Împărăția lui Dumnezeu, cunoscut ca Predica de pe munte, apare la evanghelistul Matei în trei capitole: 5, 6 și 7 (și, într-o variantă prescurtată, la Luca, în capitolul 6 cunoscută, însă, ca Predica de la șes).

Predica de pe munte este cea mai lungă și cea mai importantă a lui Iisus. A ținut-o undeva în Galileea, înainte de a porni în marea Sa călătorie spre Ierusalim, într-o regiune deluroasă ce domina malul vestic al Lacului Galileii/Tiberiadei, undeva lângă Capernaum.

Este, de fapt, Legea dată a doua oară de Dumnezeu, acum prin Iisus (prima dată îi fusese dată lui Moise) ...
... o Lege care seamănă mai mult cu un Manual de înțelepciune, sau mai bine zis, un Manual de îndumnezeire a omului. Cel mai bun care s-a scris vreodată pentru lumea noastră !

Practic, Predica de pe munte este Constituția sau Codul de legi al Împărăției cerești !

Iată textul din Matei, capitolul 6:

Matei 6, 14-21: (Și le-a spus Iisus) : dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, Tatăl vostru ceresc vă va ierta vouă greșelile voastre; iar dacă nu le veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre. Iar când postiți, nu fiți ca prefăcuții aceia posomorâți, înnegurați și trași la față: ei își urâțesc fețele ca să-i vadă oamenii că țin post. Adevărat vă spun vouă că-și primesc ei răsplata lor. Tu, când ajunezi, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor nemâncat. Arată-I că postești doar Tatălui tău, care stă ascuns, și Tatăl tău, care vede tot ce-i ascuns, te va răsplăti la vedere (în fața lumii). Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le mănâncă și unde hoții sparg case și fură. Adunați-vă comori în cer, unde nici molia și nici rugina nu le mănâncă și unde hoții nici nu sparg case și nici nu fură; căci unde este comoara voastră acolo este și inima voastră. (Trad. ZLH)

᾿Εὰν γὰρ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις τὰ παραπτώματα αὐτῶν, ἀφήσει καὶ ὑμῖν ὁ πατὴρ ὑμῶν ὁ οὐράνιος· ἐὰν δὲ μὴ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις τὰ παραπτώματα αὐτῶν, οὐδὲ ὁ πατὴρ ὑμῶν ἀφήσει τὰ παραπτώματα ὑμῶν. ῞Οταν δὲ νηστεύητε, μὴ γίνεσθε ὥσπερ οἱ ὑποκριταὶ σκυθρωποί· ἀφανίζουσι γὰρ τὰ πρόσωπα αὐτῶν ὅπως φανῶσι τοῖς ἀνθρώποις νηστεύοντες· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι ἀπέχουσι τὸν μισθὸν αὐτῶν. σὺ δὲ νηστεύων ἄλειψαί σου τὴν κεφαλὴν καὶ τὸ πρόσωπόν σου νίψαι, ὅπως μὴ φανῇς τοῖς ἀνθρώποις νηστεύων, ἀλλὰ τῷ πατρί σου τῷ ἐν τῷ κρυπτῷ, καὶ ὁ πατήρ σου ὁ βλέπων ἐν τῷ κρυπτῷ ἀποδώσει σοι ἐν τῷ φανερῷ. Μὴ θησαυρίζετε ὑμῖν θησαυροὺς ἐπὶ τῆς γῆς, ὅπου σὴς καὶ βρῶσις ἀφανίζει, καὶ ὅπου κλέπται διορύσσουσι καὶ κλέπτουσι· θησαυρίζετε δὲ ὑμῖν θησαυροὺς ἐν οὐρανῷ, ὅπου οὔτε σὴς οὔτε βρῶσις ἀφανίζει, καὶ ὅπου κλέπται οὐ διορύσσουσιν οὐδὲ κλέπτουσιν· ὅπου γάρ ἐστιν ὁ θησαυρὸς ὑμῶν, ἐκεῖ ἔσται καὶ ἡ καρδία ὑμῶν.

Acest fragment cuprinde trei din ... Legile Împărăției cerești : iertarea, postul cinstit și viața simplă și urmează după legea dăruirii și după cea a rugăciunii și, mai ales, după rugăciunea Tatăl nostru, din care explică partea din mijloc: ... și ne iartă nouă greşelile noastre...

