ETIMOLOGII XIV: MEDIC - DOCTOR – IATROMANT

În secolul XXI un medic/un doctor este un absolvent al Facultății de Medicină, savantul și practicianul care vindecă boli, după ce le diagnostichează, prescriind medicamente sau operând.

Ce ne spune, însă, etimologia cuvintelor: medic, doctor sau diagnostic despre acest deținător al artei/științei vindecării ?

Despre medic, ne spune că este... omul dreptei măsuri și al cumpătării.
Despre doctor, că este ghidul care ne arată calea cea dreaptă.
Despre diagnostic, că ar trebui să fie cunoașterea în profunzime, pe toate căile și în totalitate, a corpului omenesc.

MEDICUL – OMUL DREPTEI MĂSURI

Pentru strămoșii noștri indo-europeni medicul era „omul măsurii”. Dar și al „dreptei judecăți”.

Radicalul indo-european *med- însemna: a măsura, a cântări, a chibzui, a cumpăni, a judeca, de unde: a lua măsurile potrivite/ cuvenite, a recomanda, a sugera, a sfătui.

Dacă privim lista urmașilor lui *med- în limbile indo-europene, observăm că toți au cel puțin două sensuri comune: a gândi o situație și a îngriji.

Urmașii radicalului *med-:

în sanscrită, midiur = a judeca, a discerne, a considera, a aprecia, a estima, a evalua.
în avestică, limba Avestei, vi-mad- = medic, doctor.

În greaca veche (elină):
verbul medo/μέδω = a măsura, a regla, a potrivi ceva după dreapta măsură, de unde: a se îngriji de..., a proteja, a conduce, a cârmui și forma sa pasivă, μέδομαι = a se (pre)ocupa de, a se gândi la, a medita la... ;
participiul prezent al verbului μέδω, μέδων = comandant, șef, rege, lider; la plural consilieri, medontes/μέδοντες...;
participiul prezent feminin al verbului medo/μέδω, Medusa/Μέδουσα = protectoarea. În treacăt să spunem că Meduza (sau Gorgona) trebuie că era o străveche divinitate htoniană, a lumii de jos (în loc de păr, pe cap avea șerpi!), probabil o ipostază a zeiței morții. De altfel, „protectoarea” poate fi un eufemsm pentru... distrugătoarea !

În latină:
verbul medeor, mederi = a vindeca, a trata, a îngriji, a prescrie/a administra remedii, medicamente, de unde:
medicus și medica = medic și doctoriță (din adjectivul medicus = care îngrijește, care vindecă) și
medicina (din sintagma: ars medicina) = arta vindecării, medicină, tratament, remediu, poțiune, alinare... ;
verbul medico, medicare = a îngriji, a trata... ;
medicamentum = medicament, remediu, poțiune magică, filtru, antidot... ;
medicatio = folosirea/recomandarea unui remediu... ;
verbul meditor, meditari = a îngriji pe cineva, a se gândi, a reflecta la, a medita la... a fi de părere că... a considera că... ; a studia...
meditatio = meditație, pregătire mentală pentru... ;
verbul moderor = a avea grijă ca cineva sau ceva să nu depășească măsura, a modera, a guverna, a conduce, a regla, a impune limite, a reprima excesul, a înfrâna, a recomanda cumpătarea... ;
moderatio = acțiunea de a modera, de a tempera, moderație, măsură; acțiunea de a guverna lumea, universul... ;
modus = măsură, dreaptă măsură... ;
modestus = moderat, cu măsură, cumpătat, calm, blând, temperat, virtuos, sobru, modest, discret, drept, scrupulos... ;
modestia = moderație, măsură, cumpătare, modestie, înțelepciune practică, bun-simț, bună-cuviință... ;
verbul remedio, remediare = a vindeca... ;
remedium = remediu, medicament... ,
remediatio = vindecare... ;
remediator = care administrează un remediu, care remediază stricăciunile trupului și ale minții... ;
remediabilis = care se vindecă; care vindecă, salvator... .

