Au fost gasite 669 articole pentru schengen
Pe 22 noiembrie, la Budapesta, va avea loc un summit la care vor participa Austria, România şi Bulgaria.
The decision on Romania and Bulgaria's entry into Schengen with land borders could be formalized at the Justice and Home...
Premierul Ciolacu a mai spus că deţine informaţii privind includerea României în Visa Waiver.
Marţea viitoare vor avea loc audierile pentru cei propuşi pentru cele şase cele mai importante portofolii din Comisie.
Franţa face de astăzi controale la graniţe şi suspendă astfel, pentru şase luni, libera circulaţia a spaţiului Schengen...
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a declarat săptămâna trecută că nu a sosit încă momentul pentru admiterea...
Mai este nevoie de muncă şi de negocieri, a declarat ministrul austriac de interne.
Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen este joi, 10 octombrie, din nou, pe ordinea de zi a Consiliului...
Invitatul "Apelului matinal" - vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu. Realizatori: Daniela...
Comisia Europeană spune deja de câțiva ani că România și Bulgaria au făcut mai mult decât cere legislația europeană.
Interior Minister Catalin Predoiu says in an online commentary that he has acted diplomatically over the last period to...
Cătălin Predoiu susţine că la reuniunea JAI ar putea veni semnale puternice pentru intrarea deplină în Schengen.
Comisarul european pentru afaceri interne va transmite mesajul la Consiliul Justiție și Afaceri Interne.
Măsura este menită să limiteze migrația ilegală, care trebuie redusă.
Aderarea este din nou pe agenda Consiliului european de Justiție și Afaceri Interne programat pentru săptămâna viitoare.
MAGYAR HÍRLAP: Ungaria a preluat președinția rotativă semestrială a UE de la 1 iulie
Premierul Marcel Ciolacu precizează, într-o postare pe o reţea de socializare, că a discutat cu Viktor Orban pe subiecte de...
Potrivit unor surse oficiale, una dintre temele de discuţie va fi intrarea României în spaţiul Schengen, având în vedere că...
Ungaria, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, declară că nu înţelege poziţia Austriei, care...
Terminalul a fost construit într-un an, cu fonduri europene.
Uniunea solicită, între altele, urgentarea aderării României la Spațiul Schengen cu frontierele terestre.
Ylva Johansson a discutat atât cu ministrul bulgar de interne, Kalin Stoyanov, cât şi cu cel român, Cătălin Predoiu.
Ministrul german de interne a declarat că ţara sa sprijină în continuare aderarea completă a României la Schengen, aceasta...
Dinspre România la aeroportul Fiumicino din Roma aterizează zilnic zboruri din București, Bacău, Iași, Suceava, Cluj,...
În discursul susținut la Palatul Parlamentului, cancelarul german, Olaf Scholz, a apreciat contribuția țării noastre la...
Cancelarul german, Olaf Scholz, este în România pentru a participa la o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor...
UPDATE - Premierul Marcel Ciolacu : România mizează în continuare pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la...
Italy, the country with the largest community of Romanians abroad, also has the largest number of Romanian air travellers,...
"We have a clear and firm governmental plan to fully join the Schengen area by the end of the year" - wrote Prime...
Pe cele mai importante aeroporturi ale țării au sosit astăzi primii români care au beneficiat de ridicarea controalelor de...
Aplicația va fi folosită de polițiști de pe dispozitive mobile atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces în...
Aderarea României cu frontierele aeriene și maritime este o reușită bine meritată de țara noastră, ca stat membru al Uniunii...
Relațiile de cooperare cu ministerul omolog austriac sunt foarte bune, la fel și cu comisarul european și celelalte ministere...
Persoanele care efectuează zboruri către sau dinspre state membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de...
Primul avion care va decola de pe aeroportul timișorean în Spațiul Schengen va pleca mâine dimineață la ora 6:00, cu...
Comisia promite că va oferi tot sprijinul necesar pentru ca în acest an să fie luată o decizie și în privința eliminării...
Din această noapte, România intră în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime.
Românii care călătoresc în interiorul Uniunii Europene și în statele asociate Shengen nu vor mai fi obligați să treacă prin...
The National Airports Company of Bucharest has announced that the first flights from the European Free Movement Area to land...
"Apel matinal" - Invitat: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.
RRA: Vineri, 29 martie, la Apel matinal vom vorbi cu Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, despre procesul...
Final preparations are being made ahead of Sunday, the first day when there will be no border controls at the 17 airports and...
Pe Aeroportul Otopeni, cel mai mare din ţară, se reconfigurează porţile de control din Terminalul Plecări, iar la Ministerul...
Reprezentanţii mediului de afaceri sunt îngrijoraţi că - odată cu aderarea parţială a României la spaţiul...
Polițiștii vor rămâne în incinta aeroporturilor pentru verificări în cazurile de suspiciune privind posibile fapte ilegale.
Integration into the Schengen area with road borders also, is a feasible goal by the end of the year, says Interior Minister...
Ministrul de interne susţine că integrarea în spaţiul Schengen şi cu frontierele rutiere este un obiectiv fezabil până la...
Ungaria va acorda tot sprijinul României pentru ca ţara noastră să adere la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie, spune...
Aplicarea deciziei Consiliului Uniunii Europene privind ridicarea controalelor la frontiera aeriană şi maritimă, combaterea...
După întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, șeful executivului de la Viena susţine în continuare că spaţiul Schengen nu...
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat la Palatul Cotroceni cu cancelarul austriac Karl Nehammer, iar după întâlnire şeful...