7644 articole
"Chiar dacă ne place sau nu şi poate că nu ar fi corect din punct de vedere politic, dar avem o lume de condus, iar la G7,...
Alerta fost emisă după ce mai mulţi diplomaţi americani şi familiile lor au fost evacuaţi din sudul Chinei. Ei au declarat că...
În ajunul summitului, au fost făcute acuzaţii reciproce înverşunate, între preşedintele american, Donald Trump, pe de o parte...
Cei doi s-au întâlnit înaintea summitului G7 de la sfârşitul acestei săptămâni. Tensiunile referitoare la comerţ ameninţă să...
Ea a trecut în semifinală de Garbine Muguruza cu 6-1, 6-4.
Fondul Monetar Internaţional a condiţionat eliberarea următoarei tranşe dintr-un împrumut de miliarde de dolari de crearea...
Premierul britanic, Theresa May, a avut discuţii cu miniştri pro-Brexit, pentru a soluţiona dezacordurile legate de viitoarea...
Ministrul de finanţe, Oleksandr Danyliuk, susţine că i s-a cerut să susţină "corupţia politică" sau să demisioneze.
Se aşteaptă să se discute despre ameninţarea percepută a veni dinspre Rusia şi în privinţa întăririi capacităţilor de apărare...
OLAF susţine că s-a înregistrat o creştere bruscă a importurilor de haine şi încălţăminte din China, care au fost...
Halep va juca în semifinală cu spaniola Garbine Muguruza, numărul 3 în clasamentul WTA.
Apelul înaintat de Federaţia Română de Rugby privind descalificarea echipei naţionale de la Cupa Mondială din 2019 a fost...
Unele companii din China printre care şi Huawei sunt considerate o ameninţare la adresa securităţii naţionale de către...
Preşedintele rus, Vladimir Putin va vizita China, în perioada 8-10 iunie. În oraşul Qingdao va avea loc summitul Organizaţiei...
Aflat în vizită la Viena, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a inistat că orice sancţiuni sau restricţii politice afectează...
Decizia a fost pronunţată în dosarul Gala Bute şi este definitivă.
Emisiunea "Vladimir Putin, în direct cu ruşii" va avea loc joi, 7 iunie. Ea se întinde pe parcursul a trei ore, iar Vladimir...
Austria este prima ţară vestică care a importat gaz sovietic în urmă cu 50 de ani.
Vladimir Putin i-a eliberat din funcţie pe ministrul de Interne din Crimeea, Serghei Abisov, şi pe şeful Ministerului pentru...
Contractul de vânzare-cumpărare depăşeşte 7 miliarde de dolari. Github are 28 de milioane de dezvoltatori care utilizează...
Cercetarea a fost declanşată de o plângere împotriva lui Alexis Kohler care este acuzat de conflict de interese şi uz de...
Agenda summitului G7 din Quebec va fi complicată din cauza poziţiei SUA în privinţa comerţului, schimbărilor climatice şi a...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că UE va impune contramăsuri împotriva SUA.
Alte subiecte discutate: activitatea militară din Europa, transparenţa şi reducerea riscurilor acesteia precum şi manevrele...
După ce autorit['ile de la Kiev au anunţat că a fost asasinat, Arkadi Babcenko a apărut viu şi năvătămat o zi mai târziu.
Sute de persoane rănite de proiectilele forţelor israeliene aşteaptă să primească tratament în Gaza, unii cu răni foarte...
Declaraţia vine în contextul în care Seviciul de Securitate a înscenat asasinarea jurnalistului Arkadi Babcenko să îi poată...
Şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei a declarat că a fost descoperit un plan al Rusiei care viza asasinarea...
Cunoscutul jurnalist rus de opoziţie Arkadi Babcenko a fost împuşcat mortal, marţi seară, la Kiev, în timp ce se întorcea de...
Administraţia prezidenţială susţine în sesizarea către CCR că Legea de modificare a Legii privind organizarea judiciară...
Georgia răspunde astfel la decizia Damascului de a recunoaşte regiunile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud ca...
În ultimele luni, România a fost avertizată de UE cu privire la încercările unor politicieni de a submina puterile...
Echipa medicală care l-a tratat pe Serghei Skripal şi pe fiica sa, după ce au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic, au...
MTI-După mult timp miniştrii de externe ai celor două ţări aliate şi partenere strategice ale NATO, respectiv Ungaria şi...
Vicepreşedintele nord-coreean şi fost spion, Kim Jong-chol, a făcut o scurtă escală în China înainte de a se îndrepta spre SUA.
Principalul indice de la Milano a scăzut cu 3%, iar moneda euro s-a depreciat în raport cu yenul japonez, accentuând temerile...
Discuţiile vizează o foaie de parcurs privind viitorul zonei euro şi reformele sale bancare.
Postul american CNN anunţă că a obţinut declaraţiile a opt femei care susţin că actorul, în vârstă de 80 de ani, a avut un...
Un oficial iranian a declarat că, în funcţie de măsurile de compensare, guvernul de la Teheran va decide în săptămânile ce...
Cetăţenii cu drept de vot vor decide dacă se va modifica un amendament constituţional care, în prezent, interzice orice fel...
Experienţa fostului vicepremier Dmitri Rogozin îi va permite să-şi construiască Rusiei un nou chip spaţial, a declarat un...
După Camera Deputaţilor şi Senatul României a dezbătut proiectul de lege elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), care...
Cea mai mare instituţie bancară din Germania, Deutsche Bank, a anunţat că va desfiinţa cel puţin 7000 de locuri de muncă...
Generalul maior Amikam Norkin a declarat că Israelul foloseşte acest avion fabricat în Statele Unite în tot Orientul Mijlociu.
Conform unui sondaj recent, 33% dintre ucraineni ar vota împotriva aderării la NATO, 7% nu intenţionează să voteze, iar 18%...
"Ar fi o mare greşeală pentru Kim Jong-un să creadă că se poate juca cu Donald Trump", a declarat vice-preşedintele SUA, Mike...
Satelitul, numit Queqiao, este menit să retransmită semnale pe Pământ de la un vehicul spaţial care va explora suprafaţa Lunii.
Tatăl actriţei americane, Meghan Markle, care se căsătoreşte sâmbătă cu Prinţul Harry nu va participa la cununia fiicei sale...
Pelerinii care au sosit deja în Transilvania au fost primiţi cu aplauze şi cu drapele. Un tren cu cu pelerini din Ungaria,...
Papa i-a convocat la Roma pe cei 44 de episcopi romano-catolici din Chile pentru unele cazuri de muşamalizare a abuzurilor...
Deportarea tătarilor din Crimeea a fost condamnată şi declarată ilegală, iar în noiembrie 2015 Rada Supremă a Ucrainei a...