Cât despre... diagnostic, în greaca veche diagnosis/διάγνωσις însemna: discernământ, capacitatea de a remarca, de a distinge, de a rezolva și de a decide, capacitatea de a judeca, aprecia și evalua corect. El vine din verbul diaghignosco/ διαγιγνώσκω: a cunoaște ceva până la capăt, în profunzime, pe toate căile și în totalitate.

Acesta este un portret... etimologic al medicului: omul care vede prin pacient, care îi poate judeca și evalua corect starea, care-l măsoară, care este, așadar, în măsură să-i dea sfaturile potrivite și, mai ales, sfatul de a fi... măsurat, cumpătat, înfrânat. De a trăi... cu măsură.

Ce ne dezvăluie o analiză etimologică despre doctor ?

DOCTORUL - GHIDUL CARE NE ARATĂ CALEA CEA DREAPTĂ

În latina creștină, doctor era teologul (aparținând unui mic grup) care, cu binecuvântarea Bisericii, predica, catehiza, preda și explica învățăturile lui Iisus Hristos și ale Bisericii. Teologul-predicator s-a numit doctor al Bisericii. După modelul doctorilor Legii, adică ai rabinilor și teologilor/cărturarilor din Israel.

În latina clasică, doctor era maestrul, profesorul, învăţătorul. Cel care preda, care te învăța carte sau artele și științele omenirii.

Cu timpul, doctor a ajuns să însemne: un magister, un expert, un savant, un erudit, o autoritate și un cunoscător exhaustiv al unui domeniu, în special al domeniului medicinei. Un profesionist al medicinei și un cunoscător al artei vindecării.

Cum ? Cel mai probabil după modelul biblic: în Vechiul Testament preoții erau și medicii comunității, iar în Noul Testament sfinții erau cei care vindecau și chiar înviau morții, ca unii ce erau doctori ai sufletului.

Oricum, abia în Evul Mediu, în latina medievală, limba erudiților și a savanților, a magiștrilor și a teologilor, doctor a ajuns să însemne medic: cineva foarte învățat, doct în știința medicală. Și, mai degrabă pornind de la ideea că numai un învățat, un... cunoscător poate înțelege alcătuirea omului. Corpul omenesc. Și-l poate... remedia, repara.

Dar, analiza etimologică ne arată că doctorul este, înainte de toate, un ghid, un călăuzitor și un îndrumător/învățător, cel care-ți arată cum să trăiești și cum să nu greșești.

Radicalul indo-european *deik- însemna: a arăta, a indica, a îndruma, a decoperi cuiva înțelesurile, sensurile, tainele, de unde: a arăta ceva, cuiva, prin cuvinte, a spune; a arăta cuiva ce e drept sau unde greșește.

Dacă privim lista urmașilor lui *deik- în elină și în latină, observăm că sensurile lor reunite converg spre unul principal: a-i arăta cuiva, a învăța pe cineva... ce e corect și drept/ce se cuvine să facă, calea cea dreaptă.

Urmașii radicalului *deik-:

În greaca veche (elină):
diki/δίκη = regulă, fel de a fi, dreptate, justiție, drept, judecată... ;
dikeos/δίκαιος = drept, corect... ;
adicos/ἄδικος = nedrept, incorect... ;
verbul dikazo/δικάζω = a judeca, a da o sentință (se spune despre oracole)... ;
verbul diknumi/δείκνῡμι (diknio/δεικνύω) = a arăta, a indica, a explica, a semnala, a dezvălui... ;
verbul didasko/διδάσκω = a învăța pe cineva, a instrui, a antrena; a învăța tu însuți, a fi învățat, a fi învățat într-ale... ;
verbul dokeo/δοκέω = a crede, a gândi, a i se părea bun... .

În latină:
doctor = maestru, profesor (din doctus, participiul perfect al verbului doceo)... ;
verbul doceo = a învăța pe cineva, a instrui, a fi profesor, a arăta, a face pe cineva să vadă, a-i deschide cuiva ochii, a deprinde pe cineva cu... ;
doctus = care a învățat, care știe, instruit, doct, savat, priceput... ;
decet = se cuvine, a fi convenabil să..., a i se potrivi cuiva să..., a ședea bine să, e bine să... ;
dico, dicare = a proclama solemn că ceva va avea loc, a consacra, a (se) dedica unei divinități... ;
verbul dico, dicere = a arăta, a indica prin cuvinte, a spune, a vorbi, a pleda, a numi, a da un nume, a stabili, a fixa, a pomeni, a chema, a anunța, a fi devotat, a oferi, a propune... ;
digitus = deget (cel care arată...) ;
docilis = dispus să fie instruit, care învață ușor... ;
verbul indico, indicare = a indica, a dovedi, a demomstra, a arăta, a propune... .

