43036 articole
Solicitarea vizează scutirea de la impozitare și plata CAS pentru 300 lei pe lună din salariul minim brut pe economie.
Marcel Ciolacu spune că au discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană și despre o guvernare care să susțină...
Poliţia moldoveană a restricţionat accesul în zona respectivă, aflată pe un câmp agricol.
Distincțiile se acordă în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei.
Printre principalele motive de stres la birou se află: volumul de muncă tot mai crescut, îngrijorările legate de starea de...
Drepturile persoanelor cu dizabilităţi trebuie respectate, întrucât fiecare merită şansa de a-şi atinge...
Castelul Peleş va fi închis parţial pentru turişti, începând de miercuri, 4 decembrie. Astfel, se va putea...
Tichetele vor fi actualizate cu inflaţia, astfel că această creştere va fi în medie de 4,6%.
Social-democraţii au exclus din start o alianţă cu AUR şi au anunţat că prima discuţie o vor avea cu liberalii, care le-au...
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe piața...
Pe prima poziţie se va afla Călin Georgescu, iar pe a doua, Elena Lasconi.
Mai multe trenuri care tranzitează zona vor înregistra întârzieri de până la 30 minute.
Măsura a fost justificată de autorităţile spaniole ca fiind necesară pentru siguranţa cetăţenilor, dar este criticată de...
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15 ianuarie 2025.
Aceste afecțiuni rămân principala cauză de morbiditate și mortalitate în lume. Aproximativ unul din doi români a decedat din...
Noul mers al trenurilor va intra în vigoare pe 15 decembrie. Vor circula zilnic 1.100 de trenuri. Patru dintre ele vor...
Salvatorii montani le recomandă turiștilor să folosească echipamente adecvate sezonului de iarnă.
Toate partidele care vor avea reprezentare în Parlament încep calculele pentru formarea unei majorități care să dea următorul...
Perioada de valabilitate a certificatului este de 60 de zile.
Circulația tramvaielor a fost restricționată pe Șoseaua Olteniței, sensul de mers către Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
Intervenţii de prelevare de organe de la o femeie şi un bărbat aflaţi în moarte cerebrală au avut loc, în acest weekend, la...
Poșta Română începe luni, 2 decembrie, distribuirea pensiilor pentru luna decembrie. Până pe 13 decembrie,...
Joe Biden, care își încheie mandatul pe 25 ianuarie anul viitor, a afirmat la Casa Albă că Hunter Biden a fost urmărit penal...
După centralizarea peste 97% dintre procesele verbale: la Senat, PSD are 23,27%, AUR 17,93%, iar PNL 14,60%.
Cetățenii români care vor să voteze la alegerile parlamentare sunt sfătuiți să folosească secțiile mai puțin aglomerate din...
Radio Chișinău este succesorul postului Radio Basarabia, care a fost înființat în 1939, fiind primul studio regional al Radio...
In the country, parliamentary elections start on Sunday at 7:00 and end at 21:00. Voting may be extended until midnight if...
The Constitutional Court will resume debates on the validation of the first round of the presidential elections on Monday...
Constitution Square in the capital has been transformed into a fairy-tale place where the magic of Christmas comes to life....
Poliția din Georgia a arestat peste 100 de protestatari în cea de-a doua noapte de demonstrații proeuropene la Tbilisi.
Votul poate fi prelungit până la miezul nopţii dacă sunt persoane la coadă.
Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție două zile pentru a vota
Este vorba despre 77 de unităţi de învăţământ, cele mai multe din sectoarele 3 şi 6.
Vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, inclusiv în capitală, Oltenia și în sudul Banatului.
Bucureștenii care nu au documente de identitate valabile pot merge la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor.
Zelenski ar fi dispus să renunţe temporar la teritoriile ocupate de ruşi în schimbul primirii Ucrainei în NATO.
Judecătorii așteaptă finalizarea procesului de renumărare a voturilor
Vineri seară au fost aprinse luminile de sărbători și s-a deschis Târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei.
De la ora 8:00 s-au deschis urnele și în țările vest-europene, unde sunt cele mai mari comunități din diaspora.
Şi la Braşov s-a deschis Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului, fiind împodobit un brad de 29 metri înălţime.
56% dintre români tind să aibă încredere în Uniune.
Pentru călătorii din 4 trenuri Regio se vor pune la dispoziţie mijloace auto.
Se va vota sâmbăta şi duminica între orele locale 7:00 şi 21:00.
CCR a anulat dezbaterea cu privire la solicitarea de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, pentru a aștepta rezultatul...
La parlamentare se poate vota numai la secția de votare la care este arontată strada sau localitatea unde alegătorii își au...
For the fifth day in a row there are protests in Bucharest against the sovereignist candidate Calin Georgescu, who managed to...
USR has challenged at the Bucharest Court of Appeal the decision of the Central Electoral Bureau regarding the recount of all...
Protestatarii din București și Arad îi reproșează lui Georgescu discursul anti-european, de inspirație legionară, fascistă,...
USR cere anularea deciziei şi suspendarea ei până la soluţionarea cauzei, considerând-o total nejustificată, un abuz uriaş şi...
Repetiţia generală pentru parada militară naţională va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, în Bucureşti, la Arcul de...
Elena Lasconi consideră că decizia celor 9 judecători ai CCR privind renumărarea voturilor "încalcă voinţa oamenilor...