Au fost gasite 853 articole pentru parlamentul european
Raport al Comisiei de anchetă privind trucarea nivelului emisiilor de noxe la automobilele din Europa.
Preşedintele Parlamentului European a precizat că instituţia pe care o conduce va adopta săptămâna viitoare o rezoluţie...
Uniunea Europeană va înăspri legislaţia privind armele de foc, până la sfârşitul anului 2019, în baza unui proiect aprobat...
2018 va fi Anul European al Patrimoniului Cultural: o celebrare a diversității și a bogăției patrimoniului nostru european –...
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, s-a pronunţat astăzi în favoarea acordului de liber-schimb...
Astăzi, deputaţii vor vota o rezoluţie privind înlocuirea pesticidelor periculoase cu cele cu risc redus.
Reacţii în Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri privind justiţia şi statul de drept în România.
Parlamentul European organizează joi, 2 februarie 2017, începând cu ora 10:00 (ora României) o dezbatere pe tema justiţiei şi...
Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice a intrat in vigoare,după ce au fost îndeplinite condițiile...
Deputații recomandă stabilirea unor modele ușor de gestionat pentru relațiile angajator-lucrător în Uniunea Europeană
„Egalitate de gen pe piaţa muncii” este tema dezbaterii, pe care o găzduieşte reţeaua de radiouri europene EURANET, astăzi,...
Sijbren de Jong, expert in relațiile cu Rusia, de la Centrul pentru Studii strategice din Haga, interviu pentru Radio România...
Doamna Ramona Mănescu, membru în Parlamentul European, ne prezintă impactul pe care îl va avea această decizie şi care este...
Scrutinul va avea loc pe parcursul întregii zile.
Noul șef al legislativului comunitar îi va lua locul lui Martin Schulz, cel care în noiembrie anul trecut, anunța că nu va...
Preşedintele Comisiei pentru justiţie din Parlamentul European crede că, în România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie...
Titlul de Capitală Europeană a Culturii este conferit în fiecare an de Parlamentul European unor oraşe care prezintă programe...
Un transport european pe calea ferată mai inovator și mai competitiv este scopul declarat al noilor măsuri care ajung astăzi...
Laureatele din acest an sunt două tinere din Irak, Nadia Murad și Lamiya Aji Bashar. Fac parte dintr-o comunitate etnică și...
Două treimi (66%) dintre cetățenii europeni ar dori ca UE să intervină mai mult în politica de securitate și apărare decât în...
Deputaţii europeni cer suspendarea temporară a negocierilor de aderare a Turciei la UE din cauza reacției puterii de la...
Ceea ce îi uneşte pe cetăţenii Uniunii Europene este mai puternic decât ceea ce îi desparte, sunt de părere peste 70 la suta...
Principalele grupuri politice din Parlamentul European au cerut o îngheţare a negocierilor de aderare cu Turcia ca urmare a...
Membrii Parlamentului European vor vota pentru „Toni Erdmann”, „My life as a courgette/Viața mea de dovlecel” sau „As I open...
Parlamentul European va avea o dezbatere pe tema relaţiei cu Turcia, care s-a complicat şi mai mult după ce Ankara a refuzat...
Preşedintele Parlamentului European a atras atenţia că există cazuri în care posturile publice sunt supuse presiunilor, iar...
Acest pilon va fi aplicat mai întâi în zona euro, pentru că este mai eterogenă economic, iar apoi se va extinde şi la...
S-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a zecea ediţie a acestei competiţii.
Parlamentul European a propus ca în bugetul pe anul viitor al Uniunii să fie alocate mai multe fonduri pentru creștere...
Obiectivul Parlamentului European Model este de a-i învăţa pe liceeni ce înseamnă integrare şi cooperare europeană şi să le...
Rezultatele primilor doi ani ai programului Europa Creativă vor fi făcute azi publice, în prezenţa coordonatorilor de...
Discriminarea de gen există în Europa,arată într-un raport al Parlamentului European,care precizează că rata de angajare a...
Miercuri dimineață, eurodeputații vor analiza rezultatele Consiliului Uniunii Europene din 20-21 octombrie în cadrul unei...
Ratificarea duce la îndeplinirea condiţiilor pentru intrarea Acordului în vigoare începând din luna noiembrie
Săptămâna începe în plenul legislativului de la Strasbourg cu o declarație a Comisiei Europene referitoare la accesul la...
Documentul urmează să fie aprobat săptămâna viitoare de Parlamentul European în sesiunea de la Strasbourg
O delegație a Parlamentului European va monitoriza referendumul din Columbia asupra unui acord istoric ce va aduce pacea în...
În urma unor reguli noi, votate in Parlamentul European, comisioanele la plata cu cardul vor fi mai transparente
Imigrația, combaterea terorismului, impozitele, protecţia mediului şi piața unică sunt principalele teme de pe agenda de...
Parlamentul este singura instituţie europeană aleasă în mod direct pentru a reprezenta interesul europenilor şi, în...
75% dintre cetățeni doresc ca instituţiile europene să facă mai mult pentru combaterea fraudei fiscale – indică un sondaj de...
Parlamentul European a deschis la Bruxelles şi Berlin, două centre speciale pentru vizitatori, denumite Parlamentarium.
Eurodeputații cer înlocuirea sistemului actual cu un sistem mai transparent privind reprezentarea eficienței energetice care...
În Comisia pentru transporturi a Parlamentului European va avea loc azi o dezbatere pe tema accesului la finanțare pentru...
Eurobarometrul special al Parlamentului European a fost realizat în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene,între 9 și...
"O Europă sigură într-o lume mai bună" este numele strategiei europene de securitate.
Terorismul trebuie incriminat penal la nivelul Uniunii Europene, solicită Comisia de Libertăţi Civile a Parlamentului European.
Doriţi să accesaţi ultimele informaţii despre activitatea legislativului comunitar, să vedeţi temele de discuţii şi să...
Parlamentul European a adoptat astăzi o rezolutie prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat clauza de retragerea...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut Marii Britanii să-şi clarifice cât mai repede situaţia după...
Mãsurilor vor avea în vedere în special persoanele nevãzãtoare, cele surde sau cu deficienţe de auz