Au fost gasite 2019 articole pentru pnl
Consiliul Naţional al noului PNL, a adoptat o rezoluţie potrivit căreia partidul vrea să preia puterea prin crearea unei noi...
Cei peste 1000 de delegaţi participanţi au votat reorganizarea filialelor judeţene şi locale, precum şi documente care...
PNL va funcţiona ca un partid unitar, o dată cu adoptarea criteriilor de unificare în plan local a vechiului PNL şi fostului...
Obiectivele Guvernului: Codul Fiscal şi de Procedură Fiscală, Legea minelor, Legea redevenţelor vor fi prezentate, luni, în...
La Consiliul Naţional vor fi validate criteriile de unificare a celor două partide la nivel local, cu ponderi diferite ale...
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga spune că liberalii sunt consecvenţi în susţinerea votului prin corespondenţă, pentru ca...
Invitat : Emanuel Bădescu, istoric, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.
PSD şi PNL au stabilit, astăzi, mandatul cu care delegaţiile celor două partide vor merge la consultările de miercuri cu...
Conducerile PNL şi PSD îşi stabilesc astăzi mandatul cu care se vor prezenta la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis...
Deputatul liberal Mircea Roşca, cercetat pentru fapte de corupţie şi vărul său, Adrian Rotilă, au fost plasaţi astăzi în...
Premierul Victor Ponta a declarat joi că "prin discuţii cu opoziţia, ar trebui să se decidă fie organizarea de alegeri ori de...
Curtea Constituţională a României a decis că legea privind securitatea cibernetică este neconstituţională.
Preşedintele Camerei Deputaţilor spune că legea falimentului personal intră de mâine în discuţia Comisiei Juridice.
PNL contestase legea pe motiv că unele prevederi ar încălca dreptul de proprietate al angajatorilor. Curtea Constituţională a...
Parlamentarii Partidului Naţional Liberal şi cei ai Partidului Democrat Liberal îşi reiau astăzi discuţiile privind...
Reprezentanţii liberalilor îşi doresc o moţiune de cenzură încununată de succes, modificarea Constituţiei, un Cod electoral...
PNL și UNPR au anunțat că susțin un acord privind alocarea a 2% din PIB pentru domeniul apărării.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că luni va avea consultări cu partidele în vederea încheierii unui acord cu scopul...
PNL va solicita Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să conteste ordonanţa de urgenţă aprobată ieri, de Guvern, care a...
Curtea Constituţională a respins sesizarea grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL privind bugetul pe 2015 şi l-a trimis...
Vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban, a afirmat astăzi că legea adoptată de Senat încalcă drepturile fundamentale ale...
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, face un apel către copreşedinţii PNL să retragă contestaţia depusă la Curtea Constituţională...
Curtea Constituţională va examina luni, 29 decembrie, contestaţia PNL şi PDL la legea bugetului de stat pe 2015. Opoziţia...
Curtea Constituţională va examina, la 29 decembrie, sesizarea grupurilor parlamentare PNL şi PDL referitoare la...
Proiectele legilor bugetului de stat şi asigurărilor sociale pe 2015 au fost adoptate duminică de Parlament. Opoziţia a...
Klaus Iohannis afirm că este mulţumit de evoluţia formaţiunii politice pe care a condus-o şi a subliniat că aportul femeilor...
Deputatul PNL Alina Gorghiu, cel mai tânăr preşedinte şi prima femeie în această funcţie din istoria liberalilor, anunţă un...
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, apreciază că partidul pe care l-a condus până astăzi şi-a exprimat dorinţa de a se reforma...
Ministrul finanţelor Darius Vâlcov spune că PDL şi PNL fac un joc dublu: susţin că ministerul a primit prea mulţi bani, iar...
Președintele ales, Klaus Iohannis, a anunțat că și-a dat demisia din funcția de copreședinte al PNL. În urma alegerilor din...
Fosta purtătoare de cuvânt a campaniei prezidenţiale, Alina Gorghiu, îl va înlocui în lupta pentru şefia partidului pe...
Luni, parlamentul a validat noua formulă guvernamentală cu 377 de voturi pentru şi 134 împotrivă.
Propunerea ca Uniunea Democrată Maghiară din România să iasă de la guvernare a fost aprobată azi de Consiliul Permanent al...
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PDL, Cătălin Teodorescu,...
Deputatul PNL Alina Gorghiu spune că Parlamentul trebuie să urgenteze corectarea articolelor din Codul de procedură penală...
Prim vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a precizat joi că proiectul va fi gata spre finalul lunii ianuarie.
După Ludovic Orban, astăzi şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de copreşedinte al noului Partid Naţional...
Subiectul dezbaterii de astăzi, de la RRA, începând cu ora 13.20, este Proiectele europene, priorităţile legislative în...
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis va face prima vizită în străinătate vineri la Chişinău, cu două zile înainte de...
Într-un interviu acordat Reuters, președintele ales Klaus Iohannis a spus că este posibil ca anul viitor actuala coaliție de...
În timpul dezbaterilor din Camera Deputaților, grupurile parlamentare îşi vor exprima punctul de vedere, iar premierul Victor...
Conducerea Uniunii Democrate Maghiare din România va analiza rezultatul alegerilor prezidenţiale şi strategia pentru perioada...
Premierul Victor Ponta a confirmat că va fi prezent marți, în plenul Camerei Deputaților, la o dezbatere politică pe tema...
Săptămâna viitoare va fi convocată o comisie pentru modificarea legii alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, care să...
Klaus Iohannis, co-preşedinte al PNL, a solicitat din nou astăzi guvernului să pregătească proiectul pentru bugetul pe anul...
Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, despre care a existat temerea că ar fi putut fi aplicat şi în cazul...
Copreşedintele PNL, Klaus Iohannis a declarat că partidul vrea să preia puterea, iar acest lucru se va întâmpla în 2015 sau...
Subiectul dezbaterii de astăzi, de la RRA, începând cu ora 13.20, alegeri prezidenţiale poziţionări pe scena politică.
Proiectul legii amnistiei şi graţierii se va regăsi pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, după ce aproape un an a...
Legea amnistiei şi a graţierii precum şi aprobarea cererilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor cercetaţi penal vor fi...
Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor pentru preşedinţia României, și-a început cariera politică în anul 2000, când a...