Au fost gasite 2542 articole pentru franta
Franţa, cu cea mai mare şi mai bine dotată armată din Uniunea Europeană, are în plan creşterea cheltuielilor militare pentru...
La sfârşitul lunii septembrie, inflaţia Franţei era de 5.6% raportat la aceeaşi lună din 2o21, cea mai mică din ţările zonei...
Sindicaliștii sunt foarte nemulțumiți și de lipsa de implicare a guvernului după creșterile de prețuri din ultima vreme.
"Un gest important pentru Flancul Estic al NATO, semn al solidarităţii Aliate", consideră președintele României Klaus Iohannis.
La Montpellier, în sudul Franţei, începe, astăzi, summitul internaţional de acţiune împotriva fenomenului de deşertificare.
Principala revendicare a sindicatelor ține de majorarea salariilor în raport cu rata inflației.
80 de eoliene, instalate la 12 kilometri în largul coastelor franceze ale Atlanticului, sunt în curs de conectare la rețeaua...
Peste 1.000 de zboruri sunt anulate astăzi, în Franța, pe aeroporturile din toată țara, din cauza unei greve a controlorilor...
Compania națională Air France a anunțat că va menține doar 45% din cursele sale pe distanțe scurte și medii.
România şi Franţa au semnat, la Paris, un acord în domeniul transporturilor de cereale ucrainene către ţările care au nevoie.
Franța va sprijini România pentru a crește eficiența fluxurilor de cereale ucrainene prin porturile Constanța, Galați și prin...
Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, spune că efectele sancțiunilor se simt în numeroase domenii și vor deveni cu...
Guvernul propune cetăţenilor şi întreprinderilor să facă economii de până la 10% din consumul de energie obişnuit.
În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a convocat un consiliu extraordinar de apărare pentru criza energetică.
Livrările de gaze ruseşti către compania franceză Engie au scăzut considerabil de la începutul războiului din Ucraina.
Suspendarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși care doresc să călătorească în UE, pe agenda reuniunii miniștrilor...
Pompierii români dislocați în Franța au acționat ieri în prima lor misiune din această țară, unde au intervenit pentru...
România trimite zeci de pompieri și tehnică specifică în Franța, pentru a o ajuta să gestioneze incendiile de vegetație.
Reacţii în Franţa în urma primirii de către preşedintele Emmanuel Macron a prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed...
În Franţa au fost doborâte mai multe recorduri absolute de temperatură.
La ora 17:00, ora Franţei, termometrele au afişat 39,3 grade Celsius la Brest şi 42 de grade Celsius la Nantes.
Parada tradiţională de Ziua Franţei s-a desfăşurat sub semnul războiului din Ucraina.
Valul de căldură, din perioada 12-14 iulie, care afectează toată Peninsula Iberică, poate favoriza apariţia incendiilor de...
Aproape 1.000 de pompieri și jandarmi sunt mobilizați pentru a luptat cu flăcările în mai multe puncte, în masivul muntos...
Greva va afecta și orarul trenurilor care fac legătura între aeroporturile internaționale și Paris.
Condamnare la închisoare pe viaţă, fără a putea cere eliberare condiţionată, pentru Salah Abdeslam, principalul acuzat.
Ei protestează față de desființarea taxei pe audiovizual, principala sursă de finanțare și considerată garanta libertății de...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a adresat națiunii pentru prima dată după recentele alegerile legislative.
Preşedintele Emmanuel Macron a refuzat demisia înaintată de premierul Elisabeth Borne.
Partidul preşedintelui Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în noua Adunare Naţională a Franţei.
După ce acum două luni şi-au ales preşedintele, francezii sunt chemaţi din nou la urne, pentru a vota o nouă Adunare Naţională.
Este un scrutin cu miză foarte mare pentru președintele Emmanuel Macron care are nevoie de o majoritate parlamentară.
Franţa continentală este în zi de reflecție, în ajunul turului decisiv al alegerilor parlamentare, dar în teritoriile de...
Președinții Franței și României, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, au avut convorbiri oficiale la Baza aeriană Mihail...
LIVE VIDEO: Declarații de presă comune cu Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.
Președinții României și Franței, Klaus Iohannis și Emmanuel Macron, convorbiri oficiale la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Franței, Emmanuel Macron, la baza militară de la...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron vizitează, marți, România, iar miercuri Republica Moldova.
Aproape 6.300 de candidați se află în competiție pentru cele 577 de locuri din viitoarea Adunare Națională a Franței, în care...
Franţa a anunţat că doreşte să se implice în deblocarea portului ucrainean Odesa.
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite în mai multe regiuni din Franţa
Liderii Franței și Germaniei i-au cerut ieri preşedintelui rus Vladimir Putin să negocieze direct oprirea războiului în Ucraina.
Președintele Franței a încercat să îl convingă pe Erdoğan să renunțe la blocarea aderării Finlandei și Suediei la NATO.
Emmanuel Macron:”Guvernul din care faceţi parte este un guvern pentru acţiune”.”Este f clar:Vom avea de înfruntat provocări...
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi, la Paris, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, despre...
Franţa a desfăşurat în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie, în faţa ameninţărilor pe care le generează...
La originea situaţiei s-ar afla un efect meteorologic de tasare a aerului, numit şi cupolă de căldură, care menţine căldură...