Au fost gasite 181 articole pentru ministerul justitiei
Prima duminică a lunii iulie este dedicată, începând din anul 1994, sărbătoririi Zilei Justiţiei.
Sunt aşteptaţi astăzi foşti membri ai comisiilor de inventariere a arhivei SIPA.
Partidul Social Democrat va organiza, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti, a anunţat preşedintele PSD, Liviu...
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că-i va trimite o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker.
Experţii comunitari se vor afla, timp de două zile în ţara noastră, şi vor avea întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului...
România va construi două noi penitenciare la standarde europene, cu câte o mie de locuri, a anunţat ministrul justiţiei,...
Vom lua o decizie privitor la pactizarea ministrului Justiţiei cu cei certaţi cu legea şi transformarea lui într-un...
Premierul a venit la şedinţă alături de ministrul justiţiei, dar nu a precizat dacă a avut sau nu discuţia anunţată privind...
Parlamentul European discută situaţia statului de drept şi reforma sistemului judiciar din România
Sindicatele din penitenciare solicită o anchetă serioasă în legătură cu erorile care s-au făcut la punerea în libertate a...
Foştii miniştri ai Justiţiei Tudor Chiuariu şi Titus Corlăţean au fost audiaţi astăzi de Comisia parlamentară privind arhiva...
Pachetul legislativ privind modificările la legile justiţiei a fost depus la parlament şi va intra în dezbatere în procedură...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită Parlamentului să retrimită Ministerului Justiţiei proiectul de modificare a...
Peste 300 de deţinuţi au fost eliberaţi din închisori, după ce Ministerul Justiţiei a început să aplice, de ieri, legea...
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader spune că a ţinut cont de propunerile venite de la CSM, asociaţile de judecători şi...
La Ministerul Justiţiei se desfăşoară, la această oră, o şedinţă premergătoare sosirii în România a comisiei MCV.
Cuprinde modificări privind evaluarea profesională, numirea şi promovarea în funcţii sau eficientizarea managementului...
The United States takes note of the Justice Ministry’s August 23 proposals with concern for the independence of the justice...
Ministrul Tudorel Toader va studia punctele de vedere ale tuturor instituţiilor vizate de modificările legilor justiţiei.
Statele Unite "au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa...
Ministrul Justiţiei prezintă la această oră proiectul de modificare a legilor Justiției. Între acestea, demnitarul s-a...
Angajaţii din penitenciare se consideră discriminaţi pentru că nu intră în categoriile bugetarilor care beneficiază de...
The Bill amending the Justice package will be publicly released on August 23, in the context of the European Court of Human...
Tudorel Toader i-a chemat pe liderii sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor la o dezbatere, săptămâna...
Proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei va fi prezentat public pe data de 23 august, în contextul hotărârii...
Laura Codruţa Koveşi a refuzat pentru a treia oară să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor...
Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 va sesiza conducerea Minsiterului Justiţiei în legătură...
Dezbatere publică privind modificarea şi completarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord...
Prima dezbatere organizată de Ministerul Justiţiei referitoare la prevederile privind abuzul în serviciu.
Ministerul Justiţiei deschide, în această săptămână, seria dezbaterilor publice privind modificarea legislaţiei penale...
Ministerul Justiţiei deschide, săptămâna viitoare, seria dezbaterilor publice privind modificarea legislaţiei penale...
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat astăzi, pe Facebook, că și-a depus demisia din funcție.
Este vorba de două rapoarte şi un proces verbal din 2007.Acestea nu ar fi înregistrate sau sunt înregistrate defectuos în...
Toate deciziile CCR care vizează modificări ale Codurilor Penale vor fi cuprinse în proiectul de lege lansat în dezbatere...
Ministerul Justiţiei va stabili un prag valoric "rezonabil" de la care abuzul în serviciu va fi considerat infracţiune.
Zeci de elevi vor experimenta, miercuri, calitatea de demnitar la Ministerul Justiţiei şi vor putea vedea biroul din care...
Premierul Sorin Grindeanu consideră că Ministerul Justiţiei a făcut astăzi un pas important pentru desecretizarea arhivei SIPA.
Ministrul Tudorel Toader va prezenta Guvernului proiectul de modificare a Codurilor Penale.
Senatorii jurişti au respins un amendament prin care s-ar fi graţiat persoanele condamnate pentru abuz în serviciu.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi,...
Ministerul Justiţiei a primit de la instanţe deciziile privind îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea extrădării lui...
Preşedintele Senatului spune că Tudorel Toader a făcut un raport de evaluare a celor două instituţii pentru a le atrage...
Ministrul Justiţiei a explicat că avizul negativ se referă la faptul că ministerul are propriile modificări ale Codurilor...
Ministerul Justiţiei a făcut o serie de modificări la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, schimbări care sunt în...
Ministrul de Interne Carmen Dan este audiată acum la DNA, în calitate de martor, în dosarul privind modul în care a fost...
Ministerul Justiţiei anunţă că organizează un grup de lucru inter-instituţional pentru legea de modificare a codurilor penale.
El a fost citat în dosarul în care procurorii anticorupţie investighează modul în care a fost elaborată controversata...
Anunţul a fost făcut după ce ministrul Florin Iordache a precizat că proiectul de lege pentru modificarea legislaţiei penale...
Rămân în vigoare prevederile legale anterioare modificărilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 13, de modificare...
Executivul se reuneşte la ora 14.00 într-o şedinţă specială, la Palatul Victoria, pentru a discuta Ordonanţa nr. 13 de...
Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl contrazice pe ministrul justiţiei, care anunţase ieri că ar urma să fie...