20399 articole
Cifrele care ilustrează evoluţia pandemiei se menţin la un nivel ridicat.
România a ajuns la 40% din populaţia de peste 18 ani vaccinată anti-COVID.
Certificatul verde este obligatoriu în întreaga ţară pentru desfăşurarea celor mai multe activităţi.
Manifestări dedicate Zilei Armatei, organizate de MApN.
Autoritățile americane au anunțat că serul anti-COVID Pfizer are o eficiență de peste 90 la sută pentru grupa de vârstă 5-11...
Muzeul Naţional de Artă al României deschide, luni, spre vizitare, spaţiile istorice ale Palatului Regal.
Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată, în premieră, vineri, unui pacient...
De luni, certificatul verde COVID care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală devine obligatoriu.
128.014 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre...
De luni, masca de protecție redevine obligatorie în spațiu închis sau în aer liber.
Stare de urgenţă în Republica Moldova, pe o perioadă de 30 de zile, în contextul crizei gazului.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, o nouă hotărâre prin care propune măsuri suplimentare pentru...
Muzeul Naţional de Artă al României va deschide luni, 25 octombrie, spre vizitare Spaţiile Istorice ale Palatului Regal,...
În Franţa a început campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a început negocierile pentru obținerea susținerii în parlament.
Capitala Chinei, Beijing, îşi va testa o parte din locuitori după ce la periferia oraşului au fost descoperite câteva cazuri...
România a importat lapte, produse lactate, ouă şi miere în valoare de 348,3 milioane de euro, în primele şase luni din acest an.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit vineri în vederea adoptării de noi restricţii pentru gestionarea...
Programul de guvernare PNL-UDMR va fi depus la Parlament la începutul săptămânii viitoare.
Guvernul de la Chișinău a cerut Parlamentului să instituie stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca...
Trend ascendent privind incidenţa cumulată la 14 zile în oraşe din Ilfov şi la Bucureşti.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța a decis carantinarea orașului Agigea începând de mâine, de la ora 20:00.
Peste 62.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, au anunţat autorităţile.
Premierul interimar Florin Cîţu le-a cerut astăzi prefecţilor să se asigure ca nu vor fi sincope în ceea ce priveşte livrarea...
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, spune că, dacă USR va fi invitată la negocieri, va încerca să convingă liberalii să meargă...
92,1% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, mai anunță INSP.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind desemnarea generalului Nicolae Ciucă în calitate de candidat la...
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează o misiune de transport...
Era internat de 10 zile la Spitalul de Urgență din Deva, pe secția de terapie intensivă, fiind bolnav de COVID 19.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că singura soluție pentru încetinirea pandemiei este vaccinarea.
Victoria Aramă: Încă mai există medici şi asistente care nu promovează vaccinarea sau chiar îi sfătuiesc pe pacienți să nu se...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 37 de reacţii adverse, şase de tip local şi 31 de tip general.
: Doi inspectori ai Fiscului din Constanța au fost reținuți de procurorii anticorupție pentru luare de mită.
Ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, i-a cerut sprijin comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides.
El îl acuză pe președintele Klaus Iohannis pentru continuarea crizei politice, cere demisia lui Florin Cîțu din funcția de...
UDMR face apel la refacerea coaliției de guvernare PNL -USR- UDMR, după respingerea în Parlament a Guvernului Dacian Cioloş.
- Producătorii şi furnizorii de energie şi gaze din România le solicită Guvernului şi Parlamentului să elimine măsura...
În ultimele 24 de ore, Poliția a întocmit patru dosare penale pentru infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor.
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, le cere parlamentarilor să voteze noul cabinet.
La Palatul Parlamentului continuă audierile candidaţilor propuşi de USR să formeze cabinetul Cioloş.
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, din nou, apel la populaţie să se vaccineze anti-COVD-19.
Bulgaria instituie, de la 21 octombrie, obligativitatea unui permis de sănătate pentru accesul la unele spații publice.
Asociaţia Forestierilor din România şi Bursa Română de Mărfuri au încheiat un memorandum de înţelegere.
68.749 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care...
Peste 2.100 de localități au depăşit incidenţa de trei la mia de locuitori.
Concentratoare de oxigen pentru bolnavii COVID-19 din Târgu Mureş.