43019 articole
Agenda vizitei include discuții cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihail Popșoi, precum și primirea la...
Gilberto Ortega şi Dan Incrosnatu vor asigura percuţia latină specifică.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că instanţa a respins cererea organizaţiei.
Două aeronave F-16 au supravegheat spaţiul aerian naţional, iar locuitorii zonei au fost notificaţi prin mesaje RO-ALERT.
Ministrului Finanţelor, Tánczos Barna, a spus că în proiectul de buget sunt bani pentru plata salariilor şi a pensiilor la...
Semnatarii cer Comisiei să se folosească de atribuţiile pe care le are conform Actului legislativ al Serviciilor Digitale.
În zona incidentului, foarte aproape de Aeroportul Naţional Ronald Reagen, are loc o amplă operaţiune de intervenţie şi salvare.
Toate decolările și aterizările de pe Aeroportul Național Washington, Ronald Reagan, din Arlington, Virginia, au fost oprite.
DGASPC Mureş are cel mai mare număr de beneficiari copii din ţară şi al doilea cel mai mare număr de asistaţi adulţi.
Criza din estul Republicii Democratice Congo este deosebit de gravă, având implicații militare, umanitare și diplomatice...
Secretarul de stat în Ministerul Român de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a făcut precizări în legătură cu prinderea...
Președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a atras atenția asupra pericolului în care se găsește în țara noastră în acest an...
The jobs of drivers, engineers and nurses were the most sought after by Romanians in the first month of this year - data...
Spre deosebire de anul trecut, munca de acasă începe să marcheze o scădere a interesului din partea candidaților.
Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR participă la discuții legate de organizarea campaniei electorale.
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură - Silva susține că "se doreşte destructurarea companiei" Romsilva.
Primul tren deja circulă pe traseul București-Brașov.
Strălucit intelectual transilvănean, cardinalul Iuliu Hossu a marcat istoria României.
Mai mulți suspecți ai spargerii vin dintr-o provincie din nord-vestul Olandei.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a avertizat că, dacă guvernul continuă să se împrumute şi nu reduce deficitul bugetar,...
Infractorii pretind că sunt reprezentanți ai Bursei de Valori sau ai SIF Muntenia.
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marți că a denunţat contractului de management în cazul acestuia.
În ţară au avut loc, de la începutul anului, 22 de seime cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 3,9.
Ministrul Comunicaţiilor din Congo a anunţat că poliţia a preluat din nou controlul în capitala Kinshasa.
Former Minister of Culture Raluca Turcan, under whose mandate the exhibition of Dacian artifacts at the museum in the...
Ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, se întâlnește marți, 28 ianuarie, cu secretarul general al...
ISU Vâlcea precizează că incendiul este localizat și nu există posibilitatea de propagare la alte locuințe.
Oficialii români au reafirmat că Holocaustul a fost unul dintre cele mai tragice şi întunecate episoade din istoria umanităţii.
Procurorii vor ţine cont de expertizele medicilor legişti.
Poliţia olandeză colaborează eficient cu cea română în acest caz, a precizat Caspar Veldkamp
Recompensa este oferită de un antreprenor olandez din București.
În presă au apărut informaţii despre primele acordate în companie, în ciuda performanţelor economice slabe.
Environment Minister, Mircea Fechet, announced that the National Forestry Agency - Romsilva will be restructured because it...
The administrative reform at the Chamber of Deputies will be carried out by organizing competitions and cutting costs, says...
În străinătate sunt deschise 950 de secții pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.
Preşedintele instituţiei, Ciprian Şerban, dă asigurări că acest proces va fi corect şi transparent.
Romsilva este una din cele 8 instituţii subordonate Ministerului Mediului care vor fi restructurate.
În locul lui va fi construită o arenă sportivă cu 30.000 de locuri.
Aruncarea gunoiului lângă insulele ecologice va fi sancționată cu amenzi de până la 2.500 lei.
Comisia consideră că puterea curților constituționale de a invalida alegerile din oficiu ar trebui limitată la circumstanțe...
Aproape 133.000 de români s-au adăugat, anul trecut, celor care vor să-şi crească pensia prin contribuţii lunare la un fond...
Poliţiştii din această ţară nu exclud ca în jaf să fi fost implicaţi şi români.
Se circulă în condiţii de ceaţă, pe mai multe şosele din judeţele din sudul, centrul şi estul țării, în județele...
Între timp, premierul va continua discuţiile la ministere despre restructurarea acestor instituţii.
Foreign Minister Emil Hurezeanu is scheduled to meet NATO Secretary General Mark Rutte at the Alliance's headquarters in...
Sunt posbile manifestaţii publice de amploare, care pot duce la închiderea unor artere importante de circulaţie.
Evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română se va desfășura până miercuri.
Corpul de Control al premierului va verifica toată documentația legală pe baza căreia a fost organizată expoziția din Olanda.
Întâlnirea va avea loc, marți, la sediul Alianței din Bruxelles.
Ernest Oberländer-Târnoveanu a anunțat că artefactele dacice erau asigurate pentru 30 de milioane de euro.
Ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a menționat și deschiderea de către Parchetul General a unui dosar penal.