66 articole
Deşi este o întrunire informală, este considerată deja un summit istoric pentru că e prima dată când la discuţii nu participă...
Miniştrii de finanţe din ţările zonei euro au cerut Greciei să accelereze implementarea reformelor economice.
Cei 28 de miniştri de externe ai statelor Uniunii Europene şi şeful diplomaţiei turce au evidenţiat astăzi la Bratislava...
Angela Merkel a fost întâmpinată la Praga de simpatizanţi, dar şi de cei cărora le displace ceea ce ei numesc poziţia...
Summitul european al regiunilor şi oraşelor s-a încheiat la Bratislava cu cererea de schimbare a modului în care sunt...
Comisarii europeni conduşi de Jean-Claude Juncker au discutat la Bratislava cu guvernul Slovaciei care a prelua astăzi de la...
Premierul Slovaciei Robert Fico a prezentat, ieri, agenda ţării sale, care are de gestionat relaţia cu Marea Britanie, după...
Principalele teme de discuţie au fost preşedinţia slovacă a UE, care începe la 1 iulie, şi eventualitatea ieşirii Marii...
Liderii Grupului de la Visegrad sunt nemulţumiţi de politica Europei Occidentale de uşi deschise pentru migraţie.
Polonia a anunţat că a început discuţii pe tema propunerii Comisiei Europene privind cotele de emigranti.
Deşi guvernul lor este reticent faţă de primirea imigranţilor, slovacii s-au mobilizat şi au început să strângă ajutoare,...
Apărătorii Spaţiului Schengen - din această postură au discutat premierii din Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, din...
Locuitorii satului Gabcikovo din Slovacia au votat prin referendum împotriva primirii a 500 de imigranți clandestini care ar...
Preşedintele francez, François Hollande, a lansat astăzi un apel europenilor pentru a ajunge la un compromis cu privire la...
Cel puţin opt persoane au murit în Cehia, într-un atac armat ce a avut loc într-un orăşel din estul ţării, informează...
În septembrie, Slovacia a început să livreze Ucrainei gaz dinspre UE. De atunci, Gazprom a redus la jumătate livrările de gaz...
Fermierii din Cehia şi Slovacia sunt îngrijoraţi de efectele sancţiunilor impuse de Moscova la adresa importurilor produselor...
Gypsy Fest îşi propune să prezinte tradiţiile şi cultura romilor încercând să elimine prejudecăţile cu care această...
Ucraina şi Rusia au fost cuvintele-cheie ale Conferinţei internaţionale pe teme de securitate GLOBSEC, care se desfăşoară în...
Slovacia ar urma să livreze Ucrainei gaz rusesc în urma unui acord semnat de cele două state în prezenţa preşedintelui...
Omul de afaceri Andrej Kiska a obţinut ieri aproape 60% din voturile exprimate în cel de-al doilea tur al alegerilor,...
În turul doi al alegerilor prezidenţiale din Slovacia s-au calificat actualul premier social-democrat Robert Fico şi omul de...
Autorităţile din Cehia şi Slovacia condamnă acţiunile Rusiei în privinţa Crimeei însă spun că nu susţin eventuale sancţiuni...
Social-democratul Robert Fitso a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale cu 28% din voturi, el urmând să-l...
Slovacii votează, astăzi, pentru un nou preşedinte al ţării, într-un scrutin în care cel mai important candidat este actualul...
În Cehia, social-democraţii au câştigat alegerile parlamentare anticipate, dar cu cel mai slab rezultat din istorie, potrivit...
Conform sondajelor de opinie, favoriţi pentru a câştiga scrutinul sunt social-democraţii, urmaţi de comunişti şi de o...
Violonistul român, Răzvan Stoica, a căştigat luni seară consursul "New Talent", prestigioasă competiţie pentru tinerii...
Parlamentul ceh a votat marţi autodizolvarea, după dezbateri prelungite, iar cel mai probabil în octombrie vor avea loc...
S-a încheiat astfel criza politică de la Praga, declanşată de un scandal de corupţie, care a dus la demisia guvernului de...
Luni seară, primul ministru al Cehiei, Petr Necas, şi-a prezentat demisia ca urmare a unui scandal major de corupţie în care...
Premierul ceh a anunţat intenţia de a demisiona în urma scandalului de corupţie în care sunt implicaţi şefa sa de cabinet şi...
Şefa de cabinet şi persoana de încredere a premierului ceh Petr Nečas riscă cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie...
Scopul acestei acţiuni fără precedent în istoria Cehiei rămâne învăluit în mister. Demnitarii au fost verificaţi de unitatea...
Şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din Cehia. Autorităţile de la Praga aşteaptă ajutor de urgenţă din...
Nord-vestul ţării rămâne în continuare sub ameninţarea râului Elba, care a reuşit să distrugă un pod în timpul nopţii.
80 de milioane de euro au fost investite în centrul istoric al oraşului Kutna Hora din Cehia.
Autorităţile slovace spun că impozitul unic pe venit de 19% va fi înlocuit din ianuarie anul viitor cu un sistem progresiv...
Cancelarul Germaniei Angela Merkel spune că ţara sa nu exercită presiuni asupra Cehiei să se alăture pactului bugetar...
Considerată o glumă, ideea transformării corupţiei în atracţie turistică a prins şi agenţia numită Corrupt Tour are deja la...
Potrivit Biroului European de Statistică, Eurostat, capitala României ar fi depăşit, la capitolul produs intern brut pe cap...
Aproape toate băncile slovace declară că înregistrează un interes ridicat din partea cetăţenilor maghiari pentru conturi de...
Funeraliile fostului disident politic şi preşedinte ceh vor avea loc vineri în prezenţa a numeroşi lideri din întreaga lume....
Autorităţile de la Praga au decis să-şi reorienteze politica în domeniul investiţiilor către tehnologia de vârf, în urma...
Parlamentul din Slovacia a ratificat planul de susţinere a fondului de salvare pentru ţările din zona euro, la doar două zile...
Prim ministrul Slovaciei, Iveta Radičová, a pierdut votul de încredere în Parlament, marţi seara. Acum liderii partidelor...
Capitala regiunii Moravia de Sud are ambiţia că până în 2013 să devină capitala inovaţiei în Cehia şi în top 50 în Europa la...
Sloganuri de genul "ţiganii să treacă la muncă" se aud aproape oriunde în câteva localităţi din nordul Cehiei, care au...
Ministerul culturii a lansat un proiect care oferă şomerilor posibilitatea să lucreze la reconstrucţia castelelor. Proiectul...
Din 2007 în Slovacia există o prevedere legală potrivit căreia exploatarea aurului cu cianuri se poate face doar cu acordul...
Localnicii din Kremnica au reuşit să convingă, în 2007, Parlamentul să schimbe legea minelor.