1012 articole
Premierul cere ministrului sănătății să realizeze o campanie prin care părinţii să înţealeagă faptul că trebuie vaccinaţi...
Premierul a mai anunţat că săptămâna aceasta au fost deblocate fonduri europene de 600 de milioane de euro
Guvernul a prevăzut zece excepţii printre care înalţii funcţionari publici, posturile diplomatice, cele din cadrul sistemului...
Conform surselor guvernamentale se doreşte ca impozitul să fie gradual şi să se adreseze unor anumite activităţi economice
USR a decis astăzi că parlamentarii săi nu vor vota moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune împotriva Guvernului Sorin...
Procedural urmează ca premierul Grindeanu să le trimită la Administraţia Prezidenţială în termen de 15 zile, iar preşedintele...
Premierul landului Saxonia l-a felicitat pe Sorin Grindeanu pentru decizia pe care a luat-o aseară de a nu demisiona din...
Demisiile miniştrilor din cabinetul Grindeanu au fost înregistrate, în această dimineaţă, la Secretariatul General al...
Premierul Sorin Grindeanu are programată astăzi o întâlnire cu omologul său francez, Edouard Phillipe.
Convenţia a fost semnată de 60 de state şi va împiedica companiile multinaţionale să mai scoată profiturile din ţările unde...
Achizitionarea unor noi ambulanţe se va face după prima rectificare bugetară, iar licitaţia va fi coordonată de Secretariatul...
Sorin Grindeanu are o întâlnire cu ministrul de interne, Carmen Dan, cu ministrul sănătăţii, Florian Bodog, şi cu Raed Arafat.
Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a spus că, în trei ani, o comisie va face inventarul arhivei, iar informaţiile vor fi...
Guvernul va adopta, miercuri, o hotărâre prin care va desecretiza fosta arhivă a Ministerului Justiţiei - SIPA.
Guvernul a adoptat în şedinţa de joi normele metodologice ale unor ordonanţe.
Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, au analizat stadiul în care se află unele dintre cele mai...
S-a încheiat cel de-al 25-lea summit al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră
Textul legii prevenţiei şi o ordonanţă care modifică legea sportului au fost adoptate astăzi de guvern
VIDEO: Premierul Sorin Grindeanu a vizitat platforma de exploatare a gazelor naturale Caragele situată la graniţa dintre...
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Reprezentanţilor din Irak.
Premierul român şi cel israelian au semnat azi o declaraţie comună privind reducerea costurilor convorbirilor telefonice de...
Premierul Sorin Grindeanu a fost primit, astăzi, de preşedintele Israelului, Reuven Rivlin şi a avut convorbiri cu premierul...
Premierul român va fi primit de preşedintele israelian, Reuven Rivlin, iar la prânz se va întâlni cu omologul său, Benjamin...
Premierul Sorin Grindeanu se va întâlni cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu.
Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul sănătăţii, Florian Bodog, s-au întâlnit cu producătorii de vaccinuri din ţară.
Premierul Grindeanu: Ministerul Economiei a definitivat o primă formă a proiectului de lege pentru constituirea Fondului...
Premierul a anunţat că executivul va schimba codul administrativ astfel încât prefecţii să aibă funcţie de demnitate publică,...
Premierul Sorin Grindeanu a condamnat atentatul din Franţa şi a transmis condoleanţe familiei poliţistului decedat.
Execuţia bugetară pe primul trimestru al anului indică un excedent bugetar de 0,2 la sută din PIB, anunţă premierul Sorin...
Premierul Sorin Grindeanu şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans au susţinut o conferinţă de presă...
Este un eveniment, organizat de Primăria Capitalei, la care cei mici au avut ocazia să vadă magicieni şi artişti păpuşari.
Sorin Grindeanu va participa în această după-amiază la festivităţile dedicate împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea...
Prim-ministrul a anunţat că un drum expres între Piteşti şi Craiova ar urma să fie construit începând de anul viitor.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă ce vizează reducerea chiriilor la locuinţele ANL, care în ultimele luni au crescut...
Săptămâna aceasta sau în cel mai scurt timp va fi depus la parlament proiectul legislativ privind legea unică a salarizării...
Relaţia dintre România şi Moldova este şi subiectul ediţiei de astăzi în emisiunea "Probleme la zi".
Se doreşte finalizarea detaliilor privind donarea de către România a aproape 100 de microbuze pentru transportul unor elevi...
Fermierii români vor primi 14 euro la fiecare 100 de litri de lapte de vacă pe care renunţă să îi livreze.
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat că în câteva luni speră să fie semnat contractul pentru realizarea corvetelor pe...
Ministrul apărării Gabriel Leş a spus că achiziţionarea de corvete va fi reluată cu o procedură legală care să prevadă...
Săptămâna aceasta, Fiscul îi va prezenta premierului un plan de restructurare, după ce şeful Guvernului şi-a exprimat...
Prin ordonanţă de urgenţă vor avea acces la serviciile medicale şi şomerii, cei din comunităţile rrome, persoanele din...
Premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Bruxelles, şi-a încheiat seria de discuţii cu oficialii europeni.
Ministrul justiţiei, Florin Iordache, susţine că va ţine cont de propunerile care au rezultat în urma dezbaterii publice pe...
Ministrul Justiţiei a informat că forma în care vor fi promovate graţierea şi modificările Codurilor Penale va fi comunicată...
Guvernul aşteaptă şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, de al cărui aviz depinde adoptarea...
Ministrul apărării, Gabriel Leş şi cel al culturii, Ionuţ Vulpescu, sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii din Iaşi.
Premierul Sorin Grindeanu a discutat cu ministrul Justiţiei Florin Iordache despre o eventuală graţiere a pedepselor mici...
Guvernul a majorat, astazi, salariul minim de baza brut pe tara garantat în plata la 1450 de lei pe luna, cu 16 procente mai...
Codul Fiscal a fost modificat în aşa fel încât pensionarii care au pensii de până la 2000 de lei nu mai plătesc impozit.
Cabinetul Sorin Grindeanu a primit votul de încredere al Parlamentului. Noul guvern depune jurământul la ora 19.00, la...