903 articole
Dezbatere despre Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, la Palatul Victoria.
Ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa: Ordonanţa de urgenţă cu noile măsuri fiscale aduce importante beneficii pentru cetăţeni şi...
UPDATE ora 15.00: La începutul şedinţei, ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a declarat că ordonanţa aduce importante beneficii...
Surse din PSD au confirmat, cu puţin timp în urmă, că măsurile fiscale pe care doreşte să le adopte guvernul vor fi...
Propunerile pentru portofoliile Ministerului Dezvoltării, Transporturilor şi cel al Fondurilor Europene sunt Paul Stănescu,...
La Palatul Victoria se desfăşoară negocieri între membrii guvernului şi liderii sindicaliştilor din sănătate.
Romanian, Bulgarian and Greek Prime Ministers, together with the President of Serbia, discussed bilateral and regional...
Premierii român, bulgar şi grec, alături de preşedintele Serbiei, au discutat despre cooperarea bilaterală dar şi regională.
Premierul român şi cel bulgar s-au întânit la Varna unde are loc o reuniune cvadrilaterală la nivel înalt dintre România,...
Guvernele român şi bulgar s-au reunit la Varna în cea de-a patra şedinţă de lucru comună.
After the inauguration ceremony, the two Heads of Government will go to Varna for the fourth joint working meeting of the...
Cei doi şefi de guvern vor conduce, la Varna, cea de-a patra şedinţă comună de lucru a executivelor României şi Bulgariei.
Va fi ales un nou primar în oraşul Deva şi în 15 comune, iar într-o altă comună consiliul local.
Guvernul a stabilit, astăzi, organizarea în data de 5 noiembrie a alegerilor locale parţiale în 17 localităţi.
Ministrul Justiţiei crede că hotărârile de guvern trebuie tratate la fel ca legile sau ordonanţele în ceea ce priveşte...
Legile turismului, drepturilor personalului din apărare şi managementului funcţiilor publice, pe agenda guvernului
Românii blocaţi pe aeroportul din Lisabona vor ajunge cu o aeronavă în Bucureşti în jurul orei 21.00- 21.30, precizează surse...
În şedinţa de guvern de astăzi, ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu a anunţat că va prezenta în cel mult trei săptămâni un...
Ministrul apărării a mai declarat că situaţia de securitate din zona Mării Negre impune consolidarea flancului estic al NATO.
Ministerul Justiţiei deschide, săptămâna viitoare, seria dezbaterilor publice privind modificarea legislaţiei penale...
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că ministrul demisionar al dezvoltării, Sevil Shhaideh, nu mai poate semna decizii...
Premierul Sorin Grindeanu l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, cu onoruri militare pe omologul său din Marele Ducat al...
Premierul a spus că va reveni cu o declaraţie în această seară
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat o conferinţă de presă în cursul serii, după şedinţa conducerii PSD.
Premierul şi-a anulat participarea la reuniunea Consiliului naţional pentru pregătirea preluării de România a preşedinţiei...
Vizita survine într-un moment special, şi anume aniversarea a 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Croaţia.
Premierul Sorin Grindeanu are o întâlnire cu şeful guvernului croat, Andrej Plenkovic.
Preşedintele croat, premierul şi şeful parlamentului de la Zagreb îl vor primi astăzi pe premierul Sorin Grindeanu, care face...
Guvernul a decis să scoată de pe ordinea de zi a şedinţei proiectul de modificare a codurilor penale.
Discuţii ale premierului Sorin Grindeanu cu preşedintele Academiei Germane şi al Federaţiei Academiilor de Ştiinţe Europene...
Premierul susţine că doreşte ca România să devină independentă energetic
Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi cu preşedintele ANAF.
Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul sănătăţii, Florian Bodog, au discutat cu reprezentanţii societăţilor profesionale, ai...
Premierul Sorin Grindeanu: Austria este importantă pentru România, în condiţiile în care este al doilea investitor străin în...
Premierul Sorin Grindeanu a primit asigurări, la Viena, de la cancelarul Christian Kern, că România este o piaţă importantă...
Guvernul va iniţia un amplu program astfel încât să nu mai apară o criză a vaccinurilor ca acum, a anunţat premierul la o...
După ce strategia va fi aprobată de Executiv, va urma o perioadă în care se vor face calculele necesare descentralizării, iar...
Declaraţii ale premierului Sorin Grindeanu, în cadrul Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro.
Şeful executivului a amintit că Centrul de la Titu reprezintă pentru România un exemplu de cum trebuie să se dezvolte o...
Primele transportoare blindate ar putea fi asamblate la uzina din Moreni abia anul viitor, a declarat astăzi, la Târgovişte,...
Proiectul Legii Prevenţiei se află pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri şi va fi în dezbatere publică până pe 1 mai.
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO).
Parteneriatul strategic româno-american se va dezvolta mai mult în perioada următoare şi pe componenta sa economică, a...
Compania a pierdut anul trecut şi pozitia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în Romania şi a pierdut şi o parte...
Poliţiştii nemulţumiţi de salariile mici şi condiţiile de muncă vor continua săptămâna viitoare negocierile cu reprezentanţii...
Mii de poliţişti protestează, astăzi, de Ziua Poliţiei Române, în Piaţa Victoriei din capitală, nemulţumiţi în special de...
Greva de la CFR a fost subiectul discursului pe care l-a susţinut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în şedinţa de Guvern.
Producătorii români de lapte afectaţi de criza mondială cu care se confruntă acest sector vor primi ajutoare financiare...
Comisarul European Corina Creţu şi premierul Sorin Grindeanu au participat la lansarea unei emisiuni filatelice dedicate...
Noul proiect al legii prevenţiei pune accent pe îndrumarea agenţilor economici găsiţi în neregulă.
Legea investiţiilor strategice va fi supusă în curând dezbaterii publice, a anunţat premierul Sorin Grindeanu la finalul...