Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mati – un nou Pompeii?

În Atena continuă identificarea celor 87 de trupuri carbonizate ale victimelor incendiilor din Attica. Multe din ele seamănă cu cele de la Pompeii!

26 Iulie 2018, 16:31

Puține mai sunt focarele de incendiu active în Grecia. Unul este chiar în Kineta, în Attica de Vest, acolo unde luni, 23 iulie, a izbucnit primul incendiu de vegetație, câteva minute înainte de ora 17.00.

Cele mai multe au fost stinse sau aproape stinse. Continuă, însă, zi și noapte, operațiunile de căutare a posibililor supraviețuitori. De soarta supraviețuitorilor se ocupă întreaga Grecie, care s-a transformat într-un cămin de refugiați.

Grecii au grijă ca sinistraților să nu le lipsească nimic, mai ales afecțiunea. Echipe de medici voluntari, greci dar și aparținând organizațiilor internaționale, au grijă de trupurile lor, în timp ce echipe de psihilogi încearcă să le vindece sufletele și mintea.

Tot ce mai găsesc echipele de salvare sunt trupuri carbonizate
Grecia mai caută încă supraviețuitori în toate localitățile de coastă din Attica de Vest și Attica de Est, devastate de incendii, cele mai puternice din ultimii 11 ani, incendii în care și-au aflat o moarte tragică 85 de persoane, număr comunicat, deocamdată, de Serviciul de Pompieri.

Trei sute de pompieri, salvatori și voluntarii merg, zi și noapte, din casă în casă și caută. Sunt date dispărute zeci de persoane.
Din păcate, tot ce găsesc sunt doar trupuri carbonizate. Azi dimineață, de pildă, au descoperit o femeie în vârstă, complet arsă. Fusese singură acasă și nu putuse fugi din calea flăcărilor. Ea a stârnit, azi, o discuție aprinsă la Comandamentul de Urgență: ar fi putut sau nu ar fi putut fi salvată dacă pompierii ar fi ajuns la timp la ea ?

„Toate astea n-ar fi trebuit să se întâmple, atâția oameni au murit degeaba. Ne-ai lăsat la mila Domnului” i-a spus, ieri, o femeie, sufocată de lacrimi, ministrului apărării, Panos Kammenos (kammenos în greacă înseamnă arsul !) în Mati, una din cele trei stațiuni de pe coasta Aticii de Est, practic arse complet.

E adevărat, cum spun pompierii, că nici un plan de evacuare, oricât de bine ar fi fost pus la punct și oricât de bine ar fi fost executat, n-ar fi putut fi eficient, având în vedere că vântul avea o viteză de 120 de km pe oră și temperatura aerului era de peste 40 de grade C. Totuși, unii pompieri au raportat că au găsit hidrante goale. Iar primarii localităților arse spun că nu exista nici un plan de evacuare!

Sunt sau nu sunt de vină autoritățile ?
Oficial, nu ! Și totuși a ieșit la iveală cel puțin o eroare tragică: poliția locală i-a îndrumat pe locuitorii din Mati să se refugieze spre mare, pe bulevardul de coastă Poseidon, unde nu credeau că vor ajunge flăcările. Din păcate, refugiații, acolo, au tot dat, din loc în loc, de automobile arse, în total 82. Cei mai mulți au reușit să scape fugind. 25 n-au mai reușit. Faleza era prea înaltă ! Asta, deși polițiștii locali au declarat pentru CNN Greece că au reușit să salveze cel puțin 500 de persoane în Mati, din casele în flăcări, de pe bulevardul orașului, Bd. Maratonului, sau chiar din mare.

Bulevardul de coastă Poseidon blocat de automobile arse

Pe de altă parte, micile stațiuni ale Atticii seamănă mai mult cu niște camping-uri împădurite, străbătute de câteva poteci și drumuri înguste. Locuitorii lor au început să blameze autoritățile pentru faptul că în micile lor orășele nu există sistematizare teritorială și nici drumuri. Că nu există planuri de evacuare !



Autoturisme calcinate, Rafina, 26 iulie 2018, AFP

Cum a început focul în Attica de Est ?
Primarul din Penteli, un orășel aflat la mijlocul distanței între Atena și Rafina, Dimitris Sterghiou, a declarat pentru un post de radio că acolo a izbucnit incendiul care s-a întins spre coastă... de la un cablu de electricitate tăiat, pe care el însuși l-a văzut pe jos. Îl citează cotidianul Kathimerini. Tot el vorbește despre lipsa unei politici de amenajare teritorială, cea care face imposibilă aplicarea unui plan de evacuare, dacă el există.