Pentru vechii greci, însă, medicul era un terapeut (therapeftis/θεραπευτής) sau un iatros (ἰατρός). Amândoi erau... vase ale Zeului. Terapeutul (θεραπευτής) era, înainte de toate, un slujitor al zeilor. Un ajutor al preoților în temple, un inițiat în arta vindecării, care avea misiunea de a îngriji bolnavi. Un medic, am spune astăzi.

Cuvântul terapeut (θεραπευτής) face parte din familia de cuvinte a lui therapon/θεράπων: ajutorul preoților din templu, un slujitor devotat al unui zeu și al... oamenilor aflați sub protecția zeului.

Din aceeași familie mai fac parte verbul therapevo/θεραπεύω: a avea grijă de..., a înconjura pe cineva cu toată grija, a se ocupa de cineva cu toată solicitudinea, a îngriji, a sluji, a servi, a sluji zeilor, a îngriji bolnavi, a trata... și therapia/ θεραπεία: grijă, îngrijire, slujire a zeilor, solicitudine, atenție plină de grijă și respect, tratament și... vindecare.

Nu se cunoaște radicalul terapeutului. În schimb îl cunoaștem pe cel al lui iatros (medic, doctor): *eis-1 = a se mișca repede, cu pasiune, cu frenezie sau cu mânie, în grabă, de unde: a fi/a acționa năpraznic, violent, feroce, sălbatic, nestăvilit, precipitat, dezlănțuit, febril, intens, decis, ferm, inspirat, mortal, fatal; a stimula, a motiva, a încuraja, a da avânt, a da aripi, a înflăcăra, a înteți, a stârni, a pune în mișcare, a anima, a însufleți și, poate, a reanima, a (re)da viața.

Din familia lui de cuvinte fac parte:
verbul iaome/ἰάομαι = a vindeca, a tămădui, a lecui... ;
verbul iaino/ἰαίνω = a încălzi ;
ieros = sfânt, sacru...

Despre ieros/ἱερός trebuie să spunem că sensul de sacru din greacă este unul secundar. Sensurile lui primare din indo-europeană erau: puternic, ferm, mânios, autoritar, energic, maiestuos, supraomenesc, care lovește, care fulgeră, care trăsnește. Așa este zeul iute la mânie. De altfel, în latină, din radicalul *eis-1 s-a născut ira, mânie.

Această analiză etimologică ne arată că, pentru vechii greci, medicul era un terapeut/vindecător, adică slujitor și, desigur, un inspirat al zeilor, dar și un... grabnic ajutător, care reanimează, reînsuflețește, redă viața unui trup și unui suflet bolnav, inspirat de știința... sacră a zeilor.

Cel mai bine exprimă această idee cuvântul grecesc iatromat/ιατρομάντης.

Asclepios, Muzeul Teatrului din Epidaur, Grecia

IATROMANTUL – VINDECĂTORUL PROFET

Pentru grecii vechi iatromantul era un medic care vindeca prin oracole, un „om al zeului”, un șaman ca cei pe care-i cunoscuseră în Sciția și Tracia după ce și-au extins colonizarea spre Marea Neagră.

Iatromant înseamnă medicul-profet. Este compus din iatros/ιατρος, medic, și mantis/μάντης, profet. Cei mai cunoscuți iatromanţi au fost Melampus și celebrul Asclepios, dacă extindem sensul cuvântului.

