1774 articole
Este pentru prima dată după 1989 când se întâmplă acest lucru.
O bere produsă din orz păstrat pe staţia spaţială internaţională, a fost pusă în vânzare.
Astăzi la Cape Town a avut loc extragerea grupelor de la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
OMS afirmă că în unele ţări virusul AH1N1 a suferit anumite mutaţii.
Dinamo a câştigat, cu scorul de 2-1, meciul disputat împotriva echipei Sturm Graz din Austria.
1 Decembrie a fost sărbătorit în mai multe localităţi din ţară şi din străinătate.
Mijlocaşul Barcelonei şi al naţionalei Argentinei a fost desemnat cel mai bun fotbalist al Europei.
Scoţia intenţionează să susţină un referendum privind independenţa de Regatul Unit.
Joi va avea loc dezbaterea dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
Premierul dorit de PSD şi PNL s-ar putea întâlni cu ambii finalişti la prezidenţiale.
Nu s-au produs pagube materiale.
Timp de cinci zile, peste 100.000 de vizitatori au putut asista la numeroase lansări de carte.
Viswanathan Anand este campion mondial la şah încă din anul 2007.
Preşedintele a declarat că îi dă în judecată pe magnatul Dinu Patriciu şi ziarul Gardianul.
Poliţia Română a luat această decizie pe baza datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Problemele financiare din Emirate au determinat scăderea burselor din întreaga lume.
Meciul dintre Lucian Bute şi Librado Andrade va fi transmis duminică de la ora 5 dimineaţa.
Preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu cere alianţei "să fie transparentă".
Duminică se va disputa unul dintre cele mai aşteptate meciuri de fotbal din lume.
Un nou material discografic compus de Laura Stoica a fost lansat postum, la Sala Radio.
Guvernului de la Beijing urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu până la 40%.
Partida Unirea Urziceni- FC Sevilla va fi transmis în direct de România Actualităţi de la ora 21.45.
Rusia şi Kazahstan au amânat lansarea unui satelit din lipsă de documente.
Anual peste 300 de miliarde de dolari sunt oferiţi ca mită potrivit autorităţilor din Rusia.
Profesorii sunt obligaţi ca în perioada 14-19 decembrie să îşi ia zile libere de concediu.
La Bucureşti s-a desfăşurat cea mai importantă confruntare din această campanie electorală.
Cercetătorii din Zurich au realizat un cip care poate fi folosit în diagnosticarea bolilor.
La dezbatere participă Crin Antonescu, Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
Medicamentele compensate încep să dispară din farmacii din cauza neînţelegerilor de plată.
Anual în Uniunea Europeană peste 500.000 de oameni mor din cauza consumului de tutun.
Imobilele construite după 2020 vor trebui să respecte anumite criterii de eficienţă energetică.
Peste 1,2 milioane de cetăţeni din Moldova ar putea beneficia de prevederile acestui acord.
De anul următor cei care au incidente în trafic vor plăti mai mult la RCA.
Echipa din Braşov a învins formaţia Gloria Bistriţa în sferturile Cupei României.
DIICOT îi acuză pe doi foşti procurori de divulgarea unor informaţii secrete.
Angajaţii de la metroul bucureştean şi-au reluat activitatea de la ora 16.
Banca Naţională a României a luat această hotărâre pentru a reduce deficitul bugetar.
Pugilistul filipinez a câştigat titlul la categoria semimijlocie.
Selecţionata de fotbal a României s-a impus la Varşovia cu scorul de 1-0.
La Biserica Sfânta Tereza a avut loc ceremonia de comemorare a lui Corneliu Coposu.
Sâmbătă a avut loc prima confruntare între candidaţii Traian Băsescu şi Crin Antonescu.
Astăzi a avut loc prima confruntare între candidaţii Traian Băsescu şi Crin Antonescu.
Primarul sectorului şase este urmarit penal de procurorii DNA.
Big Band-ul Radio şi Aura Urziceanu vor susţine un concert la Sala Radio.
Flavio Briatore a facut apel la decizia luată de FIA.
Ţara noastră ar putea obţine două miliarde de euro din vânzarea certificatelor de emisie.
MAE a confirmat că cetăţeanul mort în Austria de gripă nouă era român.
Inventatorul celebrului AKM - 47 a împlinit, marţi, 90 de ani.
Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori români de roluri "negative".
Atenţionarea de cod portocaliu este valabilă începând de marţi, ora 14.00.
România va solicita Comisiei Europene amânarea majorării accizelor la benzină, ţigări şi curent.