Etimologii III - Martie – luna lui Marte

Martie – luna lui Marte

În calendarul roman câteva luni sunt închinate câte unui zeu care le-a dat și numele. Astfel ianuarie este luna lui Ianus, februarie este a lui Februus, martie este a lui Marte și iunie este a zeiței Iuno. Iulie și August s-au numit după Iulius Caesar și după Augustus, fiul său adoptiv și succesorul său la conducerea Romei.

Ianuarie și martie au fost, fiecare, în epoci diferite, prima lună a anului: martie în vechiul calendar (probabil împrumutat de romani de la etrusci) și ianuarie în calendarul reformat de Iulius Caesar în anul 44 ACN (ante Christum natum), cunoscut drept calendarul iulian.

Și nu întâmplător aceste luni au câte un patron: Ianus, Februus, Marte și Iuno. Fiecare dădea lunii sale o semnificație. Luna lui Ianus era luna începutului celui bun, cea a lui Februus era luna purificărilor și a cinstirii morților, luna lui Marte era luna războiului cu stihiile naturii și luna lui Iuno era luna divinităţilor feminine, ocrotitoare ale femeilor, maternităţii şi căminului.

Marte, figurină romană de bronz, sec. II-III d. Hr.; Musée des Beaux-Arts, Lyon

Marte – apărătorul de rele

În calendarul folosit de romani de la fondarea Romei (753 ACN) până la Iulius Caesar, Anul Nou cădea pe 1 martie.
De ce pe 1 martie ? Pentru că era ziua de naștere a lui Marte, Dies Martis (care, în românește l-a dat pe marți). Marte... Soarele tânăr de primăvară !

Marte... patronul lui martie: martius mensis/luna lui Marte (care a dat martie în română).

Era un An Nou de primăvară.

Anul nou de primăvară a fost legat de figura lui Marte, așa cum Anul Nou de iarnă a fost legat de Ianus, zeul cu două chipuri, unul îndreptat spre trecut și celălalt spre viitor.

Nu întâmplător !

Vechii locuitori ai Italiei centrale și meridionale credeau că Marte era întruchiparea Soarelui la echinocțiul de primăvară, „Soarele tânăr”, în plină putere fecundatoare, „un zeu al naturii, al primăverii, al câmpurilor și al pășunilor” (At. Marienescu). O întruchipare a virilității, a potenței, a puterii masculine fecundatoare și generatoare.

Asta le-ar da dreptate lingviștilor care spun că Mars e posibil să vină din adjectivul latinesc mas (maris la genitiv): bărbătesc, de parte bărbătească, mascul, viril, curajos. De unde masculus: bărbătesc, dar și bărbat, mascul.

În inscripțiile cele mai vechi zeul este invocat ca Mavors sau ca Marmar, dar și ca Maspiter sau Marspiter (Părinte Marte!).

Etruscii îi spuneau Maris, oscii Mamers.

În vremurile de demult, când în Roma nu pătrunseseră miturile și zeii grecilor, romanii credeau că soața lui Marte este Nerio/Neriene (un nume împrumutat de la sabini): curajul, puterea, forța vitală, eroismul, vârtutea/virtus, maiestatea. Mitologii spun că romanii l-au însurat pe zeu cu propria-i virtute şi maiestate !

Marte era zeul țăranilor italici și, în special, romani. Misiunea lui era să le apere câmpurile, pomii/livezile, recoltele, cirezile de... oștirea tuturor puterilor şi energiilor distrugătoare, văzute și nevăzute: vânturi dezlănțuite/sălbatice, furtuni, boli ale cerealelor, ale pomilor și animalelor. Dar și de incursiunile de pradă ale vecinilor !

Așa a și ajuns să fie pentru țăranii romani şi un zeu al războiului. Al războiului cu oştirile de dușmani văzuţi şi nevăzuţi ai poporului său. Pentru că Marte, ca tată divin al gemenilor Remus şi Romulus, este părintele poporului roman. Prin Romulus, întemeietorul şi primul rege al Romei.

