Au fost gasite 620 articole pentru turisti
Asociaţiile patronale au înregistrat, zilele acestea, în staţiunile de la malul mării, peste 170.000 de turişti, iar dintre...
Peste 160.000 de turişti îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc în acest weekend, fiind un număr-record înregistrat de la...
Turiştii care ajung în zona de munte a judeţului pot experimenta muncile din gospodăriile gazdelor.
Turiştii, şi nu numai, au putut vedea un adevărat spectacol ecvestru în cetate.
Salvamarii spun că nu au primit salariile de trei luni şi că dacă această situaţie nu este rezolvată vor intra în grevă...
Masivul Retezat este cel mai complex şi grandios masiv montan din Carpaţii româneşti, aşa că şi traseele destinate...
Singurul drum care leagă peninsula de continent este blocat de către localnicii din oraşul Ierissos, nemulţumiţi de...
Mamaia rămâne în topul preferinţelor turiştilor deşi este mai scumpă cu 50% faţă de zona de sud a litoralului.
O analiză efectuată de publicaţia The Guardian arată că deşi grav afectată de criza economică, Grecia dă semne puternice de...
Şi numărul turiştilor români a crescut faţă de anul trecut cu 16%.
La începutul sec. XVIII, casa imperială habsburgică a construit primele topitorii de cupru şi forjă, mai apoi s-a amenajat şi...
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au participat, în prima zi de Paşte, la slujba Vecerniei Învierii.
La salina Cacica a fost amenajat un altar, de unde se va oficia slujba de Înviere.
Staţiunile cele mai căutate au fost şi în acest an cele din Mamaia şi Vama Veche, unităţile de cazare clasificate fiind...
Zeci de mii de turişti au ales să îşi petreacă minivacanţa de 1 mai pe litoral, atraşi de vremea bună şi distracţiile cu care...
Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui a anunţat că numărul turiştilor care au vizitat judeţul in ultimul an a crescut cu 110%.
Litoralul românesc este pregătit să întâmpine 40.000 de turişti în minivacanţa care începe pe 1 Mai şi se termină după Paşti....
Publicaţia online Balkan Analysis avertizează cu privire la activităţile teroriste în Balcani ale organizaţiei şiite...
Deşi mai sunt doar şase săptămâni până la deschiderea sezonului estival, staţiunile din sudul litoralului nu sunt nici pe...
Salvamontiştii argeşeni au reuşit, sâmbătă noapte, să recupereze şase turişti din Bucureşti care s-au rătăcit pe versantul...
Atractivitatea României din punct de vedere turistic are de suferit din cauza situaţiei proaste în mai multe domeniii, se...
Agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în turism nu se grăbesc să îsi pregătească activele pentru sezon.
Judetul Caraş-Severin se află sub atenţionare cod galben de vânt până luni la ora 10.00.
Primăria din SInaia îi încurajează pe clienţii care circulă cu taximetrele să nu achite contravaloarea cursei în situaţia în...
13 turişti au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor montani prahoveni în acest weekend.
Unicat în domeniul balneoclimateric, terapia cu unde de şoc este asul din mâneca administratorilor staţiunii Sărata Monteoru...
Mii de români au ales să îşi petreacă Revelionul în aer liber, la spectacolele organizate de primării în pieţe.
Turiştii din Sălaj sunt invitaţi să asiste la sacrificarea tradiţionala a porcului, să înveţe colinde întâlnite doar în...
În primă fază, proiectul vizează scăderea numărului de infracţiuni în zona Lipscani, iar aceasta s-ar putea realiza prin...
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele nouă luni de 8,727...
Slaba dezvoltare a turismului din municipiul Zalău a fost rezolvată într-un mod cât se poate de simplu.
Pe litoralul românesc au mers peste 1,5 milioane de turişti, cu 15% mai mult faţă de anul trecut. Numărul turiştilor străini...
Orient Express a oferit, ca şi anul trecut, un adevărat spectacol de protocol la sosirea în Gara de Nord.
Doi turişti au decedat după ce au contractat virusul HPS, transmis prin inspirarea aerului care conţine particule de praf...
Începând de marţi, cursurile la cumpărare şi vânzare în Bulgaria nu vor putea să difere cu mai mult de cinci procente de cele...
Doar ploile mai pot salva fântânile din Moldova; Cheile Turzii gonesc turiştii.
Apa mării este mai curată pentru că s-au redus activităţile agricole petrecute de-a lungul râurilor care se varsă în Dunăre...
36 de concerte vor avea loc la Biserica Neagră din Braşov în perioada 5 iunie - 25 septembrie, unde vor concerta artişti diin...
Campionatul european de fotbal UEFA EURO 2012, organizat de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie - 1 iulie, va atrage...
Rezervările hoteliere din Grecia au înregistrat un declin considerabil pe fondul instabilităţii politice. Turiştii germani se...
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a fost premiat pentru operaţiunea de salvare a unor cercetaşi belgieni în munţii din...
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc susţine că 65.000 de turişti români îşi vor petrece sărbătorile pascale în...
La fiecare două zile, un copil ajunge în centrul de plasament direct de pe stradă; La Breaza turiştii vor fi cazaţi în case...
Timp de 7 ore salvamontiştii din staţiunea Buşteni au acţionat pentru căutarea şi salvarea a doi turişti rătăciti în Masivul...
În acest an hotelul de gheaţă va avea 10 camere iar fiecare va purta numele unui gen muzical, tema proiectului Ice Hotel...
La numai o săptămână după personalul de la Air France, şi personalul societăţii naţionale a căilor ferate (SNCF) este în grevă.
În statul american New Mexico a fost inaugurat Spaceport America, primul aeroport destinat navetelor spaţiale care vor...
Turiştii care nu sunt din Germania sau Belgia şi care vizitează oraşul olandez Maastricht nu mai au acces în cafenelele care...
Seceta prelungită pune în dificultate în continuare traficul pe Dunăre. Zeci de barje sunt oprite de la Drobeta-Turnu Severin...
Agenţia de turism românească de la care au fost achiziţionate pachete premium de vacanţă susține că întâmpină mari...
Doi români au fost răniţi uşor într-o explozie produsă în staţiunea turcă Kemer din Antalya. În total, 17 persoane au fost...