Crăciunul de altădată la Curtea Domnească
Tradiţiile din Ajun şi de Crăciun se desfăşurau după un anumit tipic, care nu putea fi cu nimic depăşit. Boierii aveau locul lor prestabilit la masă în funcţie de rangul fiecăruia.
Articol de Alex Lancuzov, 23 Decembrie 2011, 12:32
18 decembrie 1939, conferinţa radiofonică intitulată "Crăciunul în cronici şi folclor” de Alexandru Iordan,publicist, arhiva SRR.
"De sfânta şi marea zi a Naşterii Mântuitorului, poporul nostru a legat, de-a lungul veacurilor, datini şi obiceiuri care învăluie această sărbătoare a creştinătăţii, într-o strălucitoare lumină, aducătoare de bucurii şi de nădejdi în mai bine. Frumuseţea lor, care impresionează aşa de mult pe toţi străinii care ne vizitează ţara, nu l-a putut lăsa nepăsător pe învăţatul Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, cu care a trecut prin Ţările Româneşti, în vremea când pe tronul lor se aflau vestiţii voievozi Matei Basarab şi Vasile Lupu. Din scrierea acestuia, aflăm primele însemnări care vorbesc despre obiceiurile poporului nostru prilejuite de sărbătoarea Crăciunului :
..." În această ţară se obişnuieşte în seara spre naşterea lui Christos, ca toţi preoţii din diferite oraşe, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti să se adune în cete, purtând icoane, şi să umble prin oraş toată noaptea vizitând casele boierilor şi dorindu-le bucurie de ziua sărbătoarei. Urătorii se adună la protopop şi apoi merg la Vodă, fireşte pentru hatârul darurilor. Astfel ei umblă toată noaptea cântând naşterea lui Christos - ... Naşterea ta Hristoase, Dumnezeul Nostru, răsărit-a Lumii lumina cunoştiinţei, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, răsăritul cel de Sus, Doamne, Mărire Ţie. Fiecare om sărută icoana şi le dă câte ceva. Veneau apoi ceilalţi colindători şi aşa până la crăpat de ziuă. Tot aşa făceau toboşarii, lăutarii, flautiştii şi fluieraşii colindând în bande toată noaptea dinspre Crăciun şi în noaptea următoare.”
Un veac mai târziu de la însemnările sirianului Paul de Alep, în 1752, logofătul Gheorgache din însărcinarea lui Grigore Vodă Calimache a alcătuit o condică a obiceiurilor şi ceremonialului care se desfăşura la curtea Domnească, cu prilejul sărbătoririi Crăciunului :
Ceremonialul religios din Ajun
Colinde de Crăciun-Revista Radio Universul, 1939. |
"Astfel, în dimineaţa zilei de Ajun, Domnul ese din lăuntru de la casa ce se cheamă Mabei şi vine în Spătărie şi şade în domnescul scaun. Şi vrând ca să iasă la biserică, acel ce este vel spătar (dregătorul care purta la ceremonii spada şi buzduganul domnesc), închinge sabia cea împărătească peste umăr şi ia buzduganul în mâna dreaptă, ţinându-l rezemat pe umărul său; şi cel ce este vistier mare, ţinând în mâna sa cuca (căciulă înaltă împodobită cu pene de struţ) o pune în capul lui vel spătar. Apoi sculându-se Domnul din scaun, cu toată parataxis (orânduiala boierimii sale) merg la biserică. Aici, domnul, este întâmpinat de Mitropolitul Ţării, episcopi şi boierime care-l primesc cu smerită plecăciune. Ajuns în mijlocul bisericii, Domnul se închină către icoana Mântuitorului Hristos şi către icoana Precistei apoi către uşile împărăteşti după care se sue în strana domnească. După ce fiecare şi-a ocupat locul şi liniştea domneşte în sfântul ,locaş, soborul de preoţi în frunte cu Mitropolitul încep a înălţa rugi către Dumnezeu Atotputernic. După ce toţi s-au miruit şi au luat anaforă, Domnul părăsind biserica se îndreaptă către Spătărie.La uşa bisericii el este întâmpinat de căpitanul de vânători şi vânatul lor : cerbi, ciute, capre, râmători sălbateci, iepuri şi alte păsări ce pot vâna.
Ajuns la spătărie, Domnul îşi ocupă tronul, iar curtea întreagă şi înaltele feţe bisericeşti vin de i se închină. După tropar, Mitropolitul, Domnul, beizadelele, Episcopii şi toţi boierii se ridică în Picioare şi preotul ce a slujit Liturghia, dă icoana în mâna mitropolitului şi sărutând-o o dă Domnului spre sărutare. Îndată se slobod tunuri şi începe meterhaneaua (muzică turcească).”
