Au fost gasite 340 articole pentru mediu
Acordul deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene transfrontaliere.
Ministrul Mediului a anunţat că au fost scoase din circulaţie circa 110.000 de maşini în ultimele trei luni şi au fost...
Persoanele fizice, care vor dori să folosescă energia alternativă, în locuinţele lor, vor primi sprijin financiar de la stat.
Micuţii de patru-cinci ani ştiu sigur cum e cu viaţa pe pământ, consumul nechibzuit de curent şi apă, sau cum şi mai ales de...
Avertismentele se referă la nerespectarea unor norme comunitare privind protecţia mediului şi telecomunicaţiile.
Invitaţii Ion Dumitrel, Iulian Iancu, Toni Greblă şi ministrul Laszlo Borbely, au discutat despre proiectul Roşia Montană.
Metoda de exploatare cu cianuri este folosită şi de compania care doreşte să exploateze zăcămintele de la Roşia Montană.
Ministrul mediului şi ministrul culturii efectuează o vizită la Roşia Montană pentru a discuta cu reprezentanţii companiei,...
Două ceasuri formate din capace de PET-uri au fost amplasate într-unul din mall-urile din Cluj, pentru a marca Ziua Pământului.
Surplusul de emisii de dioxid de carbon va fi vândut prin negociere directă, iar guvernul aşteaptă încasări de peste 1,2...
În Maramureş, exploatarea minereurilor neferoase s-a închis, dar au rămas efectele acesteia.
Între anii 1990 şi până în 2000 au dispărut peste 130 de mii de hectare de pădure.
Primarul general al Capitalei a dezminţit că zăpada colectată ar conţine substanţe poluante în exces.
Programul de reînnoire al parcului auto va funcţiona şi în 2010. Vor putea fi folosite până la trei bonuri valorice pentru o...
Unele ONG-uri sunt nemulţumite de abordarea autorităţilor în chestiunea exploatării aurifere.
Biografia Ministrului Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely .
Summit-ul de la Copenhaga privind schimbările climatice s-a încheiat cu rezultate sub aşteptări.
Peste 100 de persoane au fost arestate pentru proteste.
Delegaţia Africii refuză participarea la dezbateri, acuzând neglijarea protocolului de la Kyoto.
În mai multe oraşe din întreaga lume au avut loc mitinguri, marşuri şi servicii de veghe.
Conferinţa mondială pe probleme de mediu este marcată de divergenţe şi incidente.
Ministerul Mediului neagă informaţiile privind criticile aduse României la summitul de la Copenhaga.
Studiul prezentat la conferinţa ONU de la Copenhaga a analizat 30 de oraşe europene.
Nouă ţări ale UE vor dezvolta o reţea de eoliene în regiunea "mărilor din nord"
Liderii spirituali musulmani susţin că distrugerea mediului e sinonimă cu sinuciderea.
Ei aşteaptă concluziile summitului pentru mediu de la Copenhaga.
Fundaţia pentru Parteneriat este una dintre cele mai mari finanţatoare a proiectelor de mediu.
Curs trimestrial cu tematică de mediu organizat de Fundaţia Banatul din Caransebeş
Miniştrii europeni ai mediului se întâlnesc astăzi, la Bruxelles.
Mai multe ONG-uri de mediu a atrag atenţia asupra ariilor protejate din Tulcea, care ar putea avea de suferit în urma unor...
Cu doar 700 de euro, trei biciclete au vizitat 6 ţări (audio).
Toyota România a lansat noul model hibrid Prius, consumul urban declarat de producător fiind de 3,9 litri de benzină la 100...
Ministrul Mediului a precizat că, în scurt timp, primăriile vor putea accesa fonduri pentru inchiderea gropilor de gunoi...
Dezvoltarea sănătoasă a unui oraş ţine foarte mult de durata de viaţă pentru care a fost gândită investiţia. Iar cănd...