Dar un zeu mai degrabă apărător decât agresor. Nu întâmplător preoții săi, numiți salii/săltătorii – un colegiu de preoți militari - străbăteau Roma, chiar pe 1 martie, în procesiune pe la temple și altare, cântând și dansând/jucând și sărind, ținând în mâna stângă scutul sacru, legat de gât cu curele de piele, și în cea dreaptă o suliță mică de aramă sau un toiag cu care băteau în scut... speriind și alungând, simbolic, duhurile rele. Gestul lor îl evoca pe patronul lor, Marte apărătorul de rele. Și salii lui Marte se regăsesc în călușarii noștri.

Marte cu scut, statuie romană; Yorkshire Museum, York

Mărțișorul – îmbunarea lui Marte

Agricultorii și fermierii îl rugau pe bunul lor Marte să abată, să țină departe de câmpurile, de pășunile, de grădinile, de livezile, de animalele și de gospădăriile lor, dar și de ei înșiși și de familiile lor: bolile, molimele, vânturile dezlănțuite, prăpădul sau înghețul, ca unul ce le era apărător... nebiruit.

Iată, de pildă, cum îl rugau Frații Arvali, preoții zeului, prin secolul al VI-lea î. Hr., să apere recoltele romanilor:

O Lari, spre noi cătați și ne-ajutați !
Nu lăsa, Marte, molimile și prăpădul să cadă peste (noi) cei mulți !
Fii bogat, Marte, cum ești tu ! Peste prag, hai, saltă ! Hai, dincolo te-oprește !
Pe toți Semonii, rând pe rând, chema-va ! (sau chemați-i !)
O, spre noi cată, Marte, și ne ajută !
Biruitorule ! Biruitorule !

Semonii, adică spiritele semințelor !

Ca pe un ocrotitor îl chemau și strămoșii noștri, dacii romanizați, și-l rugau să le apere roadele câmpului, pomii, animalele și familiile. Şi... îl îmbunau ! Adică îl rugau să fie bun.
Cum ? Agățau în pomi şi oriunde lucrau pământul, dar şi în staul, în curte și în casă, o amuletă, mărțișorul, adică „Bunul Marte”, menită să țină departe înghețul, bolile...

În românește, martius a devenit marț, adică martie, și strămoșii noștri, ca să-l îmbuneze pe Marte, îl chemau Mărțișor, adică „bunule Marte” !
Pentru ei, zeul era un stăpân deplin al stihiilor naturii. Îi putea ocroti de ele, dar îi și putea pedepsi folosindu-se de ele !

Un Marte care se războiește... bărbătește cu oştirile de puteri vătămătoare şi demonice ale văzduhului, dar și un Marte care putea fi dezlănțuit, năvalnic și nestăpânit, aprig, furios și impetuos, pierzător, în stare să nimicească şi să prăpădească totul în cale.

Marte Apărătorul, statuie etruscă, sec. VI ACN, Muzeul Arheologic din Florența

Un Soare tânăr de primăvară, nestatornic, când blând, binevoitor şi protector, când ascuns, lăsându-i pe muritori fără apărare.

Și nu numai ei. O făceau toate neamurile de traci... romanizați. Pentru că obiceiul „îmbunatului lui Marte” a supraviețuit la noi, la aromâni și la ceilalți români sud-dunăreni, precum și la albanezi.

Interesant este că marea majoritate a popoarelor care au intrat în contact cu neamurile traco-geto-ilire romanizate au luat de la ele și obiceiul și numele mărțișorului...
... de la românii de la nord de Dunăre mărțișorul a ajuns și la ucraineeni...
... iar de la românii de la sud de Dunăre, în principal de la aromâni (vlahi cum le spun grecii), mărțișorul a ajuns în calendarele populare ale grecilor, bulgarilor, sârbilor sau macedo-slavilor.

De altfel, numele mărțișorului în greacă: martaki/μαρτάκι sau martis/μάρτης (un latinism apărut în greaca medievală ca nume al lunii martie) sau martia/μαρτιά (un feminin popular)...
... sau numele lui în bulgară: martenița/ Мартеница, un diminutiv feminin...
... ne arată că, mai degrabă, sunt împrumutate din română...
... cu atât mai mult cu cât, în vechea Grecie, nu exista zeul Marte, ci zeul Ares.

