Au fost gasite 671 articole pentru negocieri
Blocul Naţional Sindical, la care e afiliată Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, a informat că la întâlnire...
Reprezentanţii sindicali cer majorarea salariilor și spun că peste 60% dintre angajaţii Poştei Române au salariul minim pe...
Moldova se pregăteşte în prezent de campanie electorală şi de referendumul în privinţa aderării europene.
Până acum discuțiile s-au blocat din cauza subvenției de 2 miliarde de lei pentru termoficare și transport, subvenție pe care...
Din partea opoziţiei, USR acuză guvernul că împrumută bani pentru a susţine aparatul bugetar.
Premierul Qatarului, Mohammed Al Thani, aflat ieri seară la Washington, a declarat că la summitul de la Paris al şefilor...
Discuţiile se vor axa pe proiectul noului contract-cadru care prevede, între altele, reducerea valorii punctului de consultaţii.
Medicii de familie şi cei din ambulatorii de specialitate care spun că proiectul noului Plan-Cadru publicat de autorităţi...
Discuțiile s-au purtat cu liderii Alianței pentru Agricultură și Cooperare, reprezentativă la nivel național.
Premierul Marcel Ciolacu are programată, în această dimineață, o întâlnire de lucru cu mai mulți membri ai Guvernului, în...
Întâlnire în desfăşurare la Ministerul de Finanţe, după ce discuţiile de ieri, cu responsabilii de la Agricultură şi...
Transportatorii care protestează pe DN2, în Afumaţi, lângă București, sunt staționați, deocamdată pe banda de urgență.
Precizarea vine după ce delegația celor două categorii profesionale nu s-a prezentat la întâlnirea programată inițial la ora...
Transportatorii sunt nemulţumiţi în special de preţurile poliţelor RCA practicate de societăţi de asigurări şi de nivelul...
La ce au dus până acum negocierile salariale cu guvernul.
Sindicaliștii cred că salariile din educație se vor mări de la 1 ianuarie 2024, așa cum a promis Guvernul, iar calculele lor...
Avizul favorabil al Comisiei trebuie aprobat de cei 27 la summitul din 14- 15 decembrie al Uniunii Europene, iar până atunci...
O primă întâlnire a liderilor coaliției pe această temă are loc la Palatul Victoria.
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, afirma că pentru urgentarea distribuirii ajutoarelor ar fi nevoie de un armistițiu...
Măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul urmează să își asume răspunderea în Parlament sunt agreate în coaliția de...
Până la publicarea oficială a rezultatelor finale, actualul guvern de stânga, condus de Pedro Sanchez, are atribuții depline,...
Schimbare neașteptată de poziție a Turciei înaintea summit-ului NATO de la Vilnius, care începe marți. Ankara nu se va mai...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a spus că "nu s-a ajuns la un consens în cadrul negocierilor cu PSD şi PNL în vederea...
Sindicaliştii au respins oferta de majorare salarială de aproximativ 5 procente pe care a oferit-o administraţia şi ameninţă...
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar sunt la o nouă rundă de negocieri la guvern.
Greva din învățământ va continua de marți, au anunțat liderii sindicali la ieșirea de la o nouă rundă de discuții cu factorii...
Întălnirea va fi precedată de o şedinţă a executivului în care va fi dată ordonanţa de urgenţă cu măsurile pentru personalul...
Klaus Iohannis le-a cerut liderilor politici să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu...
Anterior, șeful executivului a purtat discuții la Palatul Cotroceni cu președintele României pe tema grevei profesorilor.
Pentru mâine este anunţată o nouă acţiune de protest cu marş prin centrul Capitalei, iar liderii sindicali au cerut şi o...
În Piața Victoriei, liderii de sindicat au anunțat public decizia salariaților de a respinge categoric noua ofertă a...
Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat la finalul negocierilor cu Federația Sindicatelor Libere din...
Liderii sindicali au anunţat că vor organiza joi, 25 mai, un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti la care sunt aşteptaţi...
"Sindicatele ar trebui să înţeleagă că nu pot fi satisfăcute toate doleanţele într-o singură zi", a spus, astăzi,...
Liderul SANITAS, Leonard Bărăscu, s-a întâlnit cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ce ar urma să preia...
Nicio decizie, deocamdată, la întâlnirea în desfășurare la Palatul Victoria între liderii sindicali din educație și premier,...
Liderii sindicatelor din educație urmează să discute astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD...
Marcel Ciolacu solicită suspendarea negocierilor privind viitorul cabinet și rotația în funcția de premier până când vor fi...
Negocierile privind contractul colectiv de muncă pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar s-au reluat, în această...
Sindicatele susțin că nu renunță la greva generală programată pentru luni dimineață, dacă nu le sunt soluționate...
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, despre discuţiile cu sindicatele pentru evitarea unei greve generale în învăţământ.
Precizări de ultimă oră a oferit purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.
Negocieri în impas în Bulgaria, pentru formarea unui nou guvern, în urma alegerilor legislative anticipate de duminică....
Conducerea Damen Shipyards Mangalia precizează că nu dorește să treneze negocierile cu sindicatul și că a găsit soluții...
"Cred că acționăm în direcția corectă, ne apărăm interesele naționale, interesele cetățenilor noștri, ale poporului nostru....
Liderii Franței și Germaniei i-au cerut ieri preşedintelui rus Vladimir Putin să negocieze direct oprirea războiului în Ucraina.
Şeful negociatorilor ruşi susţine însă că retragerea anunţată de armata Rusiei este menită să sporească încrederea între...
În Turcia au loc la această oră convorbiri între delegaţii trimise de Ucraina şi Rusia. Kievul declara anterior că nu se...
Kremlinul a arătat că nu se prevede o întâlnire Putin - Zelenski nici după actuala rundă de negocieri directe ruso-ucrainiene...
Negociatorul rus a subliniat că o întâlnire Putin-Zelenski ar avea sens după ce textul unui acord va fi aprobat de ambele...