De ce parabola postitorului ipocrit ce pare a fi centrul acestui subcapitol ? Pentru că postul din vremea aceea nu mai era un post corect și sincer și pentru că avea nevoie de... corectare !

Vechii evrei posteau: în semn de doliu... când făceau penitență sau ca să le fie ascultate rugăciunile... înaintea unei hotărâri importante... când așteptau un semn de la Dumnezeu, o profeție... când cereau îndurarea Lui sau când Îl rugau să nu-și abată mânia asupra lor la vreme de restriște. Și, desigur, posteau de Iom Kippur - Ziua Iertării/Ispășirii.
Și posteau fie în colectiv, țineau un post... obștesc... fie individual, fiecare pentru el.

În trecut, o făceau sincer. Dar, se pare că, atunci, rabinii, doctorii în Lege, fariseii, posteau... de dragul postului și al imaginii, nu din pietate. Voiau să treacă drept mari postitori... din amor propriu !

Gamaliel, un celebru fariseu, rabin, profesor de Tora/Lege, din sec. I d. Hr.

Trebuie că vedeai pe străzile Ierusalimului, mai ales la Templu, figuri întunecate, ascetice, austere, sumbre, severe, palide, pământii, jalnice, de rabini trași la față, sfârșiți de foame și de sete, copleșiți de păcatele lumii, posomorâți, purtând poverile întregii lumi... probabil îmbrăcați în haine ponosite, murdari, poate dați cu cenușă pe față în semn de doliu, prăfuiți, neîngrijiți, asta pentru că pe lângă faptul că nu mâncau și nu beau apă, nici nu se spălau și desigur nu se ungeau cu uleiuri aromate cum făceau toți evreii cu ceva stare și cum era socotit decent în vechea societate israeliană.

Și nu-i de mirare că Iisus i-a comparat cu niște comedianți sau mimi. În greacă ipocritis/ ὑποκριτής este actorul, mimul, cel care dă replica la teatru, care interpretează un rol, de unde și sensul cu care apare în Septuaginta de: ipocrit, prefăcut, înșelător, șarlatan, escroc.

Niște actori care joacă întotdeauna cu o mască care le ascunde adevărata față, aici ... adevăratele gânduri.

Actori sau mimi care... mimează pietatea pentru... aplauzele mulțimii ! Pentru o bună reputație !

Ipocritis/ ὑποκριτής pare să fie un cuvânt preferat de Matei, care-l folosește de 14 ori, spre deosebire de Luca, unde apare de trei ori, și de Marcu, unde apare o singură dată.

Postul, ținut cu smerenie, cu dragoste, cu bucurie și cu cea mai mare încredere este nu atât asceză și jertfă, pentru că Dumnezeu nu le cere oamenilor să se jertfească pentru El, cât mai degrabă o cale de purificare, de curățare a minții, a trupului și a sufletului și, prin purificare, o cale de îmbunătățire și de desăvârșire.
Cu alte cuvinte, o cale deschisă și scurtă spre Împărăția lui Dumnezeu care poate exista pe pământ, așa cum există în Cer.

O cale spre Împărăție ? De fapt, calea de întoarcere în Raiul Desfătărilor, de unde Tatăl ceresc îi alungase pe Adam și Eva. Și o cale de întoarcere la ce am fost noi la început: ființe desăvârșite care poartă chipul lui Dumnezeu.

De aceea Duminica în care se citește pericopa postitorului ipocrit se mai numește și Duminica Izgonirii din Rai.

Și rostul acestei parabole, ca și al parabolei fiului risipitor, este acela de a ne reaminti că alungarea din Paradis, de fapt, din Împărăția lui Dumnezeu, nu este ireversibilă, fără întoarcere și că Iisus Hristos tocmai de aceea a venit, să ne spună că după mult timp, Împărăția lui Dumnezeu, Raiul s-a deschis din nou ! Cu o lege nouă: Legea Iubirii !

Adam și Eva izgoniți din Rai. Un heruvim păzește poarta Raiului cu foc și spadă. Iisus recuperându-i pe proto-părinți.