Masa domnească anunţată prin salve de tun
Crăciunul în cronici şi folclor, 1939. Arhiva SRR. |
Rânduiala mesei, era păzită după un anumit tipic, care nu putea fi cu nimic depăşit, nici în orânduirea boierilor care se făcea după rangul fiecăruia nici în urările ce ei le adresau Domnului al căror început îl făcea întotdeauna, Mitropolitul ţării.
Vodă, a cărui aşezare la masă era vestită printr-o lovitură de tun, închina rând pe rând, câte un pahar cu vin pentru Mitropolit, arhierei, pentru boierimea şi norodul ţării, după care boierii se ridicau şi-i sărutau mâna.
Şi ridicându-se masa, vel Medelnicerul (boierul care servea bucatele) merge de dă Domnului apă de spălat în Spătărie iar boierii rămân de se spală în divanul cel mic.
Reluându-şi fiecare locul, intra cămăraşul, însoţit de ajutoarele sale aducând bucatele; şi din cele mai alese ce se pun înaintea Domnului şi din mezele trămite Domnul pe talgere, pe la arhierei şi pe la unii boieri, cui socoteşte şi cui vrea.
Mai pe urmă de toate mezelile, aduce vel Vameşul şi cofeturile pe masă şi boierii afară din câte mănâncă mai iau şi prin năfrămi şi dându-le pe la ficiorii lor, le duc pe acasă.
Din toată mâncarea şi băutura Domnului, luau mai înainte credinţă, Vel Cămăraşul (boier de rang II, ţinea socoteala veniturilor şi cheltuielilor cămării domneşti ) şi vel Cuparul.
Mâncăruri alese, preparate după bucătăria franceză, nemţească şi italiană.
Obiceiuri de Crăciun, revista Radio România. |
Şi istoricul Aurelian Sacerdoţeanu prezintă în conferinţa radiofonică "Sărbători de iarnă în trecut” atmosfera şi obiceiurile Crăciunului la Curtea Domnească :
"Erau mâncăruri nenumărate, trâmbiţe şi bubuituri de tun la fiecare pahar ce se închina Domnului. Şi el închina adesea pahare mai mari decât o oca veche (cca 1200 gr). Nimeni nu putea scăpa să nu bea sub niciun cuvânt, şi toţi cei aduşi la masa Domnului erau deprinşi cu acest obiceiu de a tot bea până se aduceau lumânările, ceea ce era semn de plecare. Mai înainte de aceasta, Vodă, distribuia veşminte de onoare la copii clerului şi la egumenii mănăstirilor domneşti. Pentru restul clerului, călugări şi săraci, se punea o masă întinsă separată şi li se dădeau bani de argint înveliţi în basmale. Del Chiaro, secretarul lui Brâncoveanu, spune că la banchet dacă strănuta un boier i se da un pahar de vin iar domnul îi dădea postav şi atlas pentru haine; dacă strănuta întâi Domnul vistieria îi acorda brocard pentru haine. Se dădeau însă şi plăcinte, aşteptate cu groază din cauza bileţelelor care făceau aluzie la făţărnicia, beţia şi râvna după domnie a boierilor. Mâncărurile erau gustoase şi preparate după bucătăria franceză, nemţească şi italiană iar o altă datină era ca farfuriile să nu se ridice după masă, ci se puneau una peste alta şi se formau coloane de farfurii atât de înalte, că boierii chiar în picioare nu vedeau pe cei de cealaltă parte a mesei. Se bea atât de mult încât domnul şi boierii cădeau sub masă dar lucrul nu era deloc afară de etichetă.
"Apoi, aproape de Anul Nou, toţi boierii în serviciu se prezintă la Domn şi depun insignele demnităţii lor, fie o spadă, un buzdugan, un hanger (pumnal mare) de argint ori un toiag sau orice altă armă apoi se retrag. Noaptea, Vodă le trimite la fiecare sau o confirmaţie sau o demisie. Cel înaintat în boerie primeşte insignele cu un veşmânt de onoare, precum şi acela ce-şi păstrează postul său de mai -nainte iar persoana pe care voeşte Domnul a o îndepărta nu primeşte niciun mesagiu ceea ce egalează cu o demisie. ”
" ...este o mare sărbătoare Crăciunul pentru noi, pentru că el înfăţişează Naşterea celor mai frumoase idei care s-au ivit vreodată pe pământ şi s-a dat oamenilor isvorul vieţii celei adevărate. Pentru noi românii, sărbătorirea Naşterii Domnului, cu tot şirul de datini strămăşeşti, a fost în toate timpurile, prilej de mare bucurie. Nu-i suflet de de creştin pe plaiurile noastre, cari la auzul clopotelor vestitoare, să nu fie cuprins de un simţământ de duioşie care să-l facă mai bun, mai îngăduitor şi mai darnic ca deobicei. Şi parcă bucuria este mai mare la cei trudiţi pentru că sărbătoarea lor este mai adevărată ”- Urări de Crăciun, conferinţă radiofonică din 1938, semnată Stavri Cunescu, inginer, Director General al Muncii.