Aromânii îi spun mărțișorului marțu, adică ... martie, iar albanezii, verore, adică ... vară !

Și mai e ceva, grecii aveau pe 1 Martie sărbătoarea rândunicii sau colindul rândunicii,helidonismata/χελιδονίσματα, nu a mărțișorului, iar bulgarii, prin faptul că au încercat să istoricizeze mărțișorul prin descălecatul hanului Аспарух-Asparuh, în secolul al VII-lea,în actuala Bulgarie,dovedesc clar că-l simțeau ca pe un obicei străin pe care trebuia să-l... bulgarizeze!

Amuleta de care vorbeam trebuie că era un disc de lemn cu chipul stilizat al Soarelui, pe care oamenii și-l legau la mână sau la gât sau îl agățau în pomi. Un disc legat de un șnur făcut din două fire de lână împletite, unul roșu și unul alb (sau negru, culoarea pământului bun de arat).

Această amuletă era, de fapt, o ... rugăciune.

Era semnul prin care Ocrotitorul Marte era rugat să recunoască oamenii, animalele sau pomii pe care trebuia să-i apere, să-i ferească de boli și de gerul care putea ucide poamele încă nenăscute.

Un semn care putea arăta astfel:

... legat de un șnur care arăta astfel:

... cu deosebirea că firul alb nu era chiar alb, ci avea culoarea naturală a lânii.

Interesantă este magia celor două fire de care era legat talismanul-rugăciune. Ele erau, putem spune, o vrajă a trezirii la viață a pomilor roditori, o vrajă care ruga ... zeul Soare la Anul Nou de primăvară să dăruiască pământului și viețuitoarelor lui ... viață: alb-gălbuiul firului de lână, adică lumina soarelui, împletit cu roșul, adică sângele, simbolul vieții prin excelență.

Romulus Vulcănescu, de altfel, numește mărțișorul un „talisman solar”. În Mitologie română el a transcris un descântec cules din jud. Gorj în 1937 care sună așa:

Sfinte Soare, Sfinte Soare
dăruiescu-ți mărțișoare,
‘n locu lor tu mă ferește,
de pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi, te rog, negrețele
și dă-mi albețele,
fă-mi fața ca o floare,
Sfinte Soare, Sfinte Soare.

Și iată nota scurtă care însoțește descântecul: „La sfârșitul lunii martie, fetele care aveau pistrui pe față îndeplineau un rit arhaic: ieșeau în grădini sau pe ogor și aruncau mărțișoarele în sus, spre soare, spunând (acest descântec) în șoaptă”.

Sigur, e un descântec târziu, dar el ni-l arată pe Soarele de primăvară/Marte ca pe o putere care regenerază oameni, animale, vegetaţie. Care dăruieşte vitalitate și virilitate: negrețele de pe piele nu sunt altceva decât semnele unui trup ieşit din iarnă sleit de vlagă.

Credința pe care o avem și noi și grecii și bulgarii că fetele sau copiii, mai ales, purtau mărțișor ca să nu-i ardă soarele de ... martie este, de fapt, o interpretare târzie și greșită a mărțișorului care, cum am spus, nu era altceva decât o rugăciune care trebuia să-i ferească pe purtătorii lui de ... boli și să le dăruiască, după o iarnă lungă, vitalitate !

Grecii de pildă spun că o fată poartă mărțișor „ca să n-o ardă soarele” sau „să n-o înnegrească soarele” și au și un proverb care sună cam așa: „cine are fată aleasă-n casă, să fie văzută de soarele lui martie n-o lasă”/Απού 'χει κόρη ακριβή,του Μάρτη ήλιος μην τη δει...
... iar bulgarii spun că poartă mărțișor ca să nu-i ia... Baba Marta (transformarea lui Marte în... Marta !).

Presupunem că, la început, toată lumea purta mărțișorul legat la gât sau la mână, ca pe un talisman și că mărțișoarele se dăruiau, ca și azi, cu bucuria venirii primăverii și cu urări ca acestea: să fii sănătos, puternic, plin de viață, îmbelșugat, ca un pom roditor...
Cu timpul, însă, au început să-l poarte doar fetele și copiii, cărora mamele le puneau la gât sau la mână, înainte de răsăritul soarelui, chiar pe 1 martie, mica amuletă care trebuia să-i păzească.
Fetele și femeile tinere, ca unele care sunt... purtăroare de rod.

