1894 articole
România a intensificat pregătirile pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar şi campania de convingere a partenerilor europeni.
The Romanian and Moldavian authorities signed a Treaty on Border Regime, Collaboration and Mutual Assistance in Border Matters.
Autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău au semnat un tratat privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa...
Autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău vor avea de luni un tratat privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi...
Reuniunea stabilește priorităţile strategiei UE pentru regiunea Dunării. Inițiativa este destinată eficientizării utilizării...
România nu şi-a exprimat poziţia faţă de viitorul buget al Uniunii Europene, aşa cum au făcut alte state din spaţiul...
România pe locul 4 la capitolul luări de cuvânt şi pe locul 15 la iniţiative legislative.
Trimişii României în Parlamentul European nu folosesc la potenţial maxim influenţa pe care ar putea să o aibă, indică un...
Cancelarul Angela Merkel face o vizită la Bucureşti în contextul eforturilor Germaniei de a promova cu insistenţă politici...
Preşedintele sirian Bashar al-Assad va efectua o vizită în România în acest an, a declarat pentru Radio România Actualităţi...
Ministrul de Externe Teodor Baconschi a declarat pentru Radio România că pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova...
Ministrul de externe din Republica Moldova, Iurie Leancă, a apreciat la conferinţa de presă comună cu omologul său român...
Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a afirmat la Chişinău că Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să...
Potrivit unui sondaj realizat de CSOP, 50% dintre cei chestionaţi afirmă că înainte de decembrie 1989 era mai bine în România...
Ministrul german pentru afaceri europene, Werner Hoyer, leagă aderarea Romaniei la spaţiul Schengen de problema mecanismului...
O parte a sistemului ar urma să funcţioneze pe teritoriul României din 2015, iar Bucureştiul speră să convingă Alianţa...
Rezultatele referendumului constituţional pare să-i asigure un nou mandat premierului Erdogan. Dar şi el, şi partidul său pot...
Referendumul are deja rezultate – mai mulţi lideri ai partidelor care se opun schimbării constituţiei şi-au anunţat demisia...
Ministerul de externe a precizat că editorialul semnat pe 9 septembrie de către ministrul Teodor Baconschi în cotidianul...
Ministrul francez al imigraţiei spune că autorităţile lucrează la o bază de date biometrice informatizată astfel încât să nu...
Oficialii francezi, aflaţi în vizită la Bucureşti, susţin un plan de urgenţă finanţat din fonduri europene pentru intergrarea...
Ministrul român de externe, Teodor Baconschi spune că România se poate baza pe sprijinul ferm al Confederaţiei elveţiene,...
Problema cetăţenilor români de etnie romă aflaţi în Franţa a revenit de curând în atenţie după ce autorităţile franceze şi-au...
UPDATE: Ministerul român de externe anunţă că a declarat persona non-grata un diplomat de la ambasada Rusiei la Bucureşti. El...
Preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, consideră că acordarea de cetăţenie română pentru locuitorii Republicii...
Preşedintele României Traian Băsescu a discutat la Cotroceni cu şeful statului israelian, Shimon Peres, importanţa relaţiilor...
Preşedintele Israelului, Shimon Peres, şi şeful statului român, Traian Băsescu, au avut o întâlnire la Palatul Cotroceni,...
Comitetul ONU de combatere a discriminării analizează, timp de două zile, politica autorităţilor franceze faţă de minorităţi,...
Numărul civililor ucişi în Afganistan a crescut cu 31% în primele 6 luni ale acestui an, arată un raport ONU. La fel s-a...
Autorităţile de la Teheran au ameninţat că, în cazul în care Iranul va fi atacat, vor închide strâmtoarea Ormuz prin care...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-un interviu pentru postul public de televiziune că măsurile de austeritate...
Televiziunea iraniană a negat că preşedintele Mahmoud Ahmadinejad ar fi fost astăzi ţinta unui atac, însă nu şi că asupra...
Guvernul de la Bucureşti a plătit anul acesta peste 10 milioane de euro, despăgubiri impuse statului român de CEDO. Suma este...
Subiectul a fost abordat la întâlnirea preşedinţior din cele două state. Lituania este unul dintre statele membre cu care...
Ministrul de externe Teodor Baconschi a prezentat bilanţul pe ultimele şase luni, care cuprinde o relaţie mult îmbunătăţită...
Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Leo D'Aes, a negat că problemele interne ale Belgiei ar putea afecta activitatea...
Economia românească are două mari probleme, infrastructura legală şi cea fizică, în special drumurile, consideră ambasadorul...
Ministrul maghiar de externe, Janos Martonyi a declarat,, la Bucureşti, că Ungaria nu va acorda cetăţenie în mod global, ci...
Piaţa românească aşteaptă venirea Deutsche Bank şi Commerzbank, dar şi investiţii în domeniul energetic şi al...
Comisarul European pentru Dezvoltare, Andris Piebalgs, a apreciat că se aşteaptă ca anul viitor România să iasă din criză şi...
Ambasadorii Statelor Unite şi Germaniei au salutat adoptarea în Camera Deputaţilor a celor două Coduri de procedură şi a noii...
Ministrul de externe, Teodor Baconschi a anunţat că înfiinţarea unui centru internaţional de studii avansate asupra Dunării,...
Modificările vor fi aplicabile după ce va fi stabilită metodologia, până pe 11 iunie, informează Ministerul de Externe.
Ministerul român de Externe spune că a făcut acest demers pentru a se asigura că legea cetăţeniei ungare în forma amendată...
Comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice vorbeşte la Radio România despre măsurile pe care trebuie să le...
Ambasadorul palestinian la Bucureşti, Ahmad Aqel, neagă ferm că în convoiul cu ajutoare pentru Fâşia Gaza ar fi fost arme...
Interviu cu doamna Connie Hedegaard, comisar european pentru combaterea schimbărilor climatice.
Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Alexandru Tănase, a declarat într-un interviu pentru Radio România că la Chişinău...
Ministrul Justiţiei din Republica Moldova afirmă într-un interviu pentru Radio România că la Chişinău nu este vorba despre o...
Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi cu directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică,...
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Yukiya Amano, a declarat că până acum Iranul nu a dat dovadă de...