Și se pare că, într-adevăr, oamenii nu avut pe unde să fugă ! Stațiunile sunt, de fapt, case, mici hoteluri, pensiuni și case de vacanță... înconjurate din toate părțile de pădure ! Orășele construie în păduri !

Identificarea victimelor carbonizate
La cererea Serviciului de Pompieri, Direcția de Investigații Criminale și Laboratorul ADN al Poliției Elene au început identificarea victimelor incendiilor din Attica de Est. Deja 10, din cele 75 de cadavre au fost identificate. Șeful Institutului Medico-Legal din Atena, Nikos Karakoukis, spunea că cele mai multe victime au murit fie arse de flăcări, fie înecate în mare. Și, am adăuga noi, cei care s-au înecat au fost cei care s-au aruncat de pe falezele înalte ! Tot el a spus că identificarea celor arși este o operațiune dificilă, având în vedere că trupurile au fost carbonizate în întregime și a explicat că se folosesc metoda recunoașterii macroscopice și probe ADN. IML-ul Universității din Atena a făcut apel la rudele victimelor să se prezinte până vineri seară pentru a li se preleva probe de ADN pe baza cărora să poată identifica trupurile transformate în cenușă.



Rudele victimelor așteptând în curtea IML din Atena

Cum au fost găsiți nefericiții mistuiți de flăcări ?
Ca în anticul Pompeii. Imaginile sunt zguduitoare: cupluri strâns-îmbrățișate, familii întregi solidare în moarte, pe care flăcările le-au găsit într-o ultimă îmbrățișare. De pildă, în mult-încercatul Mati, au fost descoperite 26 de persoane, în grupuri... de asemenea, strâns îmbrățișate, într-o ultimă încercare de a se ocroti... Erau pe câmp și mai aveau 15 m până la mare ! Foarte cunoscută a devenit povestea unei doamne în vârstă din Mati care n-a vrut să-și părăsească soțul, incapabil să se deplaseze. Amândoi au fost descoperiți de salvatori, în zori, îmbrățișați și... carbonizați !



Mati văzut de sus, 25 iulie 2018, REUTERS

Și, tot la Mati a fost mistuit de flăcări un bărbat irlandez, a 82-a victimă ! Venise în Grecia să-și petreacă luna de miere. Soția lui, grav rănită, se află într-un spital.

Vestea bună este că în curând viața va reîncepe, treptat, în Kineta, în Rafina, în Mati, în Attica, cahiar dacă de azi după-amiază este lovită de inundații.

Oamenii spun că pădurea se va reface repede, casele se reconstruiesc, că se vor naște copii, dar că amintirea Pompeii-lor din Attica va rămâne în istoria, cel puțin a acestui secol, abia început.

UPDATE joi 10 august 2018

Bilanţul incendiilor: 92 de morţi, dintre care 2 neidentificaţi.

UPDATE joi 2 august 2018

Bilanţul incendiilor: 85 de morţi, dintre care 81 identificaţi, o persoană dispărută şi 42 de răniţi.

UPDATE miercuri 1 august 2018

Numărul morţilor a ajuns, luni 30 iulie, la 92 şi e posibil să mai crească.
Autoritățile se așteaptă ca persoanele date dispărute, al căror număr a scăzut la 8, să nu mai fie găsite în viață și e posibil ca unii dintre răniții în stare gravă să nu supraviețuiască.

Echipe de scafandri îi mai caută pe cei dispăruţi, pe mare. Căutările pe mare s-au intensificat după ce pompierii au ridicat, se pare, toate trupurile carbonizate din localităţile lovite de tragedie, cele mai multe din staţiunea Mati, în Attica de Est.

La căutările pe mare participă o echipă de scufundări speciale a Autorităţii Portuare care se poate scufunda la o adâncime de 120 de metri. Ele sunt echipate cu recirculatoare (Rebreather) şi cu scooter-ere de ultimă oră capabile să acopere o cât mai mare suprafață marină. Folosesc, de asemenea, sisteme de localizare şi metode de scanare a fundului mării anume concepute pentru suprafeţe întinse. Au avut deja loc 67 de scufundări pe coastele estice ale Atticii, în Eubeea de Sud-Vest şi pe insulele stâncoase nelocuite. La căutări participă şi vase ale Autorităţii Portuare, o fregată a Flotei Militare şi ambarcaţiuni particulare.