1. Melampus (Picioare negre)/Μελάμπους a fost un profet (μάντης), un purificator (καθαρτής) și un terapeut (θεραπευτής) care, spre sfârșitul vieții a ajuns rege în Argos. Se spune că șerpii pe care-i creștea el însuși i-au lins urechile cu limbile lor și că așa a ajuns să înțeleagă limba păsărilor, sau, după alții, a tuturor viețuitoarelor. Limba fiarelor. Așa a putut cunoaște viitorul. Una dintre legende (pe care o găsim la Strabon și la Apollodor) spune că a fost inițiat în tainele vindecării de către Apollo, tatăl său, în timp ce o alta, pe care o găsim la Herodot, spune că ar fi fost crescut și educat de Cadmos, colonizatorul fenician care a întemeiat oraşul Teba. Melampus vindeca mai ales nebunia și melancolia cu remedii din plante (mai ales spânzul negru) și cu purgări/purificări. Mitograful Apollodor spunea despre el că „era profet și că a fost primul care a descoperit terapia prin remedii și purificări”/„μάντης ων, και δια φαρμάκων και καθαρμών θεραπείαν πρώτος ευρηκώς.

2. Asclepios/Ασκληπιός a fost, în lumea greco-romană, întemeietorul medicinei. A fost fiul lui Apollo, dar l-a crescut și l-a inițat în arta medicinei centaurul Chiron, în peştera sa. Grecii l-au numit Salvatorul. Se spune că, datorită lui, oamenii nu mai mureau sau că avea puterea de a învia morții și că Hades, zeul lumii de jos, i s-a plâns fratelui său, Zeus, că tartarul rămânea fără... locuitori ! Așa s-a născut legenda apoteozei lui Asclepios. Dacă pe Melampus grecii îl făcuseră rege al Argosului, pe Asclepios l-au făcut nemuritor și l-au trecut în rândul zeilor. Potrivit legendei, Zeus l-a lovit cu fulgerul, ca, mai apoi să-l învie pentru a-i dărui nemurirea !

Nu întâmplător Melampus și Asclepios vindecau prin purificări (καθαρμοί), prin metoda cunoscută drept catartică sau arta purificării (καθαρτική). Pentru că, așa cum a dovedit-o timpul, vindecarea începe cu eliminarea impurităților, din corp, din minte și din suflet. Și nu întâmplător cele 300 de temple ale lui Asclepios din Grecia erau construite lângă ape curgătoare, lângă mare sau lângă izvoare termale.

Pe lângă aceste purificări (principala terapie a iatromanților), în templele lui Asclepios se folosea enkimisis/ἐγκοίμησις, ceea ce latinii numeau incubatio, adică somnul din peșteră. Literalmente se traduce cu „adormirea în...” .
Este o metodă pe care am numi-o astăzi... a recluziunii, a retragerii în sine.

Această terapie prin adormire era condusă de protoiereu, marele preot al templului, care era, deasemenea, medic.

Se pare că ajungerea la cunoașterea de sine a unui pacient și împăcarea cu sine însuşi și cu traumele lui era metoda cea mai bună de vindecare. Nu i se aplica, însă, imediat. Ci numai după o perioadă de purificare care dura câteva zile.

Un pacient trebuia, încă din momentul în care sosea la templul lui Asclepios, să se scalde sau să fie scăldat dacă nu-l ajutau puterile. În râu, în apele vindecătoare, în mare sau/și într-o baie de plante, în Băile templului.

Apoi era preluat de kineto-terapeuți și dus în gymnastirion, în sala de gimnastică, unde era supus unei terapii prin mișcare, dans, unei gimnastici terapeutice care avea darul de a-i trezi energia vitală.

Urma terapia prin post. Care avea menirea de a-l elibera de impurități. Desigur, de a-i elibera deopotrivă trupul, mintea și sufletul de toxine, de gânduri și de emoții toxice.

Pacientul își lepăda impuritățile sale trupești, mentale și sufletești şi în Odeon (Ωδείο), adică în sala de muzică, unde era pus să asculte melos-uri și cântări închinate zeilor.

Dar și simbolic, când șerpii îmblânziți ai templului îi lingeau rănile sau părțile infirme. Pentru că șarpele, cu care, de altfel, era reprezentat Asclepios, era simbolul reînnoirii. Șarpele, animalul care-și leapădă pielea și care... renaște !

