Au fost gasite 5421 articole pentru rusia
Un vas de pescuit sub pavilion rusesc s-a scufundat azi cu 132 de persoane la bord în Marea Ohoţk din Extremul Orient al Rusiei.
Moscova susţine că aparatul a fost doborât de ucraineni, în timp ce Kievul a furnizat înregistrări care sugerează că avionul...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunţat că acordul privind programul nuclear iranian ar urma să fie definitivat...
Nicolae Timofti se altură astfel mai multor lideri internaţionali care au refuzat să participe la paradă, într-un context...
Ministrul rus de externe este aşteptat să revină după-amiază printre negociatori, semn că părţile se apropie de un compromis.
Principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene au fost anul trecut Statele Unite ale Americii la export şi China la...
Preşedintele Parlamentului de la Chişinău a afirmat că drumul european al Republicii Moldova este ireversibil şi că se...
În ajun de sezon estival, turismul bulgăresc se află în faţa unei grave crize, în urma scăderii drastice a rezervărilor...
Un avion de pasageri, de tip Boeing 737, a cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă pe aeroportul din Sankt Petersburg, a...
Rusia salută victoria Irinei Vlah în scrutinul pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei şi apreciază că locuitorii din sudul...
România a fost supusă unor mari presiuni politice şi diplomatice de către Rusia, susţine comandantul forţelor Alianţei...
Situaţia Greciei şi relaţiile externe ale UE, pe fundalul acţiunilor Rusiei, au fost alte teme de importanţă majoră discutate...
Anul trecut, Rusia, Kazakhstan şi Belarus au semnat un acord privind înfiinţarea până în 2025 a Băncii Centrale Euroasiatice...
Reuniţi la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern au avut în vedere şi situaţia Republicii Moldova.
Propunerea a fost făcută vineri de liderul rus, Vladimir Putin, la întâlnirea din capitala kazahă Astana cu omologii săi...
În prima zi a Consiliului European, cei 28 de şefi de stat şi de guvern au discutat şi despre sancţiunile impuse Moscovei...
Vladimir Putin spune că are informaţii potrivit cărora ar putea fi întreprinse încercări de a împiedica revenirea în Rusia a...
Peste 80.000 de militari sunt în prezent angajaţi pe teritoriul Rusiei în cadrul unor exerciţii militare la scară largă.
Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, le-a solicitat statelor membre ale UE să rămână unite în faţa Rusiei şi respinge...
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, la Bruxelles, la dezbaterile privind viitoarea Uniune energetică europeană
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat, în această dimineaţă, la Bruxelles, pentru a participa la Reuniunea Consiliului...
Rusia a semnat azi un "tratat de alianţă şi integrare" cu regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, chiar în ziua în care...
Comisia de monitorizare a Consiliului Europei a decis astăzi să menţină sancţiunile aplicate Federaţiei Ruse, a anunţat...
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că a ajuns la o înţelegere cu omologul său român, Klaus Iohannis, ca...
Ministerul ungar de externe a reacţionat la declaraţiile făcute astăzi de premierul Victor Ponta referitoare la relaţiile...
Construcţia gazoductului transanatolian Tanap, care ar urma să permită aducerea gazelor naturale din Azerbaidjan în Uniunea...
Premierul Victor Ponta a apreciat astăzi că poziţia Ungariei faţă de Rusia reprezinta un motiv de îngrijorare nu doar pentru...
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Kiev, a declarat că România pledează pentru aplicarea integrală,...
Reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene analizează azi probleme urgente, cum ar fi Uniunea Energetică, situaţia...
La un an de la anexarea peninsulei, Departamentul de Stat american a insistat că sancţiunile împotriva Rusiei vor fi păstrate...
Aflat la bordul fregatei "Regina Maria" care participă la un exercițiu NATO în Marea Neagră, ministrul Apărării Mircea Duşa...
Vladimir Putin a participat azi la o întâlnire cu omologul său kârgâz Almazbek Atambaiev la o reședință oficială de lângă...
Armata rusă a trecut în alertă maximă de luptă 38.000 de militari, aproape 3.400 de unităţi de tehnică de luptă, 41 de nave,...
Petro Poroşenko se află astăzi la Berlin, unde intenţionează să îi ceară cancelarului Angela Merkel să susţină noi sancţiuni...
Parteneriatul strategic dintre România şi Polonia are o importanţă deosebită pe flancul estic al Alianţei Nord Atlantice, a...
Ministrul de externe Bogdan Aurescu, invitat la Apel matinal, a vorbit despre situaţia actuală din Ucraina şi le-a transmis...
Galeria Tretiakov din Moscova, locul unde descoperi sufletul rusesc.
SUA şi Federaţia Rusă nu îşi doresc un colaps al guvernului şi instituţiilor siriene, care să lase loc liber pentru grupări...
NATO şi-a intensificat exerciţiile în estul Europei în contextul crizei din Ucraina, şi va desfăşura baterii antirachetă...
Guvernul maghiar consideră ca false şi înşelătoare unele informaţii apărute în Financial Times, privind blocarea de către UE...
Liderii separatiştilor din Donbas au cerut Occidentului să impună sancţiuni Ucrainei pentru "sabotarea" înţelegerilor de pace.
Interviu în exclusivitate pentru RRA cu Igor Korotcenko, redactorul-şef al publicaţiei "Naţionalnaia oborona", "Apărarea...
Reprezentanţii Republicii Moldova şi cei ai separatiştilor transnistreni s-au întâlnit astăzi la Chişinău în încercarea de a...
La Chișinău are loc prima întâlnire dintre reprezentanţii Republicii Moldova şi cei ai separatiştilor transnistreni de după...
Șef al diplomaţiei americane, John Kerry, a condamnat scrisoarea adresată de un grup de senatori republicani regimului...
Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că România şi Polonia sunt foarte interesate de vecinătatea estică în special de...
Secretarul general al Nato, Jens Stoltenberg, afirmă că Rusia a continuat să-i înarmeze şi să-i instruiască pe rebelii din...
Autoturismele Logan, Duster şi Sandero s-au situat, luna trecută, în topul celor mai bine vândute 25 de maşini în Rusia.
Statele Unite acuză Rusia că a impus un regim de teroare în zonele separatiste din estul Ucrainei şi în Crimeea, anexată anul...
Ministerul rus de externe a acuzat NATO că încalcă tratatul pentru că acceptă noi membri şi nu ratifică o nouă versiune a...
Scrutinul din Găgăuzia trezeşte îngrijorări la Chişinău, în condiţiile în care "aproximativ 70% din populaţia regiunii este...