Au fost gasite 2650 articole pentru parlament
Șeful executivului a solicitat ministrului justiției ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire...
Proiectul, declarat ieri parțial neconstituțional, se referă la pensiile speciale ale unor categorii precum militarii,...
Până la publicarea oficială a rezultatelor finale, actualul guvern de stânga, condus de Pedro Sanchez, are atribuții depline,...
Actul normativ urma să diminueze pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari...
Înalta Curte a anunţat la sfîrşitul lunii iunie că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările...
Ei sunt nemulțumiți că prevederile din Planul Național de Combatere și Control al Cancerului nu se aplică de la începutul...
Parlamentul European a adoptat, astăzi, legea cipurilor, în baza căreia se așteaptă ca Uniunea să dezvolte cercetarea în...
Parlamentul a adoptat, în sesiunea care tocmai s-a încheiat, noile legi ale educației, care au stat la baza proiectului...
Camera Deputaţilor a validat legea prin care se interzice cumulul pensie-salariu la stat, însă cu introducerea mai multor...
Proiectul de lege care vizează reforma pensiilor speciale a primit votul final, decizional, în Camera Deputaţilor.
Vot final azi în Parlament pentru legea care impune pedeapsă cu închisoare în cazul şoferilor băuţi, drogaţi sau fără permis...
Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, legea care interzice cumulul pensiei cu salariul pentru mai multe categorii...
Deputații au adoptat astăzi, pe articole, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat.
Noi reglemetări menite să combată turismul electoral au fost adoptate în Camera Deputaţilor, în aşteptarea anului politic...
Este din nou şedinţă comună la Parlament, de această dată pentru înăsprirea normelor de disciplină ale senatorilor şi...
Conducerea Parlamentului şi-a propus un ritm alert pentru adoptarea legislaţiei menite să reformeze sistemul de pensii speciale.
Majoritate covârşitoare în plenul Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor.
Proiectul de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi va intra, peste aproximativ o oră, la...
Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna august, a declarat ministrul finanţelor, Marcel Boloş.
La Parlament se așteaptă o săptămână intensă de activitate. Este ultima din actuala sesiune şi partidele din coaliția...
Nouă milioane de alegători sunt chemați astăzi din nou la urne pentru a alege noul parlament grec.
Proiectul de lege privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a primit raport favorabil în Comisia de statut.
Proiectul de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi a primit raport favorabil, cu...
Proiectul de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi va fi dezbătut, astăzi, în cadrul...
Proiectul reforma pensiilor speciale ajunge, de astăzi, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu modificări semnificative faţă...
Fostul premier Nicolae Ciucă, la prezidiul Parlamentului şi premierul desemnat Marcel Ciolacu în banca ministerială.
Coaliţia formată acum doar din social-democraţi şi liberali are majoritatea necesară, chiar dacă foştii parteneri de la UDMR...
Ţinte ale programului de guvernare cu care premierul desemnat Marcel Ciolacu vine în Parlament pentru a obţine votul de...
Toate propunerile de miniştri în Cabinetul condus de Marcel Ciolacu au primit avize favorabile, în urma audierilor în...
Continuă audierea în parlament a miniştrilor viitorului guvern condus de Marcel Ciolacu
ACTUALIZARE: Toți cei desemnați să facă parte din viitorul guvern condus de social-democratul Marcel Ciolacu au obținut...
Audierile candidaților pentru funcțiile de miniștri vor începe miercuri dimineață, iar plenul comun al Senatului și Camerei...
Parlamentul bulgar va vota astăzi asupra unui nou guvern, susţinut de două formaţiuni aflate până de curând în conflict -...
Deputaţii urmează să reia, în această săptămână, dezbaterile asupra proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale,...
Presa britanică scrie despre vizita regelui Charles în România, prima după încoronare, iar France Presse publică un reportaj...
Spectacole de teatru, jocuri interactive, prezentări de tehnică militară, standuri cu înghețată, simulator de zbor sau...
Prin această acțiune, care a devenit deja o tradiție, Senatul și Camera Deputaților le oferă vizitatorilor numeroase surprize.
Specialiștii și organizațiile neguvernamentale încearcă de ani de zile să găsească cele mai potrivite soluții pentru...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că pacienții din România sunt de multe ori diagnosticați prea târziu, iar...
Cei mici şi însoţitorii lor vor putea vizita gratuit mai multe săli din Camera Deputaţilor şi din Senat, în care se...
Proiectul de modificare a legii pensiilor de serviciu se va afla în dezbatere la Camera Deputaților.
Liderul AUR, George Simion şi mai mulţi parlamentari ai partidului au forţat intrarea în biroul preşedintelui Camerei...
Vor lua parte la vot mai bine de 400 de milioane de europeni din toate cele 27 de state membre ale Uniunii, printre care şi...
A fost pentru prima dată când un președinte al Parlamentului israelian a vorbit în fața senatorilor și deputaților români.
Sunt invitaţi membrii Guvernului României, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi reprezentanţi ai...
Sunt invitaţi membrii Guvernului României, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi reprezentanţi ai...
Jandarmeria Capitalei a precizat astăzi că a mai identificat manifestaţi care au încălcat legea şi că în total a aplicat 87...
Manifestanții s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar mai mulți protestatari sunt căutați de poliție după ce au agresat doi...
Incidentul de securitate a avut loc de dimineaţă cînd colaboratoarea AUR a fost oprită, la intrarea în Palatul Parlamentului,...
Lângă gardul parlamentului sunt protestatari AUR care s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul premier Ludovic Orban a...
Proiectul inițiat de guvern și modificările votate în cadrul dezbaterilor din comisie aduc schimbări importante pentru elevi.