Alungarea din Rai

Cât despre viața simplă, trăită pentru frumusețea ei și nu pentru îmbogățire, da, este una din legile de căpătâi ale Împărăției lui Dumnezeu.
De ce ?
Pentru că orice mare avere nu poate fi dobândită altfel decât prin încălcarea Legii iubirii, în care, de fapt, se cuprind toate celelalte ale lui Dumnezeu.
Și, nu întâmplător, Matei folosește cuvântul paraptoma/ παράπτωμα -greșeală - care înseamnă în greacă:o încălcare a unei porunci, a unei legi, o abatere, o rătăcire de la drumul drept. Iar paraptoma/ παράπτωμα vine din verbul parapipto/παραπίπτω: a se îndepărta de drum, de drumul drept, de adevăr !

Și, o ultimă observație: textul acesta, ca și întreg capitolul 6, are două serii de cuvinte cheie: în ascuns (adică în taină, în secret, cele nevăzute) și la vedere, (în public, în fața sau în văzul lumii, cele văzute).

De pildă: ei își urâțesc fețele vrea să spună în subtext: le ascund, le tăinuiesc, de parcă ar vrea să le facă să dispară, să le facă nevăzute... de rușine ! Verbul în greacă este afanizo/ἀφανίζω: a face să dispară, a face nevăzut, a întuneca, a ține ascuns, secret, a disimula, a sta retras... a desfigura, a schimonosi, a sluți...

Sau: să nu te arăți oamenilor nemâncat, dar arată-I că postești doar Tatălui tău, care stă ascuns, și Tatăl tău, care vede tot ce-i ascuns, te va răsplăti la vedere, în fața/în văzul lumii poate fi interpretat astfel:

Să nu te arăți, adică să nu apari... în lume ca să nu fii un exhibiționist. Verbul feno/ φαίνω înseamnă în greacă: a străluci, a apărea în plină lumină, la lumina zilei (derivă din fos/ φῶς, lumină) a fi vizibil, în văzul tuturor.

Iar... să te arăți numai lui Dumnezeu pare, la prima vedere, inutil ! Asta pentru că Dumnezeu oricum vede tot ce e ascuns, tăinuit, ținut secret (en to kripto/ἐν τῷ κρυπτῷ = în ascuns).

Să te arăți numai lui Dumnezeu înseamnă de fapt: să te tăinuiești așa cum face El (Dumnezeu se tăinuiește pe Sine - en to kripto/τῷ ἐν τῷ κρυπτῷ și stă nevăzut). De ce ? Ca să fii ca El. Și aceasta este, de fapt. marea răsplată ... pe care o vor vedea toți !

Pentru studioși, câteva texte lămuritoare:

Marcu 11, 25-26: Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. (Trad. Biblia Sinodală)

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 28, 1-5: Cel care se răzbună, de la Domnul va afla pedeapsă şi păcatele lui le va ţine minte. Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele. Omul care ţine mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare? De omul cel asemenea lui nu-i este milă şi pentru păcatele sale se roagă. El fiind trup, ţine mânie, şi cine va curăţi păcatele lui ? (Trad. Biblia Sinodală)

Isaia 58: Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi ? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte ? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său ? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului ? Nu ştiţi voi postul care Îmi place ? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă ! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. (Trad. Biblia Sinodală)

Iată două exemple de postire colectivă:

Judecători 20, 26: Atunci toţi fiii lui Israel şi tot poporul au plecat şi au venit la casa Domnului şi au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare înaintea Domnului. (Trad. Biblia Sinodală)

Levitic 16. 29 (de Iom Kippur): Aceasta să fie pentru voi lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nici o muncă să nu faceţi, nici băştinaşul, nici străinul care s-a aşezat la voi... (Trad. Biblia Sinodală).

Și un exemplu de post personal:

II Regi, 12, 19-23: Dar văzând David că slugile sale şoptesc între ele, a priceput că a murit copilul şi le-a întrebat: "A murit copilul?"A murit", i s-a răspuns. Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului şi s-a rugat. Întorcându-se apoi acasă, a cerut să i se dea pâine şi a mâncat. Şi i-au zis slugile: "Ce va să zică aceasta? Când copilul era încă în viaţă, ai postit, ai plâns şi n-ai dormit; iar după ce copilul a murit, te-ai sculat, ai mâncat şi ai băut?" "Câtă vreme copilul era viu, a zis David, am postit şi am plâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă va milui Domnul şi va trăi copilul. Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine".(Trad. Biblia Sinodală)