Cât timp se purta mărțișorul nu știm precis, știm doar că și la noi și la vecinii noștri se poartă în general până la sfârșitul lunii, după care purtătorii lui îl atârnă în copacii înfloriți sau înmuguriți ca să ... înflorească și să rodească ca ei. Este o magie asemănătoare cu cea a sorcovei !

Grecii, de pildă își lăsau mărțișorul (pe care îl purtau și-l mai poartă și azi ca pe o brățară, la mână) într-o tufă de trandafiri, când vedeau prima rândunică, ca vreo rândunică să-l ia și să-și facă cuib cu el.
La noi, mărțișorul se lasă, în lumea satului, în pomii înfloriți sau în tufele de trandafiri, la sfârșitul lui martie sau până la venirea... berzelor !

Cu timpul mica amuletă de îmbunare a zeului Soare-Marte, patronul Anului Nou de primăvară în această parte a Europei, o amuletă ce avea puterea de a îndepărta bolile și frigul, a devenit un porte-bonheur.

Discul de lemn pe care era cioplit chipul soarelui a fost înlocuit de un bănuț de argint sau de aur și, mai târziu, cu mici figurine aducătoare de noroc: un trifoi cu patru foi, o potcoavă sau un coșar sau figurine-simboluri ale primăverii: rândunică, barză, flori, ghiocel.

Mărțișorul preferat al grecilor este un ochi care apără de... deochi (în greaca modernă mati înseamnă, depopotrivă, ochi și deochi !). La origine, ochiul a fost tot un simbol al soarelui atotvăzător, care vede totul în drumul său pe cer și care, tocmai pentru că vede și știe tot, are puterea de apăra... de toate!

Iată trei mărțișoare tipic grecești:

Iată și două martenițe tradiționale bulgărești pe care le poartă legate la mână, prinse de rever sau ținute în buzunar copii, fete și băieți, bărbați și femei, și care se dăruiesc cu urarea Cestita Baba Marta/Честита Баба Марта (Baba Marta sau Martie cu bucurie, cu fericire, sau Baba Marta să-ți aducă noroc și fericire, un fel de La mulți ani în martie!).

Sunt Pizho (cel alb) și Penda (cea roșie) ... perechea de însurăței, cu siguranță o reminiscență a hierogamiei, a nunții sacre a zeului Cer/Soare cu zeița Glie, celebrată esențialmente la Anul Nou de primăvară:

Ce mai e de adăugat ?

Că mărțișorul este daco-traco-românesc, oriunde s-ar afla, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Republica Macedonia de Nord și chiar în Albania.

O dovedește numele-i, singurul care are legătură cu originile sale: ritul îmbunării zeului Marte-Soare, patronul agriculturii, un rit necunoscut în vechea Italie, născut în ținuturile locuite de traco-dacii romanizați !

Să mai spunem că, în româneşte, marț este cel mai vechi nume al lui martie, de vreme ce este moștenit din latină (îl au și aromânii: marțu), pentru că martie este un slavism intrat în română probabil când slava veche era limba bisericii: slavii îi spuneau lunii martie martii/мартий sau martu/мартъ (probabil din greacă martios/μάρτιος, un împrumut din latina târzie).

Marte, al doilea mare zeu din panteonul roman, a fost foarte popular în toate provinciile imperiului, unde l-au adus legiunile romane.O dovedesc inscripţiile numeroase descoperite în Britania romană unde era invocat,de pildă,cu numele de vindecător.

Sau cele din Dacia unde apare ca: Mars amicus şi Consentiens/Prietenul şi Consimţătorul, cel care consimte să vină în ajutor...; Mars Auxiliator/Ajutătorul, Mars Conservator/Salvatorul şi (Atot)ţiitorul, Mars Deus/Marte Zeul, Mars Pater/ Părintele Marte, sau Mars Silvanus/Marte Silvan, adică zeul pădurilor, Silvanus sanctus/Sfântul Pădurilor, Deus Silvanus/ Zeul Pădurilor, Silvanus Domesticus/zeul Silvan al Casei, sau Silvanus Augustus. Iar Mars Augustus şi Silvanus Augustus sunt epitetele pe care i le-a inventat Octavian August ca să şi-l asocieze... propriul cult personal!