Probabil, peste tot în sălile de terapie se ardeau tămâie și plante vindecătoare.

Așa petrecea un bolnav câteva zile, găzduit în căminul pentru oaspeți al Asclepion-ului, căruia astăzi i-am spune un hotel spa !

Apoi, într-o noapte pe care o alegeau preoții-terapeuți, era dus în Avaton/Άβατον sau camera somnului. Avaton („locul necălcat” sau „unde nu pășește picior de om”) era un fel de sfântă a sfintelor a templului. Putea fi într-o grotă/ o peșteră sau într-o încăpere subterană, săpată în pământ și luminată de torțe și opaițe care-o făceau să pară... tărâmul de dincolo. Trebuie că era o sală rotundă. O Rotondă ca un pântec.

Acolo el se scufunda într-un somn terapeutic, regenerator. Probabil indus de infuzii de plante sau de poțiuni secrete. Avaton-ul simboliza, pe de o parte pântecul/uterul mamei și pe de alta pântecul/uterul mamei-pământ, al mamei Geea, al Gliei. Desigur că, în acest dublu uter matern, bolnavul avea să renască, sănătos și perfect.

Totodată în somnul lui profund, izolat complet de lumea exterioară și de ispitele simțurilor, el avea să primească leacul sau răspunsul la întrebarea cum putea să se vindece. Prin visele trimise de zei. Acestea se numeau vise terapeutice. Erau simbolice.

Pe lângă vise, el mai primea și vizita zeului care-l putea ajuta, zeu care, în somn îi atingea și îi îngrijea locul bolnav și îi dădea sfaturi. A doua zi preoții-terapeuți interpretau visul sau visele din camera somnului, puneau un diagnostic și alegeau terapia și remediile.

Se pare că purificările și somnul din pântecul mamei erau bune, pentru că Asclepion-ul de la Epidaur, cel puțin, este plin de inscripții de mulțumire (azi le-am spune scrisori de mulțumire și testimoniale) și de inscripții cu „rețete” și terapii de succes.

Psihanaliștii interpretează somnul vindecător drept o coborâre în sine, în subconștient, acolo unde o veche traumă aștepta să fie vindecată.

Asclepios, Gliptoteca din Copenhaga. Wikipedia - free to: share — copy and redistribute the material in any medium or format, adapt — remix, transform, and build upon the material, for any purpose, even commercially.

Să mai spunem că, pe lângă medic, în toate culturile a existat şi mai există un vindecător care lecuieşte prin puterea cuvântului, mai precis, a descântecului. Un descântător. În română el se numeşte vraci. Şi este un slavism: vraciu/vračь,în slava bisericească: doctor, vraci, descântător, vrăjitor.

Vine din verbul *vrati = a spune. Şi din radicalul indo-european *ver-/*uer- = a spune, a vorbi.
Rudele lui sunt:
în sanscrită: vrata = lege, promisiune, făgăduială, statut, profesie ;
în latină: verbum = cuvânt ;

în greacă:
verbul eiro/εἴρω = a spune, a vorbi ;
ritor/ῥήτωρ = orator, retor, profesor de elocvență, care rostește solemn discursuri ;
rima/ῥῆμα = cuvânt, verb, limbaj, discurs şi...
în engleză word = cuvânt.

Vraciul... un stăpân al cuvântului, ca şi oratorul. Al cuvântului cu putere... precum era verbum, traducerea în latină a logos-ului grecesc ! Al magiei cuvântului... incantaţia/descântecul (ceea ce am numi cuvinte vrăjite; de altfel, vraci este rudă cu: vrajă, a vrăji, vrăjit şi vrăjitor). Unul care sperie şi alungă boala poruncindu-i cu... o poezie cântată. Un descântec care poartă, însă, informaţia vindecării.

În concluzie, pentru cei vechi medicul, doctorul, terapeutul, iatromantul erau chipuri ale minţii umane înalte, devotate, care, prin practicarea măsurii/cumpătării, a ştiinţei şi a ascezei, era capabilă să ajute o fiinţă neputincioasă şi suferindă să-şi recupereze energia vitală. Şi, de multe ori, chiar să renască.