Pe de altă parte, morga Facultăţii de Medicină din Atena (Laboratorul Medico-legal şi de Toxicologie al FM din cadrul Universităţii din Atena) a comunicat că s-a încheiat autopsia tuturor celor 86 de trupuri carbonizate şi că va continua analiza oaselor. Asta pentru că, în urma autopsiilor, s-a constatat că oasele despre care legiștii credeau că aparţin unei singure persoane, aparţin, de fapt, mai multor victime.


Până miercuri, 1 august, din cele 87 de cadavre au putut fi identificate 80.

Primul-ministru, Alexis Tsipras, a ordonat constituirea unei echipe mixte,formată din specialişti ai Armatei, Poliţiei şi Serviciului de Pompieri, care vor analiza datele furnizate de patru sateliţi europeni şi de unul aparţinând NASA. Imaginile captate de aceştia dovedesc că incendiile au fost provocate: focarele au apărut la foarte scurt timp unul după altul, atât în localitățile din vest, cât și în cele din estul bazinului attic – a trasmis Televiziunea Publică Greacă.

Sateliții utilitari folosiți pentru situații de urgență sunt următorii:

1. «International Charter for Space and Major Disasters» prin intermediul Organismului European Spațial
2. Copernicus Emergency Management Service.
3. Satelitul european Sentinel 2.
4. To Fire Management System al NASA.
5. Satelitul francez Pleiades.

Pe de altă parte, Direcţia de Combatere a Criminalităţii în domeniul Incendiilor a făcut publică informația conform căreia responsabil pentru incendiul izbucnit în localitatea Daou Pendelis este un bărbat surprins de localnici în timp ce ardea crengi şi lemne uscate.

Cel mai probabil, însă, incendiile din micile staţiuni de pe coastele Atticii, împădurite şi dezvoltate haotic, cu jumătate din case construite ilegal şi nelocuibile, ar sluji intereselor marilor dezvoltatori.

În conferinţa de presă comună de joi, 27 iulie, a ministrului adjunct al Protecției Cetățeanului, Nikos Toskas și a purtătorului de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, cei doi au lăsat să se înţeleagă că incendiile de la Kineta şi de la Daou Pendelis fac parte dintr-un plan organizat de incendiere.

Directorul executiv al Organizaţiei Spaţiale Elene, Gheorghios Mantzouris, prezent și el la conferința de presă, a spus că fotografiile captate de sateliţi la Gherania Ori arată că la numai o jumătate de oră de la izbucnirea primului incendiu au apărut alte 13 focare – aproape simultan și că incendiile izbucnite la nord şi la nordvest de primul focar ridică serioase și îndreptățite semne de întrebare.

Nikos Toskas a subliniat că există indicii serioase, urme convingătoare şi cel puţin o dovadă care arată limpede că incendiile au fost provocate.

Direcţia de Combatere a Criminalităţii în domeniul Incendiilor a mai spus că, totuşi, la Kineta, acolo unde s-a declanșat primul incendiu, nu s-au descoperit urme ale unor dispozitive de incendiere, în timp ce descoperirile de la Daou Pendelis înclină spre ipoteza incendierii din neglijenţă.

Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două incendii izbucnite luni seară, pe un drum de ţară, în Nea Makri, pe coasta de Est a Aticii, incendii despre care se bănuieşte că au fost provocate cu intenţie. Şi există martori oculari care au povestit că au văzut pe cineva punând foc, pe marginea drumului, în două puncte diferite, la o distanţă de 300 de metri unul de celălalt.

Iarăși, Nikos Toskas a explicat că mai multe focare au apărut într-un interval foarte scurt de timp pe coasta de Est a Atticii și s-a referit la o descoperire făcută la Mati care ridică mari suspiciuni.

În încheiere să mai spunem că Grecia le-a mulțumit celor trei state europene care au contribuit la eforturile de stingere a incendiilor: Italia (cu două avioane), Spania (cu două avioane) şi România (efectiv un avion, deși a trimis două).

De la Pesah la Paște (I) – Paștele lui Moise
Documentare 06 Aprilie 2018, 10:05

De la Pesah la Paște (I) – Paștele lui Moise

Paștele – o sărbătoare a trecerii

De la Pesah la Paște (I) – Paștele lui Moise
Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Documentare 20 Septembrie 2023, 20:33

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”

Începând de astăzi, țara noastră revine în atenția celor aproape un sfert de miliard de abonați Netflix, grație debutului...

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)