Să mai spunem că Marte avea sărbători în martie şi în octombrie, sărbători care-l cinsteau în ipostaza de zeu al războiului care deschide şi închide anul militar (care începe şi sfârşeşte campaniile militare). O ipostază care s-a suprapus peste cea de zeu al vegetaţiei care deschide şi închide anul agricol.

Nu întâmplător Biserica i-a aşezat pe Sfântul Gheorghe (Gheorghios/Γεώργιος în greacă înseamnă Agricultorul) în aprilie şi pe Sfântul Dumitru (Dimitrios/Δημήτριος în greacă înseamnă „al Demetrei”, zeița grânelor, în traducere liberă: Grânarul) în octombrie ! Doi sfinţi militari al căror nume aminteşte de agricultură şi de cereale. Unul care deschide anul agricol şi celălalt care-l închide !

La sărbătoarea lui Marte din octombrie, numită Calul de octombrie (15 octombrie), i se jertfea un cal... pe Câmpul lui Marte. Un cal de luptă. Atunci se ţinea o cursă de care şi calul din dreapta (fiecare car era tras de doi cai) de la carul învingător îi era consacrat şi sacrificat, ca unul care era cel mai puternic şi cel mai destoinic în lupta... pe care o înhipuia întrecerea. Sacrificarea acestui cal de luptă (Bellator equos sau October equos) învingător se făcea ob frugum eventum, ca recolta viitoare să fie bogată.

Pe capul retezat al calului se aşeza o cunună de... pâini, iar coada, tăiată și ea, se atârna deasupra altarului din Regia (fosta reşedinţă regală) ca sângele să picure peste altar şi să-l sfinţească și sfințenia să se reverse asupra tuturor animalelor. O magie care chema înmulţirea roadelor şi a animalelor.

***

Încheiem cu o rugăciune pe care o adresa zeului Marte țăranul sau latifundiarul roman atunci când făcea lustrația ogorului, adică atunci când trebuia să-l purifice. O găsim în Tratatul despre agricultură/De agri cultura sau De re rustica al lui Cato cel Bătrân, scris în anul 160 ACN:

„Dacă vrei să-ți cureți ogorul de toate relele, uite ce trebuie să faci. Așa se cade să se cureţe un ogor. Poruncește să-l înconjoare o suovetaurilie. Cu voia zeilor, ca totul să se facă cum trebuie, ție îți poruncesc, Manius, să înconjori moşiile mele cu suovetaurilia, ogorul și pământul meu. Dacă tu crezi că ajunge s-o plimbi doar pe o parte din pământuri, fie doar o parte, cât crezi tu, dar dacă crezi că e bine s-o plimbi peste tot, atunci, du-o peste tot, dar ai grijă să faci lustrația aşa cum trebuie. Mai întâi cheamă-i (în ajutor) pe Ianus şi pe Iupiter şi oferă-le vin şi pe urmă să spui aşa:Părinte Marte, rogu-te, fii binevoitor şi priincios mine, casei noastre şi oamenilor și sclavilor noştri cu toate și toți ai lor; căci de aceea am poruncit ca o suovetaurilie să înconjoare ogorul, pământul şi moșiile meule; ca tu să ocroteşti, să depărtezi de la ele şi să abaţi bolile văzute şi nevăzute, sterpăciunea, stricăciunea, prăpădul, urgia şi vremea rea, să faci să crească şi se se înmulţească roadele, grânele, viile şi lăstarii şi să se coacă toate la vreme. Ocroteşte şi ţine teferi ciobanii şi oile, şi dă-mi mie sănătate şi putere, casei noastre, oamenilor şi sclavilor noştri cu toate și toți ai lor. Pentru aceste bunuri ale mele care trebuiesc curăţate: moșiile, pământul şi ogorul şi pentru curăţarea lor, aşa cum am spus, primeşte această suovetaurilie cu animale de lapte pe care ți le voi jertfi ţie. Părinte Marte, pentru aceasta, fii bun şi primeşte aceste animale de lapte pe care şi le voi jertfi. Apoi cu cuţitul fă o grămăjoară din prăjiturele şi din prăjitura sfințită, ca să fie pregătite. Pe urmă oferă-le zeului. Când jertfeşti purcelul, mielul şi viţelul se cuvine să spui: Ca să se împlinească jertfa aceasta și să-mi fie mie spre folos, fii bun şi primeşte această suovetaurilie şi slăvit fii prin ea. E oprit să rosteşti cuvintele Marte, dar şi (purcel), miel şi viţel. Dacă ai semne că jetfa nu e bine-primită (și că ți-ar prevesti ceva rău –n.n.), atunci rosteşte aceste cuvinte: Părinte Marte, dacă ceva nu ţi-a fost pe plac în această suovetaurilie de lapte ție jertfită, atunci te voi îmbuna cu alta şi dacă vezi ceva de care te îndoiești la vreun (animal) sau la două, aceste cuvinte să le spui din nou: Părinte Marte,dacă ceva nu-ţi place la acest porc,iată îţi jertfesc un alt porc”. (141)/ Traducere: ZLH

