Au fost gasite 1275 articole pentru stiri sud-est
De azi pâna vineri inclusiv, circulaţia rutieră pe strada Bălcescu din municipiul Galaţi, pe segmentul cuprins între strada...
UPDATE: Nava "SEE BREAZ" a fost scoasă de două remorchere din bancul de nisip, unde a rămas eşuată de ieri.
Zeci de unităţi de învăţământ din judeţul Buzău nu au autorizaţie sanitară, unele chiar nu au avut vreodată şi nici nu o pot...
Din cauza secetei din ultima perioadă, puţurile de alimentare din localitate au secat, iar autorităţile sunt nevoite să...
Cinci persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce un autocar plin cu 59 de turişti ucraineni s-a răsturnat...
Portul maritim Midia fost închis încă de luni seară de la ora 23.30 iar în portul fluvial Constanţa sud cât şi pe canalul...
În deschiderea celei de a 42-a ediţii a Festivalului de la Mamaia au urcat joi seară pe scenă primii concurenţi ai...
Duminică a început la Tomis prima ediţie a concursului de roboţi subacvatici, organizată de cea mai puternică echipă de...
Reprezentantul salvamarilor din sudul litoralului a declarat că, în condiţiile în care nu îşi vor primi banii, de săptămâna...
''Atlantykron'' reprezintă, de 23 de ani, una dintre cele mai importante academii de vară din România.
''EveryCanCounts'' este varianta românească a programului preluat din Anglia şi se adresează celor care acţionează...
Inspectorii ANSVSA au aplicat amenzi în valoare de 78.200 de lei, în urma unor controale efectuate la mai multe unitaţi de...
Peste 500 de elevi s-au înscris la cursurile de pregătire pentru bacalaureat.
Joi, turiştii de pe litoralul Mării Negre au găsit nouă delfini morţi.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut doi cetăţeni afgani şi un cetăţean irakian care au intrat...
Forţele Navale Române găzduiesc, până pe 31 iulie, exerciţiul internaţional ''MCM LIVEX Poseidon 12''.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ''Dobrogea'' al judeţului Constanţa, desfăşoară, zilnic, acţiuni preventive la...
Periplul cinematografic în aer liber, la malul mării, a fost deschis cu ''Izvorul femeilor'', o coproducţie Belgia, Italia,...
Un grup de cercetători din Franţa vrea să facă studii asupra delfinilor din Marea Neagră.
Producătorii agricoli locali brăileni se plâng că seceta şi canicula din această vară riscă să strice tot ce a scăpat din...
Turiştii care au ales să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc se pot bucura de un tur al litoralului în sistem ''hop on...
Un elicopter militar de antrenament s-a prăbuşit în judeţul Buzău, patru persoane pierzându-şi viaţa în accident....
Comandamentul Sezon Estival 2012 din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi-a...
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit 7.200 de ţigarete cu timbru de acciza de Republica Moldova, pe care le...
Detaşamentele de pompieri ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila au intervenit marţi noapte pentru...
Vineri, cu ocazia Zilei Dunării, autorităţile din Brăila au pregătit o serie de evenimente printre care acţiuni de...
120 de poliţişti din întreaga ţară, detaşaţi pe litoral pentru sezonul estival, sunt aşteptaţi să sosească la sfârşitul...
Castelul de Apă a fost construit în 1912, iar în 1978 a fost cedat cooperativei Consumcoop, pentru reamenajare şi...
Cu această ocazie, Sindicatul Liber al Navigatorilor va da publicităţii un raport menit să atragă atenţia Guvernului şi...
ONG Mare Nostrum a identificat, de la începutul anului şi până în prezent, 31 de delfini eşuaţi pe plajele litoralului românesc.
Cinci persoane au murit, miercuri după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN2, în localitatea Limpeziş, judeţul Buzău,...
Românii care nu au apucat, încă, să-şi cumpere pachetul de vacanţă beneficiază de noi oferte din partea patronatelor...
Apa mării este mai curată pentru că s-au redus activităţile agricole petrecute de-a lungul râurilor care se varsă în Dunăre...
În mini-vacanţa de Rusalii cei care au ales să vină pe litoral se pot plimba cu telegondola, pot face plimbări prin staţiuni...
Zeci de curţi şi case din Galaţi au fost inundate în urma ploilor torenţiale din ultimele zile.
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă ''Dunărea'' al judeţului Brăila, au intervenit pentru evacuarea apei...
În urma ploilor recente, mai multe sate din judeţul Vrancea au rămas izolate.
Aproape patru sute de hectare cultivate din judeţul Brăila au fost afectate de ploile torenţiale din ultimele zile.
Şapte gospodării şi 75 ha de teren agricol inundate şi un oraş întreg fără lumină, în urma ploilor torenţiale.
Au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate 11.200 de ţigarete netimbrate, care erau depozitate în saci de plastic de culoare...
Comandamentul pentru situaţii de urgenţă a fost convocat în judeţul Constanţa, după ce au avut loc vijelii, descărcări...
Potrivit meteorologilor, până duminică seară, în sud-estul şi estul ţării vor fi averse, descărcări electrice şi...
Incă doi delfini morti au fost găsiţi de reprezentanţii Organizaţiei Nonguvernamentale Mare Nostrum care monitorizează...
Concurenţi din 13 ţări se vor întrece anul acesta la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară "George Grigoriu" de la...
La Cernavoda se iau măsuri pentru a înlătura efectele inundaţiilor care au afectat centrul oraşului.
Printre noutăţile pe care le va aduce Compexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa în perioada următoare se regăseşte...
Consiliul Judeţean Constanţa va asigura şi anul acesta fondurile necesare pentru funcţionarea serviciului de salvamar în...
Partidele politice şi-au anunţat listele de candidaţi pentru primăriile din Constanţa şi Mangalia şi pentru consiliul...
La Buzău au fost definitivate listele de candidaţi pentru Primărie şi Consiliul Judeţean.
13 candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru primăria municipiului Brăilei şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.
Minivacanţa de 1 mai marchează începutul sezonului estival în staţiunile de pe litoral. Pe turişti îi aşteaptă spectacole,...