11 ani de la teribilul accident de mină de la Anina
Sîmbătă, 14 ianuarie a.c., se împlinesc 11 ani de la teribilul accident de mină de la Anina, judeţul Caraş-Severin, soldat cu şapte morţi.
Articol de Mario Balint, 13 Ianuarie 2017, 09:37
Sîmbătă, 14 ianuarie a.c., se împlinesc 11 ani de la teribilul accident de mină de la Anina, judeţul Caraş-Severin, soldat cu şapte morţi, în urma căruia, cea mai adâncă mină din Europa şi singura sursă de venit a zonei, a fost închisă din dispoziţie guvernamentală. În 4 decembrie, anul trecut, cu prilejul Sfintei Varvara, patroana mineritului, autorităţile oraşului împreună cu minerii pensionari au organizat o slujbă de pomenire în memoria minerilor morţi în accidente miniere.
După 11 ani de la închiderea minei de cărbune, speranţa de supravieţuire a oraşului este legată tot de... cărbune. Un depozit de praf de cărbune, din 1910, a fost descoperit în curtea unei firme din oraş. Cantitatea depăşeşte 110.000 de tone şi este evaluată la peste 3,5 milioane de euro.
Potrivit primarului oraşului Anina, inginerul minier Gheorghe Românu, primăria, împreună cu firma pe teritoriul căreia se află acest depozit vechi, au demarat, în parteneriat, activităţile de exploatare şi valorificare a depozitului. Primele cantităţi, de cîte 1500 de tone, au fost trimise deja, pentru teste, la două termocentrale din Bosnia şi Serbia, la Belgrad.
Potrivit acestuia, 20% din valoarea contractelor încheiate vor intra la bugetul local al primăriei.
Accidentul de mină de acum 11 ani a fost cel mai tragic din ultimii 90 de ani. Pe orizontul 8 s-a produs o explozie.
Aceasta a avut loc imediat după ce artificierul a detonat o încărcătură de dinamită.
În spatele peretelui detonat se afla o "pungă de gaz metan”, iar aceasta a declanşat explozia.
La locul tragediei au sosit ministrul economiei, de atunci, Codruţ Sereş, premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu.
Cei trei au hotărît închiderea imediată a minei şi găsirea unor soluţii alternative pentru economia zonei.
Mina Anina a fost cea mai veche din România, fiind deschisă exploatării în 1773
La momentul închiderii, Mina Anina era cea mai adâncă din Europa, 1.250 de metri, iar în subteran lucrau 500 de persoane, 293 dintre acestea fiind în curs de disponibilizare.
Rezervele de cărbune existente se întind pe 100 de ani, iar cele deschise exploatării pe încă 10 ani.
Cel mai grav accident s-a produs aici în 1920, când au murit 201 mineri.
Tragedia l-a inspirat pe Virgil Birou să scrie "Lume fără cer".
Oraşul Anina a rămas un oraş fantomă: jumătate din populaţia oraşului este pensionară, cealaltă jumătate, şomeră.
Cel mai mare angajator este Primăria Oraşului şi Ministerul Educaţiei.
Dincolo de cuvinte, Anina a fost lăsată la voia întîmplării, iar acum încearcă să-şi regăsească echilibrul.
Şapte mineri au murit şi alţi cinci au fost transportaţi la spital în urma unei explozii produse atunci la Mina Anina, judeţul Caraş-Severin.
Potrivit minerului Vasile Dumitreşcu, în mină se lucra în condiţii extrem de dure, la o temperatură de 38-40 de grade Celsius.
"Fierbea cărbunele sub noi”, a spus minerul.
Mina Anina urma să fie închisă în octombrie. În urma accidentului, aceasta a fost închisă mai devreme.
Mina Anina a fost cea mai veche din România, fiind deschisă exploatării în 1773.
La Anina se putea coborî pînă la 1.250 de metri, fiind a doua mină ca adîncime din Europa.
Cel mai grav accident s-a produs aici în 1920, cînd au murit 201 mineri.
În urmă cu 11 ani, în subteran lucrau 500 de persoane, iar 293 dintre acestea erau în curs de disponibilizare.