Note:
1. Manius ar putea fi administratorul domeniilor lui Cato. Sau ar putea fi un nume oarecare, ceva de genul Ioane, Gheorghe... etc.

2. suovetaurilia, un plural, este un sacrificiu de trei animale: un vier, un berbec şi un taur, dar există și suovetaurilia lactantia, ca în rugăciunea lui Cato, cu animale de lapte/neînțărcate: purcel, miel şi viţel.

Suovetaurilia: Columna lui Traian

[141] CXLI. Si agrum lustraueris, quid tunc facere debeas. Agrum lustrare sic oportet. Impera suouitaurilia circumagi: Cum diuis uolentibus, quodque bene eueniat, mando tibi, Mani, uti illace suouitaurilia fundum, agrum, terramque meam quota ex parte siue circumagi, siue circumferenda censeas, uti cures lustrare. Ianum, Iouemque uino praefamino, (sic dicito): Mars pater te precor, quaesoque uti sies uolens propitius mihi,domo familiaeque nostrae, quoius re ergo agrum, terram, fundumque meum suouitaurilia circumagi iussi; ut tu morbos uisos, inuisosque, uiduertatem, uastitudinemque, calamitates,intemperiasque prohibessis defendas auerruncesque. Utique tu fruges, frumenta, uineta uirgultaque grandire, beneque euenire sinas.Pastores,pecuaque salua seruassis,duisque bonam salutem ualetudinemque mihi, domo, familiaeque nostrae.Harumce rerum ergo, fundi, terrae agrique mei lustrandi, lustrique faciendi ergo, sicuti dixi macte hisce suouitaurilibus lactentibus immolandis esto. Mars pater eiusdem rei ergo, macte hisce suouitaurilibus lactentibus esto.Item cultro facito struem, et fertum uti adsiet. Inde obmoueto. Ubi porcum immolabis, agnum, uitulumque, sic oportet. Eiusque rei ergo macte hisce suouitaurilibus immolandis esto. Nominare uetat Martem, neque agnum, uitulumque. Si minus in omnes litabit, sic uerba concipito: Mars pater, si quid tibi in illisce suouitaurilibus lactentibus, neque satisfactum est, te hisce suouitaurilibus piaculo. Si in uno duobusue dubitauerit, sic uerba concipito: Mars pater, quod tibi illoc porco, neque satisfactum est, te hoc porco piaculo.

LUCRĂRI CONSULTATE

Sărbătorile şi datinile romane vechi, At. M. Marienescu, Ed. SAECULUM I.O.,Buc. 2005,
Calendarele poporului român, Antoneta Olteanu, Paideia, Buc. 2001
Mitologie română, Romulus Vulcănescu, Ed. Acdemiei R.S.R., Buc. 1987
Enciclopedia civilizației romane, coord. Dumitru Tudor, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982
Georges Dumézil, La Religion romaine archaïque, avec un appendice sur la religion des Étrusques , Payot, 1966
ETYMONLINE